I.L. CARAGIALE și “Moftul Român”

În 24 ianuarie1893 a fost publicat la Bucureşti, primul număr al revistei umoristice şi literare „Moftul român”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale (director) şi Anton Bacalbaşa (prim-redactor) (24.I/5.II).

Revista a apărut în trei serii: prima, între 24 ianuarie şi 23 iunie 1893; a doua, între 1 aprilie şi 18 noiembrie 1901; a treia – 12-28 mai 1902.

Prima serie a revistei, fondată de Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa, a avut, iniţial, ca subtitlu „Revistă spiritistă naţională”. Printre rubricile revistei se aflau „Cronica literară”, „Mofturi”, „Culmi” şi una de anunţuri editoriale, semnată de cei doi fondatori.

Fiecare număr era însoţit pe copertă de o caricatură – oameni politici români şi străini, instituţii etc. Caragiale a publicat până în anii 1901-1902, multe din schiţele şi pamfletele sale.

Printre colaboratori s-au numărat: A. Urechia, Al. Cazaban, Vasile Pop, I. Petrovici, I. Al. Brătescu-Voineşti, D. Teleor, Emil Gârleanu, Petre Liciu.

Se parodiază poezia epocii, stilul cronicarilor dramatici şi al criticilor literari, stilul publiciştilor sau al politicienilor, sunt ridiculizate mai ales ambiţiile nejustificate, reputaţiile nemeritate.

La un concurs pentru un post în redacția publicaţiei „Moftul român” cerinţa lui Caragiale este următoarea:“Autorii sunt absolut liberi să aibă orice vederi sociale, morale, politice, filozofice, estetice etc.; pot trimite lucrări vesele, triste, hazlii, lugubre, sentimentale, răutăcioase, infame, candide, grave sau umoristice, orişicum; pot scrie după orice şcoală le convine, clasică, romantică, naţionalistă, realist, idealistă, decadentistă, parnasianistă, secesionistă, optimistă, pesimistă, obscurantistă.” (Opere, vol. III, Editura pentru Literatură, p. 404-405)

Aflăm din „Dicţionarul general al literaturii române” , Ed. Univers Enciclopedic, 2005, că în ianuarie 1990 a apărut, la Bucureşti, o nouă serie a revistei, purtând acelaşi titlu, cu Mihai Ispirescu în funcţia de redactor-şef. Colectivul editorial dorea să ducă mai departe „hazul nostru născut din necaz, hazul cel de toate zilele, din care ne tragem tăria, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte”.  

Hazul n-a durat prea mult, revista a dispărut. A fost relansată în 10 octombrie 2010, cu apariție lunară, și avându-l ca director editorial pe Miron Manega. Tot cu o viață scurtă.