UNIREA PĂMÂNTESCULUI CU CERESCUL

Ținutul Bucovinei cu mănăstirile Moldovei nordice precum Moldovița, Sucevița, Arbore, Humor, Probota, Patrauți au cunoscut biruința culorii de secole, ansamble murale astăzi fiind monumente UNESCO. Aceste monumente au sfidat timpul pentru a da prilej de contemplare și rugăciune generațiilor următoare. Prin aceste mănăstiri se evidențiază că Moldova a devenit atât de puternică încât investește și în cultura (dezvoltarea creștinismului).

Epoca sfântă a lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, canonizat (trecerea unei persoane decedată în rândul sfinților) de biserică ortodoxă relativ recent, deși cronicarii îl numesc Cel Sfânt încă din sec al XVII-lea, este o etapă istorică de mare importantă. Ștefan cel Mare s-a afirmat ca un apărător al creștinătății.

Războaiele lui cu cuceritorul Constantinopolului cu Mahomed al II-lea i-au adus o mare faimă recunoscută de creștinătatea întreagă, iar aceste realizări l-au impus printre contemporanii săi deși au fost și alți domni români Iancu de Hunedoara dar care nu s-au bucurat de aceeași apreciere. Această poziție a lui Ștefan cel Mare dincolo de organizarea efectivă a Moldovei el venind la tron domnind foarte mulți ani, a însemnat și pe plan al politicii interne o reorganizare, venea după domnii destul de scurte și zbuciumate, după ucideri între frați ceea ce s-a întâmplat după moartea lui Alexandru cel Bun (bunicul acestuia).

Realizează importanța ideii de a-și asigura de la începutul domniei un loc de odihnă veșnică. Prima mănăstire realizată este la Putna unde este și înmormântat în spațiul funerar pregătit (pe piatra de mormânt nu este menționată data morții). Acest lucru spune despre mental, mentalul unui ctitor care se gândea la viața veșnică, ridicarea unei biserici însemnând un act de devoțiune, un act de slavă a lui Dumnezeu, dar și o cerere de iertare a păcatelor prin rugăciunile celor care intră în biserică.

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”, biserică ștefaniană din Pătrăuți este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară, monument UNESCO din 1993. Bisericile construite anterior de Ștefan cel Mare au fost distruse în decursul timpului și reconstruite.

Deasupra ușii de intrare se află o pisanie în limba slavona cu următorul text: „Io Ștefan Voievod, Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13” o dedicație specială destul de rară închinată înălțării sfintei cruci și amintește de lupta Moldovei condusă de voievod pentru apărarea credinței împotriva imperiului otoman musulman.

În curtea bisericii, la câțiva metri de peretele sudic, se mai află și o masă rotundă de piatră, pe care tradiția o atribuie tot perioadei de domnie a lui Ștefan cel Mare. Masa este formată din două mari lespezi de piatră, de fapt două semisfere imperfecte puse invers.

Din punct de vedere arhitectural biserica Pătrăuți este o construcție de plan triconic, cu turlă pe naos, fiind alcătuită dintr-un spațiu al altarului un naos cu abside laterale și un pronaos. Cele trei abside sunt altar și doua abside laterale la nivelul naosului, fiecare acoperite cu o concă (acesta fiind sistemul de a bolti aceste spații), deci realizate semicirculare în interior și poligonale în exterior. Acest sistem de boltire este prezent în toata zona Moldovei.

Vom observa o armonioasă și originală împletire a elementelor bizantine (planul bisericii și sistemele de boltire), cu cele latine, gotice (forma acoperișului, contraforți, nervurile de piatră ale bolților) și cu elemente specific autohtone moldovenești (originala soluție a bolților). În exterior, cele trei abside sunt prevăzute cu firide alungite (câte cinci la absidele laterale, și șapte la absida altarului), deasupra cărora se află un rând de plăci de ceramică smălțuită de culoare verde și un rând de ocnițe.

Aceste plăci ceramice în formă poligonală (pătrate, dreptunghi), marchează zona naos a altarului (reprezentând spațiul împlinirii – poarta cerului în timpul sfintei liturghii). Elementele simbolice sunt incizate, două din ele cu motive solare și unul cu cavalerul trac. Aceasta nu este un simplu detaliu de arhitectură, este un element de legătură între cer și pământ. Această idee fiind subliniată prin iconografie, în primul rând prin prezența pantocratului pe cupola de deasupra naosului. Pronaosul are formă pătrată, fiind boltit cu o calotă sferică așezată pe patru arcuri în consolă și pandantivi.

De asemenea, turla bisericii, care se sprijină pe o bază pătrată parțial îngropată în acoperișul edificiului, este decorată cu doisprezece firide (sistemul de boltire moldovenesc). Naosul are formă dreptunghiulară. Edificiul este din piatră brută, iar la pronaos straturile de piatră alternează cu șiruri de cărămizi (in jurul golurilor, treceri naos/pronaos, ferestre, și la nivelul bolților).

Pantocratorul lipsește, a fost distrus și nu s-a permis reconstruirea lui. Ancadramentele (decorații în relief care înconjură o ușă, o fereastră) și portalurile au profil gotic.

Acoperișul fragmentat pentru fiecare parte componentă a bisericii (zona altarului, zona turlei, baza turlei, absidele laterale și pronaosul, Acesta este realizat din șindrilă, cu rupere în pantă iar soclul bisericii este din piatră și foarte puțin pronunțat.

Regăsim elemente gotice pure luate din diferite etape: goticul de început (intrarea), goticul târziu (portal cu baghete încrucișate ce simbolizează cerurile care se deschid – construit la trecerea spre naos), elemente de gotic târziu la ferestre (bagheta încrucișată). Biserica este luminată prin nouă ferestre de formă dreptunghiulară dispuse astfel: câte una în pereții longitudinali ai pronaosului, câte una în axele absidelor laterale și una în axa absidei altarului, plus încă patru în cele patru puncte cardinale ale turlei. Altarul semicircular este încadrat de nișele proscomidiarului și diaconiconului.

Portalul ușii de intrare este în stil gotic și pe timpanul acestuia este pictat Sfântul Constantin cu mama sa Elena și sfânta cruce, hramul bisericii este “sfânta cruce” Această intrare are un chenar în arc frânt cu ușciorii și arhivolta profilată. Picturile au fost realizate după aproximativ doi ani, timp în care a fost lăsată să se usuce tencuiala/zidăria bisericii cu excepția tabloului votiv în care este reprezentată familia Ștefan cel Mare care este re-pictat, fiind evidente cele două faze de execuție. Pictura este considerată cea mai veche pictură bisericească exterioară din Moldova.

Pictura exterioară de la Pătrăuți a fost descoperită în anii 1980 ai secolului al XX-lea. La inițiativa profesorului Vasile Draguț s-au efectuat cercetări, în urma cărora s-a descoperit că biserica a fost pictată la exterior doar pe peretele de apus, în jurul portalului gotic de intrare în biserică. Pictura exterioară fusese acoperită ulterior de un strat de tencuială. Lucrările de restaurare efectuate atunci au dus la salvarea unor ample suprafețe de pictură exterioară. Scena reprezentată pe peretele vestic al bisericii este „Judecata de Apoi”. Această scenă prezintă lupta dintre îngeri și demoni la judecarea oamenilor. Balanța este mai grea către RAI, cu toate că demonii încearcă să o încline către IAD. Inițial, pictura exterioară a fost datată în secolul al XVI-lea, pereții exteriori ai mai multor biserici din Moldova fiind pictați în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546).

Pictura interioară este de o înaltă calitate artistică și datează din epoca lui Ștefan cel Mare. Aceasta uimește prin scene de o deosebită frumusețe, cu teme unice sau cu abordări extraordinare ale unor teme clasice, culoarea predominantă fiind ocru auriu, cunoscut sub numele de „galben de Pătrăuți”. În decursul timpului (în secolele al XVI-lea și al XIX-lea), frescele au fost deteriorate și afumate de la lumânări, unele dintre ele suferind retușuri. Pictura murală a fost restaurată în perioada 2003-2010, sub stratul negru de fum descoperindu-se picturi realizate pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare.

