Femeie, glasul tău...

Un cântec etern se scurge pe coardele viorii - E glasul serafic al femeii Ce cade ca o lacrimă din cer, Se zdrobește de pământ Și împrăștie lumină.

Femeie, tu cu glasul tău dai lumii speranță Al tău cuvânt deschide misterul pe care bărbatul îl caută o viață. Femeie, sufletul tău e universul în care și timpul își pierde mersul.

Cum ar fi lumea fără femeie? - Fără femeie nici cerul n-ar mai fi senin, Iar cuvintele ar fi umplute cu venin. Fără femeie te pierzi printre ruine Să o slăvești cum i se cuvine!