La Multi Ani tuturor Muncitorilor!- Slate Melissa

Astăzi, sărbătorim cea mai opresată clasă socială din sistemul capitalist : proletariatul. Clasa care ține în picioare economia oricărui stat, deși este ignorată de politicieni, de intelectuali și chiar de filosofi.
Astăzi ar trebui să vorbim despre situația dureroasă a proletariatului din România și de peste hotare.

În România muncitorii câștigă aproximativ 2300 de lei. Un salariu din care nu se pot întreține nici măcar pe ei, cu atât mai puțin pe copiii lor. Un salariu pentru care muncesc chiar și 10 ore pe zi ( sau chiar mai mult având în vedere că mulți muncitori sunt forțați să stea peste program). Un salariu care nici măcar nu le permite să-și plătească facturile, datoriile, ratele la bancă etc. Un salariu pentru care îndură umilințe, sclavie și batjocură de la burghezi. Exploatarea muncitorilor, încălcarea drepturilor lor umane fundamentale a ajuns să fie normală în România. Muncitorii noștri nu știu că sunt exploatați și opresați. Din păcate, ei cred că ce li se întâmplă este normal din cauza faptului că în sistemul de învățământ românesc nu se vorbește despre drepturile proletarului. Din contră, acesta ne învață cum să fim opresori (Educația Antreprenorială). Ne învață că cei ce exploatează alte ființe umane sunt puternici și ambițioși. Ne învață că sclavia nu mai există și, în sfârșit, ne învață să disprețuim comunismul. Ne îndoctrinează cu tot felul de minciuni ( exemplu: „Comunismul este brutal, dictatorial”). Noi nu dorim să negăm atrocitățile și abuzurile Stalinismului, dar majoritatea statelor comuniste nu au avut nimic de-a face cu stalinismul. Destalinizarea a fost fenomenul care s-a produs între anii 1950 și 1960 în statele din Europa de Est. Singurele state în care nu s-a produs destalinizarea au fost România și Albania. Deci nu putem vorbi despre brutalitate, violență sau încălcări ale drepturilor umane în majoritatea țărilor est-europene post-staliniste (în afară de România și Albania, care au adoptat neostalinismul).

Din asta ne dăm seama că anticomunismul nu este despre protejarea drepturilor și libertăților umane ( țara preferată a capitaliștilor este SUA, unde proletarii muncesc 15 ore pe zi, iar brutalitatea poliției față de femei și copii este frecventă și ridicată), ci despre ura față de muncitori. Într-un stat comunist drepturile muncitorilor sunt respectate: aceștia muncesc 8 ore pe zi fiind răsplătiți cu salarii decente ( în cel mai rău caz), bune sau foarte bune, nu sunt umiliți, abuzați sau plătiți mai puțin dacă nu se descurcă foarte bine în ceea ce fac, nu pot fi dați afară de la job decât în cazuri excepționale, muncitoarele nu-și pierd locul de muncă după ce fac copii, există comitete muncitorești care au dreptul să participe la adoptarea de legi, proletarii aveau dreptul la suveranitate individuală, independență și libertate ( în contrast cu sclavia față de “șef” prezentă în capitalism).

De aceea capitaliștii vor ca muncitorii să desconsidere comunismul: pentru a-i putea controla, pentru a fi siguri că nu-și vor cere niciodată drepturile. Așa-zisa “ lipsă de libertate și de drepturi” este doar un pretext și un mod straniu de a exprima respingere față de proletariat.
Peste tot în lumea capitalistă este prezentă o formă sau alta de clasism, de exploatare, de discriminare față de muncitori (chiar și în țările prospere), dar situația din SUA este mai mult decât un iad pe Pământ, mai mult decât un coșmar. Este una dintre cele mai grave situații din lume. Aceștia muncesc aproximativ 15 ore pe zi, nu au niciun fel de concediu (concediul medical se oferă numai în situații grave), toată viața și supraviețuirea lor este dependentă de mila burghezului căruia îi sunt sclavi, considerându-l “stăpânul” lor, iar majoritatea femeilor muncitoare nu beneficiază de concediu maternal. În pofida efortului imens pe care îl depun, muncitorii sunt plătiți cu un salariu care nu le acoperă nici jumătate din cheltuieli. Aceștia trebuie să plătească asigurarea de sănătate ( care oricum nu-i ajută prea mult având în vedere că aceasta acoperă doar o mică parte din banii necesari pentru o consultație), serviciile medicale, ratele la bancă sau chiria, facturile, medicamentele, hrana, toate acestea având un cost exagerat de ridicat. Muncitorii americani se luptă să-și plătească aceste cheltuieli fundamentale supraviețuirii lor, neavând timp și bani pentru dezvoltarea lor personală, educația lor și recreerea lor.