Fresca cu tema “Învierea” este considerată a fi una dintre cele mai vechi picturi murale din România. Potrivit muzeografilor, frescele ar fi fost realizate de un pictor grec tocmit de Ștefan cel Mare, în jurul căruia s-a format școala moldovenească de pictură. Reprezentări picturale ale sfinților Mucenici Militari se remarcă pe importante suprafețe in pronaos, naos și deasupra altarului. Printre picturile murale ce decorează pereții interiori, pe peretele vestic al pronaosului se remarcă, prin măiestria compoziției și acuratețea desenului, o amplă compoziție, un tablou votiv „Cavalcada Sfintei Cruci” (sau „Cavalcada Împăratului Constantin cel Mare”) – o aluzie la luptele antiotomane din acea perioadă, considerată a fi cea mai importantă pictură din întregul ansamblu pictural de la Pătrăuți. Această scenă nu este întâlnită în pictura religioasă a celorlalte țări ortodoxe, iar în Moldova mai apare doar la Biserica Arbore.

Compoziția de la Pătrăuți reprezintă o procesiune simbolică de șaisprezece sfinți militari pe cai, care-l însoțesc pe împăratul Constantin cel Mare (purtând coroană și dalmatică de împărat roman), căruia Sfântul Arhanghel Mihail îi arată crucea apărută pe cer. Potrivit povestirii lui Eusebiu din Cezarea, în drum către Roma, în ajunul bătăliei de la Pons Milvius împotriva lui Maxențiu, împăratul Constantin a văzut deasupra soarelui care apunea o cruce luminoasă însoțită de cuvintele „In hoc signo vinces” (în romană „prin acest semn vei învinge”). Cei șaisprezece sfinți militari (Gheorghe, Dimitrie, cei doi Teodori, Procopie, Mercurie, Nestor, Partenie, Eustratie etc.) au fost uciși în timpul persecuțiilor anticreștine; ei sunt reprezentați călare și înarmați. Această reprezentare picturală nu este o scenă istorică, ci o scenă ce se petrece în Rai. Istoricul de artă medievală și bizantină Andre Grabar a analizat sensul alegoric al acestei scene, văzând în această cavalcadă un îndemn la cruciada împotriva turcilor, îndemn pe care domnitorul Ștefan cel Mare l-a adresat în repetate rânduri întregii creștinătăți a vremii. Este de fapt o invocare a Armatei cerești chemată de domnitor în sprijinul armatelor sale pământești ce luptau pentru păstrarea identității creștine în fața turcilor. Spre deosebire de „Cavalcada Sfintei Cruci”, celelalte picturi din pronaos au fost refăcute.

În naos se remarcă tabloul votiv în care Ștefan cel Mare este reprezentat oferind biserica Mântuitorului Isus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Domnitorul este urmat de soția sa, Maria Vochița, de fiul său Bogdan al III-lea și de domnițele Maria și Ana. Ștefan cel Mare are plete blonde și o mustață fină de culoare roșiatică, poartă pe cap o coroană și pe umeri o mantie elaborată de brocard. Fiul domnitorului, Bogdan al III-lea, poartă pe cap aceeași coroană ca și tatăl său, precum și aceleași însemne domnești pe hainele sale.

Istoricii de artă presupun că tabloul votiv ar fi fost re-pictat în perioada 1496-1499, acest lucru fiind dovedit de existența unei spărturi în partea de jos a picturii. Este posibil ca inițial să fi fost pictat și Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și succesor la domnie în perioada construirii bisericii. Acesta a murit însă în 1496, determinând desemnarea lui Bogdan ca și succesor la tron. În această pictură mai apare și domnița Ana, despre care se știe că a murit la 1499, dar care nu mai este reprezentată în tabloul votiv realizat în jurul anului 1500 în biserica Mănăstirii Voroneț.

