Domnul C. și noul God (arta de a trăi)

Domnul C, Ceasornicaru’ cum i se spunea, era un om retras. Am auzit că dl. C. fusese căsătorit candva în trecut, nu eram sigur, nimeni nu știa dacă el fusese căsătorit, poate doar avusese o amantă sau ceva de genul ăsta, nici vecinii lui nu știau nimic despre el căci dl. C. se mutase de vreo 8 ani în acel apartament și era locuia singur. În plus, dacă fusese într-adevăr căsătorit, nimeni nu știa ce se întamplase cu soția lui, poate că murise sau poate că ei divortase, nu se știa… cu siguranță însă, Ceasornicaru’ nu avea copii, era singur, nu avea nici măcar o slujitoare care să îi facă curat în casă… El locuia într-un apartament mic într-o cladire cu mai multe apartamente aflată cam la 10 minute de mers pe jos de locul unde se afla prăvalia lui. Chiar dacă nu avea nici o slujitoare care să îi găteasca și să îi facă curat în casă, totuși să știți că apartamentul lui era foarte curat, era chiar el care facea curat în casa lui în mod regulat. El nu facea niciodată mizerie în apartament sau in prăvălie, nici în curtea clădirii. Oricum, în celelalte apartamente ale clădirii erau alte familii unii aveau copii care locuiau acolo, alții mai bătrâni, aveu copii mari care se mutaseră în alte clădiri in roaș.

Când dl. C., Ceasornicaru’, se deplasa prin oraș, întotdeauna mergea aproape de pereții clădirilor pe lângă care trecea, parcă voia să se ferească de ceva, poate de căruțele și trăsurile care circulau pe stradă, cine știe… Mereu, nu chiar de fiecare dată, avea o pălărie neagră și largă pe cap care aproape că ii acoperea până și ochii; mai avea și o pelerină largă, tot închisă la culoare (parcă nu era chiar negru la culoare, părea să fie un negru mai degrabă spre un albastru foarte inchis)… El evita să se plimbe pe străzile principale ale orașului, doar cand avea ceva de cumpărat de pe acolo, lumea îl mai vedea “prin centrul” orașului, el prefera să se plimbe pe străduțele lăturalnice ale cartierului din centru, mai aproape de dealurile care înconjurau centrul orașului. Nu se știa nici de ce Ceasornicaru prefera să umble pe la umbrele date de clădirile pe lângă care trecea, părea că lumina soarelui îl deranja cumva, părea că Ceasornicaru’ se ferește de lumină, dar nimeni nu știa de ce se ferea de lumină Soarelui. Oamenii din acea zonă îl știau pe Ceasornicar de vreme ce mai fiecare familie apelase, de-a lungul anilor, la el ca să le repare ceasul de casă sau unul de buzunar. Deși multe familii aveau ceas mare de perete cu pendul în casa, nu erau prea mulți care să își permită saă dețină un ceas de buzunar. Evident, doar cei mai bogati din acea zonă își permiteau să dețină un ceas de buzunar. Deci, Ceasornicaru’ era mai cunoscut de către familiile mai înstărite, cei săraci nu prea știau de el, doar vecinii din aceași clădire și clădirile alăturate mai știau căte ceva despre el. Ceasornicar’ repara dar și construia ceasuri, nu în serie, întotdeauna trebuia sa fie o comandă specială pentru un singur ceas de un tip anume, unul dintr-o serie mai veche sau chiar un ceas nou. Dacă Ceasornicaru’ primea instructiuni clare cum să construiască un ceas nou, clientul îl primea cu sigurantă după câteva săptămâni sau chiar luni – totul depindea de cat de complicat și de mare era acel ceas. Unii clienții doreau ca Ceasornicaru’ să le construiască un ceas nou, diferit de toate ceasurile purtate de vecini sau colegi, dar nu erau mulți dintre aceștia. Deși mecanismul din interiorul ceasurilor era același, totuși, acele, ecranul și capacele ceasurilor puteau să fie diferite. Materialele cu care erau construite diferite părți ale unui puteau să fie diferite: cu cât posesorul viitorului ceas era mai mândru, mai fudul în cartier în raport cu ceilalți muritori-de-rând, cu atât mai mult acesta dorea ca ceasul construit de Ceasornicar’ să fie mai diferit, chiar și mai scump decât ceasurile vecinilor și colegilor de muncă. Fudulul nu avea cum să știe ce fel de ceasuri aveau oamenii din alte cartiere ale orașului sau din alte orașe, dar el știa ce fel ce ceas are vecinul sau colegul lui și voia ca să aibă cu ce să se mândrească și el. El voia ca în acea parcare de trăsuri si căruțe, el să fie cel mai tare, măcar ceasul lui să fie diferit de celelalte ceasuri… măcar la suprafață, tot era ceva diferit față de bunurile vecinilor si a colegilor. De aceea, fudulul mergea mereu cu ceasul scos din buzunarul de la mijlocul vestonului tocmai ca lumea din piața centrală să rămână uimită de capacul ceasului lui. Poate că fudulul ar fi vrut să meargă cu ceasul în mână cu capacul deschis ca trecătorii din piața centrală să vadă și acele si ecranul ceasului lui uimitor, dar totuși el se abținea, nu era chiar fudulul prostiei monumentale. În plus, fudului risca să primească și o amenda de la polițiștii de pe stradă pentru că ar fi încurcat circulația pe stradă și mai ales că îndrăznea să se laude cu ceasul lui când de fapt orașul acea Marele Ceas de la Biserica Neagră din Piața Centrală care evident era “ceasul lui Dumnezeu”, ceasul care întotdeauna indica ora exactă. Era ceasul fudului mai bun decât ceasul lui Dumnezeu? Pușcăria l-ar fi mâncat dacă ar fi îndraănit să suțină așa ceva atât de grav, atât de revoltător. De aceea, când fudulul ajungea în piața central unde se afla Biserica Neagră, el trebuia să își pună ceasului lui de buzunar în buzunarul vestonului, asta ca să nu trezescă bănuieli că el ar fi vreun răzvrătit împotriva bisericii, a religiei, vreun revoluționar împotriva guvernului, statului și a regelui. 

Întotdeauna Ceasornicaru’ ajungea la prăvălia lui la aceași oră cu aproximare, dl. C. nu era chiar obsedat de exactitate deși avea un ceas de buzunar care mergea foarte bine, sau cel putin așa credea el dar și vecinii lui de apartament și cei de la prăvălie lui. Oamenii ajunseseră să iși dea seama dacă ceasurile lor merg prea prost dacă diferența dintre ora la care ajungea dl. C. la prăvălie (in general ora 10.00) și ora arătată de vreun ceas de casă sau de buzunar era prea mare însemna că ceasul lor nu mergea bine și trebuia dus la reparat și unde să îl ducă decât la Ceasornicaruț cartierului… Oricum, oamenii credeau că ceasul dl. G. mergea cel mai bine, că acest ceas indica ora cea mai exactă (știu că sună greșit gramatical, dar nu am ce face). Oricum, să reținem, Ceasornicaru’ nu se lauda niciodată, dar niciodată cu ceasul lui de buzunar, ar fi fost chiar penibil să se laude astfel, indiferent de ce fel de ceas de buzunar avea, indiferent de cât de exactă arătată de ceasul lui. În plus, să menționez încă un detaliu important al poveștii: de câteva ori, dl. C. fusese chemat să repare ceasul Bisericii Negre! Deși era bineînțeles un ceasornicar la curtea regelui, totuși, Ceasornicaru’ nostru fusese chemat de câteva ori sa repare ceasul din turnul Bisericii Negre. Nimeni nu știa de ce dl. C. a fost chemat să repare cel mai important ceas din oraș. În mod normal, ceasornicarul de la curt ear fi trebuit să repare ceasul de la Biserica Neagră, totuși prelații de la biserică au decis, de câteva ori, nu de fiecare data când ceasul nu mergea bine, ca Ceasornicaru’  nostru să repare ceasul bisericii. Probabil că prima data l-au chemat fiind forțați de annumite împrejurări (o fi fost bolnav ceasornicarul curții), dar după ce l-au chemat prima data să repare ceasul și au văzut cum a reparat ceasul bisericii, prelații s-au hotarat să îl cheme mai des pe dl. C. să repare ceasul (care, în paranteză spus, se strica cam des, prea des) in locul cewaornicarului de la curtea regelui. Bineînțeles, nu aveau cum să îl cheme pe dl. C. să repare ceasul bisericii de fiecare dată când acesta se strica, căci ar fi fost o jignire gravă adusă ceasornicarului curții regale care nu era un ceasornicar prost și nepriceput, doar fusese ales de curtea regală pe baza meritelor lui înfătuite în cadrul meseriei lui ce ceasornicar. Problema era doar că ceasornicarul curții era bătrîn și nu mai era în stare să fie la current cu noile descoperiri din știință și noile realizările de noi ceasuri care indicau ora exacta tot mai bine.

Sa ne intoarcem la Ceasornicaru’ nostru… Când ajungea la prăvălia lui, dl. C. deschidea ușa cu cheia cu mare grijă (era ca și cum repara un mic ceas chiar și atunci când deschidea ușa prăvăliei și culmea era că el deschidea astfel ușa în fiecare zi cînd venea și când pleca de la prăvălie. El intra cu mare atenție înăuntrul ateleriului lui, pășea cu grijă când era în prăvălie (dar el pășea cu grijă chiar și când se plimba prin oraș pe lângă clădirile din centru vechi, era ca și cum el nu voia să deranjeze pereții cladirilor prea mult…).

Când intra în prăvălie, dl. C. întorcea placa de pe usă pe care scria “Inchis” pe partea cealaltă pe care scria “Deschis”, se dezbraca de pelerină, își punea haina și pălaria în curierul de lângă ușa, de descălța și iși punea niste papuci de casă, după care se îndrepta către masa de după tejghea (pașii pe care ii facea nu se auzeu nici măcar de vreo persoană care ar fi fost în interiorul prăvaliei, ce să mai vorbim de vecini…) unde începea să repare vreun ceas. Dacă nu avea nici un ceas de reparat, atunci se îndrepta către biblioteca lui de cărti care era pe peretele din dreapta lui, lua o carte sau un manuscris și se apuca să îl răsfoiască. De multe ori, dl. C. mai și scria câte o fraza, două sau chiar mai multe, în timp ce citea ceva. Se pare că el citise toate cărtile și manuscrisele pe care le avea în biblioteca lui (erau destul de multe pentru un ceasornicar), așa că putem crede că acum el recitea anumite paragrafe din acele cărți. Repet, de multe ori însă, el scotea o foaie și scria anumite fraze sau făcea chiar calcule matematice. Din ceea ce se știa, Ceasornicaru’ nu scrisese nici o carte vreodată, nu publicase nimic, el nu era scriitor sau om de știință sau filosof, el ear Ceasornicaru’ cartierului, un cartier destul de aproape de piata centrală a orașului. Dacă el nu scria cărti, se știe că făcea observații la ceea ce citea în cărțile, și manuscrisele scrise de oameni faimoși din trecut. Erau cărți și manuscrise de știință și filosofie, mai era și Biblia (nimic altceva religios), de altminteri, acea mica cărtică era un sumar al bibliei și a primit-o moștenire de la taică-su… Deși Ceasornicaru’ credea în Dumnezeu, chiar se ducea la biserică la marile sărbători creștine, totuși dl. C. nu se ducea prea des la biserică. Acesta fuseseunul dintre motive pentru care preoții de la Biserica Neagră au apelat la el ca să le repare ceasul turnului doar de câteva ori, mai ales după ce Ceasornicaru’ a devenit cunoscut în acel cartierul (plasat chiar lângă piata centrala și Biserica Neagră). Probabil, preoții apelaseră și la alți ceasornicari care erau mai credincioși decât Ceasornicaruț nostru, dar se pare ca nu fusesera prea multumiți de cum reparaseră ei ceasul turnului bisericii de vreme ce, până la urmă, au apelat la eroul acestei povești. Bineinteles, deși el a reparat ceasul turnului mai bine decât ceilalți ceasornicare (cel puțin asta credem noi, poate că suntem subiectivi tocmai pentru ca dl. C. este eroul acestei povești), totusi preotii nu îl invitau pe el de fiecare dată cînd ceasul turnului nu mai mergea sau indica ora exacta prea greșit chiar și pentru preoți.

[Newton]

La un moment dat, Ceasornicaru’ le-a spus preoților că mecanismul ceasului este prea vechi ca să mearga bine, ar trebui ca cineva să înlocuiasca elementele din interiorul ceasului, dar preoții nu au fost de accord. Lor li se părea sa fie ceva împotriva marii tradiții creștine, ar fi fost un fel de profanare, de aceea, ei preoții erau nevoiti să cheme când un ceasornicar când altul ca să repare ceasul turnului biserii centrale. Pe lânga atitudinea preoților, chiar și a curții regale, mai erau și oamenii de știință ai curții regale care propăvăduiau teoria lui Newton cu mare ardoare și chiar dictatorial: profesorii din școli și universități erau obligași să predea teoria gravitațională și legile de mișcare ale marelui Newton (“Dumnezeu pe Pământ”, cum a fost numit marele om de știință încă de când era în viață; acum, el era mort, dar suoper recunoscut în întreaga lume, inclusiv in America, țara care devenea tot mai puternica, tot mai recunoscută ca mare putere, alături de celelalte imperii aflate in decădere precum cel francez sau cel german, chiar și cel britanic nu mai era ceea ce fusese candva…). Desi, după moartea lui Dumnezeu pe Pământ, au înnceput să apară problem cu teoria lui, totuși, era un detaliu pe care îl interea în mod particular pe Ceasornicaru’ nostru: timpul absolut (mai puțin spatiul absolut, legile de mișcare și forța gravitțională pentru care Newton recunoscuse, încă de când trăia, că nu a reușit să dea o definiție ci doar o formulă matematică care, în paranteză fie spus, lucra perfect!). Oricum, nimeni nu avea îndoieli asupra exitenței spatiul absolut și a timpul absolut prescris de Newton. Problema era că negarea existenței spatiului absolut și mai ales a timpului absolut ar fi însemnat nu doar demolarea teoriei lui Dumnezeu pe Pământ, ci ar fi fost o profanare a religiei creștine; ar fi însemnat, pur și simplu, că Dumnezeu nu își mai are rostul în această lume. Deși vremea Inchiziției trecuse de câteva secole, totuși, chiar și în zilele noastre, să negi existența timpului absolut insemna să negi existența lui Dumnezeu. Or, într-o țară creștină precum țara noastră, ar fi fost un mare păcat, ar fi fost împotriva legii statului și a regelui, deci pușcaria l-ar fi mâncat pe veci pe cel care ar fi îndrăznit să nege existența timpului absolut. Nici un om serios de știință nu avea îndoieli asupra existenței timpului (și a spatiului) absolut chiar dacă se știa că ceasurile de pe Pământ nu indicau ora exacta.Faptul că nu exista unc eas perfect pe Pământ, că omul nu avea, în principiu, cum să construiască un ceas perfect, era consecință a alungării lui Adam și Eva din Paradis. Prin asta, omul nu a pierdut doar viașa veșnică, orice om a pierdut accesul la timpul absolut la care doar Dumnezeu avea acces, doar Dumnezeu știa ora exactă în universul nostru. De altminteri, fiind omniscient (omnipresent, omnipotent, omni… și omni…), Dumnezeu nu avea nevoie de un ceas care să îii indice ora exactă, El știa ora exacta în orice clipă. Era Dumnezeu, nu altceva.[1]

             Ceasornicaru’ a lucrat la reparat ceasuri încă de când era copil, taică-su fusese ceasornicar în aceași prăvălie în care lucra acum si dl. G. De altminteri, taică-su l-a obligat, cumva, să învețe să repare ceasuri tocmai ca atunci când va ajunge adult să dețină o meserie care să îii asigure o viață decentă, cea de ceasornicar în oraș. Taică-su știa, din propria experiență a vieții lui, să fii ceasornicar nu era ceva special, total deosebit, față de alte meserii , dar niic nu era o meserie de ici-de colo. Ba mai mult, meseria de cearsornicar părea să fie cumva diferită de majoritatea altor meserii, poate că era o meserie mai apropiată de cea de bijutier, dar să faci bijuterii era ceva cu mult diferit în comparație cu a construi un ceas de buzunar sau de perete. Bijuteriile nu aveau propria lor mișcare, erau mișcate de purtatoarele de bijuterii (oameni, femei in special), în timp ce ceasurile se mișcau singure, adică fiecare ceas se mișca de la sine însuși datorita tocmai unui mic mechanism plasat în interiorul micului sau marelui ceas. Cele două ace ale fiecărui ceas se mișcau unul în raport altul (un ac indica ora, celalalt indica minutul) în funcție de mecanismul complicat din interior. In plus, dacă o bijuterie indica doar valoare monetară (fie că era din aur, argint sau foarte bine realizată), un ceas indica ceva cu totul diferit: timpul. Asta da mare diferenta, nu? Uite de ce erau atât de importante ceasurile: aceste mecanisme mici și finuțe indicau timpul… chiar dacă nu îl indicau cu mare exactitate, chiar dacă nu indicau timpul absolut, totuși ceasurile indicau timpul (relative sau cum vreți să îl numiți, tot la timpul era indicat de orice ceas). În final, timpul era mai important decat spațiul: dacă spațiul era ocupat/umplut de trupuri si alte corpuri si obiecte, timpul era implicat în viața fiecaruia dintre oameni, fie că erau aristocrati, burghezi, muncitori sau politiști, cu toții participau la curgerea timpului sau mai bine spus, timpul le mișca viata sau viața lor era sub directive timpului absolut, adică a lui Dumnezeu. Fiecare om se mișcă în spațiu, dar timpul se mișca cumva în fiecare om, în fiecare process natural. Timpul era ceva care învăluia, înconjura oamenii și toate obiectele sși procesele naturii. Deci timpul era legat de viața fiecărui muritor (de rând sau aristocrat sua orice animla) de pe Pamant. E drept, timpul absolut se afla doar lângă Dumnezeu (poate chiar era Dumnezeu, cine știe?), dar aveam și noi, oamenii, dreptul la împărțirea sau mai bine spus împărtășirea timpului, la participarea timpului în viața fiecărui om, fiecărui muritor (muritor-de-rând sau rege).

Însemna asta că noi nu aveam dreptul la “timpul absolut”, doar Dumnezeu știa ce este sau avea acces la timpul absolut? Da, bineînțeles, nu fusesem alungați din Paradis gratis, doar Adam a mâncat din mărul cunoașterii, deși trebuie să recunoaștem acum și aici, nici un om nu știa ce este timpul absolut tocmai pentru că nici un om nu era Dumnezeu, nu mai era nici măcar fiul lui Dumnezeu care venise o data pe Pământ, se spunea că mai trebuie să vină încă o data și gata, dar se accepta că omul nu are cum să cunoască timpul absolut. O fi fost ăsta motivul pentru care Dumnezeu ia alungat din Paradis pe Adam și Eva? Cine știe… oate că dacă cineva ar cunoaște timpul absolut, atunci ar deveni Dumnezeu, i-ar lua locul lui Dumnezeu. Oricum, urmandu-l pe Galileo Galiei (și alți mari oameni de știință), timpul (ca și spatiul) era relativ pentru noi, oamenii. Nu punem aici în discuție timpul religios, nu are rost acum să discutăm acest subiect atât de.. cum să îii spun, atât de fierbinte…[2] Totuși, e timpul să mentionez un secret: dl. C. nu doar fusese obsedat de timp încă de mic copil, dar datorită acestei obsesii (la început impusă de taică-su care l-a obligat sa învețe cum este construit un ceas de buzunar – ceilalți copii jucau tot felul de jocuri în curțile caselor, baiatu’ ceasornicarului, Ceasornicaru’ nostru, învața cum este construit un ceas, cum funcționeaza un ceas, cu se repară un ceas. Credeti ca era mai bine pentru un copil să se joace în curte cu copii vecinilor sau să învețe (cumva obligat) cum este construit și cum funcționează un ceas? Nu contează opinia voastră, trebuie să acceptăm, cpolilul nostrum a învățat să repare ceasuri înca de cand era la vârsta de 14-15 ani. Bineinteles, copilul nu devenise mare specialist precum era taică-su în reparat ceasuri dar, o dată cu trecerea anilor, băiatul a devenit adultul care a învățat, din ce în ce mai bine, să repare și să construiască ceasuri, asta a fost moștenirea primită de la taică-su, pe lângă prăvălia pe care a primiot-o moștenire. Ceasornicar era deja slujbă de familie care s-a transmis de la tată la fiu, acum fiul (tatăl murise cu mulți ani în urmă –ce expresie ciudată, mai existau acești ani din urmă?). Astfel, fiul (adică actualul Ceasornicaravea viitorul cumva asigurat, el câștiga destui bani pentru a supraviețui în condiții de viață acceptabile în acest oraș­-capitală. Oricum, sa fii ceasornicar într-un oraș mic, caștigul ar fi fost foarte limitat. Nu înseamna Ceasornicaru’ din capitală era bogat, (erau destul de mulți ceasornicari î oraș), dar viața lui era confortabilă, liniștită și atat.

Care era însă secretul vieții Ceasornicarului nostru? Secretul era ăsta: învățând încă de mic să repare ceasuri, știind că mulți oameni, multe familii au ceasori ca să știe cît e ora la un moment dat (în fiecare zi), dl. C. a devenit interesat de știință (adică de fizică, singura ștință din aceste timpuri) și de filosofie de vreme ce aceste două domenii se ocupau de timp. E drept, și religia era interest de timp, adică de timpul absolut, adică de Dumnezeu, dar Ceasornicaru’, deși era credincios, nu își dedicat prea mult timp studierii scrierilor religioase (despre timp sau despre orice altceva). Contextul acelor timpuri era dat de faptul că mai toți marii, importanții specialiști din fizică și filosofie știau și accceptau pe deplin marea teorie a lui Newton despre legile de mișcare și gravitație, dar și despre ceea ce îl interesa pe Ceasornicar în mod deosebit: timpul (mult mai puțin spațiul). Newton își elaborase întreaga teorie în funcție de timp si spațiu, deși teoria lui se aplica la spațiul și timpul  relativ, totuși se refereau la spațiul și timpul absolut. În spatele acestor legi, era God pentru că Newton fusese credincios get-beget. El fusese cel mai mare om de știință pe Pământ, dar nu fusese obligat de biserică să creadă in God, vremea Inchiziției trecuse de ceva secole… dar fiind credincios, pentru Newton, timpul absolut era legat cumva de God, deci I se părea normal ca timpul și spațiul absolut să fie în grija lui God, noi muritorii-de-rând ne ocupam, adică aveam la dispozitie timpul și spațiul relative. Timpul era indicat de ceasurile imperfecte construite imperfect de ceasornicari muritori-de-rând. Fiind însă interest direct de timp (cel relativ, dat de ceasurile pe care el le repara sau chiar le construia), inevitabil, Ceasornicaru’ a trebuit să învețe matematica, fizica și filosofie. Prin asta, el putea să construiască mult mai bine ceasuri (de perete sau de buzunar), ceasuri care indicau, tot mai bine, ora exacta. Încetul cu încetul, cu cât treceau anii, cu atât mai mult dl. C. a devenit interesat să afle ce este timpul. După ce reparase o graoză de ceasuri dea lungul multor ani, dl. C. a putut să își dedice, din ce in ce mai mult timp, studierii timpului. Astfel, acum țelul lui principal nu mai era să vândă sau să repare cât mai multe ceasuri (deși încă mai trebuia să își facă meseria, asta era sigura lui sursă de venituri), dar el avea timp acum să citească lucrări știintifice și filosofice despre timp, să gândească el însuși la o nouă definiție a timpului. Încă de cand era destul de tanar, când căpătase ceva experiență în a construi și repara ceasuri (taică-su deja murise de cațiva ani), dl. C. s-a apucat sa studieze matematica, fizica și filosofia în mod temeinic cu intenția de a înțelege și explica timpul… Țelll lui era unul supreme: să găsească o definiție a timpul care să fie acceptată de oamenii de știinta și de filosofi, de toși oamenii nu doar din oraș ci chiar din țară, din lumea întreagă. Era, într-adevăr ceva extreme de ambițios (nici Newton nu dăduse o definiție exacta a timpului absolut), dar pentru că dl. C era ceasornicar, din această cauză el devenise atât de intersat de timpl.

