TIROIDITA AUTOIMUNĂ

Tiroida este o glandă situată în regiunea antero-laterală a gâtului și are un rol esențial în funcționarea metabolismului. Cea mai frecventă afecțiune endocrinologică și una din principalele cauze de hipotiroidism este reprezentată de tiroidita autoimună. Incidența bolii crește la pacienții cu diabet zaharat, tulburări cromozomiale, inclusiv la cei cu sindrom Down, Turner și Klinefelter și se poate asocia cu alte boli autoimune: poliartrita reumatoidă, psoriazis și vitiligo.

Tiroidita autoimună se caracterizează prin formarea de anticorpi care atacă și distrug țesutul glandular, afectând capacitatea de producere a hormonilor tiroidieni (hipotiroidie). Acești anticorpi, îndreptați împotriva propriilor țesuturi (autoanticorpi), au drept țintă proteine din structura tiroidei – tireoperoxidaza (TPO) și tireoglobulina (TG). Inflamația creată astfel afectează producția de hormoni tiroidieni, scăzând nivelul plasmatic al tiroxinei (T4) și triiodotironinei (T3). Prin creșterea în volum, glanda tiroidă va încearca să compenseze lipsa hormonilor în organism. Astfel, apare hiperplazia glandei, care se evidențiază clinic sub formă de gușă. De cele mai multe ori, acesta este semnalul de alarmă care determină pacienții să se prezinte la un consult medical.

Din cauza încetinirii funcțiilor metabolice, pacientul cu tiroidită autoimună poate observa creșterea în greutate. Alte simptome care pot fi asociate pot fi oboseală, astenie, depresie, cefalee, tranzit intestinal încetinit (constipație), tulburări de memorie/de atenție, lentoare în mișcări/în gândire, intoleranță la frig, tulburări de ciclu menstrual, uneori infertilitate (în cazul femeilor).

Diagnosticarea tiroiditei autoimune

Testele de laborator utile în diagnosticarea și monitorizarea tiroiditei Hashimoto sunt reprezentate de nivelurile plasmatice ale hormonilor produși de glanda hipofiză (TSH), glanda tiroidă (T3, T4, free T4) și de autoanticorpii specifici – AAT-TPO, AAT-TG. Testele de sânge pot confirma prezența anticorpilor împotriva peroxidazei tiroidiene (AAT-TPO), o enzimă care, în mod normal, este găsită la nivelul glandei tiroide și care joacă un rol important în producția de hormoni tiroidieni. De asemenea, analizele de sânge pot evidenția prezența anticorpilor anti-tiroglobulină (AAT-TG). Tiroglobulina este o proteină, precursoare hormonilor tiroidieni, sintetizată de către celulele tiroidiene și stocată în glanda tiroidă.

Ecografia tiroidiană completează diagnosticul. În cazul în care volumul glandei este mărit sau dacă există simptome de compresie (dificultate la respirat/înghițit) ecografia este efectuată pentru a se stabili dacă glanda tiroidă comprimă esofagul sau traheea.

Tratamentul tiroiditei Hashimoto poate include o atitudine expectativă sau utilizarea terapiei de substituție cu hormoni tiroidieni. Dacă nu există nicio dovadă de deficit de hormoni tiroidieni și glanda tiroidă funcționează în mod normal, medicul poate sugera controale periodice (6 luni, 1 an). În cazul în care tiroidita Hashimoto determină deficit de hormoni tiroidieni, poate fi necesară terapia de substituție. Aceasta implică administrarea zilnică a levotiroxinei (o formă sintetică de hormoni tiroidieni). De obicei tratamentul este de lungă durată necesitând o atentă respectare a instrucțiunilor de administrare, o bună complianță terapeutică precum și o strânsă comunicare medic – pacient.

Tiroidita Hashimoto are în general un prognostic favorabil datorită evoluției lente, dar poate prezenta risc de dezvoltare a unei formațiuni tiroidiene neoplazice motiv pentru care este important să vă adresați periodic medicului endocrinolog.

Surse: https://www.medicover.ro/despre-sanatate/tiroidita-hashimoto,374,n,295, https://www.csid.ro/sanatate/sanatate-health/ecografia-tiroidiana-de-ce-ne-trebuie-si-mai-ales-cand-ne-trebuie-19263092/.