Revista TIMPUL, parte din universul scenic al spectacolului „Tartuffe”, la Teatrul Fără Nume. Premira – 15,16 octombrie

Revista TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova, este onorată să facă parte din recuzita spectacolului „Tartuffe”, montat la Teatrul Fără Nume în regia lui Mihai Țărnă. Inspirat de celebra comedie a dramaturgului francez Molière, spectacolul va fi prezentat publicului pe 15 și 16 octombrie și aduce în actualitate teme precum ipocrizia, manipularea și puterea aparențelor.

Prezența revistei TIMPUL în universul scenic al spectacolului reprezintă o bucurie pentru redacție și o apropiere simbolică între lumea publicațiilor culturale și cea a teatrului, două spații în care ideile, cuvintele și reflecția asupra societății își găsesc expresia.

Despre spectacol

În casa lui Orgon își face apariția Tartuffe, un maestru al aparențelor, care știe să-și construiască imaginea unui om virtuos pentru a câștiga încrederea celor din jur. Treptat, el ajunge să exercite tot mai mult control asupra familiei, ascunzând în spatele măștii de om evlavios ambiția, manipularea și setea de putere.

Deși apropiații îl avertizează, Orgon continuă să-i acorde încredere. Între aparență și adevăr, între credulitate și luciditate, povestea lui Molière dezvăluie mecanismele prin care oamenii pot fi seduși de imagini atent construite și de discursuri convingătoare.

Îmbinând comicul cu neliniștea și farsa cu observația lucidă asupra comportamentului uman, spectacolul demonstrează actualitatea unei opere clasice și invită publicul să privească dincolo de măști.

Spectacolul „Tartuffe” va fi prezentat pe 15 și 16 octombrie, la Teatrul Fără Nume.

Biletele sunt disponibile pe platforma iTicket și la casa de bilete a teatrului.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *