Visul unui viitor artist independent. Dialog în tihnă cu graficianul Eli Pleșca

Ce se ascunde în arta tînără de azi? Răspunsul oferit în această vară la galeria ArtEast (Strada Păcurari nr. 108) a fost pe cât de inedit, pe atât de neliniștitor. Șase tineri graficieni din cadrul FAVD Iași, coordonați de domnul lector univ. dr. Andrei Alecsandru Pantea, au expus timp de 10 zile o estetică a angoaselor interioare: fobii, traume, universuri post-apocaliptice, marcate de un dramatism copleșitor. Privind lucrările semnate de Lori Dumitrescu, Daria Frunză, Lavinia Ghidersa, Eli Pleșca, Anamaria-Luiza Popa și Elena Șchiopu, m-am întrebat ce anume din realitatea curentă îi cantonează pe acești tineri într-o viziune atât de sumbră asupra existenței.

Căutând un răspuns, am trecut de bariera generațională și l-am provocat pe Eli Pleșca la un dialog informal, în tihna Grădinii Botanice din Copou. Discuția noastră nu a fost neapărat o lămurire definitivă, ci un exercițiu de deschidere culturală. Vă invit să descoperiți, prin rândurile de mai jos, o punte către arta recentă.

Povestește-mi puțin despre parcursul tău, Eli! Mi-ai povestit că ai urmat clasele primare în Italia, după ce părinții tăi au decis să plece acolo la muncă. La ce vârstă a avut loc această mutare și în ce măsură crezi că acea experiență timpurie în străinătate, într-o cultură atât de vizuală, ți-a influențat primii pași sau interesul pentru desen?

Am plecat în Italia pe la 8 ani. Nu am stat prea mult acolo, am făcut doar studiile primare. Am revenit în țară în clasa a IV-a.

A fost o imersiune timpurie în limba şi cultura italiană.

Da, am învățat italiană, o știu și în prezent. Am citit şi am scris în italiană. Au trecut peste zece ani şi gramatica probabil am mai uitat-o. În schimb vorbesc destul de des în italiană şi încă mă descurc.

Într-adevăr, italiana are o gramatică complexă, sunt acei „prieteni falși” care prin similitudine cu limba română te pot induce în eroare. În Italia ai făcut cumva cursuri sau pregătire pentru desen?

Nu, în Italia nu am făcut neapărat o pregătire pentru desen însă am avut ore de educație plastică, destul de distractive care mi-au stimulat pasiunea pentru desen. Desenam mai ales personaje din desene animate. Uneori desenam portretele colegilor mei. Deci chiar pot spune că încă de pe atunci s-a conturat interesul meu pentru artă.

Când te chinuia talentul se întâmpla să desenezi pe pereți? Părinții se supărau?

S-a întâmplat să desenez și pe pereți. Părinții nu s-au supărat, ba chiar m-au încurajat. Mi-au cumpărat culori, creioane, acuarele. Mereu m-au susținut din plăcere. 

Situația s-a schimbat în Italia și ați revenit, așadar, în ținutul de baștină, la Hălăucești.

La Hălăucești am făcut gimnaziul și liceul, profilul real, la științele naturii. Așa că nu prea m-am intersectat cu arta. Tot ce-am exersat a fost pe cont propriu. Când mi-am dat seama că arta devine un subiect serios pentru mine și când am luat decizia de a urma facultatea de arte, am realizat că am nevoie de pregătire și că nu pot să studiez singur anatomia sau natura statică. Am avut norocul de a-l avea drept mentor pe domnul profesor Petru Pădurariu, din Pașcani, care m-a învățat atât bazele desenului, cât și ale picturii. A fost de un real sprijin pentru mine, mai ales pentru intrarea la facultate.

Așa cum mi-ai mărturisit, pasiunea ta pentru arte nu este deloc o decizie arbitrară, din moment ce ai ales acest drum încă din liceu. Acum, fiind deja la master și dorind să faci pasul spre viaţa activă ca artist, ce rol consideri că au avut studiile de licență în formarea ta de grafician? Ai fi reușit să îți dezvolți abilitățile tehnice și creative necesare, în aceeași măsură și fără această etapă academică?”

Facultatea a avut un rol foarte important, mai ales că nu am absolvit un liceu de artă. Am avut șansa de a învăța de la profesori foarte dedicați, care au știut să mă motiveze și le sunt recunoscător pentru asta. În același timp, am avut nevoie de studiu individual, atât teorie cât mai ales practică. De exemplu, îmi place foarte mult să fac studii după artiștii preferați: iau o ilustrație care mă fascinează, de la un artist foarte bun și o reproduc. Pur și simplu o copiez, cu scopul de a învăța ceva din ea.