Este important, de asemenea, să vorbim despre femeia proletară, care este discriminată și din cauza clasei sale sociale și din cauza sexului ei. Femeia muncitoare este persoana din societate care muncește cel mai mult : se duce la job ( 8-15 ore pe zi, depinde de țară), are grijă de casă și crește copii ( restul timpului). Deci femeia proletară poate ajunge să muncească chiar și 20 de ore pe zi în total. Munca domestică este încă considerată datoria femeii, astfel se poate spune că femeia este dublu înrobită: de patronul acesteia și de soțul acesteia. Structura de ierarhie a capitalismului face ca emanciparea totală a femeilor să fie imposibilă deoarece aceasta se bazează pe “superioritate”, “inferioritate”, “meritocrație”, astfel oamenii blamează femeile pentru faptul că acestea nu țin la fel de multe “poziții de putere” ca bărbații, ignorând complet faptul că ele mai au două joburi neoficiale ( creșterea copiilor și îngrijirea casei) pe lângă cel oficial și faptul că femeile se confruntă cu mai multe dificultăți în meseriile lor din cauza patriarhatului.

Femeia proletară este plătită mai puțin decât colegii săi bărbați deoarece munca ei este devalorizată ( ideea că “ muncitorii bărbați sunt mai buni în ceea ce fac decât muncitoarele femei”). Ideea de “meritocrație” ascunde de fapt sexismul, rasismul și xenofobia capitalismului. Cei care spun că femeile sunt mai slab plătite decât bărbații din cauza “performanței lor mai slabe” și “ lipsei de interes” spun, de fapt, că femeile nu sunt egale cu bărbații (că nu sunt la fel de inteligente și valoroase). De asemenea, șomajul în rândul femeilor este mult mai ridicat decât în rândul bărbaților deoarece multe companii și întreprinderi nu sunt dispuse să angajeze femei și pentru că burghezii le vor concedia odată ce află că sunt însărcinate, fără să fie trași la răspundere. Sclavia femeilor proletare se manifestă și prin șantaj sexual ( care este foarte frecvent). Burghezii, știind că femeile au nevoie de un loc de muncă sau de o mărire de salariu, profită de ele fără să fie pedepsiți datorită banilor și statutului lor social.
Feminismul burghez ( liberal sau neoliberal) este o ideologie conform căreia femeile trebuie să devină opresori (patroni, CEO, femei de afaceri) pentru a se emancipa și promovează femeile multimilionare/ multimiliardare considerându-le modele de femei puternice, demne de urmat. Evident, această ideologie nu le ajută cu nimic pe femeile proletare.

Feministelor burgheze nu le pasă de situațiile grele ale proletarelor, de condițiile acestora de muncă, de faptul că sunt tratate ca niște sclave și de faptul că multe femei sunt șantajate sexual de angajatorii lor. În Statele Unite multe femei nu beneficiază de concediu maternal și nu își permit financiar să-și trimită copiii la grădinițe/ creșe, dar nu am auzit nicio feministă liberală sau neoliberală să recunoască această problemă sau să facă vreun efort pentru a schimba legislația americană. Din această cauză multe femei proletare nu se identifică ca feministe, neștiind de existența feminismului marxist.

La Mulți Ani tuturor proletarilor! Noi, comuniștii, suntem vocea voastră și luptăm pentru voi cu toate armele pe care le avem. Noi simțim suferințele voastre și dorim să vă oferim o viață mai bună printr-o revoluție în urma căreia vom instaura dictatura proletariatului. Haideți să ne unim și să luptăm pentru drepturile noastre!

“Proletari din toate țările, uniți-vă!”- Karl Marx

Slate Melissa