Lena Chilari: „a fost o zi în care mi-ai spus”

a fost o zi în care mi-ai spus că ai intrat cu papucii murdari în casa mea curată
m-am încruntat la noroiul uscat
dar am sfârșit prin a-ți zâmbi ca un clopoțel pe care l-am tras la careu pe umărul unui flăcău înalt ca tine când eram în clasa I
ți-ai spălat picioarele
și te-am rugat să vii mai aproape ca să te ștergi de mine
nimeni nu a îndrăznit să bată la ușa mea curat sau murdar atâta amar de timp încât la un moment dat mă tot întrebam
dacă nu mi s-a părut
Răspunsuri