Matei Corvin – O viziune modernă privind design-ul

În cadrul Atelierului de Modă și Creativitate, am avut plăcerea de a fi invitați în atelierul de modă al designer-ului Matei Corvin, un designer care militează pentru confecționarea de pantofi din piele naturală.
În timpul zilelor în care am fost invitați în atelierul creatorului am avut oportunitatea de a vedea o parte din realizările sale, instrumentele pe care acesta le folosește în munca de zi cu zi, dar, probabil cel mai important lucru este acela că am primit răspunsuri la întrebările pe care le aveam.
În industria de fast fashion din România, poate unul dintre cele mai întâlnite stereotipuri este acela că producătorul final este și cel care realizează prototipul. Așa cum ne-a menționat designerul Matei Corvin, un prototip la nivel de schiță până să ajungă în producția mare reprezintă rezultatul a mai multor încercări într-un atelier mai mic.
Poate una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face ca designer este aceea de a considera că poți ajunge la o serie de soluții într-un timp foarte scurt. Dar așa cum afirmă și Matei Corvin, pentru a ajunge la rezultate este, în primul rând, nevoie de foarte multă muncă. Este foarte important să fim conștienți că orice produs, indiferent cât de calitativ este, dacă este folosit zi de zi își va pierde din ‘’strălucire’’.
‘’Datorită felului de educație și prin intermediul televizorului și ce învățăm noi la școală de zi cu zi, așa ca pe niște poezii, avem senzația că putem ajunge foarte lejer la niște soluții din acestea strălucitoare.”, ne-a explicat designerul Matei Corvin în cadrul Atelierului de Modă și Creativitate.
În prezent, în industria de fashion din România, poate unii dintre cei mai vehiculați termeni sunt ‘’producție de masă’’. Ajungem din ce în ce mai des la concluzia că nu există produs care să se muleze strict pe nevoile și dorințele noastre și ne găsim în punctul în care vedem viața doar în alb și negru. Așa cum afirmă și Matei Corvin, ține de noi să aducem produsului propria noastră ‘’semnătură’’.
Poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le acceptăm în acest domeniu sunt provocările. Designer-ul Matei Corvin ne-a afirmat că nu se ferește de provocări, ci, dimpotrivă, le îmbrățișează și le apreciază drept un element cheie în dezvoltarea sa profesională.
‘’Provocarea nu ține neapărat de ce au făcut alții, eu încerc să intru pe profilul clientului, să înțeleg ce a făcut până aici și de ce are nevoie de o schimbare, astfel încât clientul să fie pe un nou trend.’’, a punctat acesta.
La o primă vedere, în opinia lui Matei Corvin, evaluarea clientului este una vizuală. În cadrul acesteia, sunt analizate elementele nonverbale ale clientului și cele de vestimentație (Ex: modul în care privește, modul în care comunică, gestică, etc.). După ce clientul a fost evaluat ținând cont de aceste aspecte, îți pot da seama de tipologia din care acesta face parte. Totuși, nu vorbim de o tipologie ‘’de manual’’, așa cum o numește Matei Corvin. Pe baza primei interacțiuni se urmărește să se cultive acel sentiment de încredere între designer și client, se urmărește să se vadă dacă într-adevăr clientul are siguranța de a se încredința pe mâna designerului. Este necesar să formezi pe cât de mult posibil o legătură cât mai profundă, care să nu se bazeze strict pe o serie de întrebări la care să se aștepte răspunsuri exacte, concrete. Este important să adresezi cât mai multe întrebări care să-ți arate dacă nivelul de comunicare este același între designer și client și dacă există viziuni asemănătoare cu privire la cum ar trebui să fie produsul final.
“În primul rând este o evaluare vizuală, îl vezi cum este îmbrăcat, cum este aranjat, îl vezi cum privește, astfel că, într-un fel sau altul, îmi dau seama intuitiv ce tipologie am în față. Dar nu mă refer la o tipologie de manual, oamenii neputând fi integrați în tiparele standard.”, a explicat designerul.
Unul dintre lucrurile pe care este necesar să le conștientizăm în industria de modă este acela că lucrurile nu trebuie făcute mereu după același tipar:
‘’Eu fac altfel. Făcând design, aceasta este treaba, de a găsi detaliile pe care le pot îmbunătăți până în punctul în care produsul meu, care este nou pe piață, într-un fel sau altul aduce o îmbunătățire față de colecțiile anterioare.’’
Redactori: Stație Iulia și Pascu
Editor: Constantin Delia
Fotografie realizată de: Onofrei Eliza
Răspunsuri