Trăgători și Mistificatori – Contrarevoluția Securității în decembrie 1989

Andrei Ursu si Roland O. Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor au publicat un volum bine documentat despre revoluția de la 1989.

Pentru generația mea, a celor care nu erau născuți în perioada revoluției, dar și pentru cei care nu au urmărit-o pe viu întrucât erau prea mici, această carte are și rol educativ, învățam ce s-a întâmplat. Dar pentru cei care au trăit revoluția, fie de la televizor, dar mai ales pentru cei care au ieșit în stradă, poate fi un volum emoționant. Se demontează într-o manieră documentată mituri, se prezintă detaliat fapte și acțiuni de o violență cruntă.

A fost cea mai brutală trecere de la comunism la noua țară, din Europa Centrală și de Est. De ce s-a întâmplat asta? Care au fost forțele contra-revoluționare? Și, mai ales, de ce e important rolul securității în cadrul acestor evenimente? Toate aceste lucruri sunt prezentate, detaliate și documentate în această carte.

La o lansare recentă de carte, autorul Radu Paraschivescu afirma că în România sunt cărți scrise scrâșnit, printre dinți, pline de ură. Volumul „Trăgători si Mistificatori” are câteva pasaje scrise exact așa, unde emoționalul se îmbină cu descrierea revoluției.

Este descris un episod violent al istoriei, cel mai violent de după cel de-al doilea Război Mondial. Până la urmă, dacă ar fi să o spunem scurt, e o luptă acerbă și sălbatică pentru putere, unde majoritatea celor care participă sunt pioni, mulți dintre ei nici nu știu pentru ce tabără luptă. „Libertatea”, „teroriștii”, „frontul salvării” sunt multe dintre cuvintele auzite la revoluție în cadrul discursului public. Ce nu se vorbea atunci, în zilele revoluției, era ce făcea securitatea.

Cartea este „in primul rând, un dosar cu probe care să ducă la aflarea adevărului”, conform autorilor. Întâi se setează așteptările, se descrie scena de la care pleacă evenimentele și se prezintă  principalii actori. Primul este dictatorul, al cărui cult al personalității este detaliat, fiind prezentate și consecințele acestui orgoliu supradimensionat. Autorii o citează pe Hannah Arendt, care observa că instrumentele terorii și sistemele represive din țările dominate de o dictatură se supun ficțiunilor centrale promovate de dictatori. Așadar, intră în scenă și cel de-al doilea actor: Poliția Politică Ceaușistă cu al său lider: generalul Iulian Vlad. Securitatea este descrisă aici ca un instrument al liderului, care îl servește zelos și fără să cârtească. Prezentând astfel Securitatea, această oroare parcă mereu prezentă în viața românilor în deceniul 1980-1989, autorii lasă totuși responsabilitatea în mâinile dictatorului, iar liderii securității sunt pictați ca cei care execută abil ordinele, dar fără să aibă putere efectivă.

Rolul Securității a fost în timpul dictaturii Ceaușiste să nege existența vreunei opoziții și totodată să anihileze opoziția existentă. Liderul Securității din acea perioada a înțeles ce are de făcut „Iulian Vlad a înțeles mai bine ca oricine regulile acestui bal mascat și de aceea Ceaușescu avea atât o încredere totala, cât și o nevoie vitală de el.

Cartea prezintă rolul organelor de represiune ale Securității în înăbușirea evenimentelor de la Iași din 14-16 decembrie și imediat apoi de la Timișoara. Manifestul de la Iași care chema cetățenii în oraș pentru un protest anticomunist a fost înăbușit, generalul Iulian Vlad promovând atât în cadrul securității, dar mai ales în afara, ideea că a fost o acțiune de sorginte străină” și nicidecum un protest spontan. La Timișoara nu a mai fost așa de ușor, pastorul Laszlo Tőkés era o persoană respectată în comunitate, liderilor securității li s-a reproșat ulterior ca nu au acționat mai devreme asupra sa, iar credincioșii reformați s-au dovedit și mai rezistenți.

Amănuntele privind revoluția de la Timișoara și intervențiile ferme ale forțelor de represiune sunt prezentate clar, la fel ca multe declarații ale martorilor, inclusiv ale Ioanei Bărbat, fiica primei victime a revoluției Lepa Bărbat. De aici înainte, cartea este plină de detalii ale evenimentelor, însoțite de mărturii obținute din diferite surse sau dosare. Trecerea către declanșarea revoluției la București în data de 21 decembrie se face prin descrierea acțiunilor securității, care începe pregătirile pentru oprirea oricăror eventuale mișcări de strada, se pune accent pe înarmarea cadrelor de securitate cu arme care nu se aflau în posesia miliției sau armatei.

Un eveniment bizar este publicarea unui articol în data de 18 decembrie în Scânteia Tineretului care dădea sfaturi pentru cei aflați la mare, lucru neverosimil pentru acea dată. Descifrarea articolului s-ar face în limbajul cadrelor securității, din toată țara, care primeau deja ordine pentru cum să acționeze în zilele următoare. Pentru intensificarea diversiunii, articolul se remarca prin sfaturi cel puțin ciudate: „E de preferat sa începeți prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute, când pe-o parte, când pe alta” sau „ … în caz de pericol, nu strigați. Este inutil.”

Acțiunile diversioniste sunt prezentate amănunțit de către autori, acestea reprezentau un mod de a determina revoluționarii să renunțe, de a crea panica și de a-i constrânge pe oamenii să nu mai iasă in strada. Generalul Iulian Vlad și ceilalți lideri ai securității au fost aproape de Nicolae Ceaușescu până in ultimul moment, refuzând să solidarizeze cu strada. Acțiunile de acoperire a crimelor din timpul revoluției sunt și ele foarte importante. Aici este de menționat cazul lui Iosif Costinaș, jurnalist și om de cultură din Timișoara, participant activ la revoluție, care și-a petrecut o bună parte din anii ’90 pentru a investiga vasta operațiune a securității din timpul revoluției. In 2003, Iosif Costinaș a dispărut, iar trupul său a fost găsit abia după un an, cercetările poliției au determinat cauza morții ca fiind sinuciderea.

Cartea este un dosar care detaliază contra-revoluția securității, acțiunile liderilor ei și metodele de acoperire a crimelor în perioada de după 1989. Soarta cuplului prezidențial și dreptatea procesului lor nu sunt prezentate și judecate. Nici tranziția puterii, și nici legitimitatea celor care au preluat puterea nu sunt descrise sau măcar contestate. Ceea ce ne rămâne este o mărturie a comportamentului odios al unor personaje din vârful poliției politice Ceaușiste care s-au ținut de cuvânt față de dictator și au mers până în ultima clipă cu ficțiunea promovată în ultimele decenii de comunism din România.

Sursă foto: https://carturesti.ro/carte/tragatori-si-mistificatori-contrarevolutia-securitatii-in-decembrie-1989-588399617

Publicat în Cultură, Literatură, RecenziiRecomandat1 recomandare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *