Second life, o satiră și o utopie a reinventării

Îmi  amintesc că în urmă cu aproape 5 ani, când Adrian Christescu lansa prima ediție a volumulului de povestiri Hotelul amintirilor spuneam că se simțea în scriitura sa un alt nivel de rafinare al frazei, ceea ce pentru mine însemna că abia își făcuse încălzirea și mai avea multe de scris și publicat.

Și a continuat în 2020 cu romanul Umbra lui Raphael, apoi în 2021 volumul de povestiri Frumoasa americană și iată, acum, în 2023, Romanul Second life. Toate trei apărute la editura pe care a înființat-o, Lebăda Neagră.

Acest nou volum ne suprinde ca stil și scriitură de primele două romane, deoarece nu mai este un thriller, ci o oglindă a vieții politice actuale, o oglindă a relațiilor personale și sociale putrede . O oglindă de pe care a ridicat un văl care acoperea detaliile. Cârcotașii vor spune că e o carte care speculează teorii ale conspirației, dar cred că trebuie să recunoaștem că nimic nu ne poate mira din ceea ce se întâmplă între paginile acestei cărți.

Cred că fiecare dintre noi ne regăsim undeva în universul acestei povești, chiar și ca simpli spectatori.

Romanul lui Adrian Christescu nu este despre politică, ci despre mlaștina aceasta în care au loc transformările care duc la rezultate politice, pentru că noi vedem doar rezultatele. Iar unii poate că ne-am simțit,  nu o dată, în pielea personajului principal, Andrei Banciu, un inginer, specialist în irigații, un adevărat profesionist, care își macină zilele având în jur tot felul de sinecuriști pe care îi duce în spate și care ar dori să poată să schimbe ceva.

Mai mult, viața sa de familie este un fiasco, soția îl înșală la fel de ușor cum fumează o țigară, apoi află că nu este tatăl copiilor pe care îi creștea și, mai mult, zilele îi erau numărate din cauza unui prezumtiv diagnostic de cancer pus de amantul nevestei.
Prins în această fundătură a vieții, privind spre capătul funiei, Andrei Banciu este abordat de Marcel Bojan, un fost colonel din cadrul unei structuri de securitate. Iar întâlnirea cu acesta îi schimbă destinul. Cum se întâmplă asta, rămâne să aflați din carte.

Din acel moment, personajele poveștii apar pe scenă și le vedem cum se prezintă cu mască și fără mască. De cele mai multe ori fără mască.

Adrian Christescu creează această întoarcere cu 180 de grade pentru a ne spune că ”împăratul este gol”, reliefând ipocrizia celor despre care credem că sunt motoarele societății. În fapt, aceștia sunt doar niște marionete manevrate abil de către oamenii din umbră.  Aceste marionete au putere doar atâta timp cât la capătul sforilor sunt cei care le pot manevra.
Astfel, Andrei Banciu intră într-un vîrtej de interese mai întâi economice și apoi politice, reușind ca într-un an să devină din anonimul inginer, un potent om de afaceri, apoi senator și în cele din urmă președintele țării. Este posibil așa ceva? De ce nu? Mai ales că, la un moment dat, timidul inginer Banciu are curajul să schimbe paradigma și își trasează drumul spre cea mai înaltă funcție din stat: președinția.

Second life este o satiră care se împletește cu utopia punând față în față o realitate pe care o știm și o realitate care ar putea să renască dacă ne-am dori acest lucru cu adevărat.

In paginile cărții vom descoperi numele unor personaje care vor avea o anumită sonoritate pentru mulți dintre noi. Nu vreau să intru in detalii pentru a nu vă răpi plăcerea de a descoperi singuri micile condimente ale cărții.

Hemingway spunea că după ce a publicat romanul Fiesta și-a pierdut câțiva prieteni care s-ar recunoscut în paginile cărții. Eu sunt convins că  Adrian Christescu nu riscă așa ceva.
În final îndrăznesc lansez o provocare, în sensul că mi-ar plăcea să citesc o continuare a aventurii inginerului Banciu în rolul de președinte al României. Și cred că ne putem aștepta și la această surpriză.