Chișinăul Sub Lupă: 10 Locuri Interesante pentru Adolescenți

Bianca Dabija
0

Chișinăul este un oraș plin de viață și energie, cu multe locuri interesante de explorat. Pentru adolescenți, acest oraș oferă o gamă variată de atracții și activități. Indiferent dacă ești în căutarea unor aventuri culturale, dorești să te distrezi în aer liber sau să explorezi istoria, Chișinău are ceva pentru fiecare. Iată o listă cu 10 locuri care merită de vizitat:

  1. Artcor 

Dacă îți place arhitectura și arta, Artcor este locul pentru tine! Amplasat în inima Chișinăului, clădirea este o bijuterie arhitecturală modernă situată într-un loc istoric. Chiar în centru se află noua clădire Artcor construită în 2019, unde se găzduiesc evenimente pe parcursul anului. "Artcor este locul unde poți să-ți dai întâlnire cu gașca ta de prieteni, poți să participi la atâtea traininguri cu teme diverse, atâtea evenimente artistice și nu doar, poți admira procesul de creație a unor opere de arta în toata legea! De asta artcor este unul dintre locurile mele preferate din centrul Chișinăului."

2. Doordom Escape Room Moldova

Puzzle-uri, ghicitori și provocări! Îți place cum sună? Dacă da, atunci Doordom.md este locul potrivit pentru tine. Toate acestea te vor cufunda într-o lume nouă și vă vor oferi o mulțime de emoții strălucitoare! Vei fi protagonistul fiecărui Escape Room, vei avea control asupra poveștii și cel mai important, îți va face plăcere. "Questurile Doordom mereu îmi întrec așteptările,bine organizate, amuzante, pe alocuri muzicale și perfecte pentru a petrece timpul “altfel” cu prietenii. Staff-ul este atent și receptiv, iar distracția este garantată!"

3. Serele Grădinii Botanice 

Ești pasionat de botanică și dorești să te teleportezi într-un loc înconjurat de verdeață? Grădina Botanică împreună cu serele sale, poate fi comparată cu un mini paradis pe Pământ. Având o colecție de peste 3000 de specii, varietăți și forme de plante, serele îți oferă ocazia să te plimbi și să savurezi din timpul petrecut în natură. "Vizita mea la serele grădinii botanice a fost o experiență incredibil de fascinantă. Am fost cu adevărat surprins de cât de captivantă și educativă poate fi o astfel de excursie."

4. Cartego

Cartego este un loc fascinant ce combină două lumi culturale distincte sub același acoperiș: o librărie și o galerie de artă. Acest spațiu este destinat iubitorilor de cărți și artă, oferind o experiență unică în care cuvintele se împletesc armonios cu expresiile vizuale. "Cărțile pentru copii sunt cele mai frumoase din câte le-am văzut până acum, în librăriile din oraș. Mesajele/lecțiile din cărți, ilustrațiile - de-o dragoste. Și doamnele au fost receptive, au înțeles ce căutam și m-au ajutat să găsesc ceea ce-mi doream."

5. Muzeul de Arte

Muzeul de Arte este o destinație culturală fascinantă pentru adolescenții care iubesc această ramură a culturii, oferindu-le oportunitatea de a experimenta arta într-un mod unic și captivant. Cu exponate variate, acest loc oferă o gamă diversă de experiențe care te pot atrage și captiva. "Acest muzeu nu este mare, dar are o colecție de artă destul de diversă și interesantă. Clădirea în sine este frumoasă și proaspăt renovată. Perfect pentru o zi ploioasă în Chișinău."

6. Floral Soul

A fost dovedit științific faptul că oamenii sunt mai fericiți atunci când trăiesc înconjurați de natură și verdeață. Așa că Floral Soul te ajută să-ți faci din casa un loc mai verde și fericit. Este locul potrivit unde poți să-ți alegi martorii evenimentelor tale din viață - plantele, și cum să ai grijă de ele. "Un loc superb amenajat, cu cei mai buni specialiști care vă vor ajuta și vă vor spune totul în detaliu." 

7. Teatrul Cehov

Teatrul Cehov este un teatru dramatic rus din Chișinău. În repertoriul Teatrului Cehov se regăsesc peste 24 de spectacole pentru adulți și 10 basme adresate copiilor și tinerilor spectatori. Este un loc potrivit cu o arhitectură și un design deosebit - perfect pentru poze. "Acesta este singurul teatru din oraș care promovează tradițiile clasice ale actoriei ruse. Actorii sunt dedicați și autentici - toate dramele clasice merită vizitate. Interiorul teatrului este de fapt destul de frumos, spre deosebire de aspectul exterior."

8. Librarius Cafe

Acest loc oferă o ambianță relaxantă și primitoare, unde te poți bucura de lectură și de cafea în același timp. Este un spațiu unde cărțile sunt la îndemână, iar clienții pot savura băuturi calde și răcoritoare în timp ce citesc sau studiază. "Ce idee grozavă cu cafeneaua din librărie. Este liniște și e plăcut să discutăm despre o carte cu un prieten la o cafea."

9. Bestseller

La fel ca și precedenta, Bestseller este o librărie care combină aroma de cafea cu lumea uimitoare a cărților. Este un loc potrivit pentru a studia, a citi o carte sau chiar a savura o cafea alături de o vorbă bună cu prietenul tău. "Atmosferă incredibilă, liniște pentru alegerea unei cărți. De asemenea, espresso-ul lor cu fursecuri și ciocolată a fost perfect pentru acea perioadă."

10. Coffee Monkey

Dacă îți place cafeaua bună, confortul, estetica și cauți un loc cu un design fresh unde să-ți petreci timpul cu prietenii, uite aici cea mai bună soluție. Coffee Monkey este un local recent deschis, unde o ceașcă de cafea poate să-ți schimbe ziua în bine! "Designul este foarte stilat și modern, există o masă comună specială pentru muncă/studiu. Atmosfera plăcută și personal amabil!"

Cu aceste 10 sugestii, vei avea ocazia să explorezi frumusețea și diversitatea orașului Chișinău. De la cultură la natură, de la istorie la distracție, orașul are ceva special pentru toată lumea. Așadar, ia-ți prietenii și pregătește-te pentru aventura ta în Chișinău!

Surse Informaționale:

https://www.google.com/

https://www.instagram.com/?hl=en

https://www.tripadvisor.com/

Autor de text: Gîjdianu Alexandrina

Editor: Cocieru Dumitra

Publicat în Recenzii, Actualitate

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Recenzii, Actualitate

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te