ARTA CA MANIFEST AL PĂCII Grecia și România – o întâlnire pe simeze

ARTA CA MANIFEST AL PĂCII
Grecia și România – o întâlnire pe simeze
cercet. șt. Dr. Marinela Rusu
artist vizual
Diplomația între popoare capătă uneori forme inedite iar arta poate face parte din recuzita care oferă un larg culoar de comunicare și mediere. Grecia, prin artistul vizual Maria Loumpourdi a propus artiștilor români o colaborare într-un proiect – conceput încă din 2015, în Naoussa, Grecia – prin care arta devine un manifest al păcii și în același timp, o mărturie a puterii asertive a artei de pretutindeni. Proiectul internațional “Belt of Friendship, Peace and Love” a ajuns la Iași, printr-o colaborare internațională, prin participarea a peste șaptezeci de artiști la o expoziție de pictură inedită. Sub coordonarea artistei ieșene Marinela Rusu, membru al UAPR, Filiala Iași, artiștii români au expus creațiile lor pe simeze, alături de artiștii din Grecia, Turcia și Albania, la Galeriile Cupola de la Palatul Braunstein din Iași.


Pe data de 4 iunie 2026, a avut loc vernisajul acestei expoziții internaționale ca o concretizare a Proiectului Internațional de Artă “Belt of Friendship, Peace and Love”. Dacă în 2017 a existat o colaborare asemănătoare în cadrul aceluiași proiect – condus tot de Marinela Rusu pentru artiștii din România, care s-a desfășurat de la distanță, anul acesta, 37 de artiști greci (cu o mică participare turcă și albaneză) s-au alăturat celor 37 de artiști din România, călătorind pentru a ajunge în orașul nostru, pentru a fi parte vie a acestui moment artistic excepțional. Vernisajul a constat, în prima parte, în desfășurarea unei pânze pictate, în zona pietonală a Pieței Unirii din Iași, lungă de 50 m și care a însumat picturile a 600 de artiști, participanți la toate edițiile anterioare, un adevărat cordon al prieteniei, ce a impresionat publicul și a creat un moment unic.

După aceasta, în Galeria Cupola a Palatului Braunstein, în prezența reprezentanților oficiali – doamna Aurica ICHIM, managerul Muzeului „Regina Maria” din Iași, a creatorilor proiectului, doamna Maria Loumpourdi și doamna Marinela Rusu dar și a criticului de artă Mirela Ștefănescu, a avut loc prezentarea ideilor acestui proiect și a lucrărilor expuse. Au existat și momente de înaltă vibrație melodică, ce au lăsat o impresie puternică asupra publicului, în interpretarea sopranei Eleni Soueref (Grecia) și a sopranei Marina Porumb (România), precum și a cântărețului și muzicianului Theologis Theosidis (Grecia). Prezența costumelor tradiționale grecești și turcești a contribuit la crearea unei atmosfere cu adevărat interculturale.

Arta nu este doar o formă de manifestare a Frumuseții, ci a fost întotdeauna o oglindă a societății care reflectă Adevărul istoric. De la celebra pictură a lui Eugène Delacroix – La Grèce sur les ruines de Missolonghi, până la pictura devenită o frescă socială pentru orașul spaniol bombardat de aviația germană – Guernica, al lui Pablo Picasso, regăsim același angajament politic în opera multor artiști, iar arta devine astfel o formă de protest, de revoltă împotriva nedreptăților sociale, împotriva violenței sau inegalității.

O astfel de intenție se reflectă și în Proiectul “Belt of Friendship, Peace and Love”, concretizat în expoziția ce a reunit creațiile unor artiști de valoare internațională. Expoziția în sine și-a dorit să fie un simbol al păcii, o propunere de prietenie și iubire față de semenii noștri. Suntem convinși că, aici, în România, la Iași, acest mesaj a avut o reverberație aparte, întrucât țara noastră a fost și este întotdeauna un tărâm al păcii și al bunei înțelegeri cu vecinii săi, cu aliații săi, România fiind mereu pregătită pentru rezolvarea pașnică a oricărui conflict dintre state.

Artista Maria Loumpoudi (Grecia), creatoarea acestui proiect internațional, comentează: „Uniunea Internațională a Artelor din Grecia consideră că fiecare operă de artă este o voce tăcută, dar puternică. O voce care spune că popoarele pot trăi împreună, pot colabora și pot visa împreună. Când pensula atinge pânza cu adevăr și iubire, se naște un dialog care nu are nevoie de traducător. Expoziția internațională de astăzi, de la Iași, România, este o celebrare a culturii și umanității. Este o întâlnire a oamenilor care cred că frumusețea poate învinge violența, creația poate învinge frica și arta poate deveni o sursă de speranță pentru lume. Să lăsăm, așadar, operele să vorbească, să lăsăm culorile să spună povești despre pace și să ne amintim cu toții că atunci când arta strigă Pace, popoarele pot auzi cu inimile lor.”