            Încă de pe la douăzeci și ceva de ani, dl. C. s-a apucat să studieze fizica lui Newton în mod temeinic, a urmat chiar anumite cursuri ținute de profesori de la universitate din oraș, unii dinre acești profesori erau chiar renumiți nu doar in oraș, ci și în tară. Teoria lui Newton si a altor fizicieni (din trecut, cum ar fi relativitatea lui Galileo Galilei) erau studiate temeinic la universitate. În plus, filosofia lui Kant era foarte recunoscută la uiniversitatea din oraș, deși Ceasornicaru’ nu era de acord cu filosoful german (care, din câte știm noi sau din cite nu știm, era bătrân, nu murise sau murise nu cu mult timp în urmă). Meșterul nostru credea, pe linia lui Newton, că timpul absolut există în sine și pentru sine, dar și pentru Dumnezeu. Timpul trebuia sa existe, altfel la ce mai erau bune ceasurile, doar sa ajute guvernantii, profesorii, oamenii in general să se întâlnească, să participle la o întrunire oficială sau mai puțin oficială (cum ar fi o întâlnire a unor prieteni la o oră stabilita în comun la tereas unui restaurant din centru orașului? Doar pentru asta să fi fost construite și reparate ceasurile? Suna cam înfricoșător, cel puțin pentru Ceasornicaru’ nostru. Ceasurile, desi imperfecte, indică timpul, nu cel absolut (nu aveau cum să indice timpul absolut, cu toții recunolteau acest fapt), dar asta nu însemna că timpul absolut nu există, chiar dacă nu putea fi indicat de vreun ceas particular; nu există ceas perfect, nu suntem în Paradis, nu avem acces la timpul absolut, noi păcătoșii, dar asta nu însemna că timpul absolut nu există. God există, deci și timpul absolut există. Nu însemnă că God ar avea o viață limitată de timp absolut, El nu trăia în timp (absolut), El avea o viață infinită (ca mulți alți gânditori, Ceasornicaru’ nostru evita să foloseasca infinitul în gandirea lui despre timp și spatiu)… mai bine spus, God era în afara timpului și a spațiului (indiferent că acestea erau relative sau abolute). Asta însemna că God nu trăia în vreun cadru spațio-temporal absolut sau relativ, nici vorbă de așa ceva, God exista în afara timpului și a spațiului atât relativ, dar și absolut. Asta rea părerea dlui C. despre relația ciudată, greu de explicat dintre God și timp (spațiu). De altminteri, dl. C. știa de la marii ganditori din istoria filosofiei și a știinte cât de dificil a fost ca cineva să explice relația dintre timp absolut, spațiu absolut și God. Dl. C știa că e mai bine să evite să discute această topică.

Timpul muritorilor-de-rând dar și a muritorilor nemuritori era cu adevărat relativ, avea pentru fiecare individ în parte un final, de multe ori chiar tragic, dar asta era viața cu adevărat. Viața dlui C. era, însă banală, chiar prea banală. El repara ceasuri, de cele mai multe ori, erau ceasuri de tipuri foarte similare pe care el le reparaseră de-a lungul experienței lui de ani de zile, foarte rar mai primea un ceas cu mechanism destul de diferit față de mecanismele pe care el le învățase să le repare. Oricum, chiar si acele ceasuri mai speciale indicau fiecare tot un timp relative, cu alte cuvinte, or cât de scumpe și de deosebite era un ceas sau altul, tot un timp imperfect indica. Asta nu înseamna că ceasurile nostre erau inutile, erau ar fi fost doar niște obiecte de ornament… nici vorba de așa ceva, imaginați-vă toate ceasurile din orasul nostrum s-ar bloca chiar acum… ce mare haos ar fi în oras, nu, chiar a doua zi, ce sa mai vorbim de zilele urmatoare.

Este timpul, cititorule, să înțelegi cât de important este ceasul tău de buzunar sau ăla agățat de un perete în sufragerie… Iți dai seama cât de important este timpul (relativ sau absolut, sau amândouă) în viața ta zi de zi? Nu ai înțeles deloc pînă acum cât de important este timpul în viața ta, dar nu timpul stabilit să ajungi la muncă, nu timpul la care trebuie să te întâlnești la o bere pe terasă cu colegii, ci timpul în sine, timpul absolut (care evident este direct legat de exisnteța lui God). Bineinteles, abia acum înțelegi și tu, în sfarșit, de ce Ceasornicaru’ nostru a devenit, de-a lungul tinereții lui, atât de intersat, obsedat de timp. Știm deja prea bine, timpul nu este ceva fictiv, nici măcar relativ (nici ceasurile noastre nu sunt ceva fictive, ele sunt reale, sunt mecanisme adevărate care totuși indică timpuri diferite si de aceea relative), dar timpul absolut exista pentru că God exista. Dacă God nu ar fi existat, ar fi trebui inventat de om. Și dacă la început, dl. C. a fost împins de către taică-su să se ocupe de reparat și construit ceasuri, mai târziu, mult mai tărziu, după ani de experiență în reparat și construit ceasuri diferite, abia atunci timpul a devenit o obsesie a vieții Ceasornicarului nostru. Era secretul vieții lui pentru că el nu discuta cu nimeni despre timp. De altminteri, el nici nu avea prea multi prieteni (nu avea nici un prieten, ca să fim mai exacți), avea cîteva cunoștiinte, puține rude cu care nu se vedea decât la cațiva ani (când maim murea unul dintre ei), nici măcar cu vecinii lui, el nu discuta prea des, deși se saluta cu ei întotdeauna, cam atât, nimic mai mult. Dar ce putea să fie mai mult? Nimic. Se observase, totși, că dl. C. acorda multă atenție animalelor (pisici, câini) de curte sau chiar vagabonzi, chiar și porumbeilor le mai dădea de mâncare, dar nu iși făcuse vreo ocupație zilnică din asta. Acasă, el avea o pisică și atât.

            Ne-am cam pierdut în această poveste, totuși, să ne întoarcem la topica principală, timpul. Vă spun aici cum dl. C. a devenit obsedat de timp. El era încă tânăr când tatăl lui (bătrân, oricum) era pe patul de moarte, a murit de o boală ciudată, necunoscută, care abia își făcea apariția printre oameni în lume, ei bine, ultimele cuvinte ale tatălui lui, cu ochii uimitori de mari deschiși, cumva uluiți de ce urma să perceapă (urma să perceapă moartea?) au fost astea: “Ai grijă de timp” după care bătrânul și-a dat ultima răsuflare. Acele ultime cuvinte nu au fost “Ai grijă de tine”, mama băiatului (adica soția bătrânului murise cu câțiva ani înainte) ci au fost despre timp. Bineînțeles, în acele momente atât de triste pentru dl C., ultimele cuvinte nu ale lui taică-su nu au fost special, dar mai târziu, după ce chiar el a devenit singurul proprietar al ceasornicăriei, al acelei mici și discrete prăvălie, dat întotdeauna curată, bine aranjată, dl. C. și-a adus aminte de ultimele cuvinte ale lui taică-su pe patul de moarte. Cu timpul, dl. C. l-a înțeles tot mai bine pe taică-su, de ce acesta nu i-a spus ceva despre timp niciodată, nu au discutat despre timp (sau spațiu) niciodată, deși amandoi erau ceasornicari. Ei nu au discutat știință sau filosofie niciodată. Dar ultimele cuvinte ale lui taică-su i-au dezvăluit lui fiu-su care fusese obsesia vieții lui celui care își dăduse duhul chiar în patul care a devenit, câteva luni mai târziu, patul în care dormea dl. C. Timpul a devenit obsesia dlui C. și, de aceea, când încă nu împlinise nici măcar 27 ani, Ceasornicaru’ și-a dedicat ani buni din viața lui studiilor teoriilor știintifice și filosofice care se referau la timp. Nu intrăm prea mult în detalii acum, dar cum am mentionat deja mai sus, Newton era cel mai important om de știință care elaborase teoria lui care implica, în mod necesar timpul absolut și spațiul absolut, iar Kant era filosoful care încercase, prin filosofia lui transcendentală, un fundament ontologic teoriei științifice newtoniene. Însă, dl. C. nu era de acord cu filosofia lui Kant doar pentru simplu motiv că nu accepta ca timpul și spațiul să fie doar simple intuiții a priori ale rațiuii umane și nimic mai mult.

(desi Ceasornicaru’ respinge complet teoria lui Kant fiindca el era convins ca timpul (ca si spatiul). Ceasronicaru’ era convins că timpul (ca și spațiul) există în realitate, nu doar în capul nostru. Ca să fim mai lămuriți încă de acum: dl. C. nu găsise o definiție plauzibilă (atât pentru el cît și pentru alți oameni – de știință, filosofi, etc.) a timpului. El recunoștea că nu știe ce este timpul, poate că spațiul era cumva mai palpabil, dar timpul nu prea era vizibil, perceptibil nici măcar indirect precum spațiul și de aceea timpul era complet misterios, mistic. Dacă despre spațiu se mai putea discuta ce și cum, ce dracu’ să discuți despre timp? Când te uiți la un ceas, la mișcarea acelor acestuia, nu vezi deloc timpul, nici măcar nu îl intuiești (precum spațiul), pur și simplu, timpul nu putea fi perceput doar gândit. Dar și când un om de știință, un filosof sau un ceasornicar incerca să explice ce este timpul, nimeni nu avea cum să surprindă caracteristicile universale ale timpului, nimeni nu putea sa gândească timpul absolut. Doar misticii aveau pretenția ca știu ce este timpul, dar cine mai credea in mistici, oamenii din piață? Nici măcar… deci teoria lui Newton era la putere in mediul academic chiar dacă aceasta nu explica spațiul și timpul absolut, nici măcar ce este forța gravitației.

[Termodinamica]

Câteva decenii după moartea lui Newton, în știința a apărut o nouă teorie științifică foarte importantă, termodinamica, care implica, direct mișcarea și aproape direct, timpul. Fiecare mișcare implică timpul. Mai mulți oameni de știinta (Carnot, Boltzman, Celsiusu, etc.) au pus bazele termodinamicii, a relației dintre mișcare și timp, dintre ordine și haos. Oamenii de știință au arătat că fenomenele naturii (ordonate sau mai puțin ordonate) tind către dezordine! Asta ar fi natura lucrurile în sine și pentru sine: să tindă ctre dezordine, către dispariție. Or, această direcție de mișcare a lucrurilor (de la ordine la dezordine) implica, inevitabil, timpul, dipariția obiectelor dar și moartea oamenilor. Iaca de ce oamenii erau muritori, nu doar pentru că fuseseră alungați din Paradis de către God, ci pentru că asta era direcția de mișcare, de evoluție a tuturor lucrurilor și fenomenelor natural, totul implica “unidirectionalitea” timpului. Deci timpul nu avea cum să nu existe, așa cum Dumnezeu nu avea cum să nu existe. Cine făcuse lumea, universul dacă nu Dumnezeu? Toți (inclusiv oamenii de știință și filosofie) aveau același răspuns: God. 

Noua teorie științifică era alături, un sprijin al timpului absolut al lui Newton. Ceasornicaru’ a aflat despre termodinamica de la cunoștiintele pe care le avea el în mediul academic al orașului. El cunoaștea câțiva profesori de fizică de la universitatea orașului, unii dintre aceștia chiar își reparau ceasurile la el, acești profesori îl țineau la current cu noile teorii științifice din fizică care implicau, în mod direct, timpul (dar și spatiul).

Important este să reținem faptul că timpul devenise, de ceva vreme, foarte important în marile orașe. Dacă într-un sat uitat de Dumnezeu, timpul nu era prea important, într-un mare oras, precum orașul (țara) în care are loc acțiunea acestei povești, timpul era extrem de important, nu doar pentru oamenii care aveau slujbe în diferite locuri ale orașului unde ei trebuiau sa ajungă la o anumită oră și de unde plecau la o altă ora (și asta în fiecare zi, cu excepția duminca care era zi de odihnă pentru toată lumea). Orice întâlnire care trebuia să fie prestabilită (oameni de afaceri, bancheri, judecători și procesele or, medicii care aveau operații în spitale, întâlnirile de la primărie și consilii regale, guvernamentale) implica timpul. Ca urmare oamenii importanți din oraș (țară) erau obligați, prin natura slujbelor lor, să dețină un ceas de buzunar și unul de perete, acasă. Până și întâlnirele dintre prieteni la o crășmă uitată de God implica timpul. Chiar dacă mulți oameni nu ăși permiteau să dețină un ceas (fie de casă, fie de buzunar), toși trebuiau să știe, măcar din când în când, ora exacta. (Cititorule, observi ca deja a apărut o contradicție de limbaj în această expresie?)

Noi, oamenii de rând (de altminteri, nici aristocrații) nu ne-am gândit prea des cât de important este timpul în viața noastră zi-cu-zi (iarăși timpul), cât de important este, de multe ori, să știm ora exactă… Când ratăm să ajungem la o întâlnire foarte importantă pentru noi (vina este a noastră că nu ne-am informat cum trebuie de ora exacta), abia atunci avem probleme, câteodată chiar foarte mari. Abia atunci realizăm cât de important este să știm ora exactă… și poate că atunci incepem să înțelegem ultimele cuvinte pe patul de moarte ale tatălui Ceasornicarului nostru. Timpul este cea mai important lucru în viață fiecăruia dintre noi, oamenii, ăsta fusese mesajul pe patul de moarte a tatălui Ceasornicarului. Timpul pe care îl trăiște fiecare dintre noi, ăla relative și nu cel absolut, ei bine, chiar ăla relative devine viața fiecăruia dintre noi, nu altceva. Noi trăim timpul lui God, nu timpul ne trăiește pe noi, probabil că asta fusese hotărât de God pentru noi, muritorii atunci când am îndrăznit să cunoaștem prea mult când eram încă în Paradis, deci foarte probabil, acolo aveam posibilitatea să aflam ce este timpul, dar God nu a vrut ca noi (deși atunci eram încă nemuritori, adică Adam și Eva) să aflam ce este timpul. Pentru nemuritori, există oare timpul? O fi timpul absolut infinit? Întrebare fără sens, cel puțin aici pe Pământ, nici nu vreau să mă gândesc la reacția lui God la astfel de întrebări în Paradis… Totuși, deși fiecare individ iși trăiește timpul, trebuia să fie și un timp absolut dat, cu necesitate, de prezența lui God. El era cel care asigura existența timpului absolut. Repet, deși exista acel timp absolut legat de Dumnezeu, totuși, tot ceea ce face fiecare cetățean în viața lui/ei zi de zi este legat de timp, viața fiecărui individ implică timpul. Să ne gândim la orele de școală pe care le-am urmat când eram princhideni sau, mai târziu, la orele de muncă zilnice pe care le petrecem având o slujbă sau alta, într-un loc particular sau altul. Până la urmă, nu există slujbă fără timp, poate doar regele nu este obligat să se trezească la o oră pre-stabilită (dacă nu este război), dar chiar și el are alte probleme de rezolvat care implică, inevitabil, timpul. Cu alte cuvinte, fiecare cetățean era cumva obligat (necesitățile vieții) să dețină un ceas sau să afle cumva, măcar din când în când ora exacta. De altminteri, regele avea nevoie de un ceas care să arate ora cât mai exact, dacă el voia să guverneze țara cât mai bine, cât mai corect pentru el dar și populatia tarii. Multi oameni din oraș aveau ceasuri (de perete sau/si de buzunar) care se mai și stricau “din cand în cand”. În orașul nostru, dl. C. nu era singurul ceasornic care repara sau construia ceasuri (de perete sau de buzunar), mai erau și alții, nu știm câți (nu îi număraseră nimeni), dar oricum el era singurul ceasornicar din acea zonă a orașului, așa că oamenii care locuiau aproape de prăvălia lui apelau la el ca să le repare ceasurile lor care acestea se stricau sau cumpărau un ceas nou facut chiar de Ceasornicar.

Bineințeles, erau mai mulți vânzători de ceasuri în cartier/oras decât cei care reparau ceasuri și cum oamenii în general nu iși permiteau să iși cumpere un nou ceas prea des, majoritatea erau nevoiți să își repare ceasurile la Ceasornicaru’ nostru. Să nu ne așteptăm că era coadă la prăvălia Ceasornicarului, dar oricum nu ducea lipsă de clienți. Fiind o meserie de familie, mai toți locuitorii din acel cartier (chiar și din cartierele apropiate) știau de dl. C. si de prăvălia acestuia. Esențial, mulți știau că Ceasornicaru’ este un om foarte correct, atât în stabilirea prețului cât și a timpului necesar reparării unui ceas. Oamenii erau foarte multumiți de reparațiile pe care le făcuse Ceasornicaru’ la ceasurile lor de-a lungul anilor, de aceea, se dusese vorba despre el dincolo de cartier. Din când în când, erau oameni din cartiere aflate la mare distanță de prăvălia lui care veneau la el să le repare ceasurile. Oricum, el nu era renumit precum un mare om de știință sau un guvernator, dar oamenii știau că el e un bun meseriaș la reparat ceasurile, atât cele de perete cât și cele de buzunar.

Cum deja am menționat, dl. C. era un bărbat destul de înalt, cam slab, avea părul lung care se albise (poate și din cauză că era lung). Cumva, cu cât Ceasornicaru’ îmbătrânea mai mult, cu atât el semana mai tare cu Leonardo da Vinci (așa cum vedem în picturile lui sale altora despre el). Părul însă nu cârlionaț ca cel al lui Leonardo. Hainele lui erau îngrjite, curate, totuși, el purta aceași pelerină și aceași pălărie, nu cred că avea două pelerine sau pălarii care arătau la fel. Chiar dacă începuse să arate destul de vechi, întotdeauna și pelerina și pălăria erau extreme de curate. Ceasornicaru’ avea barbișon și mustață care și acestea erau bine îngrijite.

Într-o zi cam mohorată, dl. C. era în prăvălia lui și repara un ceas de buzunar. Prăvălia lui se afla pe o străduță la două străzi de cea principală din centrul orașului. Atelieriul lui era un spațiu cam înghesuit, pe pereți erau plasate ceasuri de toate felurile, unele mai liniștite, altele erau cam înghețate, însă altele se agitau cam tare, se mișcau cam în neștire, nu cred că se mișcau într-un ritm prea normal, mai era și un ceas mare cu pendulă, singurul, părea că se mișcă cu precizie mai mare decât micile ceasuri împrăștiate pe toți peretii, dar totuși, numai Ceasornicaru’ știa care ceas arăta ora mai bine, cea mai aproape de ora exactă. Probabil că ceasurile care erau stricate, erau atârnate de pereții prăvăliei doar de decor, eram totuși într-un atelier de reparat și chiar fabrica ceasuri.

Ei bine, în acea zi mohorată, dl C. era la măsuța lui din spatele ghișeului lucrând la un ceas mic, chiar mititle, ochelarii lui erau pe masă, el lucra la acel miniscul ceas cu o lupă pusă la ochiul drept, lupa fiind fixată cu un fel de banda eleastică în jurul capului. În pravalie era o liniște cam înmormântală, nu se auzea nici un zgomot, doar din cand în cand, mai trecea o trasură pe acea străduță înghesuită și abia atunci realizai că nu erai totuși în mormânt. E drept, din când în când, Ceasornicaru’ își punea instrumentul cu care lucra pe masă, lua altă ustensilă de lucru, dar așa nu se auzea mare zgomot, se părea că dl. C. nu voia să deranjeze vecinii, chiar dacă la acea oră nu prea dormea nimeni în apartamentele din jurul ceasornicăriei. Ceasornicaru’ nu făcuse nici un zgomot prea mare în prăvălia lui de ceasuri în care lucra de mulți ani. Ba stați, într-o zi, cu ceva ani în urmă, Ceasornicaru’ a trebuit să care singur un ceas mare și greu, în timp ce îl căra de la ușă către masa de lucru, el a scăpat ceasul ăla mare din mâini fără să își dea seama de ce. Atunci a fost singurul zgomot mai tare din prăvălie. Era sa uit, el avea o pisică neagră pe care o ținea de obicei acasă, din cand in cand, însă el mai aducea pisica și la prăvălie, nu o lăsase să doarmă acolo niciodată, de fiecare dată o aducea înapoi la apartamentul în care locuia de când trăia. Poate că a evitat să calce pisica și a scăpat ceasul greu din mână, cine știe… Oricum, nimeni din acea clădire in care erau mai multe apartamente lcouite de oameni nu prea cu bani, dar nici foarte săraci, nu s-a plâns vreodată că ar fi zgomot în prăvălie. Faptul că acea clădire se afla la câte străzi de centrul orașului făcea ca prețul apartamentelor să fie scump, așa că nu oricine putea să inchirieze sau să cumpere un apartament în acea clădire. Din câte știm noi, prăvălia Ceasornicarului era proprietate lui personală, fusese detinuta de către taică-su, tot ceasornicar, iar dl .C. a primit-o mostenire de la taică-su.        

În fine, în acea zi, Ceasornicaru’ lucra la măsuța lui de lucru, repara un ceas pe care îl primisese cu căteva zile înainte. Ceasornicarul ii găsise hiba fără probleme, trebuia să înlocuiască arcul care mișca rotițele și care mișcau acele ceasului de buzunar. Era un ceas de buzunar bine lucrat, nu era unul prea scump, dar era realizat standard, nu era nimic special în construcția. Oricum, în acea vreme, nu prea existau ceasuri de buzunar ieftine, deci numai oamenii cu bani își puteau permite să dețină un ceas de buzunar. Nu însemna că doar aristocrații societății aveau ceasuri de buzunar, își permiteau și mici burghezi să dețină un astfel de ceas, chiar și unii dintre muncitori de rând care aveau salarii mai mari își permiteau să dețină un astfel de ceas (mai ieftin, bineînțeles). Problema era, cu cât ceasul de buzunar era mai ieftin, cu atât acesta se strica mai repede și mai des. Ceasornicaru’ era conștient de asta (parcă acele ceasuri erau special făcute de către fabircanții ceasuri de buzunar în serie, dar tocmai datorită acestui fapt, Ceasornicaru’ nostru, nu ducea lipsă de clienți. 

Deci, Ceasornicaru’ era la măsuta lui și lucra la acel ceas de buzunar. La un moment dat, ușa de la prăvălie s-a deschis, clopoțelul de deasupra ușii s-a agitat și ia atras atenția dlui C. În prăvălie a intrat un domn înalt îmbrăcat într-un costum negru (nu știu de ce, am senzatia că acel domn trebuia să fie îmbracat într-un costum negru, nu știu de ce…), avea și un joben pe cap, tot negru. În plus, avea un barbișon negru și sprâncene tot negre, foarte stufoase. Ceasornicaru’ ridicase deja privirea, a văzut cum acel domn intră în prăvălie cu pași siguri, fermi, dar fără să faca zgomot. În mână stângă, el avea un baston, palma îl prinsese cam de la mijloc bastonului. Se părea că era un baston scump, poate chiar foarte scump (la asta s-a gândit Ceasornicaru’ în primele clipe)… Domnul în negru s-a apropiat de ghișeul după care se afla Ceasornicaru’ și l-a întrebat pe acesta:

“Dumneavoastra sunteti dl. G., ceasornicarul acestui magazine de ceasuri?”

Dl. C.: “Eu sunt dl. C.”, a replicat Ceasornicaru’ fără însă să fie surprins de întrebare, deși străinul îi pronunțase numele greșit. Oricum, dl. C. nu i-a atras atenția străinului că ăi greșise numele, adică îi greșise litera. Clienții erau, în general, mulțumiți de munca pe care o făcea Ceasornicaru’, deci numele lui era destul de cunoscut în cartierul aflat, cum am mai spus, destul de aproape de piața centrală. Mai erau și alte ceasornicării (doar eram aproape de centrul orașului), dar Ceasornicarului nostru nu îi lipseau clienți. Repet, nu înseamna că era bogat, nici vorba de așa ceva, dar cu sigurață nu murea de foame. Mai rămânea, din când în când, fără prea mulți bani în perioadele dificle în care avea puțini clienți, dar din banii salvați de-a lungul anilor, el, dl. C., nu murea de foame niciodata. E drept, nu avea bani să își cumpere o trăsură (de exemplu), dar el nici nu avea nevoie de vreo trăsură de vreme ce aparatmentul lui era destul de aproape de prăvălie. El nu ieșise niciodată din țară în care era orașul, însă ieșise de câteva ori din oraș, vizitase câteva orașe aflate nu la o mare distanță mare de orasul în care se născuse și își trăise întreaga viață de până acum. Mai mult, nu se prea întrevedea vreo posibilitate, nici măcar dorință persoanală a Ceasornicarului să călătorească în străinătate. De altminteri, foarte puțini cetățeni ai orașului ieșise afară chiar din oraș, ce să mai vorbim de țară… Deci, Ceasornicaru’ nici nu a simțit vreodata dorința de a călători în alte țări sau alte continente (deja se știa că sunt mai multe continente pe Pământ, se știa de America, țară care devenise independentă de marea imperiul al Angliei, se aflase de războiul lor de independență)…

Domnul-în-negru: “Am un ceas pe care vreau sa îl reparați. E drept, e ca vechi, dar vreau neaparat sa fie reparat.”

Dl. C: “Vă rog să imi arătați ceasul ca să știu ce să vă răspund.”

Domnul-în-negru a băgat mâna în buzunarul de la haina costumului și a scos un ceas pe care l-a întins Ceasornicarului. Aceasta s-a uitat câteva secunde la ceas, l-a întors pe o parte si pea cealaltă, a fost destul de surprins (putem spune, putem crede), probabil că dl C. nu mai vazuse un astfel de ceas în întreaga lui carieră. Surpriza a fost și mai mare când a deschis capacul ceasului și a văzut ecranul și acele acestuia: erau extreme de ciudate! Nu maivazuse niciodată un astfel de ceas. Am menționat, ceasornicarul trecuse de tinerețea lui, nu era batran, cu siguranta avea peste 44 ani… Capacul ceasului era dintr-un metal forate închis la culoare, era un negru ciudat, nu era vopsit în negru, nu era vopsit nici ecranul, capacul ca și ecranul dar și acele erau făcute dintr-un material foarte închis la culoare – Ceasornicaru’  nu era sigur dacă materialul capacului era din metal sau din altceva. Oricum, ceasul ăla de buzunar nici nu arăta a ceas, arăta ca o busolă deși era clar că nu era o busolă. Ceasul de buzunar era într-adevăr o mică bijuterie, facuta manual de către un bun specialist, asta a gândit imediat dl C. Repet, acel ceas de buznuar nu arăta, nici măcar asemănător, ca nici unul dintre ceasurile pe care le văzuse Ceasornicaru’ în cariera lui. Deși era curios, Ceasornicaru’ nu l-a întrebat pe acel domn-în-negru de unde are acel ceas atât de ciudat, doar a mormait: “Deci ceasul nu merge deloc, nu se mișcă acele deloc… după cum văd eu acum” s-a adresat dl. C. acelui domn-în-negru care i-a replicat: “Da, ceasul e stricat și nu merge deloc, de asta am și venit ca să îl repari.”

Ceasornicaru’ a observat că domnul-în-negru trecuse deja la persoana a II singular în discuția cu el; a fost puțin surprins, nu mult, mai erau oameni care nu erau prea politicoși, de obicei erau țăranii, muncitorii de ultimul rang care, dupa ce erau și gălăgioși și se purtau necivilizat, mai făceau și scandal cînd Ceasornicarul îii informa, preventiv, cam cât ar costa ceasul să fie reparat. Prețul de consultare a fiecarui ceas era fixat de dinainte, dar mai erau și ceasuri la care nu erau fixate prețurile de consultare, de exemplu, acele ceasuri de un tip nou care mai apăreau din când în când (nu prea des) și la care Ceasornicaru’ nu lucrase niciodată până atunci. Deși avea experiență de zeci de ani, totuși mai erau tipuri de ceasuri la care Ceasornicaru’ nu mai lucrase niciodată, fie erau ceasuri recent construite, fie erau ceasuri aduse din alte țări și cu cât erau țările mai îndepărtate de țara lor, cu atât ceasurile erau mai diferite față de cele locale. În fine, dl. C. nu a comentat nimic, bineînțeles, fiecare vorbește și se poartă cum crede de cuviință, cum fusese educat, dl C. trebuia să fie politicos cu toți clienții lui altfel risca să nu aibe prea mulți clienți. Dl C., sau Ceasornicarul nostru – putem să îl numim astfel pe dl. C. de vreme ce ceasurile pe care el le reparase de-a lungul meseriei lui se referau la același timp, nu la timpuri diferite, chiar dacă fiecare ceas arăta un timp particular, toate acele timpuri relative se referau la timpul absolut. Acum însă dl. C. avea un client care îîi dăduse un ceas total diferite de toate tipurile de ceas pe care le văzuse Ceasornicaru’, iar ceasul nu indica timpul greșit, adică prea relativ, ceasul era stricat, nu mergea deloc, era înghețat, cum îi plăcea să spună Ceasornicarului. Dl. C. a învârtit din nou ceasul pe o parte și pe alta de câteva ori după care i-a spus domnului-în-negru: “E un tip de cea nou, nu am mai văzut un ceas astfel constrict, deci nu vă pot garanta că voi putea sî vă repar ceasul, cu atît mai puțin pot să vă spun cît va costa reparația. Nu am mai văzut un astfel de ceas nici măcar asemănător (la prima vedere am crezut că e un ceas arab, dar nu este arab). Nu vă pot garanta că voi putea să repar acest ceas.”

“Vrei să spui că nu vei fi în stare să imi repari ceasul?”

Ceasornicaru’ a observat tonul deja iritat al domnului-în-negru și a replicat fără să ridice însă tonul: “Repet, nu am mai văzut un astfel de ceas, nu știu cum e construit, va fi mai dificil să îmi dau seam ace este stricat, de ce nu merge ceasul, bineînțeles, am să verific în mecanismul din din interior, s-ar putea să idenficit o piesă pe care nu am cum să o repar sau să o înlocuiesc cu alta.”

Domnul-în-negru: “Eu am fost informat că tu ești unul dintre cei mai buni ceasornicari din oraș, de asta am venit la tine. Am înțeles ce mi-ai zis, ne vom lămuri când voi veni să văd ce ai facut cu ceasul meu. Când crezi că pot să vin aici la atelier să îmi dai detalii despre ceas?”

“Chiar nu știu cât timp îmi va lua să verific și eventual să îmi dau seam ace e stricat și dacă voi putea să îl repar. Au mai fost ceasuri pe care nu le-am putut repara, nu multe, dar au fost. Eu zic că în 6 zile voi putea să vă dau detalii necesare.”

“Să știi că nu conteaza absolut deloc cât costă să îl repari, ce material ai nevoie și restul. Eu vreau ca ceasul meu să fie reparat, neapăta. Este un ceas la care țin foarte mult… Știu, ai sa zici că sunt mulți clienți care ți-au zis același lucru, eu însă te voi plăti regește… să reții asta. Dacă ai nevoie de ajutorul vreunui meștesugar care să îți furnizeze vreun material sau vreo piesă specială sau vreun instrument/unealtă care să te ajute să îmi repari ceasul, îmi spui și vei tot ceea ce ai nevoie ca să îmi repari ceasul. Nu te oblig să îmi repari ceasul, știu că e un ceas special, au fost deja alți ceasornicari care nu au știut cum să îmi repare ceasul, de aceea nu am ajuns întâmplător la tine ca tu să îmi repari ceasul. Am fost informat de către cei mai competenti oameni din oraș că singura alternativă a mai rămas ca tu, dl. C., să fii în stare să repari ceasul meu. Au fost chiar și ceasornicari din alte orașe care au încercat să îmi repare ceasul, dar nu au reușit. Astfel, am fost cumva obligat să aflu de tine și să vin să îmi repari ceasul. Am să revin aici peste șapte zile, la aceași ora.”

Fără să își ia la revedere, domnul-în-negru s-a întors brusc și s-a indreptat către ușa atelieriului pe care a deschis-o surprinzător de încet, Ceasornicaru’ a avut impresia că acel domn atât de sobru ar vrea să se întoarcă ca să îi spună ceva (acest gest nedefinit a durat doar o fracțiune de secundă), palma mâinii omului în negru a apucat mânerul rotund al ușii și l-a învârtit încet ca să deschidă ușa, Ceasornicaru’ avea iarăși impresia că acel domn ar vrea să îi spună ceva, dar nu a spus nimic, a deschis ușa încet și chiar a ieșit parcă tiptil din prăvălie. Abia atunci când domnul-în-negru a întins mâna către mânerul ușii, Ceasornicaru’ a remarcat că individul (care arătase și se purtase cam ciudat) avea mănuși de culoarea pielii. Era ciudat, Ceasornicaru’ nu mai văzuse niciodată astfel de mănuși, nici măcar la vreo femeie… cu atât mai puțin la un bărbat. Nu s-au auzit nici pașii pe care îi facuse în prăvălie, nu se auzeau nici pașii lui afară, dar dl. C. a văzut, prin gemulețul transparent al ușii cum domnul-în-negru s-a urcat într-o trasură luxoasa care îl astepta chiar în fața prăvăliei. Ceasornicaru’ nici măcar nu realizase că acel domn-în-negru venise cu o trăsură, se concentrase la ceasul la care lucra în cele momente, dar acum Ceasornicaru’ a remarcat trăsura care avea doi cai, unul negru și unul alb, trasura și perdele care acopereau geamurile erau neagre, iar în spatele trăsurii se aflau doi slujitori-soldați care erau înarmați. Ceasornicaru’ a ramas foarte surprins, se întreba cine este acel domn-în-negru care avea soldati să îl păzească… nu mai erau și alți soldati călare în spatele trăsurii, deci domnul-in-negru nu părea să fie vreo mare demnitate de la curte regală, proabil nu era nici vreun aristocrat de grad înalt, duce sau ceva de genul asta… poate ca o fi fost vreun conte, dar cu siguranță era aristocrat, a gandit, parcă fără să vrea, dl. C.

Ceva era însă sigur: domnul-in-negru nu era sărac. De altminteri, Ceasornicaru’ a gandit aceste lucruri instinctiv, totul fiind legat de plata pe care el ar urma să o ceara în viitor de la acel om. Nici măcar nu era vorba că va cere o suma mai mare dacă va reuși să îi repare ceasul, dl. C. căpătase garanția că nu va avea probleme să primească suma de bani corectă pe care el o va cere dacă îi va repara ceasul. De fiecare dată, la fiecare ceas pe care îl repara, dl. C. cerea exact prețul necesar să repare ceasul (piesa din cea pe care trebuia sa o înlocuiasca, plus manopera efectuată de el, nimic mai mult). Ceasornicaru’ era deja renumit pentru prețurile destul de mici pe care el le cerea clienților lui. In plus, lumea știa ca el era foarte priceput în a repara ceasuri de multe feluri (nu se știa nici un client care să se fi plâns de munca dlui C., că nu ar fi reușit să îi repare ceasul deși el promisese că va repera acel ceas, nu se știa vreun caz în care Ceasornicaru’ ar fi reparat greșit ceva), asta era cauza pentru care el avea destul de mulți clienți. Repet, nu trăia plini de bani, dar nici nu murea de foame. Oamenii trăiau deja în perioada în care ei erau obligați să știe cât mai exact ora și cât mai des de-a lungul zilei. Cei nepăsatori de trecerea timpului erau fie săraci și leneși, fie copii inculți, needucați ai unor bogatași plini de bani prin mișcări speculative pe piață economică sau prin primiri de moșteniri neașteptate sau ceva de genul ăsta. Odata cu trecerea secolelor, timpul a devenit din ce in ce mai important în viața de zi cu zi pentru fiecare individ in parte. Pentru cerșători sau cei din pușcărie (de exemplu), timpul nu exista, dar pentru majoritatea locuitorilor orașului, timpul era foarte important. De aceea, multe dintre familiile din acest oraș dețineau cel puțin un ceas de perete, unii dintre ei (nu foarte mulți) aveau și ceas de buzunar, nu era vorba doar de aristocrati sau de burghezi. Repet, ceas de buzunar aveau chiar și oamenii care nu erau bogati dar care erau obligați, de slujblele pe care le aveau în societate, să dețină un ceas de buzunar.

Oricum, dupa ce trăsura omului-în-negru s-a indepărtat de prăvălie, Ceasornicaru’ s-a apucat să lucreze la ceasul pe care îl repara când a intrat în atelier acel domn-in-negru. Lucrase două zile la acel ceas care nu părea să fie foarte stricat, așa că dl. C. s-a gândit că va avea timp să termine de reparat acel ceas după care se va apuca de ceasul domnului-in-negru. Adică, probabil va începe să lucreze la acel ceas chiar de mâine. Acum mai avea însă timp să repare ceasul la care lucrase deja. A mai lucrat vreo doua ore la acel ceas, după ce a terminat să îl repare, a strâns cu grija instrumentele pe care le utilizase și le-a pus în diferite rafturi aflate chiar în fața măsuței la care el lucra, unele dintre instrumente (alea mai mari) le-a așezat în biblioteca de instrumente aflate în spatele lui, ceasul domnului-în-negru la așezat într-un sertar al mesei, dupa care dl. C. s-a ridicat, și-a luat haina și pălăria din curierul aflat lângă ușă, și-a pus geanta pe umar și a iesit din atelierul lui. Era după-amiaza, nu se înserase, încă era lumină, pe străduță nu era nimeni, nici un trecator, nici vreo trăsură. Se auzeau un zgomot nedefinit de la strada principală plasată două străzi în fața atelierului, chiar atunci, Ceasornicaru’ a auzit cum suna ceasul din piața centrală a orașului.

Nu mai țin minte dacă v-am spus, această poveste avea loc în capitala țării, o țară cam micuță, dar bine dezvoltată economic, social, militar, educational și restul; orașul capitală era plasat lângă un munte nu foarte înalt, dar erau alți munți înalți și mari care înconjurau orașul la o distanță mai mare. Se știa că partea veche a orașului, cam ruginită, dar atragătoare, avea un aer chiar mistic, erau clădiri, case vechi și ciudate (nu era vorba de vampiri, dar se vorbea și de Dracula prin zonă, chiar se credea că trecuse prin oraș cu mult timp în trecut), multe clădiri erau reparate, altele doar vopsite, pe ici pe colo mai apareau și case mai nou construite, era și râul (cam micuț) care iși petrecea vremea chiar prin centrul orașului, pe vârful dealului (muntelui) principal era o mică cetate, mai încolo era palatul regal plasat pe vârful unui alt deal (nu foarte înalt), în fine, viața orașului era destul de banală dar frumoasă, oamenii din oraș erau destul de înstăriți, orașul era… cum să îi spun, nu aș vrea să îl numesc “frumos”, nu ar suna bine, acel oras era… atrăgător, “bine crescut”, cu m se zice.

Acum însă, dl. C. avea senzatia că ceva ciudat se intâmplase prin vizita acelui domn-în-negru, deși nu fusese nimic șocant sau straniu, totuși, Ceasornicaru’ a rămas cu un sentiment ciudat referitor la acel individ, nu că ar fi fost ceva de speriat, care sa îl îngrijoreze prea tare, dar dl. C. simțea că era ceva straniu cu acel domn-în-negru. Poate ca acest sentiment îi fusese provocat chiar de trăsura în care se suise domnul-in-negru, cine stie… mica discuție pe care a avut-o el cu acel domn în prăvălia lui nu avusese nici un detaliu care să trimită la vreo bănuiala particular, dar acel sentiment de stranietate mișuna prin gândirea Ceasornicarului, așă că el nu s-a îndreptat către casa lui, a luat-o în direcția opusă către centrul orașului, piața centrală. Nu se grabea, păsea “ca pe gânduri”, dar în mintea lui se învârtea, cam în neștire, pe o parte și pe alta, imaginea ceasului lăsat de domnul-în-negru pe care el, dl. C., trebuia sa îl repare. Neapărat. De ce atât de neapărat? Doar mai fusese ceasuri pe care le reparasera mai greu, e drept să recunoștem, au fost ceasuri pe care el nu le-a putut să le repare pentru că nu avea cum să facă rost de piesa care se stricase sau poate că fuseseră prea multe piese pe trebuiau înlocuite (pretul ar fi fost mai mare decât un ceas nou); la începutul carieriei lui de ceasornic, au fost bineînțeles ceasuri pe care nu a putut să le repare, dar pe măsură ce câștiga experiență, tot mai puține ceasuri erau prea complicate pentru el ca să le repare. Am menționat mai sus, tatăl Ceasornicarului fusese tot ceasornicar, dar care nu trăise doar din reparat ceasuri (cum făcea acum dl. C.), mai avea și altă slujbă, avusese o familie mare, trebuia sa aibă mai multe venituri ca și copii lui să traiasca căt de căt decent. Dl. C. nu avea însă copii, fusese probabil căsătorit, nu se știa exact, poate că soția lui murise de o boala necunoscută sau poate că divorțase, oricum, dl. C., avea un frate și o soră care traiau în orașse diferite, nu în orașul natal al lor, adică cel în care trăia Ceasornicaru’ (parinții lor au trăit în acest oraș chiar dacă tatăl lor nu se născuse în oras ci într-un sat destul de aproape de oraș, dar cand era încă puștan, taică-su s-a mutat de la sat la oraș, cum se zice).

Când a ajuns în centrul orașului din piața centrală, aproape fără să vrea, dl. C. s-a uitat la ceasul mare plasat în turnul central al biserii din centrul pieții și a văzut ora pe care o indica ceasul. El a băgat mâna în buzunar (în minte i-a venit, în acel moment, mănușile din piele pe care le avea domnul-in-negru), a scos ceasul lui și, cum era de așteptat, ceasul din piață indica o oră greșită (ca de obicei)… era cam cu vreo 7 minute în urmă. Dl. C. știa că ceasul din piața centrală merge prost, chiar foarte prost, știa că în fiecare zi, era cineva care modifica acele ceasului ca să arate o oră mai exactă… Probabil, autoritățile aveau alt ceas sau alte ceasuri care le arătau că timpul indicat de ceasul din piața centrală era incorect, cu alte cuvinte, ceasul din piață centrală nu mergea deloc bine. Majoritatea oamenilor din oraș nici măcar nu bănuiau că ceasul din piața centrală a orașului nu mergea bine. Dacă mișcarea acelor de ceasornic nu ar fi fost corectate zilnic de către acel individ, doar în câteva săptămâni, ceasul ar fi arătat o oră total greșită față de ora reala sau față de timpul indicat de ceasurile altor oameni din oraș. De aceea, autoritățile au numit pe cineva care să modifice acele acele ceasului în fiecare zi la aceași ora 6.00 dimineata, fie că era vară, fie că era iarnă. Oricum, datorită temperaturii atât de diferite dintre zilele anotimpurilor, ceasul din piața centrală se mișca cu viteze deestul de diferite, dar diferențele mici, puteau fi ignorate fără problem, doar că mecanismul ceasului nu mergea bine în tot anul și de aceea era acel om care regla ceasul în fiecare zi. Oamenii de știință a curții regale au făcut calcule și experiențe nenumarate dea lungul anilor tocmai ca ceasul central să indice ora exacta. Întrebarea pe care ți-o punea Ceasonicaru’ nostru era “de unde știa acel functionar care era ora exactă la un moment dat sau altul?” Vedeți, și aici, ca peste tot, aici apare paradoxul referitor la timp: sunt mai multe timpuri (relative) și doar unul singur absolut, dar cine indică timpul absolut? Repet, mulți dintre locuitorii orașului aveau ceasuri (fie de buzunar, fie de perete în casele lor, ceasuri de alea mari cu pendulă – evit plurarul pentru că nu știu care e pluralul la acest cuvânt, nu vreau să greșesc), dar când un cetățean al orașului compara ora aratată de ceasul lui cu ora indicate de ceasul vecinului/prietenului cu care se întalnise la o terasă în centrul orașului, ei știau că ceasurile lor arătau timpuri diferite (am evitat sa scriu “ore diferite” pentru ca nu erau ore diferite ci doar minute diferite (mai multe sau mai puține), în foarte puține cazuri putem vorbi de secunde diferite). Oricum, când fiecare cetățean compara ceasul lui de buzunar cu marele ceas din piața orașului, nici unul nu arata exact aceași oră (mai exact, minut) pe care o indica marele ceas. Repet, ora era aceași, dar in general, caeurile arătau minute (mai multe sau mai puține) diferite. Niciodata secundele nu erau aceleași. Niciodata. Dar cine avea nevoie de secunde exacte? Nimeni. Nimeni, nici chiar Ceasornicaru’.

Dl. C. nu s-a îndoit de existența timpului niciodată: de mic, el a crescut lângă taică-su ceasornicar, deci a crescut în mediul cel mai propice pentru a nu pune la îndoială existența timpului (și a spatiului, doar acele oricărui ceas se mișcă în spațiu, nu?). C. avea mai multe manuscrise, cărți care dădeau detalii despre teoria lui Newton care includea și existența timpul absolut și a spațiul absolut. C. știa că marele Newton fusese credincios get-beget dar, deși Ceasornicaru’ nu era foarte credincios, el credea în existența lui Dumnezeu deci, în consecință, și în timpul absolut. El nu repara ceasuri degeba, el știa că timpul există, acesta era încă un motiv pentru care el repara ceasuri: fiecare ceas reda timpul, nici un ceas nu avea cum să indice timpul exact (pe care doar God îl cunoaște), dar nu înseamna că timpul nu există. Timpul indicat de un ceas banal trimitea la timpul absolut legat de God. Dar, este vreun om care l-a văzut cineva pe God? Profeții 2bani țipă în gura mare că l-au întalnit pe God, dar cine îi mai crede astăzi pe acești mici mafioți. Prefecători, cerșători? Doar imbecilii, ce ăs mai discutăm… Și acum 2000 ani erau mii de profeți în fiecare țară, fiecare neam avea mii de profeți, cine credea măcar într-unul singur chiar și în acele timpuri? Până și Iisus Hristos nu a fost crezut de poporul lui, ce să mai vorbim de alții… E clar, un om serios nu are cum să creada într-un profet pentru că erau prea mulți indivizi (mulți ai dracului) care se dădeau profeți. Bineințeles, numai cei prea prostănacii mai cred în profeți.