Pe pereții naosului sunt pictate Patimile lui Hristos, sub care se află un registru de sfinți și martiri. Pe calota turlei se află Iisus Pantocrator, iar pe pandantivi cei patru evangheliști. Pictura din altar este foarte deteriorată dar putându-se observa figuri de sfinți ierarhi, precum și scenele Cina cea de taină, Împărtășirea apostolilor și Spălarea picioarelor.

Iconografia trebuie „citită” de sus, de la Dumnezeu Hristos cel atotputernic coborând către altar care sugerează întruparea.

Buna vestire reprezentată prin separarea celor două personaje este o tradiție veche în spațiul grecesc (fecioara și îngerul reprezentați separat), cu fața către credincioși. Există două biserici care au acest tip de reprezentare (Pătrăuți și Arbore). Jertfa ilustrată o găsim în axul altarului, în fața mesei altarului locul cel mai sfânt de pe pământ, unde locuiește nevăzut Dumnezeu și unde în timpul sfintei liturghii se jetfește domul nostru Isus Hristos. Iconografia nu vorbește doar de o etapă din istoria poporului nostru, epoca lui Ștefan cel Mare ci ne transmite un mesaj tainic, evocator: unirea pământescului cu cerescul. Icoana se situează dincolo de cultură ca o imagine călăuzitoare, revelația privind sfințenia lumii.

Se pune întrebarea dacă este posibil ca în evul mediu să cunoască oamenii știință arhitectura astfel încât să poată ridica o biserică după calcule precise prestabilite în funcție de calendarul solar. Este demonstrat științific că planul bisericii Pătrăuți și iconografia acesteia au fost realizate în deplină armonie cu mersul soarelui pe bolta cerească. Proiecțiile solare simbolice au fost descoperite în decursul a cinsprezece ani de părintele Gabriel Herea.

Acesta are un doctorat în istoria artei intitulat „Mesajul sahatological – spațiului liturgic creștin – icoana secolul al XV-XVI-lea”. Această proiecție face un circuit teologic complet, biserica de la Pătrăuți deschide porțile cerului în timpul sfintei liturghii prin traseul luminii arătând oamenilor de știință cum în România acum 500 ani exista un nivel al științei care ne onorează. Opinia d-nei prof.univ.dr.Tereza Sinigalia este că cercetarea este încă la început, „cercetarea este viabilă, este o altă cale de a înțelege un monument, de a înțelege mesajul lui și de a ne îmbogăți de pe urma altui tip de observații, cercetarea ar putea fi continuată fiind necesar sa fie studiate și alte biserici strict contemporane cu Pătrăuți” .

Construcția are ca rol să ne amintim că trebuie să ne rugăm pentru cel care a ctitorit această biserică, rugăciunea este gândită în veci, iar un tablou nu durează o veșnicie dar, ideea în sine rămâne ca atare, și există pisanii care menționează clar: „ridicată pentru pomenirea mea, a copiilor, a părinților, a soției , a moșilor și strămoșilor mei”. Ideea descendenței și a nevoii de a te ruga pentru cei din care provii este nevoia de o perpetua o “memorie”. (actul de venerație către Dumnezeu și actul de pomenire).

Bibliografie:

• Gabriel, Dinu, Herea, Vocea soarelui la Pătrăuți, Ed. Univesitatea Dunarea de Vest, 2020 

• Ioan, Căprosu – Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți, în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei – „Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei” (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași,1974), p.47-52

• Stoleriu, Irina-Andreea, Între portretul istoric și portretul de interpretare. Portretele domnitorului Ștefan cel Mare, Editura Pim, Iași, 2018

http://biserica.patrauti.ro/ accesat pe 27.05.2023

http://www.cultura.ro/unesco accesat pe 27.05.2023

https://patrimoniu.ro/monumente-istorice/lista-patrimoniului-mondial-unesco/ accesat pe 27.05.2023

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-moldovei-bucovinei/biserica-patrauti-68101.html 

Publicat în Arte vizualeRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *