Tu cine ești în lumea aparențelor? Defecte perfecte ilustrate. Coralia Nord și Atilla Bajko

Într-o lume a aparențelor, microuniversurile individuale se conturează și se definesc în acord cu micro și macro universurile pe care le întâlnesc. Cu toții suntem supuși aceleiași practici umane: ne dedublăm, ne metamorfozăm, ne construim alter egouri și încercăm necontenit să ne găsim și să ne păstrăm fericirea. Romanul Coraliei Nord este unul care străpunge limitele realului și raționalului pentru a ne determina să privim introspectiv către cine este cu adevărat acel EL.

Timpul se țese între Bună dimineața! și Noapte bună!, într-un timp parcă ireal, în care copii și furnici, păduri și sticle învață și recapitulează cum să trăiască după regulile lumii. Oamenii iubesc, muncesc, visează și mor. Lectura te poartă în brațe, iar întreaga dezvoltare narativă te conduce înspre cele mai diverse spații și lăcașuri ale inimii. Sunt locuri unde prinți și prințese își pun întrebări dificile, trăiesc și retrăiesc experiențe cotidiene ce par a fi ireale înainte de străpungerea învelișului exterior. Răspunsurile se înscriu și ele în același registru al dificultății acceptării sinelui și realității proprii.

Ora se schimbă doar la oamenii care învârt rotițe de ceas. Pământul e viu și știe, atunci e timpul. Și cocoșii știu: e timpul. Lumea și omul sunt la fel făcute. Suflarea de viață are trei momente. Noi știm doar două: inspiri-expiri, inspiri-expiri, dar dacă te uiți cu atenție în tine nu poți supraviețui făcând asta. E obositor… trebuie să numeri așa: inspiri-expiri-pauză, inspiri-expiri-pauză, inspiri-expiri-pauză.

Între ele există acest spațiu gol și vid care lasă liber.

Omul, cu ale sale defecte ce îl fac perfect, oricât de clișeic ar putea suna această afirmație în urechile cititorului familiarizat cu lecturi motivaționale, capătă proporții mistice în romanul Coraliei Nord. Individul social și uman nu mai este o ființă subjugată traiului cotidian și al rutinei apăsătoare, căci privit din postura magică a prinților și prințeselor din fiecare casă, el se întrepătrunde cu magia lumii dantelate, minuțios construite prin scriitura autoarei. Percepțiile purced dinspre lumea gândurilor înspre lumea cuvintelor traversând cele mai nebănuite emoții și sentimente:

Ai uitat, Pudelman, că suntem furnicuțe într-un mușuroi unde realitatea, visul și povestea se îmbrățișează așa de strâns că nu se mai deosebesc?! Oamenii nu au o linie clară între ele… la fel cum amurgul și răsăritul conturează urme moi colorate și fantastice ale peisajului, viața noastră se petrece la limita dintre realitate, vis și imaginație. Amintirea e o păcăleală și o apă adâncă, tulbure și neștiută, viitorul e o poză supraexpusă și arsă de prea multă lumină, unde nu se deosebesc toate detaliile. Acolo, în locul gol (pentru că oamenii primitivi au orare de vid), colorează imaginația și visul cu creioane moi, nu foarte ascuțite.

Visul și povestea se leagă cu atâta candoare și finețe, completate cu ilustrațiile cu aspect de broderie ale lui Atilla Bajko, îndemânându-și cititorii să nu se îndepărteze de hipnoza poveștii, fără a uita însă de povestea adevărată, cea a realității. Copilăria, jocul și joaca sunt efectele maturității sănătoase. Zăpezii nu trebuie să-i fie îngăduit să se aștearnă peste amintiri:

– Bună dimineața!

– Ce e zăpada?

– Bună dimineața! 🙂

Parcurgând paginile romanului, prinții, prințesele și castelele lumii cotidiene răsar din străfundurile memoriei. Iubirea e în toate chipurile, trebuie doar să deschidem bine ochii pentru a o putea vedea. E o lume în care FRUMOSUL trebuie scris cu majusculă. Bună dimineața! Noapte bună!

Aveți 24 de variante dintre care să vă alegeți finalul preferat!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *