Dumitrița Vlad: ”Ion Caramitru – un spirit vizionar al culturii române”

În contextul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, pe 12 septembrie 2025, a avut loc conferința „EXPERIENȚA OAMENILOR ILUȘTRI – ION CARAMITRU, ARTISTUL, MANAGERUL, OMUL CETĂȚII”, organizată în memoria marelui actor și fost Ministru al Culturii din România, Ion Caramitru. 

Invitații acestui eveniment au fost Liviu-Sebastian Jicman, președintele Institutului Cultural Român, Aura Corbeanu, vicepreședinte executiv al Asociației UNITER, și Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Aceștia au vorbit despre contribuția excepțională a lui Ion Caramitru la viața culturală românească, subliniind rolul său în inițierea Turneelor Unirii – cunoscute și sub denumirea de proiectul „Teatrul Românesc Chișinău–București” , prin care a reușit să aducă mai aproape cele două maluri ale Prutului.

Totodată, a fost evidențiat și rolul său civic în timpul Revoluției Române, fiind unul dintre liderii manifestațiilor din București, în zilele de 21 și 22 decembrie 1989. Ion Caramitru a fost cel care a intrat în sediul Televiziunii Române și a anunțat în direct înlăturarea dictaturii. „Figura lui Ion Caramitru a fost un semn de direcție corectă spre care mergea România”, a afirmat Liviu-Sebastian Jicman.

Ion Caramitru a respins ideea că artiștii nu ar trebui să se implice în viața politică, demonstrând că oamenii de cultură au un rol esențial în lupta pentru recâștigarea valorilor naționale: „Meseria de actor m-a ajutat să-mi păstrez intactă conștiința și să urmez un tezeu al dreptății.”

În calitate de președinte al UNITER, s-a implicat activ în fiecare proiect, promovând cultura română cu un devotament rar întâlnit. A fost inițiatorul unor evenimente culturale de referință precum Gala Premiilor UNITER, Gala Tânărului Actor HOP sau Festivalul Național de Teatru (FNT). În acest context, Aura Corbeanu a confesat publicului tănăr, studenți ai catedrei Studii teatrale din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice că personalitatea acestui mare om de teatru veghează în continuare asupra lumii culturale ce-a rămas în urma sa: „Încercăm să continuăm ceea ce ne-a propus Ion Caramitru. Ne este foarte greu fără el, dar în continuare îl avem ca reper, ca model.”

În cadrul conferinței au fost prezentate fotografii inedite din tinerețea actorului, interviuri, precum și un fragment de teatru radiofonic cu caracter biografic. Totodată publicul a vizionat un scurt fragmnet din cadrul Ceremoniei de conferire a titlului onorific Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, în Sala Unirii.

Petru Hadârcă a subliniat prietenia strânsă pe care a avut-o cu maestrul, evocând generozitatea și noblețea sa ca artist. De asemenea, a amintit că Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău i-a acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa în anul 2018, „în semn de respect și apreciere pentru întreaga activitate, pentru contribuția adusă atât la viața cultural-artistică românească, cât și la consolidarea relațiilor de colaborare dintre studenții și profesorii instituției noastre și personalitățile notorii ale teatrului românesc”. Ion Caramitru a avut un impact semnificativ în îmbogățirea patrimoniului cultural atât în România, cât și în Republica Moldova.

Evenimentul a continuat cu audierea mai multor fragmente din spectacole radiofonice realizate în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Teatrul Național Radiofonic din București. În mod special, a emoționat interpretarea lui Ion Caramitru în „Copilul foametei”, adaptare după „Cartea foametea” de Larisa Turea.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *