„Nu parcați, citiți poezie”

Duminică, 09 iulie, în fața librăriei „Cartego” n-au parcat decât oamenii îndrăgostiți de poezie. Acolo chiar nu era loc de mașini, așa cum intrarea librăriei a fost împânzită de „Zvâc”-ul poeziei. Mai ales de „zvâc”-ul care a fost lansat, cel al poetului și librarului Victor Fală. Deși foarte tânăr, Victor Fală a reușit să-și contureze deja o voce distinctă în rândul poeților contemporani. Poezia lui îmbină armonios sarcasmul, ludicul și eroticul, reușind să cucerească publicul cititor. Poezia lui mai cucerește și prin ritmul intern al versurilor.

Vocea poetului, alimentată din maeștrii pe care îi admiră și îi numește, a fost prezentată la lansare de către criticul literar – Nina Corcinschi și scriitorul și traducătorul Emilian Galaicu-Păun.

Nina Corcinschi a vorbit despre Fală, amintind și de Vasile Gribincea, care și-a lansat cartea cu câteva zile mai devreme decât Victor Fală, numindu-i: „doi poeți buni de bătaie lunga, ambii ieșiți de sub mantaua culturală a lui Emilian Galaicu-Păun, care au reușit să contureze un portret de creație foarte clar, impactat, individualizat și care s-au apropiat de modelul lor pentru a se distanța frumos de acesta”. Referindu-se la cartea lui Fală a precizat și că a văzut cum a crescut cartea: „am citit-o și în varianta crudă, care, iată, a prins contur în timp. Victor a început a citi de la 18, dar nu asta e relevant. Relevant este modul în care a reușit să metabolizeze lecturile. Iar acum, Fală învață masteranzii cum să îi citească pe Galaicu-Păun, pe Dună și alții. Cartea lui Victor Fală va provoca o receptare voluptoasă, așa cum e scrisă cu talent. Poetului îi place să se joace cu cuvintele, intertextul, modelele, reperele, dar toate servesc drept mortar pentru propria lui creație. El fixează cadrul pentru a ne duce pe căi pe care nu am visat să ajungem. Victor este foarte inventiv și imprevizibil. Poezia lui niciodată nu plictisești. E o poezie încărcată de senzualitate. Fală este un om al simțurilor, vede lumea cu receptori unici de aceea scrie o poezie vie, cu nerv, cu puls.

Victor Fală, poet; Nina Corcinschi, critic literar

Emilian Galaicu-Păun a definit poetul drept „un mixer poetic care care bagă multe detalii laolaltă. El nu se preocupă de structuri, dar găsește un fel de trapă prin care totul să devină vase comunicante”. Observație văzută, din puctul de vedere al scriitorului Emilian Galaicu-Păun, drept avantaj și dezavantaj în același timp, așa cum: „poezia ține de instructiva cristalizată, or la el (la Fală) este de găsit gestul spontan de a apăsa pe mixer și de a vedea cum asta se învârte și asta ține de un anumit tempertament care are nevoie de a prinde în vârtej tot ce se mișcă. El acroșează pe aproape orice îi vine în cale. Descoperă lumea pe măsura ce o aduce în text. Cartea lui conține multe jocuri lingvistice, întorsături de fraza, care permit să revezi fraza ca în oglindă – procedee lingvistice pe care le stăpânește tot mai bine și mai bine.

Emilian Galaicu-Păun, scriitor, traducător, editor-șef al editurii Cartier din Chișinău

Seara de poezie a fost acompaniată de cântecele interpretate aproape mistic de Nicușor și Marina Skaletskaia.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *