Spitalul Clinic Colțea, primul spital din București

Spitalul Clinic Colțea este un spital din București situat în sectorul 3 al municipiului.

Este primul spital din București, construit la 14 decembrie 1704, din inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino. Organizarea și funcționarea spitalului s-a făcut după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Veneția.

Primele spitale nu reprezintă spitalele de astăzi, ci sunt instituții specializate în problemele oamenilor săraci bolnavi sau infirmi. Primul astfel de loc din Țările Române extracarpatice ia naștere în prima jumătate a secolului al XVII-lea în Suceava dar poate cele mai interesante și importante sunt Colțea, Pantelimonul și spitalul Sf. Spiridon din Iași. Cele trei așezăminte sunt mari complexuri monastice unde săracul își păstrează valoarea spirituală iar copiii săraci beneficiau de mici.

Mănăstirea Colțea a fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea sau la începutul secolului al XVIII-lea de către familia Cantacuzino prin spătarul Mihai Cantacuzino.

Spitalul era gestionat de opt epitropi, patru primari și patru secundari, care erau supravegheați de marele vornic și marele logofăt.

În incinta mănăstirii, ridicată în perioada 1695-1697, începând cu acest ultim an, spătarul a ridicat un spital cu 24 de paturi după modelul vechiului spital venețian „Santo Lazzaro e Medicanti“, spițerie „cu felurite leacuri și felurite buruieni tămăduitoare“, casă pentru chirurg, școală, odăi pentru dascăli și alte acareturi toate acestea fiind gata pe la 1714-1715, când nepotul său Ștefan le-a împrejmuit pe toate cu un zid.

Biserica și spitalul au fost afectate de un incendiu în 1739 dar au fost refăcute. Cutremurul din 1802 a dus la ruinarea fostului spital, care avea să fie reconstruit în anul 1836 după planurile arhitecților Conrad Schwink și Faiser, construcția fiind terminată la 1842.

Nici această clădire nu a rezistat mult fiind la rândul său demolată și înlocuită, la 1887, cu cea pe care o vedem și astăzi. Nicolae Iorga și Nicolae Vatamanu văd în complexul Colțea o copie a spitalelor venețiene S.S. Pietro e Paolo și Ospedale di S. Lazzaro.

Complexul nu era mare, iar numărul redus de paturi pentru bolnavi arată că este mai degrabă în faza incipientă. Practic erau două spitale unul pentru 12 bărbați săraci și străini bolnavi și unul pentru 12 femei sărace și bolnave, pentru cei din clasa mijlocie care nu își puteau însă permite îngrijiri în altă parte exista o chilie potrivită pentru ei și nu erau obligați să stea în spital.

Spitalul este construit în mare parte în jurul ideii de ajutorare reciprocă și a spiritului creștin, religios. Era format din așezămintele în care erau tratați săracii și o școală.

Acum, spitalul este renovat, acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în numeroase specialităţi medicale.

Medici de specialitate din cadrul Spitalul Clinic Coltea asigură continuitatea prin linii de gardă distincte în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, medicină internă, neurologie, psihiatrie, chirurgie generală, ortopedie şi traumatologie, medicină de laborator, radiologie – imagistică medicală.

Surse: https://www.coltea.ro/, https://www.institutiimedicale.ro/spital/spitalul-coltea-bucuresti/, https://www.facebook.com/Uniunea-Nationala-a-Restauratorilor-de-Monumente-Istorice-UNRMI-1214203101933030/.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *