Teme și motive în lirica eminesciană (partea I)

   Literatura este o furtună de adevăruri ce răscolește sufletele, este metoda inefabilă de a descoperi noi taine universale care zbuciumă generații. Este imposibil să te aventurezi în literatură fără să fii captat de universul marilor clasici, printre care e și strălucitorul cosmos eminescian. Cultura românească, în general, și literatura, în special, ar fi mai săracă fără opera lui Mihai Eminescu, care, indubitabil, este un pilon al spiritualității românești, așa cum afirma poeta și publicista Maria Șleahtițchi: ,,Eminescu e singura valoare a culturii române pe care nici avangardismul nu a vrut să o detroneze. Poate doar postmodernismul …”. Spațiul poetic eminescian transgresează orice limită telurică, fiind un avânt ferm spre absolut.

   Cu siguranță, când îl recitim pe Eminescu și încercăm să pătrundem în universul său poetic, nu putem să nu fim cuceriți de expresivitatea eminesciană. Romantic de natură și nemulțumit de condiția sa umană, acesta dă impresia unui inadaptat, revolta fiind motivația creării unor universuri poetice compensative. Spațiul romantic eminescian gravitează în jurul câtorva teme și motive care-i individualizează universul artistic și-i demonstrează unicitatea. La Eminescu, iubirea este o temă desăvârșită, fiind unul din nucleele universului său poetic. Erotica eminesciană are fețe multiple, încât în jurul acesteia iau naștere universuri paradiziace în care eul poetic se pierde fără dorință de întoarcere, magnetizat de năzuința de a cuceri absolutul. Astfel, natura pământească în corelație cu elementele cosmice, luna și stelele, sunt martori ai iubirii eului eminescian, devenind motive de o importanță majoră în opera lui Mihai Eminescu. Sentimentul erotic nu poate să se nască fără existența unei cauze, la Eminescu această cauză fiind femeia, deseori femeia-înger; așadar, femeia este un alt motiv dominant în creația eminesciană. Alături de sentimentalismul liric provocat de imaginea femeii, se evidențiază o altă temă valorificată intens mai ales de romanticii germani – genialitatea. Genialitatea virilă din lirica eminesciană este definită de incompatibilitatea sa cu lumea în care trăiește, de aceea, eul liric este frământat de ideea transcendenței, timpul și ideea de moarte fiind cauzele alarmante ce-l impulsionează să aspire spre absolut.