Fig.1. Sabia electrică

Atunci când studiezi și te inspiri din lucrările marilor maeștri, linia dintre exercițiu și creație personală poate fi destul de fină. Care consideri că este limita, sau marja de la care poți împrumuta elemente stilistice de la un alt artist, astfel încât rezultatul să rămână totuși o lucrare proprie și autentică? Din perspectiva ta de viitor artist, unde se termină originalitatea și unde începe plagiatul în artă?

Nu l-aș numi chiar plagiat, ci… inspirație. Adică nu este ca și cum aș face unu la unu același desen. Se pot identifica influențele, cu siguranță, însă în fiecare ilustrație există și partea personală, stilizarea și amprenta proprie. Austin Kleon în cartea sa, Fură ca un artist, oferă sfaturi și principii interesante legate de inspirație. Pornind de la ea am gândit inclusiv proiectul pentru studiile de master. Mă pasionează să studiez artbook-uri ale artiștilor preferați: ilustratorul japonez Katsuya Terada, artista bulgară Eleeza Ivanova, cartonistul sud-corean Kim Jung Gi dar şi graficianul de secol XIX, Gustave Doré.

Fig.2. Capcana

Cât de mult te influențează cinematografia în generarea de idei şi concepte grafice? Ce gen de filme urmărești pentru estetica lor vizuală?

În general, îmi plac filmele horror, cyberpunk și cele distopice, în stilul celor realizate de Katsuhiro Otomo. De asemenea, vizionez des producțiile lui Hayao Miyazaki, regizor, autor de filme de animație, artist manga și cofondator al Studiourilor Ghibli din Japonia. Toate sunt deosebite, însă aș recomanda în mod special Spirited Away și Howl’s Moving. 

Jamais vus, jamais connus! Eu sunt un pic mai retro, îmi plac filmele europene vechi, alb-negru. Dar sunt dispusă să arunc o privire și prin lumea voastră, ca să înțeleg mai bine arta generației Z. Îți mulțumesc pentru recomandări, sunt nerăbdătoare să le văd. Revenind la lucrarea ta de absolvire: ea este realizată preponderent grafic. În afară de această tehnică, ai experimentat și alte medii de lucru?

Da, am exersat inclusiv pictura. În primul an de studiu am fost înscris la specializarea pictură, după care m-am transferat la grafică. Această experiență mi-a permis să deprind pictura în ulei, pe lângă tehnica în acrilic. Mi-a fost de folos pentru că în lucrarea de licență am folosit și pictura, nu doar grafica. Am folosit mai multe medii: gravură, lucrări în liner, tuș. Încerc să le combin pentru că mă atrage fiecare mediu. Îmi place să exersez în diferite medii, chiar și cel digital. Lucrez foarte mult pe tabletă, desenez digital pe tabletă grafică, și mai nou mi-ar plăcea mult să învăț să fac animații 2D, să sculptez în blender pentru animații 3D. Am și un aparat de pirogravură, cu care mă mai joc. De asemenea lucrez în cianotipie, o tehnică foarte versatilă. Am învățat să fac chiar și tatuaje, pe piele falsă.

Fig.3. Parcul liminal

Lucrările pe care le-ai expus pentru susținerea licenței sugerează o orientare puternică spre zona literaturii fantastice. Cum a apărut acest interes?

Da. Fantasy. Şi marvel, într-o oarecare măsură. Cred că a apărut din pasiunea pentru benzile desenate pe care le citeam în copilărie şi adolescență; am vizionat foarte multe seriale, filme, anime…

Anime? Ce înseamnă anime?

Sunt filme şi seriale animate japoneze.

Şi manga? E un gen strict japonez de desen?

Manga sunt cărți. Anime-urile sunt la fel ca filmele. O poveste de succes, publicată într-o carte manga devine anime.

Am văzut Magnetic Rose de Katsuhiro Otomo, așa cum mi-ai sugerat, și am descoperit acolo un alt tip de sensibilitate și o estetică aparte. De ce crezi că fascinează atât de mult acest gen, pornit din literatură și transpus apoi vizual, în rândul noii generații? În ultimele trei decenii, el a devenit o opțiune culturală majoră a tinerilor europeni.

Mă atrage pentru că iese din limitele obișnuitului și, practic, te teleportează în niște lumi imposibile. Te determină să reflectezi asupra anumitor teme. Chiar dacă sunt mai sumbre, pe mine mă pasionează și mi se par interesante.

Filmele fantasy și volumele manga integrează o formă unică de supranatural, adânc înrădăcinată în spiritualitatea și sensibilitatea estetică a Extremului Orient, nu-i așa?

