Comunicat de presă privind lansarea finanțării de către Departamentul Pentru Relația cu Republica Moldova a proiectului „Revista TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova”

În data de 18 iunie a anului curent, Maria Ivanov, administratoarea Asociației Obștești TIMPUL TINERILOR DIN MOLDOVA și directoarea executivă a Revistei TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova, a participat la întâlnirea cu Domnul Constantin-Valentin Răducanu, Director General cu atribuții de Secretar de Stat, organizată la Universitatea de Stat cu beneficiarii de finanțări nerambursabile pentru proiecte dedicate cetățenilor din Republica Moldova, unde a fost semnat contractul privind finanțarea proiectului „Revista TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova.

Acest nou sprijinit din partea Guvernului din România va face posibilă editarea și tipărirea revistei în următoarele 6 luni, precum și distribuirea acesteia într-un număr de 700 de exemplare cu titlu gratuit în biblioteci și scoli din Republica Moldova.

Proiectul își propune, de altfel, implementarea mai multor obiective:

  1. Promovarea lecturii și facilitarea accesului publicului larg la cultura românească scrisă în toate regiunile din Republica Moldova;
  2. Promovarea tinerilor scriitori români de pe cele două maluri ale Prutului;
  3. Prezentarea unor cărți de importanță majoră în revistă, semnate de autori români;
  4. Implicarea tinerilor în procesul de editare a revistei.

Fiecare nou număr al Revistei va fi lansat public. Fie în Chișinău, fie în instituții de învățământ din țară. Aceste evenimente prijuind întâlniri atât cu autorii și cu publicul cititor. Vor fi puse în discuție, ca de obicei, subiectele abordate în numărul curent și va fi amintită identitatea culturală românească a locuitorilor din stânga Prutului.

Amintim că din momentul lansării proiectului și până în prezent, în paginile revistei noastre au debutat scriitori care la ora actuală au cărți publicate și se bucură de receptare critică pozitivă pe ambele maluri ale prutului și sunt, deja, deținători ai unor premii de debut importante, cum este cazul Valeriei Coțofană, care a luat anul acesta Premiul Bibliotecii B.P. Hasdeu pentru Debut și Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Tot în urma debutului realizat în revista TIMPUL, Felicia Negru și Alexandra Crețu au fost invitate să publice un volum de poezie la una dintre cele mai prestigioase edituri din Chișinău – Editura Prut Internațional. Iar jurnalista Natalia Pîntea și-a scris teza de masterat în baza revistei noastre și după practica realizată în redacția noastră, a ajuns reporteriță la postul de televiziune național Moldova1.

Realizarea obiectivelor propuse poate fi urmărită pas cu pas și pe paginle web ale revistei:
pagina web oficială: moldova.revistatimpul.ro
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063786894286 – Revista TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova și pe pagina noastră de
instagram: moldova.revistatimpul.ro

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *