Puterea interioară sau Cum se formează un diamant?
Diamantele reprezintă minerale native si sunt considerate printre cele mai frumoase, scumpe și dorite pietre prețioase din lume. Folosite în antichitate pentru diverse scopuri, de la podoabe, obiecte de cult sau decorațiuni, în prezent au ajuns parte a bijuteriilor de lux mondene1. Mulți le doresc, le admiră în vitrine, dar puțini și le permit. Pe cele autentice, cel puțin.
Un detaliu mai puțin cunoscut se referă la compoziția și originea unui diamant. Acesta semnifică la bază o formă de carbon pur. Un element chimic comun de culoare neagră, cunoscut din antichitate, al 15-lea cel mai abundent compus din scoarța terestră și al 4-lea cel mai răspândit din Univers. Interesant este faptul că se regăsește inclusiv în corpul uman, fiind al 2-lea element predominant, după oxigen2. Așadar, carbonul este indispensabil fiecăruia dintre noi, iar în absența acestuia, noi nu am putea realiza schimburile gazoase la nivel pulmonar, așadar nu am putea respira. Viața nu ar mai exista. Cel puțin, nu în condițiile pe care le cunoaștem în momentul de față.
Ca atare, putem afirma că fiecare dintre noi, indiferent de locul de naștere, copilărie, mediul înconjurător, obiceiuri, stil de viață și dorințe, este format – într-o anumită proporție – din carbon. Dar…câți dintre noi devin diamante? Pentru a se naște un element atât de frumos, sunt necesare o serie de condiții aparent vicioase: adâncimi mari – 150 km, valori ridicate ale temperaturii (1200-1400 °C) și presiunii, toate regăsite într-o locație aparte – interiorul unui vulcan. În urma acestui proces, pot apărea 2 rezultate: fie grafitul, fie diamantul. Diferența dintre cele 2 forme este determinată de tipul de răcire. De asemenea, o subcategorie de diamante – microdiamantele, apar în momentul căderii meteoriților de mari dimensiuni pe suprafața Terrei, în aceleași condiții – temperaturi și presiuni foarte ridicate, respectiv prezența dioxidului de carbon – elementul mamă3.
Observăm că, deși toți ne naștem cu elementul mamă – carbonul – în interiorul nostru, adică cu potențialul de a deveni diamante, nu toată lumea ajunge la această formă de existență. Sunt necesari factori externi nefavorabili – temperatură, presiune, adâncime, pentru a rezulta structura finală. Cu alte cuvinte, condițiile grele de mediu, obstacolele – indiferent de natura lor – oameni sau mediu, sunt menite să transforme ordinarul în extraordinar, să îți dezvăluie adevărata substanță – puterea ta interioară.
Cele mai grele momente sunt predestinate celor mai puternici oameni. Pare absurd sau anormal, (aparent) nu este corect, dar puterea ta interioară se cristalizează (și) cu ajutorul obstacolelor pe care le întâlnești în drumul tău. Așa cum stelele strălucesc pe cel mai întunecat cer, așa și forța ta (acea resursă ascunsă pe care nu o conștientizezi cu adevărat) devine palpabilă în situații-limită sau cheie.
Viața este formată din urcușuri și coborâșuri. Este necesar un munte pentru a urca pe el și, câteodată, câte o vale pe care să o coborâm căci, a sta permanent la altitudini înalte, în condiții de rarefiere a aerului, nu ne-ar fi benefic – din niciun punct de vedere. Este necesar un obstacol pentru a-l îndepărta și, câteodată, să îl lăsăm pe loc și să ne mutăm privirea și intențiile către un alt drum sau scop. Căderea – la propriu și la figurat – este (din păcate sau din fericire) necesară pentru a-ți găsi forța să te ridici. Și nu va fi ușor. Dar nici tu nu vei fi slab. Nu vei fi aceeași persoană. Puterea ta interioară va crește odată cu tine, odată cu fiecare experiență pe care o vei trăi, iar la final, privind în spate, vei realiza – singur de această dată – că a meritat. Totul.
Așa cum noaptea este premergătoare dimineții, așa o (aparentă) dificultate precede o (viitoare) reușită. La urma urmei, curcubeul apare numai după ploaie. Iar atunci când îți va fi cel mai greu, sper să îți reamintești aceste cuvinte: diamantele se nasc sub presiuni si temperaturi foarte mari.
„În mijlocul iernii, am învățaț că în mine există o vară indestructibilă.” – Albert Camus
Bibliografie:
- https://www.centrulgemologicroman.ro/istoria-diamantelor/
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Carbon
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Diamant
Răspunsuri