Dea lungul secolelor, au apărut multe religii (creștină, musulmană, etc.), dar fiecare religie a apărut intr-un anumit context istoric (ca orice teorie științifică despre timp, nu?) al acelei epoci, al unui popor sau altul, al neamurilor învecinate cu alte popoare… Totul ține de istorie, nu de teorii științifice sau filosofice rupte complete de realitate. Însa timpul, deși era o noțiunea esențială în fizică, filosofie dar și în religie, totuși, ceasurile indicau, doar cu aproximare, timpul absolut. Cu alte cuvinte, deși pare absurd, un ceas indică, imprecis, timpul absolut care însă se referă la God, la God absolut (nu contează ca e cel dintr-o religie sau alta), deci timpul absolut (căci despre avcest timp vorbim aici) implică in mod necear existența lui God. Consecința era, dacă cineva (om de știință sau filosof, de obicei) punea la îndoiala existența timpului absolut, nu ar însemna că existența lui God devine dubioasă? Ba mai mult chiar, dacă timpul absolut (ca și spatiul absolut) ar fi îndoielnic, nu ar înseamna că însăși viața fiecărui muritor devnie îndoielnică. Ei, la așa ceva nu te-ai gândit cititorule, ce zici, există timpul absolut sau nu? Inevitabil, orice individ care trăiește în orașul ăsta sau în oricare din orice țară este obligat, prin însasi existența vieții lui, să accepte existența timpului absolut (chiar dacă nimeni nu a fost în stare să îl observe/perceapă, nici măcare să îl gândească prea bine, adică să ofere argumente indubitabile despre existența timpului absolut (nu cel arătat de ceasul meu sau al tău). Dacă timpul nu ar exista, omul nu ar îmbatrani, deci nu ar muri! Oamenii ar fi nemuritori aici pe Pământ, nu în Paradis, dacă timpul absolut nu ar exista, cel puțin pentru noi, oamenii-de-rând (care include până și toți regii și toți împărații, nimeni nu scapă de trecerea timpului, deci nimeni nu scapă de moarte – asta e viața). Trebuie să acceptăm existența timpul absolut fără nici o îndoială, altfel ar aparea îndoiala referitoare nu doar la existența lui God ci și a vieții fiecărui dintre noi, muritorii. Fără timp, tu cititorule ai fi doar un amărât de roboțel construit de legile naturii exact ca și maimuțile, cățeii, pisicile, șoarecii și gândacii de bucătărie.

Cititorule, ai putea să te îndoiești de propria existență? Nu cred… la cât ești de fudul, nu ai cum să te îndoiești că exiști. În plus, dacă chiar te-ai îndoi că exiști, atunci ar trebui să te duci la un control medical pe la un cabinet de psihiatrie unde medicul se ocupă de boli mintale sau ceva de genul ăsta… Ceva este foarte clar: nu a existat, nu poate să existe un singur argument care să pună la îndoiala existența timpului absolut, același timp pentru toți oamenii (indiferent de religie, de țara în care trăiesc), același timp pentru toate ceasurile care, prin natura lor amărâtă (doar sunt mecanisme create de om, nu de God), sunt inexacte, imperfecte, tocmai prin definiția mecanismelor și a principiilor, a legilor după care sunt construite. Să nu ne luăm după aparențe că ne ducem dracului… Ce dacă o mică rotiță sau arcușorul ăla mic se strică? Ar însemna asta că timpul încetează să mai existe? Ce nebunie… Nici măcar planetele nu se mișca perfect regulat, nici Pământul nu are cum sa se învârtă perfect regulat în jurul Soarelui (cine dracu’ mai crede astăzi că Soarele se învârte în jurul Pământului care ar fi fixat de God?). Deci timpul indicat de ceaurile noastre sau de mișcarea planetelor nu are cum să fie timpul absolut, dar fiindcă God există cu necesitate (cine a făctu universul dacă nu God? A ieșit Universul din nimic? Ce prostie, înseamnă că nu ați auzit de Parmenide care țipa ăn gura mare ca din nimic nu are cum să apară decât nimic, nici vorbă să apară un Univers întreg!). Da, știm deja de la Copernic și Giordano și restul oamenilor de știință că Pamantul se învârte în jurul Soarelui timp de un an, dar anul ăla este doar un cuvânt, nu e același “an” la rotația anuală a Pământului în jurul Soarelui, trebuie să fie măcar câteva fracțiuni diferite 9asta ca să fim modești în lozincele noastre), dar dacă te gândești doar la mișcarea apelor oceanelor, tot ar trebui să ajungi la concluzia că Pământul nu se mișcă perfect în jurul Soarelui. Probabil că sunt diferențe foarte mici (cât de mici, nu am nici cea mai mică idee), dar anul nu e același durată de timp în fiecare an (iarăși paradox de expresii).

Ceasornicu’ era cel care repara ceasuri, cel care “repara” timpul, era cel care ne apropia de timpul absolut al lui Dumnezeu. Mai direct spus, Ceasornicaru’ ne apropia de God. Iaca de ce Ceasornicaru’ nostru, dl. C., nu avea nevoie să se ducă la biserica prea des (precum precupețele și cei inculți, needucați – nu vorbesc aici de cei mai needucți, criminalii, hoții de buzunare care de obicei sunt analfabeți get-beget). Dl. C.  se considera ca fiind cel mai apropiat slujitor al lui Dumnezeu de vreme ce el încerca, prin repararea sau construirea ceasurilor că se apropie el dar ne apropie și pe noi muritorii-de-rand nu doar de timpul absolut, dar mai ales de God. Nici că se putea o predică mai religioasă decît așa ceva! Nici măcar un preot (de obicei, un incult bișnițar) nu putea să ne apropie mai mult pe noi oamenii credinciosi de Dumnezeu decât cum făcea Ceasornicaru’ prin repararea ceasurilor noastre. Noi habar nu aveam că el era evanghelistul vremurilor noastre, al orașului în care trăia el dar aveam și noi norocul să locuim. Ce meserie, ce destin, ce artă în a trăi, nu? Slujbă în numele Domnului, slujbă neștiută, nebănuită, de noi muritorii-de-rând (include și regele și întreaga curte regală). Acum putem să înțelegem că Ceasornicaru’ avea o slujbă fără egal, dar nu era vorba că orice ceasornicar avea aceași menire ca și Ceasornicaru’ nostru. Fiindcă dl. C. Era obsedat de timp, deci și de God, el era complet diferit de toți ceilalți ceasornicari din oraș tară sau lumea întreagă. Viața oamenilor fusese dăruită de God, viața fiecărui muritor implică timpul, viața fiecaruia dintre noi, fiecare ființă vie (dar chiar și entitățile nevii care sunt toate în mișcare relativă sau absolută) este timpul în sine (n utimpul absolut, doar God poate fi timpul absolut) care e redat de ceasurile noastre construite sau reparate de către Ceasornicu’ nostru (sua de altul). Ce meserie sublimă… noi, muritorii de rând habar nu avem cât de important e să fii ceasornicar, dar să fii și credincios absolut! Noi plasam această meserie alături de cea a unui bijutier, nici măcar nu o puneam alături de cea de sculptor (e drept, nu o puneam nici alături de cea a unui măcelar, să recunoastem măcar asta…), dar nu știam că Ceasornicaru’ repara ceasuri care redau timpul, adica viața și mai ales credința fiecaruia dintre noi. Ceasornicaru’ nu ne repara viața precum o face un medic bun, el repara timpul, viața și credința noastră în God. Repet, fiecare muritor are viața lui care implică timpul (timpul ăsta e aparaent relativ căci implică pe unul sau altu dintre noi), dar Dumnezeu are timpul lui, adică timpul absolut de care era intersat dl. C. Dumnezeu e timpul absolut. Dar sa ne intoarcem la viata de zi-cu-zi.

[Disputa dintre Newton și limitele vitezei era dată de viteza luminii c: din orice punct de vedere viteza este aceași, c rămâne c. (Einstein specială (Minkovski spacetime) și cea generală (gravitația). Remarca a unui fizican în trecut: “Cu teoria specială, Einstein  a dat spacetime afară pe ușă, cu teoria generală, spacetime a intrat pe fereastră”…]

S-a stabilit o întalnire între rege și guvernanții săi peste două zile la ora 10. La întalnire, au venit toți guvernanții, care au intrat în sala de ședință exact la ora 10, dar regele a remarcat, imediat, că lipseste chiar ministrul de finante, dar Consiliul urma să discute legi legate de anumite taxe și impozite.

“Unde este ministrul de finante”, a întrebat iritat regele.

Unul dintre ceilalți miniștri a răspuns: “Nu știm nici noi, chiar nu înțelegem de ce întârzie, el de obicei nu întârzie nici o secundă”.

Regele: “Va trebui să îl așteptăm să vină, să sperăm că vine la ședință, doar trebuie să discutăm despre mărirea unor taxe și impozite, fără el nu avem ce discuta.”

În sala s-a auzit un murmur de mirare, ceilalți guvernanți erau chiar mirați că ministrul de finanțe întârzie la o întâlnire atât de importantă, condusă chiar de rege. În fine, după vreo 8-10 minute, ministru de finanțe a intrat aproape în fuga în sala de consiliu. Era transpirat, agitat, se vedea clar că fugise ca să nu întârzie la ședință, regele a fost surprins de expresia figurii ministrului de finanțe fiindcă știa ce minstrul era un om foarte serios, foarte calculat, foarte correct – într-un guvern din acele vremeri (de altminteri, în orice vremuri) sunt foarte puțini indivizi minstri sau parlamentari corecți și ne-corupți precum acest ministru de finanțe. Oricum, era pentru prima dată când ministrul de finanțe întârzia la o ședință. Mai fuseseră și alți ministri sau oameni din sistem care întârziaseră, fiecare avusese câte o scuză, oricum nu fuseseră prea mulți întârziați, regele era foarte dur cu cei care întârziau la ședințe. Dacă el organiza o petrecere la palat regal, nimenin u ava voie să întârzie, deși orice întârziere nu era dur pedepsită. De obicei, cei care întârziau nu mai avea dreptul să participle la petrecere. Dar la o ședință de guvern, un ministru atât de important să întârzie, era ceva foarte diferit, surprizător.

Fără să aștepte vreo întrebare de la rege, ministrul de finanțe a făcut plecăciunea de rutină către rege și apoi către colegii lui, a apucat să vadă cât de uimiți se uitau colegilor lui (care arătau chiar cam speriați sau măcar îngrijorați de ceea ce uram să se întâmple). Puțin surprins, ministrul de finanțe a scos ceasul de buzunar din jachetă, s-a uitat la ceas și apoi la ceasul de perete din sala de consiliu și a văzut că cele doua ceasuri arătau timpuri diferite, diferență era mare, prea mare, cam de nouă minute. Cu alte cuvinte, deși ceasul lui arăta 10.01, ceasul din acea sală arata 10.08. Acum înțelegea, în sfârșit, de ce colegii lui aveau acele expresii (unii erau speriați, alții bucuroși, adică cei mai invidioși). Deși regele încerca să își ascundă supărarea pentru că ministrul lui cel mai important întârziase mai mult de cinci minute, s-a uitat la acesta și l-a întrebat:

“De ce ai întârziat?”

“Înălțimea voastră, stimați colegi, îmi cer scuze pentru întârziere, în timp ce mă îndreptam către palat, când eram la vreun kilometru, cred, de palat, roata trăsurii mele s-a rupt. Nu am găsit nici o altă trăsură pe drum, a trebuit să alerg ca să ajung la ședință.”

Regele: “Știai, sau trebuia să bănui, că astfel de lucruri se pot întâmplă oricând, trebuia să îți acorzi timpul necesar să nu întârzii la ședință, indiferent ce se întâmplă de drum. Indiferent!”, s-a răstit regele.

Ministru: “Înălțimea voastră, mi-am acordat timp suficient ca să ajung la ședință mult mai devreme și am ajuns la 9.55, atât îmi arata ceasul când am intrat în sală. Dar acum văd că ceasul de perete din sală arată cu nouă minute mai mult decât ceasul meu. Probabil ceasul meu nu arată ora exactă.”

Regele: “Probabil? Vrei să insinuiezi că ceasul din sala de ședință nu arată ora exactă?”

Ministrul: “Nici vorbă de așa ceva, doar toate ședințele au fost și vor fi organizate după ora arătată de acest ceas. Ceasul meu nu merge correct, e vina mea că am întârziat.”

Regele către ministrul armatei: “Cât arată ceasul tău acum? Să imi indici exact ora chiar acum.”

Ministrul armatei și-a scos ceasul de buzunar din costum lui de militar, a ridicat capacul, a văzut ora aratată de ceasul lui și a spus: “Ceasul meu arată 10.03 chiar acum. Deci și ceasul meu este în întârziere față de ora exactă indicată de ceasul regal.”

Regele către ministerul educației și sănătății: “Cât arată ceasul tău?”

Ministrul Educației: “10.10, și al meu indică greșit ora exactă.”

În sala de ședință erau vreo 20 și ceva de oameni, miniștri, oameni ai consiliului de stat, soldați. Regele a întrebat: “Există vreun ceas care să arate același minut ca și ceasul regal? Da sau nu?”

Nimeni nu îndrăznea să rostească vreun răspuns, toți erau sperați de ce va urma, ei știau că regele era foarte dur când cineva îl contrazicea sau făcea ceva împotrivă voinței lui, nu accepta decât sfaturi care erau extreme de folositoare lui și țării, doar era regele, era ființă numărul unu din acest regat… dar acum nici unul dintre cei prezenți nu îndrăznea să îl contrazică, să îl susțină pe ministru de finanțe, să indice o altă oră exactă decât cea arătată de ceasul din sala de consiliu.

Regele: “Insinuați că eu am condus țara asta urmând un ceas care nu îmi arată timpul exact? Marile decizii pe care le-am luat în această sală, unde ați fost și voi prezenți mereu, au fost luate în timpuri iluzorii, neadevărate? De ce nu a zis nimeni până acum că ora indicată de ceasul de perete al Sălii de Consiliu este diferită de orele pe care le arătau ceasurile voastre de buzunar? De ce? Dar, ceasul cui dintre voi arată ora exactă? Grăiți acum, altfel o încurcați și încă rău de tot.”

Ministrul Educației și al Științei: “Înălțimea voastră, ora exactă este dată de ceasul din această sala.”

Regele: “De unde știi? Mă minți…”

Ministru Educației: “După acest ceas, dumneavoastră și alături de dumneavoastră, noi miniștrii și autoritățile statului am orânduit legile acestei țări, acestui popor atât de drag. De vreme ce rezultatele legilor au fost pozitive, înseamnă că timpul indicat de acest ceas a fost cel correct.”

Regele: “De unde știi? Problema e daca nu întârzia ministrul de finanțe la această ședință, eu nu mi-aș fi pus această întrebare niciodată. Din aceasta cauză, îl iert pe ministru de finanțe că a întârziat. Ca urmare a acestui fapt, însă, care a avut loc în Sala de Consiliu în această zi (nu avem cum să ne înșelam în ce zi suntem astăzi, nu?), eu hotărăsc guvernul are obligația, în timp de o lună, să stabiliteasca ora exactă care va tregbui preluată de toți oamenii din oraș și din țară. Vom dezvolta un sistem de transmitere a orei exacte pe care voi, miniștrii, guvernații, oamenii de știință, filosofii de la curtea regală și ministere o veți descoperi, nu inventa. Să fie clar asta! Va fi aceși oră peste tot, în tot orașul și țara, până și în ultimul colt al țării vreau să fie indicat aceași oră. Bineînțeles, va trebuie să adăugăm și timpul necesar transmiterii acestei ore exacte în orice colț de țară. Cum stabilim ora exactă în țara noastră?”

Ministrul Educației și al Științei: “Știm cu toții, orele nu sunt același în fiecare țară, pe fiecare continent. De exemplu, știm că în America acum, la ora asta de aici din țara noastră, este încă întuneric, Soarele nu a răsărit acolo. Dacă la noi este ora 10 dimineața, la ei trebuie să fie noapte, deci poate 3 sau 4 noaptea, nu știu exact.”

Regele: “Am înțeles, sunt ore diferite în țări și continente diferite, întrebarea mea este: timpul e același sau e diferit în țări diferite?”

Miniștrii și consilierii au rămas mască când au auzit întrebarea pusă de rege. Ei știau că regele este deștept, chiar foarte deștept, că acesta citea foarte multe cărți de știință și avea multe discuții cu oamenii de știință și filosofii din oraș, dar nu se așteptau la o astfel de întrebare din partea lui. De altminteri, nici unul dintre miniștrii sau consilierii de stat nu îi trecuse prin cap o astfel de întrebare…

Ministrul Educației: “Înălțimea voastră, nu știu să răspund la această întrebare dificilă”, iar ceilalți miniștri au dat din cap că nici ei nu știu cum să răspundă la întrebarea regelui lor.

Regele: “În ultimul an, noi am făcut planuri să invadăm și să ocupăm și alte teritorii, să cucerim și alte orașe și sate care nu sunt integrate în țara noastră. Știm cu toții, sunt popoare-vecini care sunt mai mari decât suntem noi, țara noastră este mică, dar nu murim de foame, chiar totul merge foarte bine (economia, educația, armata și restul), avem condiții care ne oferă pretenții că vom putea să recuperăm anumite teritorii care au fost cândva ale țării, poporului nostru. Știm, nu e deloc ușor să cucerim alte teritorii, am avut nevoie de știință ca să producem arme noi, ca să fim mai puternici decât vecinii noștri, am avut nevoie de cunoștiinte științifice nenumărate ca să ridicam nivelul de trai și de prosperitate al oamenilor acestui popor, educația și știință au fost foarte susținute de către guvernul nostrum căci nivelul de cunoștiinte redau puterea unui popor, cu cât e mai educat un popor, cu atât se poate impune mai bine la nivel internațional. Eu vreau să fim mai tari și mari decât suntem acum, mai buni decât cei din jurul nostru. Altfel, ei ne vor ocupa pe noi, nu noi pe ei. De aceea trebuie să aflăm, cât mai repde, ora exactă! Trebuie să afle ora exacta înainte ca dușmanii nostrii să afle ora exactă. Știu că nu înțelegeți, dar să știi ora exactă este unul dintre cele mai importante cunoștiinte ale academiei științifice și filosofice ale unei țări care vrea să devină imperiu. Puteți să îmi spuneți care este ora exactă acum? Nu puteți, ceasurile voastre nu merg vbine, vă spun eu, nici ceasul de pe perete din Sala de Consiliu nu merge exact, vă dezvălui acum, dar să nu spuneți la nimeni, am numit un funcționar care fixează acele acestui ceas în fiecare zi, de două ori pe zi, căci acest ceas este cam vechi și nu merge prea bine.”

Ministrul Politiei: “Vă derajez cu o remarcă, înseamnă că aveți alt ceas care indică ora exactă…”

Un murmur s-a auzit în sala de consiliu, unii dintre cei prezenți chiar s-au speriat că reacția regelui nu va fi foarte pozitivă la această observație cam îndrăzneață, dar regele a băgat mâna în buzunarul vestei de sub haina regală și a scos un ceas de buzunar cu un capac extreme de ciudat, nu era din argint, poate că nici nu era din metal, era ceva închis la culoare… regele a deschis capacul și a spus: “Acum este ora 10.20. Știu că nici un ceas de-al vostru nu arată această ora acum. Dar până și ceasul de pe peretele acestei sălii este reglat după ceasul meu de buzunar.”

Ministrul Politiei: “Bineînțeles, ne vom fixa cu toții ceasurile după ceasul Sălii de Consiliu”. Ministrul Economiei: “Da, vom fixa ceasurile noastre după ceasul sălii… dar cum vom face că oamenii din oraș, mai ales afaceriștii, bancherii, militarii și cei din politie, educatorii și cei de la primarii și consilii, să știe ora exacta ca să își fixeze și ei ceasurile lor?

Regele: “La asta trebuie să ne gândim și să hotărâm. Aveți timp o săptămână să veniți cu propuneri, le vom discuta peste șapte zile în această sala la ora 10.00. Încheiem ședință acum, deși ar fi trebuit să discutăm despre taxe și impozite (vom face împrumuturi ca de obicei și gata), dar vreau ca până săptămână viitoare să veniți cu o soluție unică la marea problemă pe care am descoperit-o, întâmplător, astăzi. Cum să avem un ceas care să indice ora exactă?”

Regele s-a ridicat și a ieșit din sală. Miniștrii și consilierii au început să discute între ei care ar fi soluția care să răspundă marei problemei ridicată de rege, era acel ceas al regelui care indica ora exactă, dar până și regele a recunoscut că nici ceasul lui nu indica ora exactă. Asta era o problemă la care nimeni de la curte sau din țară nu se gândise până atunci, nici chiar oamenii de știință sau filosofii țării nu se întrebaseră ce este timpul. Așa că guvernanții au hotărât că trebuie să cheme oamenii de știință și filosofii din capital și din țară să le ofere sugestii.

[Mecanica cuantica]

Surprinzător, în aceași zi în care a avut loc discuția despre ceasuri în sala de consiliu, dar mai spre seara, la o crâșmă din centrul orașului-capitala a avut loc un incident bizar: mai mulți oameni (cam țărani, fără educație, cam băutori și certăreți) trebuiau să se întâlnească în acel bar să sărbătorească ziua de naștere a unuia dintre ei. Cu câteva zile înainte, ei au stabilit să se întâlnească la o anumită ora. E drept, nu toți au venit în timp la acea întâlnire, dar ei nu s-au certat pentru asta. Însă, odată cu trecerea timpului, când au început să bea din ce în ce mai mult, să se îmbete din ce în ce mai tare, ei au început să se cearte. Cearta a plecat de la ceva banal ca până la urma să ajungă să se certe între ei forate tare pentru că unul dintre ei s-a lăudat cu ceasul lui de buzunar nou cumpărat. Ceilalți cam invidioși, au sărit cu gura pe el, au început să își bată joc de el și de noul lui ceas, au ridiculizat ceasul care era într-adevăr nou și chiar arăta bine (proababil ăsta a fost motivul pentru care ei au ajuns să se certe), unii dintre cei de la masă au susținut că noul ceas al prietenului lor nu arată ora exacta, că ceasul ăla nu merge bine, timpul arătat de acel ceas era, într-adevăr, prea diferit de timpul arătat de ceasul de perete din crâșmă sau de ceasurile pe care le aveau unii dintre ei (nu toți aveau ceasuri, chiar puțini dintre cei prezenți la acea masa aveau ceas de buzunar). Cearta s-a amplificat din ce în ce mai mult, jignirile au crescut din ce în ce mai tare, oamenii de la masă au ajuns să se injure și inevitabil a început o bătaie între ei. Deloc surprinzător, oameni de la mesele alăturate au intrat și ei în această dispute, au început și ei să se certe și apoi să se bată cu cei de la acea masă, apoi între ei, ca mai apoi certurile și bătăiele să se extindă și la oamenii care erau afară pe terasa crâșmei, certurile și luptele s-au răspândit la crâșmele învecinate, iar de-a lungul întregii seri și întregii nopți (până spre dimineața chiar), bătăile s-au răspândit în tot orașul, chiar și membrii familiilor au început să se certe, să se bată între ei, ca apoi să se bată cu vecinii șu cu oamenii de pe stradă.

E drept, niciodată familii-vecini nu au discutat această problemă, care este ora exactă acum și aici, cu toții au dormit liniștiți în casele lor, în aparatementele lor (chiar dacă apartamentele erau în ceași clădire și din când în când, un vecin auzea cum bate ceasul de perete din apartamentul vecinului, dar în acea noapte stranie, ciudată, certurile și bătăile între oameni s-au extins tot mai mult, au apărut chiar și incendii (noroc că nu au fost prea multe), în final, spre dimineață, poliția și chiar armata a trebuit să intervină ca să liniștească lucrurile în oraș. Oricum, a doua zi, mulți oameni s-au strâns în piață centrală a orașului ca să ceara regelui să lămurească problema cu ora exactă. Fusese doar o coincidență între discuția din Sala de Consiliu și bătaia generală care a cuprins orașul? Însă, nu putem să acceptăm că cineva organizase haosul care a cuprins întreg orașul în acea noapte teribilă. Nici un serviciu secret nu avea cum să organizeze așa ceva. Oricum, certurile și bătaia generală a plecat de la noțiunea de “timp”, dar nu putem crede că Diavolu’ și-a băgat coada în această poveste, cel puțin deocamdată… Regele stabilise deja ca oamenii curții să rezolve ora exactă a orașului, a unei mici țări cu lideri care chiar aveau pretenția să transforme mica lor țărișoară într-un mic (nu prea mare) imperiu. Primarul orașului a anunțat oamenii din piață (erau câteva zeci de mii) că regele a stabilit deja echipa de cercetători care trebuiau să indice care este ora exactă (în orice moment) în timp de o săptămână și să construiască ceasul perfect (în timp de trei luni).

[String theory + Dark matter, energy]

A doua zi, mai mulți oameni de știință, filosofi, ingineri, specialistul curții în ceasuri și alții indivizi erau în Sala de Consiliu ca să discute ce este timpul și cum să construiască ceasul perfect. Încă înainte de a discuta aceste problem erau mulți dintre ei (guvernanți, oameni de știință, ingineri, filosofi) care avea îndoieli că vor fi în stare să construiască ceasul perfect. Și chiar asta au discutat câteva ore în Sala de Consiliu: ce este timpul, care este timpul exact acum și aici, cum vor putea să construiască ceasul perfect în orașul-capitală a micii lor țări. Țara fiind totuși destul de bogată, curtea regală, guvernul dispunea de o avere considerabilă, nu se punea problema banilor în a construi acel ceas perfect, problema era cine va construi ceasul și cum se va afla ora exactă ca să fie fixate acele acelui ceas perfect. Oamenii de știință au adus aminte de Newton și teoria lui despre gravitație, au vorbit și despre spațiul absolut și timpul absolut cât și despre cel relativ (fiind menționat, în acest context, Galileo Galilei). După discuția din acea sală și bătaia generală din oraș care avuseseră loc în acea zi ciudată, cu toții acceptau deja că nici un ceas (de buzunar, de perete) nu arăta ora exacta, timpul exact, nici un ceas nu merge perfect (poate cu excepția ceasului de buzunar al regelui – deși chiar regele a indicat clar că ceasul lui de buzunar nu merge perfect, era doar un punct de reper în a stabili ora indicată de ceasul din Sala de Consiliu și atât. În fine, reamintim că dea lungul anilor, când acei oameni importanți ai statului intrau în Sala de Consiliu, nu își reglau ceasurile lor de buzunar în funcție de ceasul din sală. Până atunci, nici măcar nu își comparau orele arătate de ceasurile lor cu ora ceasului din sala. Dintr-odată, evident fără voia lor, problema orei exacte a devenit o problemă de stat esențială care trebuia rezolvată.

[Somalezul cu LED, arată că nu există spacetime, nici legi, nici universul]

S-a hotărât comisia trebuia să ofere Marea Soluție pentru un ceas perfect care să indice ora eactă ceas care urma să fie montat în piață centrală a orașului, un ceas după care toți oamenii orașului trebuiau să își fixeze ceasurile (atât ceasurile de buzunar cât și ceasurile de perete cu pendul de la casele lor), cât de des puteau, în funcție de ora indicată de ceasul din piață. Repeăm, mulți locuitori ai orașului nu aveau ceas de buzunar, unii nu aveau nici măcar ceas de perete acasă, așă că activitatea multor oamenii săraci (destul de mulți în capitală) depindea de ceasul din piața centrală, adică de momentul în care clopotele turnului Bisericii Negre sunau într-u anumit fel care indica era ora în acel moment. (Un slujitor al bisericii mișca clopotele turnului bisericii la ora stabilită într-un anumit fel ca să indice ora respective, dar asta avea loc doar la orele din timpul zilei, nu și la orele din timpul nopții când oamenii orașului trebuiau să se odihnească și nu trebuiau să fie deranjați de sunetele destul de zgomotoase ale clopotelelor Bisericii Negre).

[Cum vom afla mai târziu, chiar la nivel international a trebuit să se stabilieasca o comisie internatională formată din oameni de știință, filosofi, gânditori super-faimoși care să fixeze timpul exact, odată și pentru totdeauna și să stabilească condițiile de construire a unui ceas international perfect.]

În orașul nostru, dl. C sau Ceasornicaru’ (cum era el numit de vecini) din cartierul central al orașului este delegat/OBLIGAT să construiască ceasul care să indice ora orașului și a țării. S-a specificat prin lege că daca el nu era în stare să facă așa ceva, dl. C. va fi aspru pedepsit (nu se specific ace pedeaspă va primi dacă nu va fi în stare să construiască acel ceas). El trebuia să ofere argumente, după ce ar fi construit acel ceas, ca a realizat ceasul perfect care arată ora exactă. Deși dl. C. nu a fost capabil să ofere motive absolute care să dovedească că ceasul pe care îl construise era într-adevăr ceasul perfect care oferea ora exactă, care arata timpul absolut, totuși, regele, consiliul regal, primarul și restul guvernaților au acceptat că ceasul din Piață Centrală arata ora exactă. Oricum, ei nu aveau de ales, care ar fi fost ceasul perfect care să arate ora exacta? Așa că regele a hotărât: ceasul de la Biserica Neagră indică ora exactă, timpul absolut, ora lui Dumnezeu și de aceea toți oamenii orașului (chiar și a localităților învecinate) trebuiau să își potrivească ceasurile lor cu ceasul de la biserica din piață centrală a orașului. Clopotele bisericii anunțau fiecare oră cu ajutorul sunetelor clopotelor din turn care se auzeau in mare parte a orașului. Daca era ora 10 dimineața, clopotele mici băteau de 10 ori. Daca era ora 14.00, clopotul mare bătea o data, cele mici băteau de patru ori. Acest proces era repetat de două ori la fiecare oră ca omul să poată să afle ora exactă. Cum clopotele se auzeu destul de bine în multe locuri din oraș, mulți oameni își puteau verifica ceasurile la fiecare oră și, deși multe dintre ceasurile lor nu mergeau prea bine, ei puteau să își regleze ceasurile în fiecare oră, mai ales dacă aveau programată vreo întâlnire la o anumită oră în acea zi. În oraș, mai erau și alte biserici, mai mici, care aveau clopote mai mici dar de același tip ca și Biserica Neagră, clopotele acestor biserici trebuiau să transmită, mai departe, bătăile clopotelor bisericii centrale. Chiar dacă se știa clopotele bisericilor aflate la marginea orașului vor suna ora exactă cu întârziere, totuși, autoritățile considerau că ceasurile bisericilor din oraș sunt bine (nu perfect) sincronizate. Or, tocmai această sincronizare făcea ca viețile oamenilor din oraș (același oraș, nu?) să fie sincronizate. Bineînțeles, asta nu însemnă că toți oamenii făceau același lucru, dimpotrivă, erau grupuri cu slujbe diferite, erau polițiști, medicii, autoritățile, guvernanții, dar marea majoritate au nevoie să știe care e ora exactă de multe ori în aceași zi. Așa că sincronizarea clopotelor bisericilor din oraș era foarte importantă pentru cetățenii orașului și de aceea era bine organizată de către autorități de-a lungul anilor. (Nereferim la “decenii” pentru că nu știm când se stabilise această sincronizare între clopotele bisericilor din oraș.) Totuși, se știa că celebrul ceas al Bisericii Negre nu avea cum să meargă prea exact. De aceea, principalul preot al bisericii avea un ceas mai mic care îi indica ora exactă, un slujitor trebuia să corecteze (de trei ori pe zi) acele ceasului Bisericii Negre în raport cu acel ceas aflat în interiorul bisericii. Dar de unde se știa că acel ceas indica ora exactă? Păi, nu ne aflam în Biserica? Nu era prezența lui Dumnezeu care garanta că acel ceas din biserică mergea cum trebuie? De-a lungul anilor, s-a pus într-adevăr întrebarea dacă ceasul din biserică chiar merge perfect, răspunsul fusese negative chiar și ăntre preoți, ceasul nu avea cum să meargă perfect pentru că acesta era construit de oameni, nu de Dumnezeu, iar oamenii, deși fii lui Dumnezeu, erau păcătoși: sa ne aducem aminte, Adam si Eva au fost alungați din Paradis tocmai pentru că el a mușcat din mărul cunoașterii! Ce însemna cunoaștere în Paradis? Cu siguranță, însemna să știi și ora exacta! În ultimele trei decenii, oamenii își aducea aminte că ceasul respectiv fusese fie reparat, fie chiar înlocuit cu un ceas nou. Deci, în afară de Dumnezeu, nimeni nu ava voie să știe ora exactă. Nimic nu avea cum să fie perfect pe Pământ. Oamenii fuseseră plasați între Infern și Paradis, deci ceasurile lor nu aveau cum să meargă perfect, dar multe dintre ceasuri mergeau destul de bine ca oamenii să își vadă de treburile lor.

Regele către Ceasornicar’: Dacă ai știut că timpul nu există, de ce ți-ai pierdut timpul vieții reparând ceasuri care indică timpul care oricum nu există?

C: asta este “the art of living”, deși nu este artă, nu e nici știință. Ce este viață pentru un rege? Un fel de iluzie, cred. Deci ați trăit mereu într-o iluzie. Ați fost o iluzie. Dar înălțimea voastră unde ați trăit? Sunteți regele acestei țări, dar țara ca atare nu există, este ceva fictiv în mintea noastră, desenat pe hărți, explicată în documente, dar nu are prezență fizică.

Regele: Cum să nu existe? Poporul nostru sunt cetățenii acestei țări, nu a altei țări. Avem pământul nostru, nu altul. Suntem poporul și țara care suntem, nu alta.

C: Care alta? Nici celelalte țări nu există fizic, doar pe hârtie. Care este teritoriul țării noastre? Care e granița? Care sunt oamenii țării? Cei care au buletin dat de autoritățile noastre. Asta e eticheta fiecărui cetățean al acestei țări, că ești trecut în condica oficială de la primăria orașului sau satului în care te-ai născut? Asta e cetățenia fiecăruia om din țara asta? “Cetățenia” este un document care nici măcar nu e fals, este o simplă hârtie și atât. Nici măcar pământul pe care trăim, noi cetățenii acestei tari, nu poate fi identificat, nu poate fi demarcate cu cu exactitate. Ce înseamnă exactitate?

Regele: Ceea ce vreau să aflu acum este timpul, ce este timpul, care este timpul exact. Cetățenii acestei țări, ca a oricărei nații, nu au cum să dețină identitate, aceași identitate, mai ales dacă știm deja că mintea unuia nici măcar nu există pentru mințile celorlalți. Și atunci cum să definim poporul nostru? Sunt oamenii care locuiesc pe acest pământ. Sunt oameni care nu sunt cetățeni ai acestei țării care trăiesc în orașul nostrum și în alte orașe și sate, sun tunii care au venit din alte țări, dar majoritatea sunte de-ai noștri.

C: Dar care exact este pământul țării? Unele margini ale țării sunt date de apele unor râurilor, cum am putea să definim unde se află granița țării noastre față de cea a țărilor vecine? Toți oamenii din oraș și din satele de lângă oraș sunt cetățenii acestei țări. Repet, nu sunt doar oameni de-ai noștri în oraș, dacă un om are un document eliberat de autoritățile din oraș care indică că e cetățean local, asta ar înseamna să fii cetățean al acestei țări? Un simplu document ne arată că un om e cetățean al acestei tari sau că e german sau ungur?

Regele: Este vorba de părinții care s-au născut tot aici, pe acest pământ. Părinții mei au fost regi, eu sunt fiul lor, deci eu sunt regele tuturor celor din acest oraș și din ‘ara în care se află orașul. Eu nu sunt rege?

C: Ba da, sunteți rege, dar peste cine, al cui?

Regele: Peste toți cetățenii acestei țări, sunt regele tău, de asemenea… pot ordona să fii arestat și acum.

C: Da, puteți.

• Deci sunt regele tău.
• Da, dacăastaînseamnă a fi rege pentru înălțimeavoastră. Înseamnășiasta. Dar nu sunteți regele meu șiîncunoaștere, nu existațiînmintea mea decâtcă o imagine. Îmipoțiaresta trupul, măputețibagaînpușcărie, cei de acolo mă pot tortura cum vor ei, dar nu vor puteasăîmiciteascămintea, săîmivadăgândurile Conform teoriei Somalezului, nici o minte nu poate fi văzută, orice minte este imaterială, deci nimeni nu poate vedea mintea altcuiva, nimeni, nici măcar un rege sau împărat nu poate vedea propria minte tocmai pentru căaceasta este imaterială, întimp ce ochii cu ajutorul cărora noi vedem lucrurile din exteriorul nostrum sunt organe materiale ale corpului nostrum material. Diferența apare lacunoașterea mea șicunoașterea altor oameni.
• Am să vin cu oamenii de știință de la palat să discutam despre timp. Adică vrei să spui că eu sunt rege peste nimic, eu sunt regele iluziilor?
• Nu am zis asta, am zis că poporul nostru nu există, poți să definești (foarte aproximativ) oamenii, fiecare în parte, dar nu există “popor”, nu există efectiv “țară” sau popor.
• Eu sunt un rege al iluzilor?
• Nu chiar, deși nu există spațiu (putem vorbi de un spațiu relativ cum e pământul Transilvaniei), dar oricum timpul relative nu există.
• Este absurd ceea ce îmi Nu degeaba m-au trimis înțelepții curții să vorbesc cu tine. Vreau să construiești, în piață centrală a orașului, a capitalei țării un ceas perfect, un ceas care să indice perfect timpul. Tu ești alesul, zi mersi pentru asta. Am să te plătesc regește, să știi. Dar dacă știi atâtea, de ce nu ai scris nimic până acum?
• Pentru că m-a interest, încă de mic copil, timpul… am vrut să aflu ce e timpul.
• Șiai aflat?
• S-ar părea că țiganul din Somalia are dreptate: timpul, nici spațiul, nu există.
• Deci ți-ai pierdut viață degeaba?
• Nu pentru că nu am lucrat la timp, ci la ceasuri.
• Dar ceasurile tale redau timpul, asta ai crezut țoață viață, de când erai mic copil cu taică-tu ceasornicar și după ce tu i-ai luat locul… Vrei să spui că că ai lucrat în gol?
• Nu, pentru că am lucrat cu ceasuri, nu cu timpul. Mai degrabăînălțimeavoastrăați lucrat cu ceva care nu este bine definit, care nu are cum să fie bine definit, precum “țară” cu orașul-capitalăși satele din jur și orașele din restul țării. Doar că nici măcarorașul acesta nu îl putem identifica
• Cum nu, avem zidul care înconjoară orașul, care protejează cetățenii orașului. Știm precis care sunt marginile orașului.
• Nu chiar, nu putem identifa exact nici un zid, nici o cărămidă din acest zid. Unde se termina și de unde începe zidul?
• Se termina sus, în aer, începe din pământ.
• Dar nu îl putem observa pe de-a întregul, cum nu putem observa nici orașul care nici nu există ca entitate precum o cărămidă.
• Păisuntclădirileșigrădinile, străzileșiulițele, oamenii și animalele, trăsurileșicăruțele care sunt orașul. Toate astea suntorașul…
• Șidacă un cetățeanplecă din oraș, mai e același oraș? Dacă se dăramă o casă, mai este acelașioraș?
• Ce sunt cu întrebările astea filosofice? Vrei să mă pui în încurcătură? Ne-am apucat acum să discutam despre entități, sa facem filosofie 2bani? Parcă trebuia să lămurim ce este timpul.
• Aș vrea ca această poveste să nu se termine niciodată.
• Iarăși Borges? Îl plagiezi?
• Aș vrea eu… dar nu sunt
• Dar ești ceasornicar, ceasurile măsoară timpul care nu există?
• Da, probabil căsunt un actor 2bani… sau poate un regizor careîșirealizează sau regizează propria lui viață.
• Mai degrabă, viața ta este un film. Acum înțeleg ce ai vrut să spui cu “The art of living”… tuești actorul, tuești Nu mai este loc și de altcineva, de altceva, nu?
• Da, așa e, nu a mai fost loc de altceva.
• De asta ai rămas, până la urmă, singur? De asta te-a părăsit nevasta?
• De unde știți că am fost căsătorit?
• Ce întrebare? Crezi că serviciile secrete sunt impotente?
• Probabil că da, probabil că nu. Am rămas eu și timpul care nici nu există.
• Vrei să spui că tu te-ai amăgit singur că timpul există, că timpul este o iluzie creată de oameni și acceptată de toși cetățenii orașului, a țării? Vrei să susții că ai trăit într-o iluzie întreagă ta viață.
• Viațămea nu e o iluzie, chiar există ca ceva material, conforma Somalezului.
• Ma-înnebunit cu Somalezul asta…
• “Arta de a trai”.
• Dar atunci, cu toțiitrăimîn
• Da, cu toții, doar cădiferență apare în ce iluzie trăiește Majoritatea oamenilor au trăitîn aceasi banala iluzie. Eu însămi-am creat propria mea iluzie.
• Dar tot iluzie a rămas.
• Da, tot iluzie a fost, dar a fost iluzia creată de mine, nu de alții pentru mine.
• Dar eu sunt regele acestei țări, eu am impus iluzia mea pentru toți oamenii din această țară nenorocită, de fapt nu chiar nenorocită, au fost țări mult mai nenorocite decât a noastră.
• Da, ați impus iluzia și altora, doar că a fost o iluzie materială, ațitrăitîntr-o iluzie materială, împărățiavoastră, iluziile materiale (sacii cu bani, sexul, trăsurile cu caifrumoși, sclavii și slujitorii de la curte) sunt cele mai banale și nenorocite iluzii.
• Vrei să spui că iluzia ta, timpul, care a fost o iluzie imaterială, a fost maibună? Tot iluzie a fost și
• Da, tot iluzie a fost și timpul, dar a fost iluzie mea pe de-a întregul.
• Dar mulți alții au crezut în timp și în Știm, spacetime este relativ, fiecare cu timpul lui, dar din umbra, ne guvernează timpul absolut al lui Newton care este al lui God. Să ne amintim de teoria generală a relativității. Cum a spus un fizician, cu teoria specială a relativității, Einstein a dat spacetime afară din cameră pe ușă, dar cu teoria generală, spacetime a intrat pe fereastră înapoi în cameră în care se afla chiar Einstein.
• Fără spacetime, Einstein nu avea cum să explice mișcarea
• Dar țiganul din Somalia cum a explicat mișcarea planetelor eliminind spacetime?
• A înlocuit spacetime cu câmpul
• Dar tu, Ceasornicarule, din ce anume ai trăit? Care a fost viață ta pe care ți-ai petrecut-o în timp ce repari ceasuri?
• Am moștenit această meserie de la tatăl meu, este o meserie de familie.
• Șiai fost mulțumit cu această meserie?
• Credeți că macelar ar fi fost o meserie mai bună?
• Dar puteai să fii ofițer…
• Eramai bine să ucid oameni?
• Puteaisă fii om de știință.
• Să lucrez cu iluzii mai palpabile?
• Dar timpul a fost și este o noțiuneesențialăîn orice știință. Adicătuai lucrat, ca ceasornicar, de după perdeaua din spatele oamenilor de știință, a artiștilor, a marilor creatori din orice domeniu?
• Așputeasăsusținasta.
• Deci tu ai fost, sau ai vrut să fii, magicianul?
• Ce înseamnă magician?
• Ai lucrat cu ceva care nici măcar nu există. Cu astalucrează orice magician.
• Dar eu lucrez cu oameni, le repar ceasurile care există cu siguranță.
• Eu sunt stăpânul pământurilor, a cetățenilor acestei țări, eu conduc armate și câștig războaie (chiar dacă mai și pierd câte unul din când în când), dar eu sunt stăpân peste tot ce există în țara asta.
• Ești cel maitare din parcare…
• Ițibati joc de mine?
• Tot veți muri.
• Dar numele meu va rămâne în istoria acestei națiuni.
• Nu cred cavăstrăluci prea tare
• De ce? Că nu am făcut un mare imperiu din țărișora asta atât de frumoasă? Casă transform aceastățarăîntr-un imperiu, mi-ar fi trebuit armatămare, războaienenumărate, oameni mulțiși-ar fi pierdut viețile, am preferat să nu îmi scriu astfel numele meu în
• Dar numele regal nu strălucește prea tare fără războaie, ca rege, nici nu ai cum să îți scrii numele prea tare în istorie fără războaie.
• Dar uite, am vrut să stăpânesc timpul, e drept cu ajutorul tău.
• Nu ați reușit.
• Tot la iluzii ai ajuns și tu. Păi atunci și eu am ajuns în situația ta. Nici tu nu ai știut că timpul nu există.
• Eu reparam și construiam ceasuri, nu timpul. Fără ceasuri, societatea ar fi fost mult mai dezordonata decât este acum cu ceasurile mele.
• Dar nu ești singurul ceasornic din oraș, cu atât mai puțin din țară.
• Nu sunt singurul, nici nu voiam să fiu singurul ceasornicar.
• Care a fost țelul vieții tale? Al meu a fost ca țărișoara asta să nu dispară, să nu fie cucerită de imperiile din jur. Nu am transformat țara în imperiu, repet, nici nu a fost intenția Am vrut ca țara asta să nu fie cucerită de imperiile din jur.
• Deci v-ați îndeplinit misiunea pe Pământ.
• Dar tu ți-ai îndeplinit misiunea pe Pământ? Timpul nu există.
• Da, se parecă timpul nu există, dar ceasurile există, întâlniri fixate de dinainte (iacași acum vorbim despre timp) presupun un timp, fără acest timp-fantoma, oamenii nici măcar nu ar puteasă se întâlnească, să se înțeleagă cum trebuie.
• Ce trebuie?
• Să nu vinălaîntălnirea stabilită fiecare când și cum apucă.
• Dar am văzut, oamenii nu pot veni cu toții în același timp.
• Poate prin coincidență, doi-trei oameni pot să ajungă în piață centrala în același timp, dar nu pe baza timpului indicat de ceeasurile fiecăruia. Vezi tu, prin acele ceasuri, oamenii au acces la un timp relative, aproximativ, ajung la întâlnirea stabilită în piață centrala într-un interval de timp, nu aceași secunda, poate în același interval de 5-10 minute, cine știe…
• Deci nu ajung în același timp.
• Nu există două ceasuri care să indice același timp, adică aceiași secundă…
• Dar cum de putem să ne înțelegem unul cu altul? Nu are fiecare dintre noi propriul vocabular?
• Bada, să ne amintim de Godel care spunea cu câtînțelegesauaflămai multe cunoștiințe despre “înțeles” cu atâtînțelegemaipuțin cum pot oamenii să se înțeleagăîntreȘi aici este vorba doar de o înțelegereaproximativă. Nimic altceva.
• Vrei să spui, doar God are acces la limba perfecta.
• Dacă ar fi vorba de o înțelegereperfectă, oamenii nu s-ar înțelege deloc.
• Ce înseamnă înțelegere perfecta?
• Fiecare cuvânt să aibă același înțeles pentru toți oamenii, dar așa ceva este imposibil. Toto Somalezu’ a arătat asta. Nu la fel e și cu timpul?
• Fiecare are timpul lui și gata.
• Nu chiar, fiecare individ crede în existența timpului care ar fi în afara lui, dar timpul nu există nici măcar în interiorul lui.
• Vrei să spui God nu are cum să existe?
• Trebuie un nou God, o noua religie, altfel lumea o va lua razna.

Dl. C. a aflat mai multe detalii despre teoria dlui G. și prin călătoriile pe care el le-a realizat în diferite orașe ale țării (citind manuscrise din biblioteci) sau de la oamenii veniți din alte țări în orașul nostru, turiști care vizitau orașul în care trăia dl. C. El se întrebase de multe ori de când aflase despre teoria lui G. dacă mai are rost să repare ceasuri? El reparar ceasuri doar din punct de vedere pragmatic? Doar pentru funcționarea societății, pentru sincronizarea acțiunilor oamenilor din orașul-capitală (nici măcar din oațăăntreaga țara, ce să mai vorbim de lumea întreagă…. ce să mai vorbim de timpurile difereite ale oamenilor din alte țări sau continente? În ce timp trăiau oamenii din alte țări sau mai ales din alte continente? Cât era ora acum în America? Aici e ziua în amiaza mare, acolo în miezul nopții… sunt alte ore dar chiar și așa aceste ore trebuie sincronizate prin ceasuri cât de cât perfecte, dar nu există un ceas perfect, deci această sincronizare este doar o iluzie pragmatic, aparentă, orice sincronizare are o mica sau o mai mare eroare, care ar fi eroarea maximă pe care o putem accepta? Cât putem să mărim, fără voia noastră, această eroare? Totul devinese pragmatic, nici măcar Kant nu a avut dreptate (vezi geometriile noneuclidiene și termodinamic, limita vitezei orcărei entități dată de viteza lumii) În ce lume trăim? În ce lume credem că trăim? Ne-am păcălit singuri milenii peste milenii, am supraviețuit chiar și așa, au fost războaie nenumărate, toate provocate, cel puțin aparent, pe motive religioase, dar de fiecare data era același tip de război dat de aceste dispută dintre popoare cu religii diferite… Dacă însă nici God nu există (tot nenorocitul ăla de G. are un articol pe așa ceva!), noi, muritorii, ce ne facem? Ce rost mai are să trăiești? Doar că te-ai născut? Să repar ceasuri care indică ceva care nu există, asta ar fi fost viața mea?

     Se pare că ceasul a devenit un instrument politic care redă sincronizarea oamenilor societății în care trăim. Iaca de ce regele mi-a cerut să fac acel ceas perfect după care să fie reglat ceasul Bisericii Negre. Biserica va lua foc, știu asta, am văzut asta în călătoriile mele din viitor, dar nu va dispare complet, va rămâne chiar unde este și acum, va fi reparata, reconstruită (chiar și când va fi distrusă complet de o bomba într-un război)… Vom supraviețui așa cum am supraviețuit 2000 ani, dar pentru ce trăim când timpul nu există? Mai grav, mult mai grav este că nici măcar existența lui God nu mai eset sigură așa cum a fost milenii de-a randul. Țelul prescris al vieții mele a fost să repar ceasuri care redau, indirect, imperfect, timpul absolut și implicit pe God, dar dacă timpul nu există, însemnă că God nu își mai are locul? Nenorocitul de G. l-a înlocuit (adică, mai exact, îl va înlocui) pe God cu Λ al lui, dar acest Λ va fi noul God, nu are cum să fie altceva. Ce altceva ar putea să fie acest Λ atât de dubios… (am pus majuscule la Λ pentru că inevitabil se referă la God!).

     Da, știu, Dumnezeu există, e acolo sus (sau jos, din Australia?), dar El este, trebuie să fie, trebuie să fie acum, undeva (nu știu unde, e drept, dar nu contează), trebuie să fi fost dintotdeauna pentru totdeauna. Știu, infinitul nu are cum să existe (Aristotel), dar nu vorbim de infinit aici și acum, nu vorbim de spațiuș infinit sau de timpul infinit, acum vorbim Dumnezeu pe care îl asociem cu “timpul” chiar dacă timpul (spacetime) nu ar exista. Și ce dacă timpul nu există? Ar însemnă că eu trebuie să renunț la reparat ceasuri? Ce haos ar cuprinde întreagă societate din oraș, întreagă țară…

[Aduceți-vă aminte de războiul dintre cele două nații datorită neînțelegerii cauzată de noțiunea de simultaneitate în semnarea miniștrilor de armată ale celor două nații: pentru oamenii din tren, semnarea a avut loc in același timp, pentru oamenii de pe peron semnăturile au fost în timpuri diferite și războiul dintre cele doouă popoare a reînceput.]

Ce dacă trăim într-un camp electromagnetic care are viteza mare, viteza c, dar nu e viteză infinită? E drept, anumite explicații epistemologice au fost transformate în fenomene ontologice de căître anumiți oameni de știință (care au devenit chiar foarte faimoși), dar ce greșeli uriașe au fost făcute în fizică și filosofie. Ce greșeli…

     Timpul există, God există, altfel noi, muritorii-de-rand am fi dispărut de mult timp. Mâine am să mă duc la prăvălia mea să repar ceasul pe care l-am primit acum câteva zile. Omul pe care mi l-a dat să îl repar are nevoie de ceasul ăla, are nevoie să știe cât e ora tocmai ca să supraviețuiască, să trăiască mai bine decât ar tăai fără acel ceas. Va trebui să mă duc în piață centrală să verific ceasul turnului Bisericii Negre, cu siguranță va trebui să îi corectez ora și minutul indicat de acele acestuia… dar asta nu înseamnă că eu corectez timpul absolut… cum să îl corectez eu pe God? Ce infamie, bine că doar am întrebat, altfel altfel prin informatori, turnători, Inchiziția m-ar fi arestat pe loc până să fac publică această afirmație.

Ce fel de ceas ai făcut, ceasornicarule? Nu înțeleg, ce oră arată ceasul tău… să știi că am să te bag în pușcărie pe viață… ce indica ceasul tău, care nici nu știu dacă putem să îl numim ceas?

Ceasul meu arată ora absolută, arată timpul absolut atât de dorit de Newton și respins de Einstein.

Dar parcă ai spus că țiganul din Somalia a arătat că timpul (spacetime) nu există, acum de ce ți-am schimbat părerea?

După Big Bangs, primul lucru care a apărut din nimic a fost câmpul electromagnetic care acoperăîntreg universul nostru, care este present peste tot, are viteza luminii, vitezamaximă, din asta putem deduce un cadru spațio-temporal absolut care e indicat chiar de câmpul Cum a zis și Einstein, totul are viteza luminii, doar luminaa are vitezamaximă, timpul nu există pentru lumină, doar spațiul există pentru lumină, spațiul pe care lumina îlreprezintă (conform teoriei Somalezului), lacapătul universului, lumina (care nu are timp) nu se mișcăînspațiu, ci se mișcăîn nimic (care nu are ontologie) șicrează “spațiul”în care se mișcă planetele și oamenii și animalele pe Pământ.

În finalul articolului din 2005, ceva de genul asta a indicat un renumit filosof, Putnam, numai că el nu a dusmai departe idea, el a recunoscut chiar în acel articol că este doar o speculație a fost o speculație (el a și recunoscut că e o speculație – poate că nici nu a avut exact această idee, oricum a fost țiganul care a elaborat ideea în noul lui cadru filosofie, LEDe.

Cum adică, fiecare dintre noi se mișcă în lumina?

Bineînțeles.

Dar noaptea nu ne mișcăm în lumină.

Badași noapte ne mișcămîncâmpul electromagnetic care este prezent peste tot, doar că noaptea acest câmp are alte lungimi de undă și frecvențe decâtziua. Asta e tot.

Deci creștinismul are dreptate, God este Lumina.

— Poate că are dreptate, cine mai știe, dar oricum, totul e Lumina în acest univers, mai bine spus, conform teoriei LEDe, totul corespunde luminii care a fost primam entitate care a apărut în acest univers.

— Deci este God?

— Nu chiar, lumina a creat acest univers.

— Înseamnă că țiganul din Somalia a rescris creștinismul…

— Nu, el a respins idea că God există, iar eu însă nu sunt noul fiul lui God, poate că aș voi fi numit noul apostol, dar nu sunt un profet, G. a trăit cu siguranță înaintea mea, și-a scris cărțile cu mulți ani în urmă. Eu sunt noul evanghelist care promovez teoria lui G. și atât.

— Adică, noua

— Putem să o numim și așa.

— Eu ca rege al acestei țări am nevoie de un nou God, de o nouă religie. Uite, cetățenii acesti oraș, al întregii țări sunt in fierbere, nu mai au răbdare, nu mai știu cine sunt, nu își mai găsesc rostul vieții lor, au început să se îndoiască nu doar de God dar și de mine, regele lor.

— Cred că aveți dreptate, ne trebuie o nouă religie.

— Eu am fost informat de SS că ne trebuie un nou God, o nouă religie.

— Păi atunci putem să acceptăm și să promovăm teoria lui G.

— Să nu îmi spui căești adeptul teoriei Somalezului?

— Cam sunt.

— Dar ai spus că Somalezul nu are credință de nici un fel. Nici tu nu ai credință.

— Nu sunt prea credincios cu actualii preoți din oricare religie de pe Pământ, doar sunt mai multe religii, deci mai mulți Gods… nu mămai duc labiserică

— Asta se poate pedepsi, ești eretic, poțisă fii pus pe foc.

— Da, pot, dar asta e adevărul.

— Ce este adevărul?

Domnul-în-negru, regele țării a discutat luni sau ani de zile, cu dl. C. despre timp (și spatiu), despre Newton, termodinamică, relativitatea spațiului și timpul dată de teoria lui Einstein, au discutat și despre mecanica cuantică și chiar și string theory (10, 11 sau 26 dimensiuni în care timpul era, obligatoriu inclus) chiar dacă nici unul dintre cei doi nu știau matematică deloc… Ei au analizat si teoria elaborate de nenorocitul de dl. G. care a aruncat la gunoi întreagă cunoaștere a umanității, care a aruncat la gunoi spațiul absolut și timpul absolut, a aruncat la gunoi  și întreagă cunoaștere umană.

La petrecerea organizată de curtea regală în cinstea ceasului construit de dl. C. chiar în turnul din Biserica Neagră plasată, de când timpul, în piata central a orașului, trebuie să vă informez că între el și sora regelui (mai tinerică decât Ceasornicaru’ cu vreo 15 ani) s-a înfiripat o iubire platonică (sau mai puțin platonică, trăiam acum în vremuri deschise, nu?). Ei s-au întâlnit întâmplător la acea petrecere.[3]

Ceasornicaru’ a înțeles că și-a pierdut întrega viață lucrând la ceva care există (ceasuri) dar care indică ceva care nu există (timpul). Pragmatic vorbind, meseria lui avusese doar un sens practic (trăiască americanii, noul ex-imperiu), dar realistic vorbind, meseria de ceasornicar era o păcăleala, o amăgire de vreme ce ceasurile indicau ceva care nu exista! Ceasornicaru’ nostru nu era noul Iisus, era doar un scamator care păcălise oamenii prin repararea ceasurile lor. Nu era doar vina lui, era și Newton și restul oamenilor de știință și filosofie (Galilei, Kant, Einstein, etc.) până când a apărut sau urma să apară nenorocitul de G. care a distrus spacetime… Atunci, care mai era țelul vieții dlui C. dacă timpul nu mai exista? Care mai era rostul lui pe acest Pâmânt? Doar să repare jucării pentru adulți? Consecință cea mai proasta era că nici God nu are cum să mai existe! Nietzsche a avut dreptate, God a murit, dar teoria lui G. arătase cadavrul domnului nostru. Timpul nu mai exista nici asta, dar de ce au avut oamenii iluzia de timp? Pentru că sunt nenumărate procese în viață zi-de-zi care implică timpul, cel puțin asta au crezut oamenii. Adică, orice process implică mișcarea care implică timpul. Să luăm un exemplu: un pieton vede o trăsură care se mișcă pe stradă, se apropie de el (care e pe trotuar, nu pe stradă), trăsura ajunge în dreptul lui și trece mai departe de locul unde este pietonul. Același lucru care implică mișcarea se poate gândi la orice process natural sau uman, de exemplu cum se mișcă elementele (care formează un proces complicat în organsmismul uman) care alcătuiesc un ceas de buzunar sau de perete. Sângele se mișcă în corp pentru că e pompat de inimă, acesta este un proces și mai complicat decât funcționarea unui ceas, deci corpul uman implică mișcare foarte complexă (nu doar când omul fuge pe stradă sau se ferește să nu îl lovească o căruță), ci în fiecare secundă, sunt multe procese în corp care implică mișcarea, deci și timpul. Dar să ne întoarcem la exemplul cu trăsură și pietonul. Trăsură respectivă este în mișcare față de pieton care așteaptă pe trotuar. Ce înseamnă mișcarea trăsurii? Are această mișcare o ontologie proprie, adică există mișcarea-în-sine? Știm că trăsură chiar există, și caii care trag trăsură există, și pietonul în așteptare există, dar mișcarea trăsurii există? Toți ar spune, bineînțeles că există mișcarea trăsurii, dacă nu crezi că existăaceasta, nu te feri când trăsură vine spre tine și ai să vezi tu mișcare când va da peste tine… deci trăsura există, caii există, mișcarea trăsurii există. Dacă trăsură ar sta pe loc, atunci nu ar da peste tine.

Lucurile însă nu stau chiar așa de simplu: mișcarea-în-sine (fără nici un obiect, nici un process în care sunt implicate entitățile de orice fel) nu există! Trăsură există, fie că sta pe loc, fie că se mișcă către tine. Deci putem susține că mișcarea nu există? Ce facem, ne întoarcem la Parmenide și îl aruncam la gunoi pe Heraclit? Bineînțeles că nu, bineînțeles că este o diferență între trăsura în mișcare și trăsura care stă pe loc, doar că această diferență nu este una ontologicală ci doar epistemologică, funcțională. “Trăsură în mișcare” nu înseamnă că există trăsură și la doi metri în spate, există altă trăsură după ce parcurge un metru și altă trăsură după încă un metru. Este pur și simplu aceași trăsură în mișcare, dar mișcare-în-sine nu are ontologie, doar trăsură există. De-a dreptul interesant, conform teoriei Somalezului, trăsură aia în mișcare corespunde unui câmp electromagnetic care nu se mișcă (nu se deplasează) în spatiu de aici până acolo (precum trăsură), acesta doar ondulează. Deja mișcarea câmpului electromagnetic este diferită de mișcarea trăsurii! Unda sau câmpul electromagnetic nu se deplasează în spațiu de la un loc la altul, nu înaintează un metru și încă un metru precum trăsură. Câmpul electromagnetic este întins peste tot, trăsură este doar în acel loc în acel timp și esete în alt loc, doi metri mai încolo, după câteva secunde. Doar că trăsură care era mai înainte cu un metru în spate, deși rămâne să fie aceași trăsură după ce s-a deplasat doi metri, totuși, trăsură nu mai există în locul în care era această cu câteva secunde în urmă. E aceasi trăsură și aici și acolo, dar trăsură nu mai există în locul unde era acum câteva secunde în urmă. Fiindcă timpul nu există, nici trăsură din spate nu mai există, ci există doar trăsură de aici și acum. Totuși, câmpul electromagnetic există și mai încolo și aici, și atunci și acum, este același câmp electromagnetic întins în tot spațiul pe care îl vedem sau nu îl vedem (nu există oricum). Cu alte cuvinte, trecutul nu există, nici viitorul nu are cum să existe, deci nu mai are rost să susținem că ar exista prezentul de vreme ce timpul în sine nu există. Nici spațiu nu există, nici în stangă trecătorului, nici în dreapta trecatorului nu este spațiu, ci doar pietrele care formează stradă și trotuarul ăla nenorocit care îl salveazaă pe nenorocitul de spectator. Trăsura aia există ca și trecătorul pe trotuar, ca și strada aia pe care merge trăsura. Strada are “întindere” (vorba lui Descartes), dar spațiu și timpul nu au nici o “întindere” sau “durata” de vreme ce nici spațiul, nici timpul nu există, nu are cum să existe.

Regele a organizat o petrecere în cinstea instalării noului ceas din turnul bisericii întunecate din piața centrală a orașului. El chiar avea motive să fie bucuros de vreme ce acel ceasul indica acum ora exactă și din cartierul central al orașului, dar cum am menționat mai sus, semnalul (adică ora exacta) era transmisă de la o biserică la alta astfel încât tot orașul afla, cu mica întârziere, ora exactă. Aceasta informație era transmisă la fiecare oră pe timpul zilei, nu și noaptea când oamenii trebuiau să se odihnească, tocmai pentru că a doua zi ei trebuiau să muncească ca să familiile lor să trăiască mai bine, ca țărișoara noastră să devină mai puternică, mai stablilă, mai bine organizată. La petrecerea oganizată de administrația regală în palatul regal, invitatul principal era, bineînțeles, Ceasornicaru’, dar erau acolo și prelații Bisericii Negre, marii prelați de la curte, toți miniștrii și guvernanții, aristocrații curții și funcționarii principali ai guvernului. Printre invitați erau și unele dintre rudele regelui, precum soția și sora acestuia. Dacă soția regelui era cam tinerică, chiar dacă și regele era și tânăr (ceva peste 35 ani) sora regelui era ceva mai în vârstă în jur de 37-38 ani. Oricum, chiar și la vârstă ei, prințesa arăta foarte bine, atât la figură cât și la corp. Din câte se știa la curte, ea era și balerină, adică chiar dacă nu dansa niciodată pe vreo scenă, ea participa la cursurile de balet la sala de balet a Academiei de Cultură și Educație a țării. Adică făcea balet în toate regula, nu de amuzament, deși niciodată nu îi trecuse prin cap să devină balerina profesionistă. Oricum, chiar și la vârstă ei. ea arata ca o balerină adevărată. Nu vreau să lungesc discuția despre petrecere, unde s-a mâncat și băut peste măsură, despre au discutat cei de la petrecere. Vreau doar să remarc ceva care ne interesează: dat fiindcă petrecerea era pentru ceasul din piață centrală refăcut sau mai exact spus construit de către Ceasornicar (acesta era prezentat la începutul petrecerii, dar mai taâziu el s-a restras), el a atras privirea tuturor, inclusiv a prințesei-soră cu regele. Dat fiindcă Ceasornicaru’ venise chiar îmbrăcat cu hainele lui cele mai bune, mai festive (deși nu prea avea astfel de haine) pe care le avea acasă și chipul lui chiar semănă cu cel al lui Leonardo sau Newton (avea păr destul de lung, deși mulți bărbați din această perioadă purtau plete, adică cei care își permiteau să poartă plete), deci el nu avea cum să nu atragă atenția participanților regali la petrecere regală. Ceasornicaru’ participa pentru prima dată la o petrecere regală, deci el era foarte rezervat, evita chiar să vorbească cu cineva în particular, deși printre invitați mai erau unul, doi care se apropiau de dl. C. și încercau să schimbe câteva fraze cu el, dar nu prea reușeau tocmai pentru că dl. C. evita să vorbească prea mult cu ei. Probabil dl. C. nu prea aveau ce să discute cu aceștia, nu?[4]

Încă de când a început să lucreze la noul ceas, Regele îi acordase un venit destul de bunicel dlui C., Ceasornicaru’ continua să mai repare ceasuri, nu mai construia nici un ceas, nu mai avea timp de așa ceva, începuse să fie invitat destul de des la discuții cu oamenii de știință și profesorii de la curte, discuții la care participa, de multe ori, și regele… Cum am menționat mai devreme în povestea noastră, Ceasornicaru’ a aflat de la profesorii de la universitate despre termodinamică. El l-a informat pe rege, cu care se cunoaștea deja destul de bine și cu care se întâlnea regulat, despre termodinamică și trecereaa natural o entităților și proceselor natural de la ordine la dezordine. Ceasornicaru’ a atras atenția regelui că probabil și natura omului tinde către dezordine și de aceea el regele, trebuia să aibă grija ca ordinea să stăpânească în continuare oamenii din oraș, din țară. Fără o astfel de ordine, totul ar fi fost în dezordine, haos, instabilitatea, ar fi fost numai hoții și crime, războaie și restul. De aceea, societatea umană avea nevoie de protecția acordată de către God… Tocami de aceea Ceasornicaru’ participase cu pasiune la construirea noului ceas în piața central, era vorba de ordine și disciplină în oraș, în țară, era vorba de stabilitate împotriva dezordinii și a dezastrului în lume. God era cel care trebuia să existe pentru ca societatea să fie sub protecția lui. Uite, termodinamica indică că fenomenele naturale tind către dezordine, către haos, fără God, societatea umană, orașul și țara în care trăim ar fi in haos complet, dezordinea, crimele, bolile, războaiele s-ar termina prin dispariția oamenilor ( a speciei umane, ca să folosesc termenii lui Darwin, cel care împreună cu Newton, l-a cam omorât pe God, pe ăla învechit, ruginit, prea folosit). Totuși, simpul fapt că există țări, orașe, oameni care trăiesc în pace avem dovada că God (ordinea în sine alături de timpul absolut) trebuie să existe, chiar există. Newton a legat mișcare pietrelor cu cea a planetelor, Dumnezeu a fost pus la colțul universului, dar când Darwin a indicat că omul este doar o treaptă în evoluția speciilor, strămoșii noștri fiind maimuțele, nu God, cum mai poate ordinea să fie în scoietatea maimuțelor cică evaluate… sper ce, spre crime, războie, nenorociri create de oameni ticăloși, asta este specia umană? Doamne ferește! Cum ar putea oamenii din oraș, din țară să accepte așa ceva? Fără God, societatea nu ar putea să existe, sau cel puțin ar fi o societate cât de cât liniștită, civilizzată? Ne-a învățat Dostoievski, fără God, crima devine legea în societățe. Gândiți-vă la canibalii care aveau, totuși, credință, aveu și ei Dumnezeul lor (vreun monstru ceva sau poate era chiar Diavolul nostru care conducea triburile lor?, se întrebă Scriitoru’…

Dacă nu credeți în God, veți ajunge canibali, pur și simplu, oameni buni, deci God trebuie să existe, timpul absolut trebuie să existe. Nu întâmplător a apărut și Dostoievski cu poveștile lui care indicau că pierderea totală a credinței în Dumnezeu ar duce la haos total, la dezastru total, crima-în-sine ar deveni legea societății (deși să recunoaștem chiar aici, crima a fost, ăîntotdeauna, principal lege a societății oricărei țări (nu avem de ales, trebui să fim de acord, măcar acum, cu teoria evoluționistă a lui Darwin, dar să adăugăm, nu e vorba de “evoluției” ci mai degrabă de involuție către crimă, cei mai criminali supraviețuiesc mai bine decît cei mai slabi, mai amărâți, mai triști). De aceea, Ceasornicaru’ a lucrat tot mai mult, tot mai intens să definească timpul, căci timpul asigura existența lui God (și nu invers). Doar că, după apariția termodinamicii, aproape în aceași perioada și cu cu electromagnetismul (experimentele lui Faraday și ecuațiile matematice ale lui Maxwell care indica mișcarea ondulatorie a câmpul electromagnetic), God nu prea își mai ava locul în societate. Poate că un necredincios ar șipa în gura mare: oamenii au început să se lumineze, lumina era camp electromagnetic, nu mai era God. Cică ar fi fost un process natural continuu fără întreruperi care doar oscila fără gărui și rupture, fără întreruperi. O undă electromagnetică nu era discontinuă, nu avea găuri, spații goale, rupturi. Unda putea să oscileze când și când, putea să fie tulburată, așa cum și în orice societate apar conflicte, așa cum între țări apar războaie și dispute d etot felul, dar până la urmă, pacea (dorită de marea majoritatea oamenilor, nu și de afaceriștii firmelor de armament, nu și de generali armatei sau de SS) ajungea să stăpânească orașul, țara, continentul. Să ne înțelegm, timpul trebuie legat de existența lui GOD, dacă nu există timp, nu ar exista nici God, fără timp, ordinea în societate nu ar mai avea sens, legile naturii nu ar mai exista – vai și ce dezastru ar fi în oraș, în societate, pe Pământ. Cum să acceptăm ca a dispărut nu doar credința în God, dar și timpul și legile naturii și deci și ale societății? Ar fi un masacru total asupra umanității, colaps complet realizat prin “cunoaștere”, acum înțeșegeți de ce Dumnezeu i-a interezis lui fiu-su să mănânce din nmărul cunoșterii?

Ceasornicaru’ a ajuns la concluzia că respingerea timpului, a spațiului, a legilor naturii, și a lui God ar duce la desființarea complete a legăturilor umane dintre oameni,  ar duce doar la războaie, dezastre, colapsul orașelelor, țărilor, a umanității în general. De aceea el i-a dovedit regelui că singura posibilitatea ca să scape de efectele teoriei nenorocitului de țigan din Somalia era să impună dictatura în orașul-capitala, în țară tocmai prin religia dată, fără intenția lui, chiar de teoria lui G. Doar astfel se putea scapa de colapsul care deja acapara populațiile celorlalte țări tocmai pentru că teoria țiganului Somalez fusese plagiată de nenumărați indivizi (oameni de știință și filosofi), fusese deja recunoscută în lumea întreagă care în realitate se îndrepta către un colaps total și cumplit, ucigător. Specia umană (cea a lui Darwon sau nu) era pe cale de dispariție, ăsta era adevărul. Or, pentru a evita acest colaps, regele nu trebuia să interzică răspândirea teoriei somalezului, nu trebuia să interzică cărțile și articolele lui și a celor care îi plagiase ideile, ci urmând sfatului Ceasornicarului, prin propaganda bine organizată (de SS, de oamenii de știință, de preoti, etc.) trebuia ca timpul absolut (spațiul absolut) și God să fie reinstalate în mentalitatea omului-dde-rând dar și a aristocraților, a oamenilor de știință, filosofilor, soldaților, guvernanților, etc. Dar care God?, se gândea Ceasornicaru’, “care God?”, îl întrebase regele pe Ceasornicar, să fie impus oamenilor din oraș, din țară dacă cel de până acum se ruginise atât de tare ?

Să ne readucem aminte, în secolul 3 spre 4, bizantinii au impus creștinismul tocmai pentru că vechii Gods (grecii avuseseră nenumărați Gods) erau prea invechiți, prea uzați, lumea nu mai credea în ei. Acum regele trebuia să impună un nou God, creștinismul nu mai stătea în picioare, nici altă relige (musumlaman, budista, etc.) nu mai avea vreun rost în lumea asta dominate de cunoaștere știintifică, de tehnologie super-avansată. Regele a apelat tot la Ceasornicar:

“Dă-mi un God, dă-mi o nouă religie, altfel orașul, țara, lumea întreagă intră în al 3lea război mondial și vom dispărea cu toții cât ai clipi din ochi! Dă-mi un nou God, te rog, eu regele!”

Ceasornicaru’ nu avea nici cea mai mică idee de unde să ia un nou God… dar până la urmă el apelat tot la Somalez: noul God va fi Λ din teoria lui G., teoria lui cu acest Λ va fi noua religie a orașului, a țării! După ce Ceasronicaru’ i-a explicat regelui teoria lui G. și mai ales Λ, regele a sărit în sus de bucurie:

“Da, sună foarte bine, Λ este God! Gata avem noua religie care va salva orașul, țara, umanitatea!”, și regele era atât de fericit pentru că se gândea că orașul și țara sunt salvate… ba chiar și celelalte țări (mai ales imperiile vecine) aveau nevoie de o nouă religie, ei bine, ăsta era noul God, Λ, asta era noua religie, LEDe ale Somalezului. Dacă societatea nu va accepta noul God, se va duce dracului, oamenii vor dispărea, fie că erau specie sau erau fii lui God, nu mai conta. Doar ce mai conta acum era noul God, Λ, nimic mai mult. Repet, problemele din țară erau și în țările vecine, până și America era în pragul dezastrului, dezordinii, războiul civil… și ei trebuiau să accepte noua religie, atfel se ducea dracului totul. Nu întâmplător, majoritatea plagiatorilor ideilor Somalezului erau americani, și ei, ca orice nație, aveau nevoie de un nou God. Ei bine, Somalezu’ nu doar descoperise LEDe, nu doar încercase să respingă idea de timp și spatiu și de God creștin (sau de orice fel), dar introdusese, pe ușa din spate, un nou God, o nouă religie: Λ! Acest Λ, noul God (temelia noii religii promovată de dl. C. nu doar în oraș și în țară, dar chiar și peste hotare prin alți apostoli intermediari) nu era cel care crease universul, oamenii (mulți criminali pur sânge), animalele (multe cam criminale și acestea), planetele, câmpul electromagnetic, microparticolele și restul… nu, nu, prin teoria, doctrina (religia, ca să rostim adevărul) dlui G. (nu C.) nu mai exista nici o cauzalitate între God (Λ ăsta) și oameni (unii, chiar mulți, criminali pur sânge), plante și lei și tigri, animale adică, între mișcarea planetelor sau a microparticulelor sau a luminii (ce o fi fost și asta… că nu mai era Dumnezeu, nu mai era creștinimul la putere)… conform teoriei Somalezului, totul apăruse prin “corespondență” cu Λ, deci God, noul God, nu mai avea nici o vină că unii dintre oameni (mai exact, cam marea majoritate a oamenilor) erau criminali, mai mult sau mai puțin. De vină era, într-adevăr evoluția speciilor (trăiască Darwin, acceptăm evoluția animalelor, nu mai avem nevoie de prezența lui God în “universul” nostru pentru a explica prezența oamenilor pe Pământ; dacă noul God este Λ care nici măcar nu există pentru oameni, planete, întreg universul, totul e salvat! Noul God, Λ, avea un nou statut, nu cel de “creator” direct (creatorul oamenilor ar fi fost și el criminal cum erau și fii lui, oamenii și animalele, în general). Noul God nu mai era nici măcar Începutul universului, nu mai era nici măcar “Ființă Absoluta/Supremă”, de vreme ce “ființa” era o noțiunea greșită când ne refeream la acest Λ în discuție. Nu era nici “Materia Primordială”, nu era nici o materie, nu avea cum Λ să fie vreo “ființă” sau “materie”, “entitate”, “process” sau orice altceva vrei tu, cititorule. Λ era LAMBDA, nimic altceva. Λ, noul God, era dincolo de immaterial-material, ființă-materie, timp-spatiu, entitate-process, existenta-nimic. Λ era dincolo nu doar de gândirea umană, de ceea ce putea să surprinda gândirea umană. Λ era dincolo de gândirea umană păcătoasă, criminală, nu în sensul Kantian-Platonic, nici vorbă. Λ era dincolo de lucru-în-sine versus fenomene sau Idei-aparente înșelătoare. Λ nu era un lucru-în-sine, era ceva dincolo de orice lucru, entitate, process și restul. Tot ceea ce putea să gândescă sau să nu gândescă mintea umană era complet greșit în raport cu Λ. Prin Λ, noul God, apărea noua religie în această mică țară, iar regele (și SS din țară) știa că și celelalte țări și marile imperii aveau nevoie de un nou God, de o nouă religie și popoarele lor erau în pragul colapsului, în pragul revoltelor și revoluțiilor interne și internaționale, întreagă lume era complet dezamăgită, dezorientată, oamenii nici nu mai știau ce doresc, nici măcar banii, băutură, sexul, trăsurile, vilele și palatele (mari sau mici) nu le mai ofereau acea satisfacție de care aveau nevoie (genetic sau dobândit). Oamenii de știință erau, la rândul lor, total bulversați de teoria Somalezului care fusese răspândită chiar de Ceasornicar atât în țara asta în pragul colapsului dar și în țările învecinate chiar și în marile imperiile din Europa și din lume întreagă. Știași că prima carte scrisă și publicată de Somalez în limba engleză fusese tradusă, recent, în limba Persană, în marea și aristocrata țară (deși condusă de un sistem dictatură – dar care țară nu e sub dictatură, care?) Iran?

Încetul cu încetul, cu ajutorul mecanismelor de transmitere a informației cu viteza luminii, (acum știrile politice, științifice și restul se transmiteau cu viteza luminii în întreagă lume) noua religie s-a răspândit cu viteza luminii în toată lumea. Nenumărați profesori americani (oameni de știință și filosofi) îi plagiau în continuu ideile dlui G., teoria lui G. era deja cunoscută în lumea întreaga, iaca, Ceasornicaru’ nostru o transformase în religie. Traiască noul God, Λ. Regele, Ceasornicaru’, curtea regala, oamenii de știință, filosofii atât de la curte cât și din lumea întreagă erau electrizați! Cu mulți ani în urmă nici nu le trecuseră prin cap că vor prinde astfel de momente, dar nu erau momente, erau noi timpuri, noi epoci, noi îndoctrinări, noi mișcări revoluționare științifice, politice, religioase, subterrane, manipulări, mișcări secrete și secretoasee, SS din nenumărate țări și restul… În toată această poveste este vorba nu de un ceasornicar și un rege, nu despre ceasul acestuia și timpul indicat de un ceas sau d ealtul, ci despre timpul absolut care implica, în mod necesar, pe Dumnezeu, doar că trebuia un nou God și iaca, noul God apăruse pe piața națională și internațională și cât de iubit deja era în lumea întreagă! Să nu ne ferim de cuvinte mari. Lumea se schimbase complet, nu doar în știință și filosofie, dar mai ales în religie, deci societatea era deja complet diferită, oamenii din societate (nu conta care erea în discuție) aveau deja altă mentalitate, altă gândire.

Conform teoriilor științifice care au tot apărut în ultimele decenii, lumea a început să își piardă credință în Dumnezeul creștin (și toți Dumnezei din toate religiile de pe Pământ). Mai direct spus, serviciile secrete din mai multe țări (mai ales cele mai dezvoltate, imperiile mai mari și mai mici) au ajuns (foarte repede) la concluzia că noua religie era data, redată, indicate tocmai teoria lui G., deși G. nu mai era fiul lui God, nici vorbă de așa ceva, de vreme ce Λ nu exista pentru acest “univers” (nici pentru oricare alt univers, sau LE, cum era în teoria Somalezului). God nu era în “afara universului”, cum a sugerat chiar un creștin (parcă Augustin, nu mai știu care dintre ei), God crease acest univers în care erau oamenii criminali sau mai puțin criminali. Nu, nu, God doar corespundea cu universul în care trăaiu oamenii, ba mai mult, fiecare om era o LE în sine, era un fel de God în sine și pentru sine. Ce divin suna teoria lui G., oamenii, muritorii-de-rând sau aritocrați (nu mai conta deloc) erau fiecare o un mic univers-în sine și pentru sine, asta era deja religie pură, nouă și pură. 

Și doar întreaga discuție a plecat de evoluția mentalității oamenilor din ultimele decenii, cum se dezvoltaze știința și tehnologia (avusese loc o revoluție uriașă referitor la transmiterea informației cu viteza luminii), deși încă mai erau “democrații” aparente în multe țări, totuși, oamenii erau din ce în ce mai greu de controlat căci modul de control al maselor cel mai eficient și mai subtil, religia, fusese abandonat. Oamenii nu mai credeau în God. Mii, zeci de mii de ani, religia, credință în Dumnezeu a controlat societatea, a manipulat masele de analfabeți, criminlai potențiali, revoltați și restul. În ultimele secole și decenii, au apărut tot mai multe fisuri în credință în Dumnezeu. G. a și scris un articol împotriva existenței lui Dumnezeu care a devenit, ca și lista lui de plagiatori, foarte cunoscut în lumea întragă. Teoria lui G. a dărâmat nu doar edificiul pe care fusese construită imaginea lui God (oricare ar fi fost acesta), ci și întreaga cunoștere umană, de acea nu era de mirare că ideile lui erau atât de plagiate de mii, zeci de mii de profesori din America și din Europa, din lumea întreagă. De aceea SS știau că trebuie o nouă religie, un nou God. Repet, situația nu era deloc nouă în istoria umanității, era asemănătoare cu sec 3-4 în care se aflau imperiul Bizantin în criză deplină, curtea regală (prin intermediul bisericii, și a oamenilor de cultură) a fost obligată să inventeze o nouă religie. Acum însă nu era vorba de vreo invenție a regelui, a curții regale sau a SS care controla tărișoara asta atât de scumpă. Era vorba de o teorie filosofică și științifică care devenea, cu ajutorul dlui C., noua religie. Ce frumos sună, să fie adobtată de către guvenanți și SS o nouă religie care avea ca bază o teorie științifică! God nu mai era inventat (cum fusese până acum în toate religii din lumea întregă, din toate timpurile). Nu, nu, acum era vorba de realitate, de Λ.

Datorita globalizării prin mijloacele de comunicare și transmitere a informațiilor din lume întreagă, noua religie s-a impus cu o rapiditate incredibilă, absolut fără nici o dificultate, fărp nici o forțare sau obligație impusă de un SS sau altul. Acum, nu mai vorbim de o țară sau de alta, un imperiu sau de altul, ci de lumea întreagă. Altfel spus, schimbare vechiului God (indiferent care, de la oricare religie (creștinism, musulman, budism etc.) avea trebuia loc inevitabil și imediat și nu doar pentru că autoritățile (Mafia guvernamentală, mai exact spus, Deep State din fiecare țară) voiau să continue dictatura lor politică, economică, social și restul. Nu mai era vorba doar că autoritățile imperiale (care erau deja globale) voiau să conducă/manipuleze masele în continuare cu țelul ca ei, aristocrații, să dețină cei mai mulți bani, cele mai frumoase vile, cele mai lucrate (de căître scalvi) pământuri, cel mai frumoase trăsuri, cei mai frumoși cai. Nu mai era vorba doar de asta, era vorba de cunoașterea umană și de legătura omului cu God. Or, pentru așa ceva (pentru manipularea maselor), armata, poliția și SS nu putea să controleze, prin forță și autoritate deplină, oficială masele cum fusese official în tările comuniste din estul Europei, de exemplu. Trebuia nu o noua filosofie sau o noua teorie științifică (deși apăruse teoria lui G. Somalezului peste tot), trebuia o nouă religie cu un nou God!

Acum regele avea datoria să impună societății din țara lui noua religie, dar trebuia să o facă cu cap, nu în mod dictatorial. Nu mai era timpul pentru dictatură. De aceea regele a apelat la Ceasornicar, care a devenit, pe nepusă masă, primul ministru, chiar dacă nu era chiar oficial… în mod oficial, PM trebuia să fie numit un aristocrat, doar că Ceasornicaru’ devenise omul din umbră care nu conducea doar guvernul, el era cel care dirija, construia la masa verde, alături de cei din serviciile secrete, regulile societății care erau bazate pe doctrina lui (care se baza pe religia Somalezului). Nu existau legi ale naturii? Nu exista God creștin, musulman, budist și restul? Nu exista fizic societatea, orașul, țara? Dar oamenii existau oameni, cu siguranță, se știa, că datorită evoluției speciilor, oamenii sunt cei mai mari criminali dintre speciile de animale, cea mai parșivă specie dintre toate speciile vii de pe planet, dar ei, oamenii, chiar existau ontolgic vorbind. Orașul, țara, umanitatea erau nu doar în declin (acest colaps începuse de zeci de ani, doar nu fusese conștientizat de guvernanți, de cei din SS și de restul, deți mulți oameni din societate începuseră ăs înțeleagă că totul se mișcă către dezastru, colaps)… totul era în pragul colapsului complet. De aceea, societatea avea nevoie de un nou God. Noul God fusese “descoperit” de un Somalez, iar acum regele țării (din câte informații avem, erau regi din alte țări și imperii care se aflau în aceași situație, și ei căutaseră de ce timp un nou God, deci acum și ei începuseră să adopte același nou God, Λ somalezului. Adică, religia Somalezului nu mai era religia unei țări, a vreunui imperiu (mic sau mare) sau a unui continent. Doar în 20 ani, teoria Somalezului fusese adoptată (prin intermediul plagiatorilor din mediul academic al multor țări, mai ales a imperiilor celor mai dezvoltate și “educate”) de multe guverne din multe țări… A fost, într-adevăru, incredibil cât de repede s-a împânzit teoria Somalezului în lumea întreagă. Da, știm, erau mijloacele de comunicare care făceau ca transmiterea informației să fie cu viteza luminii, dar întrebarea era cum de fusese adoptată/plagiată de zeci de mii de oameni de știință și filosofi atât de repede, cum de SS din multe țări au fost imediat de accord să o transforme în noua religie? Cum de a fost posibil, o teorie simplă sp devină religie, un concept teoretic să devină noul Dumnezeu? Cum? Tocmai prin acte de plagiarism nenumărate (de fapt și aceste acte de banditism, tot de Deep State erau coordinate), teoria Somalezului ajunsese să domine întreg mediul academic international ca după aceea să se transforme ăn noua religie.[5]

Era și normal, în acest context în care God creștin sau din oricare altă religie nu își mai avea locul în societate ca teoria Somalezului să fie transformată, fără voia lui, în religie tocmai pentru salverea societății, orașului, țării, lumii întregi aflată nu în pragul colapsului (economic, social, etc.). Lumea întreagă era în cădere liberă care dura de mai mult de un secol. Ceasornicaru’ a stabilit ora exactă în oraș (așa cum se putea printr-un ceas imperfect din piață centrală a orașului), dar apelase la teoria Somalezului, după care l-a ajutat pe rege să impună noua religie (data de teoria somalezului) peste tot în țară, în lumea întragă. De ce a crezut Ceasornicaru’ că teoria Somalezului va deveni noua religie a societății în care trăiau nu doar oamenii orașului și a țării, ci oameni de pe întreaga planetă? Motivul principal era că dacă teoria Somalezului fusese plagiată de zeci de mii de oameni de știință și filosofi din lumea întreagă, înseamnă că Λ din teoria Somalezului putea, trebuia să devina noul God. Asta a fost motivul principal pentru Ceasornicar și un rege de la o țară cam prăpădită să fie în stare (sau obligați) să salveze nu doar orașul, țara în care trăaiu, ci întreaga umanitate?[6] Cine știe, cine mai știe ce și cum… ce timpuri trăim! Ar trebui să fim fericiți, nu să plagiem, ii furăm ideile dlui G.

Reiau, prin teoria Somalezului, se aflase în sfârșit ce este lumina, deci împingând cumva tradiția creștină mai departe, dar trecând dincolo de creștinism și de orice altă religie, LEDe impunea noua religie! Era o impunere nu dictatorială ci dată de teoria științifico-filosofică a Somalezului (mai exact spus, era o teorie dincolo de științele eparticular și de filosofie), era o teorie dincolo de granițele impuse de marii gânditori de la Platon (și filosofii de dinaintea lui), și filosofii de după el, era dicolo de toți marii oameni de știință din ultimele secole (Newton, Maxwell, Plack, Einstein, Bohr, Dirac, de Broglie, etc.) și restul. În sfârșit, oamenii de pe Pământ au fost în stare să accepte un singur God, același God pentru toată lumea, pentru toți oamenii de pe Pâmânt: Λ. Poate că Somalezul a fost alesul lui Dumnezeu, noul God, nu invers; Λ nu fusese inventat, creat dedl. G., putem susține, exagerând puțintel (pe linie creștină, religia în care a crescut Ceasornicaru’, regele și toți cei de la curtea regală din țară și din țările de pe continetul Europa), Somalezul era fiul lui Λ. Exagerând și mai mult, putem susține că Somalezul era noul Iisus, iar Ceasornicarul devenise noul Evanghelist care propăvăduise teoria LEDe în spatele căreia se afla noua religie sub noul domnitor-God, Λ. Ce se putea mai frumos decât să apară un nou God într-o societate în pragul colapsului (nu neparat economic, ci mai degrabă într-un colaps social și de gândire de orice fel), un colapsul dat și de respingerea existenței oricărei legi ale naturii (tot Somalezul făcuse și asta), dispariție care a produs nu doar aruncare la gunoi a timpului și spațiului, dar și dispariția, mult mai importantă, a lui God (nici măcar nu era vorba de dispariția legilor sociale care oricum nu aveau ontologie). Nu mai era vorba de legile gravitației care mișcau planetele și prin asta, God era împins într-un colț al “universului”… lucrurile erau mult mai grave pentru societate: legile naturii nu mai existau, și atunci unde mai era loc să îl mai împingi pe Dumnezeu învechit, uitat, mort… în ce colțișor al universului (care nici măcar ăsta nu exista ci doar LEDe existau)?

Să reamintim, teoria Somalezului arăta clar că nici măcar “Universul” nu există, ci doar LEDe există, orice LE nu există pentru orice LED. Unde își mai avea locul Dumnezeu dacă nici măcar universul nu mai exista? Dar lucrurile stăteau mult mai groaznic decât cum le-am descris până acum: dacă mintea fiecăruia dintre noi oamenii nu există nici măcar pentru propriul corp, ce rost își mai avea God (creștin, budist, musulman, etc.)? Uciderea prin tăierea capului copilului cu sabia nu era rezultatul voinții minții acelui ucigaș (sau a vreunui SS), era doar rezultatul reacțiilor neuronale spontane ale creierului care împingeau mâna să taie capul copilului. Creierul și mâna criminalului, adică trupul soldatului (sau a oricărui criminal, toți oamenii sunt mai mult sau mai puțin criminali, ăsta e adevărul) se află în aceași LE cu trupul copilului, mâna primește doar comandă neuronală de la creier, nu de la mintea (voința) criminalului de soldat să ucidă copilul nevinovat (pleonasm). Mintea criminalului ucidea o imagine a copilului in propria lui minte, via ce înspăimântător sună această afirmație! Însemna că acel criminal nu avea nici o vină? Ba da, creierul și trupul criminalului-soldat a nimicit un trup de copil și indirect mintea/viața criminalului a ucis viața copilului. De aceea, trupul criminalului trebuia aruncat în pușcarie sau, mai bine, viața criminalului trebuia nimicită prin corespondență cu distrugerea trupului lui.

Repet căci e nevoie (disperată, fără nici o îndoială): religia Somalezului s-a extins nu doar în țara nostră mică, ci și în țările vecine și asta imediat, nici măcar nu a durat un secol, ci doar câteva decenii, tot continentul a fost cucerit de noua religie, ca mai apoi, cu ajutorul mijloaceleor de comunicare care ascultau de legile luminii, noul God, acel Λ, să devină stăpânul lumi întregii. Majoritatea (nu chiar toate) țările (de fapt, guvernele și SS) din lumea întreagă au acceptat noul God, noua religie. Această schimbare atât de radicalăși de rapidă în credință în noul God nu era dată chiar de o credință adevărată în rândul oamenilor, ci era cumva impusă de SS din fiecare țară tocmai că lumea să nu mai viseze la revolte, revoluții, razboaie și restul nenorocirilor. Noul God cucerea lumea nu prin declanșarea de noi razboaie, ci mai degrabă, exact invers prin instaurarea (la nivelul informațiilor, de fapt al manipulării maselor) unei noi religii/cunoașteri, prin recunoașterea noului God. Așa că noua religie a început să se impună, cu necesitate teoretică, doctrinară, științifică, filosofică și teologică (o nouă teologie, evident) și nu militară. Cu alte cuvinte, “cuvântul era într-adevăr, mai puternic decât sabia” (not “sword” but “word”) în lumea întreagă, iar mica țărișoară a început să se extindă dar n umilitar, deși armata devine tot mai mare și mai puternică, până la urmă, oamenii noștri au reușit să “acapareze” întreg continentul nu prin forță militaryă (fizică), ci prin unificare tuturor oamenilor sub același God, aceași religie, noul God, Λ descoperit de Somalez, nu de Ceasornicar, dar propavaduit de dl. C. în țara și mai apoi în lumea întreagă. Dl. C. era noul apostol, noul evenghelist care propavaduia noua religie cu noul God, Λ.

