Vis eminescian

Sub o trestie din codru,

Lângă râul cel din vale,

Admirându-se întruna,

Două chipuri stau la soare.

Își șopteau cu-nduioșare

Ei,cuvinte dulci ca mierea,

Împliniți și fericiți,

Scurtă le era tăcerea.

-,,Să nu cați în depărtare,

Fericirea ta,iubite,”

Cufundat în alinare,

Da din cap că îi promite.

Și,privind-o cu blândețe,

S-aprindea ca focu-n vatră.

-,,Flacăra iubirii mele,

Nu se stinge niciodată!”

Ea,zâmbind cu ușurare,

Mai șopti că-i este drag,

Când să-i dea o sărutare,

Se trezi cu noaptea-n prag.

Și-a plecat,dulcea minune,

Și s-a stins iubirea vastă-

El ținând în mână doar...

Floare-albastră!

Autor: Dovbenco Viorelia, elevă în clasa a XII-a

Nicio persoană nu a recomandat încă

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.