Într-o frumoasă și pertinentă analiză critică, cercetătoarea dr. Mirela Ștefănescu a afirmat: „Tema păcii nu este exprimată prin afirmații directe, ci printr-un vocabular vizual al armoniei: întâlnirea culorilor, echilibrul formelor și coexistența diferitelor expresii artistice. Astfel, expoziția însăși devine o metaforă pentru o lume în care diversitatea nu separă, ci îmbogățește. «Belt of Friendship, Peace and Love» oferă publicului nu doar o experiență estetică, ci și o reflecție asupra valorilor care apropie comunitățile: respectul, solidaritatea și dialogul. Prin simboluri și metafore, artiștii construiesc un spațiu al întâlnirii, unde arta vorbește despre ceea ce unește oamenii dincolo de limbă, geografie sau tradiție.”
Chiar dacă expoziția s-a încheiat, editarea sub formă tipografică a acestui eveniment unic, prin albumul de pictură deja publicat, avem posibilitatea de a vedea în detaliu contribuția fiecărui artist, subliniind eforturile acestora de a prezenta creații valoroase în care se regăsesc gândurile lor despre prietenie și pace, într-un moment în care, tocmai aceste valori sunt mult puse la îndoială și, în multe zone geografice, ele sunt înlocuite de conflicte și intruziune politică.
În rolul de gazde, noi, românii, ieșenii, ne-am simțit onorați de o astfel de colaborare, de faptul că Vernisajul acestui eveniment internațional a avut loc la Iași și dorim ca acesta să devină o tradiție, recunoscând faptul că între cele două țări, Grecia și România, există deja o veche istorie comună.



Expoziția a avut foarte repede ecouri și în revistele internaționale: „Participarea artiștilor români la proiectul internațional «Belt of Friendship, Peace and Love» configurează o formă de afirmare a artei ca limbaj universal al comuniunii spirituale și al reconcilierii culturale. Evenimentul organizat la Iași devine astfel, un teritoriu al dialogului intercultural, în care creația plastică transcende granițele geografice și lingvistice pentru a stabili un spațiu comun de reflecție umană… Arta nu se mai reduce la un obiect estetic autonom, ci devine un act relațional, o experiență de întâlnire și o formă de mediere între individual și universal” (ed. Anca Chaito, ”Arta ca spațiu al fraternității culturale – despre participarea românească la proiectul internațional Belt of Friendship, Peace and Love”, Rev. ”Orient Românesc”, iunie, 2026, p. 62).
Revista online e-kalamaria.gr. (Grecia) notează despre această expoziție: „Arta unește, șterge diferențele și creează conexiuni care transcend granițele și distanțele.”
„Într-o epocă în care societățile sunt încercate de conflicte, frică și distanță, noi, artiștii, alegem să răspundem cu creație. Alegem să construim nu ziduri, ci poduri. Poduri de cultură, prietenie, iubire și pace.” (Maria Loumpourdi)
Albumul expoziției, coordonator Marinela Rusu
”Pânza păcii” desfășurată din mână în mână a marcat un element important în modul de manifestare al artei: prin acea desfășurare în stradă, a imaginilor creațiilor a 600 de artiști, imprimate pe o pânză lucrată manual, arta a părăsit spațiul închis al galeriei și a coborât în stradă, devenind accesibilă trecătorilor și privitorilor atrași de frumos și sensibil. Considerăm că este un gest cu o puternică semnificație în emanciparea culturală a publicului, în sensibilizarea și conștientizarea față de manifestarea artistică, un gest unic, nemaiîntâlnit, în cadrul manifestărilor artistice.

Prezența Greciei prin intermediul acestui proiect realizat în România reflectă încă o dată tradiția noastră de bună colaborare ca popoare, dar și ca fundament cultural comun. S-a dovedit că entuziasmul creației, dorința de a împărtăși idei și idealuri prin mijocirea creației plastice, pot transforma o expoziție într-o întâlnire a sufletului, într-un moment de îmbogățire spirituală și armonie. Efortul artiștilor străini de a ajunge până la Iași a fost răsplătit de prezența ferventă a publicului local, care a umplut sala până la refuz, manifestând prietenia, acea „filoksenia”, ospitalitatea, prin care grecii înșiși sunt caracterizați în țara lor.

Pentru un moment, Piața Unirii din Iași a devenit un nucleu al vibrațiilor artistice, pulsând în ritmul unor inimi reunite în numele păcii și al prieteniei. Arta a devenit ea însăși un creuzet al comunicării, al simțirii sensibile, aici la Iași, alături de prieteni din Grecia, Turcia și Albania.
Pe de altă parte, am putut observa cu încântare că prietenii noștri din Grecia ”s-au îndrăgostit” de orașul nostru cultural, apreciind nu doar curățenia străzilor dar și arhitectura clasică prezentă în multe locuri centrale, parcurile generoase, multitudinea florilor, care înfrumusețează ambianța stradală dar și amabilitatea ieșenilor cu care au interacționat. Putem spune că au participat cu mult suflet la acest eveniment dar s-au și distrat, dansând și petrecând în restaurante centrale ale Iașului. Fotografiile cu bucuria lor de a se afla în Iași, nu au încetat să curgă pe social media, chiar și după reîntoarcerea lor acasă.
Cu siguranță, această colaborare va continua, creând o frumoasă tradiție. În încheierea acestei cronici, dorim să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, fie în organizare, administrație sau creativitate, făcând ca evenimentul artistic internațional de la Iași să rămână unic și memorabil prin valoarea sa spirituală și culturală.
Publicat în Actualitate, Arte vizuale, contribuitori, Cultură, Expoziție, Idei, RecenziiRecomandat0 recomandări

Răspunsuri