Știam cu toții că a fost UE, NATO, consilii și parlament european (această pseudo-unificare condusă de fapt de mafia din America), dar știam ți că, în ultimii ani, se ajunseseră la dispute mari în cadrul UE, la războaie subterane între țările din UE, între UE și SUA, între țări din continente diferite, etc. Majoritatea politicienii (mai ales SS din multe țări) și-au dat seama că Europa și lumea intreagă are nevoie de un nou God, de o nouă și unică religie, adică o religie pentru întreagă lume nu doar pentru o țară aflată la putere și care putea să impună religia lor altor popoare sau chiar unui întreg continent. Globalizarea stăpânea întreagă lume, deci SS și politicienii (ajutați de oamenii de știință și de filosofici, etc.) au fost forțați să stabilieasca, ca și în secolul al 4lea, un nou God… Știind deja că Λ se împânzise în toată Europa și mai ales în SUA, SS din multe țări au decis ca noul God să fie Λ, noua religie să fie LEDe (care suna aproape ca și UE sau NATO sau BRICS).

Cărțile Somalezului, dl. G., fusese deja traduse în limba persana (Iran), apăruse articole și în Rusia despre teoria lui, mediul academic din ex-imperiu American era deja controlat complet de teoria Somalezului (erau atît de mulți plagiatori profesori americani, încât nu mai avea rost să îi numărăm cu atât mai puțin să le menționăm numele), așa încât apariția noi religii avea deja locul super-propice de să fie adoptată nu doar de omul-de-rând (care trebuia astfel manipulate), dar oamenii de știință, filosofii, preoții, artiștii, etc. fusesră deja cu toții cuceriți, fără nici o manipulare sau acțiune de forță a autorităților (adică a SS). Universul nostru (ca și alte “universuri”, adică LEDe) au apărut nu pentru că au fost create de către Λ, nu pentru că au fost emergente din Λ, ci au apărut prin corespondență cu Λ. Nu dam detalii despre această noțiune principală a teoriei Somalezului, doar indicăm că acest concept extreme de important nu are nici o ontologie, deci exclude orice cauzalitate dintre noul God (Λ) și criminalul de om. Noul God este pus într-o cu totul altă lumină (nu cea creștină de umiliță și obiedență, de supunere în raport cu preoții pungași și anal-fabeți (nu fac aluzii porno-homo) și turnători la SS) decât era ilustrat de religiile precedente. Nu era vorba doar de faptul că God Λ nu a apărut niciodată pe Pământ (precum toții Gods precedenți sau măcar “fii” lor), noul God nici nu a creat “universul” (care nici nu exista), noul God nu a creat nici un “univers” sau LE. Universul nostru nu a apărut din nimic, adică a apărut în corespondenta cu nimic, doar că nimicul nu are ontologie, teoria Somalezului indica că universul a apărut prin “hipercorespondență” cu EW0/nimicul, dar dincolo de corespondențele nenumarte și hipercorespondența asta era Λ despre care nici măcar nu putem spune că nu exista pentru “universul” nostru (cum spuneam despre “nimicul” de dinainte de Big Bang). Λ nu era nimicul sau Hipernimicul (cum vorbea la un moment dat chiar Somalezul), Λ era dincolo de marea distincție existență-ființă-nimic! Da, noua religie cu noul God, Λ, își avea dreptul să fie recunoscută și pe deplin acceptată de toate popoarele lumii… altfel, mai exista doar o cale, calea războaielor dintre națiuni (multe bazate pe disputa dintre religii și sub-religii). Cu o nouă religie, una singură pe tot Pământul, razboaiele nu își mai avea rostul. Pacea universală (nu însemnă că nu mai erau deloc razboiae…) avea alt statut acum, măcar pe acest Pământ. Fiecare viață (LE), fiecare LE, fiecare univers, apare în-sine și pentru-sine, dar este God! Ce altceva mai mare putea să fie fiecare minte umană dacât să reprezinte în sine însuși, un întreg univers? Fiecare lume (deci și fiecare minte sau viață) exista doar în-sine și pentru-sine, era un univers-în-sine, ce măreție! O minte nu exista nici măcar pentru trupul nenorocit, criminal, banal…

Asta da religie! Trăiască Λ! Să ne adunăm cu toții în Piață Centrală a orașului și să

Sărbătorim cum trebuie pe noul God, noua religie! Să strigăm de fericire că suntem fiecare în-sine și pentru-sine un Univers, un God (de vreme ce mintea fiecăruia nu există nici pentru trupul fiecăruia dintre noi, dar nici măcar pentru noul God). Chiar dacă trupurile noastre sunt în aceași LE, deci nu avem de ales, n uavem ce să alegem când nu ne înțelegem cum trebuie, totuși trebuie să ne înțelegem măcar indirect (nu avem cum să ne înțelegem direct) dacă vrem ca măcar trupurile nostre să locuiască împreună în același oras, fără violență, crime, violuri și restul. Pacea și Fericirea Absolută ne așteptă datorită lui Λ care nici nu este, nici nu există, nici nu e nimic. Λ e dincolo de toate aceste cuvinte învechite, ruginite, chiar abjecte care au tiranizat gândirea umană timp de milenii și datorită cărora s-au produs atâtea crime, războaiele și restul nenorocirilor de până acum. Dacă mintea ta nu există pentru mintea mea, de ce trebuie corpurile nostre să se lovească unul pe altul, de ce trebuie să ne mințim unul pe altul, să fim invidioși de munca celuilalt, să ajungem nu doar să plagiem ideile lui G., să furăm tot ce putem fura, să ucidem tot ce putem ucide, să producem numai războaie și crime? De ce? În noua și unica religie, crimele și războaiele nu mai au nici un sens, adevărul nu mai există, deci orice contradicție și dispute nu își are rostul, sensul.

“Trăiască Λ”, expresie greșită, asta e, tradiția încă dă din coada, deși este moartă de mult timp (Nietzsche ne-a lămurit că God, oricare God, din orice religie, a murit de ceva timp, idea lui plecase de la Dostoievski, bineînțeles, care o dezvoltase în contextul recunoșterii teoriilor științifice ale lui Newton și cea a lui Darwin). Acum însă, noua religie, noul God, acest Λ, nu are viață, nu este “viața-în-sine” (ca la creștinism), nu este nici lumina (deși Λ mic reprezintă lungimea undeleor electromagnetice, să nu reținem acest detaliu) (natura duală a luminii tot de teoria lui G. fusese explicată, nu degeba erau mii de profesori din America care îi plagiau ideile), dl. C. nu mai era “fiul noului Dumnezeu”, nu mai era vorba de nici o întrupare în a lui God intr-un amărât de om, pentru această noua religie, noul God nu mai avea nici un “fiu” pe Pământ, nici măcar nu mai avea cum să trimită (teorecti sau religios vorbind) vreun fiu pe Pământ, nu mai era nici un fiu pe lângă “el” (expresie greșită). “Λ este”, expresie greșită… Noua religie nu permite astfel de expresii, gânduri total eronate. Λ este “noul God” (iarăși expresie greșită, dar noi oamenii avem doar limbajul pe care îl folosim de milennii, nu avem cum să scăpăm de acesta prea repede, va trebui să îl înlocuim cu alt limbaj, dar va dura ceva vreme pâmnă se va întâmpla și acest lucru). Limbajul exprimă, partial, gândirea, trebuie să comunicam indirect ărin limbaj tocmai ca trupurile nostre (toate aflate ăn aceșsi lumea, lumea macro, conform teoriei mântuitoare a lui G. – iaca, chiar și eu necredinciosul, nu pot să scap de expresii religiose de mult încetățenite în gândirea noastră) să locuiască împreună, să “viețuiască” (expresie greșită, nu trupurile au viață, aceste entități corespund vieților) în armonie totală.

Acum, spre finalul poveștii, putem să ne întrebăm, cât timp nouă religie a dominat lumea întreagă, cât timp a fost recunoscut și acceptat de oamenii care au trăit pe acest Pământ acest nou God, Λ? Nu știm… Doar că Λ este Λ, nimic mai milt. Nimic altceva… altceva nimic. De ce erau tot mai mulți profesori americani care îi plagiau ideile Somalezului, mai ales în ultimii 4-5 ani? Cu siguranță, totul era aranjat de către the Academic Deep State al SUA. Dat fiindcă somalezul rezolvase toate marile probleme din științele principale (fizica, neuroștiință cogniției, biologia) și filosofie, “marii” cercetători ex-imperialiști nu mai avea ce să descopere, să elaboreze vreo nouă teorie. Mai mult, “marile” lor realizări din ultimii 100 ani fuseseră deja aruncate la coșul de gunoi de către teoria Somalezului. Ei, americanii, nu mai existau deloc în mediul academic international. În aceste condiții, americanii ex-imperialiști nu mai avea de ales, erau în aceași situație ca Hitler și generalii săi în ultimile șase luni ale celui de-al doilea război mondial: colaps total, zmintire absolute, pierderea totală a gândirii normale, chiar banale.

Să facem o analogie: oamenii de știință americani (germani, englezi, etc.) erau într-un lift care era în cădere libera către Pământ. Probabil că chiar ei bănuiau că sunt în cădere liberă, dar nu voiau să recunoască, nu voiau să accepte că sunt în cădere libera (îi oprea rezultatul evoluției speciei, mia exact, ei erau doar ticăloși, criminali produși de involuția speciilor), ei nu voiau să înțeleagă și să accepte consecințele descoperii LEDe de către Somalez: sfărâmarea, distrugerea lor totală, mai bine spus, dispariția totală a profesorilor americani din mediul academic international (care nici acesta nu mai era ceea ce fusese înainte). Cercetătorii americani pluteau “în aer” (în raport cu pereții liftului) fără să simță (să recunoască) că erau în cădere liberă accelerată datorită “gravitației” Pământului (tot Somalezul explicase și ce e aia gravitația, nenumărați americani îi plagiaseră deja și această idee, mai ales în ultimii doi ani), liftul ăla urma să se zdrobească de stâncile fundului prăpastiei în care se prăbușea și atât. Vai, cât de adâncă mai era și acea prăpastie în care cădea accelerat liftul…

Americanii erau ca și NATO, EU, Fondul Monetar International, G7 din punct de vedere economic și social în raport cu BRICS. Americanii erau ca și economia SUA în raport cu cea a Chinei. Ex-imperiu American era în colaps total doar liderii lor “academici” (the Academic Deep State) aveau senzația că încă plutesc în aer când de fapt ei erau în cădere liberă către stâncile de piatră foarte tăioase ale fundului prăpăstiei. Datorită informației care zbura, zburda prin intermediului mijloacelor de transmitere cu viteza luminii, profesorii și cercetătorii americanii nu aveau nici măcar posibilitatea acelor generali germani naziști care au reușit să fugă în America de Sud după terminarea celui de-al doilea război mondial. Americanii erau în colaps total, în cădere liberă acum în vremea transmiterii informației cu viteza luminii, dar ei, amărâții, nu voiau să recunoască că urma ca liftul lor să se lovească crunt de Pământ în căderea lor accelerată, adică cădere cu o viteză care creștea de la o zi la alta, de la o secundă la alta… până la urmă, cu toții așteptau impactul atât de fatal dintre lift și Pământ, dar plutind, fiind “în aer”, încă în lift (liftul fiind economia Americii, acum) care cădea către Pământ cu aceași accelerație ca și trupurile lor, mințile lor aveau,însă iluzia că totul merge “bine” pentru mediul academic American, pentru americani în general… știți de ce? Pentru că nu mai avea ce altceva să aleagă. Ei, americanii ex-imperialiști, erau exact precum Hitler și generalii lui în ultimele șase luni ale războiul al doilea mondial, nu erau doar profesorii americani în această situație, mai erau și profesori din UE, Canada, Australia, etc. Doar că în ultimii 2-3 ani, marea majoritate a profesorilor din DARK list a Somalezului erau profesori americani, erau ex-imperialiștii din mediul academic al cunoașterii științifice și filosofice. Întreg mediul american ex-imperialist era precum o bășină care se împrăștia în aerul rece al acelei prăpastii în care ex-imperialiștii cădeau “liber”, adică accelerat”. Nu doar mediul academic American (și cel European, Canadian, Australian, etc.) era în cădere liberă, însăși economiile țărilor lor erau în aceiași situație de cădere în gol. Asta era realitate, nimic altceva.[7]

Ce s-a întâmplat cu Ceasornicaru’ până la urmă? Nu știm nimic, știm doar că dl. C. a dispărut de acasă, pur și simplu. Nimeni nu l-a mai văzut de atunci. Rudele lui au fost chemate să vândă prăvălia în care lucrase Ceasornicaru’ și apartamentul în care locuise întreaga lui viață. Unii vecini chiar au întrebat autoritățile despre vecinul lor, dar li s-a cerut, explicit, “să nu tulbure apele”. Inevitabil, au apărut zvonuri cum că Ceasornicaru’ ar fi fost lichidat de catre SS ale țării noastre, nu de alte SS (precum cele ale SUA care încercaseră să îl elimine de mai multe ori în ultimii ani ai vieții lui). Dar de ce SS național l-au eliminat? Ei bine, pentru că dl. C. devenise prea recunoscut, prea faimos, prea influent în mediul academic dar și la curtea regală, așă că SS i-au sugerat regelui că ar trebui să scape de Ceasornicar’. Regele de abia așteptase sugestia asta, îl “omora” și pe el, adică pe rege, invidia care încetul cu încetul s-a transformat în ură deplină. Încetul cu încetul, Ceasornicaru’ devenise un fel de God pe Pământ, regele nu mai avea poziția de rege nici măcar la curte regală atunci când Ceasoonicaru’ era prezent la vreo petrecere sau discuție de la curtea regală sau chiar la vreo întâlnire importantă a guvernului. De aceea, dl. C. a fost dat dispărut. De aceea, când SS i-au sugerat că dl. C. ar trebui eliminat, regele a fost imediat de acord. Astfel, dl. C. a dispărut, pur si simplu. Nimeni nu știa dacă el fusese lichidat, aruncat în închisoare sau exilat. Cel mai probabil, Ceasornicaru’ fusese ucis. Sperăm că măcar nu a fost chinuit, chinuit  în temniță… ce altceva am putea să ne dorim? Noul evanghelist, Ioan sau Petre (pe care îl vrea cititorul) fusese sacrificat precum Iisus (deși Ceasornicaru’ nu putea fi catalogat ca noul Cristos). Însă, religia promovată de Ceasornicar cucerise nu doar întreaga populație a țării noastre atât de iubită, ci și popoarele vecine și, în câțiva ani/decenii (nu mulți oricum), religia lui G. devenise noua religie universal, unică, pentru toți oamenii de pe acest Pământ. Era prima religie din istoria umanității care cucerise (fără nici o armată, fără nici un Deep State, fără nici un SS internațional sau ceva de genul ăsta) întreg Pământul, religia era deja acceptată de majoritatea oamenilor de pe această planetă. Ce sfârșit frumos, nu? Asta da realizare absolută… să schimbi totul pe Pământ, nu doar cadrul de gândire al științelor particulare și filosofiei, tehnologiei, ci să mai introduce și un nou God pe Pământ, o nouă religie (fără crime, violențe, războaie, violuri, ucideri de copii și femei, fără să utilizezi SS, armata sau droguri, mass-media, și alte mijloace de manipulare), ce mare realizare! Ce uriașă realizare… și nici măcar nu era vorba de vreo “întrupare” a lui Λ pe Pământ, nu mai era vorba de nici fiu nemuritor rătăcit, pierdut printre muritorii-de-rând care devine muritor și apoi nemuritor și iarăși muritor, etc…. nici vorbă de așa ceva. Iaca, noua teorie științifică, noua filosofie, noua religie, noul God (nu pe Pământ, nici măcar în lumea noastră).

Trăiască G. (cred că era mort de mult – evit să mai folosesc noțiunea de timp, asta e)

Trăiască C., noul și ultimul evanghelist (care probabil era mort și ăsta).

Trăiască Λ

(care nici măcar nu are viață, dar ce altceva putem să transmitem cetățenilor de acestă planetă,

atât de frumoasă și de mișto, Pământul, care doar hipercorespunde cu noul God…

la dracu’, ce cuvinte frumoase, tăioase și restul…)

[1] In aceasta nota de subsol, mentionez ca nu putem sa il identificam pe Dumnezeu cu spatiul, ci doar cu timpul. Ar fi o problema cu prezenta lui Dumnezeu peste tot, ar trimite la panteismul lui Spinoza care ar insemna ca orice ucigas este parte a lui Dumnezeu (chiar daca ucigasul are liber arbitru… nu intram in discutii filosofice in aceasta poveste despre ceasuri, nici macar despre timp…) În fine, amintim aici un lucru interesant pe care îl știa și dl. G.: Spinoza fusese un mare filosof (făcea chiar parte din ăia 12 cei mai mari din toate timpurile, Kant fiind ultimul de pe listă, fără voia noastră), dar de meserie, filosoful era șlefuitor de lentile ale ochelarilor! Chiar și când i s-a oferit slujba de profesor la universitate, el a refuzat-o și a rămas, în continuare, șlefuitor de lentile ca oamenii să vada mai bine spațiul din jurul lor. Dl. C era ceasornicar, orice ceas indica timpul care dirija activitatea oamenilor orașului, a țării, indica curgerea vieții fiecărui muritor (toți oamenii erau muritori, chiar dacă erau aristocrați, regi sau împărați).

[2] THE MOST COMPLICATED CLOCK IN THE WORLD TO READ, https://www.youtube.com/watch?v=43KRqMoVM1I

[3] Întâmplător, dl. C. A citit un articol despre rezultatele actuale din sportul de inot la 100 m. Articolul surprinde incredibil de bine relația dintre ambiția sportivilor și cea a autorităților din fiecare țară, aceea de a obține cât mai multe medalii prin care imaginea țării respective să se mențină sau să fie ridicată și mai sus! Aceași situație este de 20 ani în știință și filosofie, domenii dominate un secol de către imperiul american (acum a devenit, datorită lui G., doar un ex-imperiu), iar in cunoaștere, totul fusese clădit și mai ales controlat (Dictatură, bineînțeles), în general de către americani, dar acum noua teorie a Somalezului a dărâmat TOT ce au construit americanii dar și restul marilor gânditori! Iaca de ce americanii au încercat, de mai multe ori, să îl ucidă pe Somalez.. articolul aici

l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fshare.google%2FfxZJTzwNGyUsWvy6M%3Ffbclid%3DIwZXh0bgNhZW0CMTEAYnJpZBEwMWdrdmUxTG5COTdkMFFJQwEeNykYQwfgutH6GyCw_z9FwuYiUehBHYFBMFVIAQG39JPzMrkjOWabuL3UCtE_aem_-c_mOfUzsvC4lGhKAx6How&h=AT1xm-h0hNFR4LNNzwEWEKmx7Zp6Hn30jZfgI4ugErNBsWs1cERlbBjbJ26_OMPGmG7iV0rDiu0UfSC3AjNeDAYgffN-DbP5XCUjebd9Kxq1PCVCIRA0wAykagsAq5mQWFrZNFXfFyUPWA&__tn__=H-R&c[0]=AT1M-jkNO_biWBEeMvyErAFV0T3ICY2hZIfUXSeVLkfVSKt908830s8isqU_aMIf7vx8fxZVbC2N2mRiCS8TRQbDzFJcoKDiJHh8Mrh7IS73jsooenu6uWF1HgSCRQ-aStkV4kcHE_0MQH4TvvYQrYmlDwflu0QpAs0K_tsL9gLsjgV7vTn3nGJk0H6hFlu6GbIFf1E48ON2mQ5wKjhwsH0

[4] “Art of Life”, song by Michelle Gurevich (2020): “Here comes a vision/ Dancing my way/ A cosmic giggle/ Invites us to play/ When you see a line/ A line that’s worth crossing/ You gotta cross that line/ That’s the art/ The art of life/ We belong together/ We belong together tonight/ In the art of life/ We belong together/ We belong together tonight/ A magic potion/ For me and for you/ Love is a dream/ Authored by two/ When you see the eyes/ That make you wanna turn away/ Don’t turn away/ That’s the art/ The art of life/ It’s not everyday you get the chance/ To be joined in such a perfect dance/ So when the masterpiece offers you a hand/ Take a chance/ That’s the art/ The art of life/ We belong together/ We belong together tonight/ In the art of life/ We belong together/ We belong together tonight/ Something in me/ Something in you/ Would make a masterpiece/ Something in me/ Something in you/ Would make a masterpiece/ In the art of life/ We belong together/ We belong together tonight/ In the art of life/ We belong together/ We belong together tonight/ We belong together/ We belong together tonight/ We belong together/  We belong together tonight/ (Source: Musixmatch

https://www.google.com/search?q=Gurevici+art+of+life+lyrics&client=opera&hs=l4I&sca_esv=2dfd597b30ca6995&sxsrf=AE3TifMRV47wBlMSDQ2xleVhmWm1oBbjMA%3A1755022740818&ei=lIWbaKHWMfCsi-gPyOm1iQw&ved=0ahUKEwih8KeY8YWPAxVw1gIHHch0LcEQ4dUDCBA&uact=5&oq=Gurevici+art+of+life+lyrics&gs_lp=Egxnd3Mtd2l6LXNlcnAiG0d1cmV2aWNpIGFydCBvZiBsaWZlIGx5cmljczIIEAAYBRgNGB4yBRAAGO8FMggQABiABBiiBDIIEAAYgAQYogQyBRAAGO8FSJ8QUJ4CWOcNcAF4AJABAJgBgQGgAbcHqgEDMC44uAEDyAEA-AEBmAIIoALzBsICCxAAGLADGAUYDRgewgILEAAYsAMYCBgNGB7CAggQABgIGA0YHsICCxAAGIAEGIYDGIoFwgIGEAAYFhgemAMA4gMFEgExIECIBgGQBgqSBwMxLjegB_EusgcDMC43uAfnBsIHBTAuMy41yAcc&sclient=gws-wiz-serp)

[5] Însemna că fostul editor al Somalezului, care îi spusese acestuia că acel Hypernothing din teoria lui era de fapt un nou Dumnezeu a avut dreptate, nu? Ce mai conta ca acel editor fusese credincions, era creștin? Acum nu mai era vorba de Dumnezeu creștin sau musulman sau budist, Era vorba de un nou God, unul mai degraba științific și filosofic, nu religion. Mai bine spus, era pentru prima dată în istoria umanității (nu a vreunui popor) când știința, filosofia și religa erau unite în mod deplin și perfect!

[6] Oare numele dlui G. urma sa fie pus alături nu doar de numele marilor oameni de știință (Newton, Einstein, Planck, Bohr, Dirac, de Broglie, Schrӧdinger și încă câțiva din mecanica cunatică, nu mulți) și a marilor filosofi (cei 12 de la greci până la Kant, oricum dupa Kant nu mai exista filosofi de puși in ramă), ci și (din punct de vedere al societății, nu mai contează din care țară, de pe ce continent), dar și lângă celor precum Iisus, Mohamed, Budha și restul înfăptuitorilor de religii din istoria umanității?

[7] https://www.youtube.com/watch?v=RK_h1C3X2sc