Maitreyi – o iubire absolută
„Mă apropiai, o luai în brațe și o sărutai iarăși, înnebunit de neînțelegere, întunecat de pasiune. O sărutai pe gură și-i întâlnii buzele umede, fragede și parfumate, cum niciodată nu aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut.”
„Maitreyi” de Mircea Eliade este unul dintre romanele care marchează adolescența multor tineri din întreaga lume și, tocmai de aceea, consider că merită să fie pe lista de lectură a fiecărui om ce păstrează în sufletul său iubire și speranță. Cu adevărat mărturisesc, Maitreyi este o carte superbă, o lectură plăcută, ușoară, apetisantă.
Este cunoscut faptul că romanul Maitreyi, publicat în anul 1933, a fost inspirat din experiența din India a autorului. Astfel, povestea pornește de la o experiență reală, propria sa poveste de iubire cu Maitreyi Devi fiind transformată în ficțiune. Inevitabil, fiecare dintre noi își pune întrebarea cât de adevărat este ceea ce s-a scris, dacă iubirea celor doi a fost atât de pasională pe cât reiese din roman.
Mircea Eliade a fost un scriitor român, influențat de filosofia indiană și doritor de originalitate în literatură. El a afirmat că „orice se întâmplă în viață poate deveni un roman”. Eliade a prezentat tema iubirii ca pe o experiență inițiatică al cărei rezultat a fost dobândirea unei autocunoașteri apropiată cu cea absolută.
Maitreyi este un roman erotic, un cumul de sentimente contradictorii (de la ură, la iubire) pe care Allan, personajul principal, le dobândește în timpul șederii sale în India. El lucrează ca inginer pentru Narenda Sen, un bărbat extrem de respectat în comunitatea sa, de care acesta ajunge să se atașeze. Tocmai de aceea, după ce se îmbolnăvește de malarie, este invitat în casa șefului său.
Prima întâlnire cu Maitreyi nu îi lasă o impresie foarte bună asupra acesteia, însă, pe măsură ce petrec timp împreună, Allan se simte atras de inocența si modul ei de a i se dărui . „Ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabili să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptându-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nicio rezistență.”
În lectura aceasta mă fascinează modul fluent de transmitere a emoțiilor, povestea dincolo de text. Maitreyi ne învaţă că trebuie să iubim orice, că putem avea acest sentiment cu orice şi oricine; de la o mică vietate, la un copac şi, în final, când deja cunoaştem acest simţământ, reușim chiar să iubim un om. „Îmi scria: „Cum te-aș putea eu pierde pe tine, când tu ești soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe drumul acesta de țară? Cum să uit eu soarele?”.
De la discuțiile lor pure nu este decât un pas până la dăruirea carnală și la legarea sufletească pe care cei doi o pecetluiesc în secret. Iubirea lor este transcendentală și poate tocmai de aceea niciunul dintre ei nu a fost capabil să anticipeze întregul dezastru ce avea să urmeze.
Personal, mă impresionează într-o manieră aparte această poveste tragică de dragoste. Finalul, însă, m-a șocat. Am sperat că iubirea adevărată va învinge orice obstacol, orice impediment. Am sperat că cei doi vor fugi împreună, am sperat la un final fericit .
Cărțile sunt sursele noastre de viață, nedescoperite însă pentru toți. La fel cum soarele ne-ar furniza extraordinar de multă energie, la fel cum stelele ne-ar putea lumina calea, la fel și literatura ne-ar putea sustrage din plictisitoarea lume în care singuri ne închidem.
Citește Maitreyi! Acordă-ți timp să visezi!
„Maitreyi”…mă poartă,mă cuprinde,mă duce…Mă mistuie,mă iubește,mă guvernează..
Răspunsuri