Au alt fel de a vedea și de a explica lumea. Iau ca exemplu lucrarea mea de licență Fantasma Park inspirată de filmul Magnetic Rose: este povestea unui cavaler spațial care, în călătoria sa, ajunge într-un parc de distracție abandonat din care nu mai poate să iasă. Pe măsură ce îl explorează descoperă că parcul este bântuit de creaturi fantastice, malefice, care-l urmăresc și vor să-l atace. Aceste creaturi sunt sufletele animalelor care, în trecut, erau maltratate în circuri. Ele mișună prin parcul de distracție, căutând să se răzbune pe oamenii care i-au făcut să sufere. Protagonistul este atacat și nevoit să lupte cu ele pentru a le curma suferința și pentru a-şi salva viaţa. Metaforic echivalează cu un fel de purificare a locului.

Fig.4. Lupta în carusel

La fel ca în Magnetic Rose, povestea este despre este pericolul de a rămâne blocat în trecut și despre iluzia distructivă a memoriei ca formă de evadare din realitate.

Da, asta e și ideea. Trecutul poate fi periculos când nu știm să-l depășim, riscând să devenim prizonierii lui.

Privind expoziția colectivă a promoției voastre, am observat o recurență frapantă a temelor distopice. Lucrările de licență ale colegilor tăi abundă în imagistică post-apocaliptică, reprezentări ale fobiilor, auto-distrugerii și ale gândurilor intruzive. Ca observator, m-am întrebat, pe bună dreptate, care sunt rădăcinile acestei viziuni profund sumbre și pesimiste asupra existenței? Oare instabilitatea globală din ultimii ani, marcată de crize suprapuse, v-a indus o exacerbare a sensibilității și o acutizare a percepției asupra realității? Arta a funcționat aici ca o oglindă a anxietății colective sau mai degrabă ca un mecanism de catharsis? Coborând de la nivelul generației tale la nivel personal, povestește-mi: cum ai resimțit tu acești ani de ruptură? Cum ai trăit perioada de izolare din lock-down și în ce mod te-a afectat, din punct de vedere uman și artistic, izbucnirea și derularea unui război chiar la granița țării, în Ucraina?

În perioada de lock-down eram încă un copil şi nu am ştiut să profit de timpul liber pentru a o dedica pasiunilor şi hobby-urile mele, pentru a desena mai mult; cât despre studii, nu mai țin minte prea mult din acea perioadă. A fost ca un timp mort, o perioadă fantomă. Când a început războiul în Ucraina, m-am speriat foarte tare și mă gândeam constant la faptul că ar trebui să plecăm; făceam tot felul de scenarii, mă gândeam la cele mai urâte lucruri posibile. Cu timpul ne-am obișnuit, însă cred că aceste evenimente au avut un anumit impact asupra noastră, reflectat în lucrările noastre artistice.

Deși ai experiență și ești un artist în toată regula, ai ales să îți continui studiile la masterul de grafică de la FAVD Iași. Ce îți propui să dezvolți în perioada următoare și unde te vezi în viitor?

As dori să lucrez ca artist independent și mi-ar plăcea să fac cât mai multe expoziții personale și să colaborez cu alți artiști… Practic să profit de orice oportunitate de a-mi valorifica creația artistică. Este o întrebare mai dificilă, încă mă mai gândesc. Tot ce vreau e să merg pe calea pe care am început. 

A fi un artist independent înseamnă să îți gestionezi singur cheltuielile și să îți asiguri stabilitatea financiară. Probabil știi deja, industria jocurilor video a devenit principala sursă de divertisment pentru tânăra generație, iar pe piața muncii există o cerere consistentă de graficieni, capabili să creeze personaje atractive și povești captivante. Pentru succesul unui joc, latura tehnică și realismul sunt la fel de importante ca personajele şi narațiunea în care este atras gamerul. Luând în calcul oportunitățile de angajare din acest domeniu, fie în companii românești, fie în studiouri străine, sau chiar colaborări conexe (cum ar fi Revista GRIND, singura revistă de gaming în format fizic din România), cum vezi tu această alternativă și în ce măsură ți-ar plăcea să lucrezi în zona de animație și dezvoltare de jocuri video?

Nu am experiență în animație, dar există și opțiunea de caracter design și concept-art, care ar putea să mă intereseze. Pentru a lucra la un studio, cel mai important este portofoliul de lucrări. Dacă alegi calea angajării, te poți îndrepta către studiouri de design și animație sau edituri de carte, atât din România, cât și din străinătate. Există şi alternativa este de a lucra ca artist independent (freelancer), caz în care colaborezi direct cu clienți din mediul privat. Depinde de tine dacă reușești să fii admis la un studio sau la o editură, sau dacă preferi să fii independent și să-ţi selectezi singur clienții, cu toată incertitudinea care derivă din această alegere.

Nu am epuizat suita de întrebări pe care le pregătisem, dar şi pentru atât, îţi mulțumesc, dragă Eli! Mult spor în tot ce faci!

Maria SAVA-NECHIFOR

Facultatea de Arte Vizuale şi Design

Anul al III-lea, Istoria şi teoria artei