Vitalie ȘEGA: Vrăbii

Ne întrebăm mereu de ce
şi nu cu ce scop
pierdem
înmulţind cifrele cu 10 şi ne uimim
gura strâmbă o interjecţie
mâinele nervos se rotesc ca o elice
nemulţumiţi înjurăm,
pierdem
şi creştem fire sure,
adorăm apusurile de soare,
şi ne imaginăm că noi am putea fi norul,
în spatele căruia se prelinge conturul roşu al apusului, astfel
pierdem
fiind un user, ce îşi face în jocul său o fermă,
sau îşi costruieşte un megapolis,
pierdem
când ne enervăm şi vedem game over,
de parcă ne-o murit pisica,
pierdem
simţul realităţii
căci mereu căutăm de ce-ul,
pierdem
calmul când vedem zerouri,
leul naţional nu sună aşa pompos când îl rupi între palme ca o simplă hârtie,
pierdem
neuroni, precum apa scursă în găuri de lavoar,
pierdem
ştirea că fratele s-a îndrăgostit
fiindcă admirăm apusul, de parcă nu va fi şi mâine acolo,
pierdem
îmbrăţişarea Ionelei,
fiindcă avem de crescut purcei la ferma din odnoklassniki
Pierdem
minutele precum nasturi de la o cămaşă uzată
Mă prind că alerg după vrăbii, într-o cămaşă fără nasturi.
Vitalie ȘEGAN, născut la 29 august 1989, în Chișinău.
Scrie poezie la Atelierul Vlad Ioviţă, ce îşi desfăşoară şedinţele în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
A mai publicat poezie în Antologia ediţiei I a Concursului Naţional de poezie,, Radu Cârneci”,
București, 2018.
A apărut cu proză scurtă ,,Ce este poezia”, în Revista de Studii Culturale şi Literatură a Bibliotecii B. P. Hasdeu nr. 2, 2019 ,,DIALOGICA”.
Poeme, proză şi recezii în revista-online O mie de semne: Literatura, poezie, cultura si istorie,
Revistă de poezie online ,,Parnas XXI – versuri de ieri și de azi”
Poezii în revista online ,,Noise poetry”
Participat la Tabăra de Scriere Creativă „Leonard Tuchilatu” din 25.08-03.11.2020 o platformă de atelier, ce a unit poeţi din România şi Republica Moldova, poemele se păstrează şi acum pe blog
https://tuchilatu.blogspot.com/ sub îndrumarea lui Cosmin Perţa şi Dumitru Crudu.
Poezii în Revista Proezia, Nr.3 ed. Bucureşti.
Are 10 poezii în Antologia UNSPREZECE, publicată la casa de Pariuri literare, Bucureşti, 2019.
Răspunsuri