Festivalul Internațional „George Enescu” 2025 – aniversări, inovație și o lecție de unitate prin muzică

Lansare Festival George Enescu

Festivalul Internațional „George Enescu” ajunge, între 24 august și 21 septembrie 2025, la cea de-a 27-a ediție. Bucureștiul și alte orașe din România vor deveni, timp de 29 de zile, scena pe care 4000 de artiști din 28 de țări vor susține peste 100 de concerte. Este o ediție aniversară, dedicată memoriei marelui compozitor, dar și marilor personalități ale culturii muzicale mondiale.

„Menirea festivalului a fost dintotdeauna să promoveze arta lui George Enescu și să arate lumii spiritul său de compozitor, violonist, dirijor, pedagog și, mai ales, de om cu calități extraordinare”, a subliniat Cristian Măcelaru, directorul artistic al festivalului. El a amintit că ediția din acest an marchează 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui Enescu, dar și alte momente importante: 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici, 90 de ani de la nașterea lui Arvo Pärt, 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez și 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel.

Măcelaru a vorbit și despre vocația festivalului de a susține tinerii artiști: „Inspirat de felul în care Enescu promova talentele tinere, am adus pe scenă laureații Concursului Internațional, dar și orchestre de tinerețe. E important să continuăm această tradiție.” În plus, două serii de evenimente inedite – Enescu Immersive Experience la Muzeul MINA și Enescu in Control – vor aduce muzica clasică mai aproape de un public tânăr și divers. „Accesibilitatea muzicii clasice trebuie să devină o normalitate în România zilelor noastre. Povestea festivalului trebuie spusă din nou și din nou, pentru că ea ne aduce unitate prin muzică”, a adăugat dirijorul.

Cristina Uruc, directoarea executivă a festivalului, a atras atenția asupra dimensiunii logistice uriașe: „Rolul Artexim este să transpună viziunea artistică în realitate administrativă. Nu e puțin lucru să organizezi 4000 de artiști din 28 de țări. Lucrăm de doi ani pentru acest moment.” Ea a punctat și inovațiile ediției: integrarea noilor tehnologii, spațiile alternative (MINA Museum, Club Control), precum și dimensiunea socială – parteneriate cu asociațiile Climb Again, Motivation și Special Olympics pentru incluziune. „Festivalul este și despre a aduce împreună comunități și despre a oferi șanse egale de a trăi muzica”, a spus Uruc.

Primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a menționat că “Fără cultură nu există o națiune.”, dar a și dorit să transmită un mesaj diferit: „Nu o să vă spun că vom face o sală de concerte, cum ați mai auzit. Schimbăm paradigma: întâi facem și apoi anunțăm.” El a îndemnat tinerii să participe în număr cât mai mare la cele 29 de zile de festival.

Președintele Uniunii Compozitorilor, Dan Dediu, a salutat prezența violonistului Nemanja Radulović, pe care l-a numit „o flacără violonistică”, și a vorbit despre rolul festivalului de a comanda lucrări noi compozitorilor români. „Aceste piese se diseminează, sunt cântate pe scene din toată lumea. Este o ștafetă culturală pe care o ducem mai departe.”

Partenerii media tradiționali și-au reafirmat sprijinul. Radio România va transmite 63 de concerte, dintre care 34 în direct, restul înregistrate și difuzate ulterior, unele preluate și de radiouri internaționale, precum RAI Italia și Radio Belgrad. TVR va difuza 70 de concerte din 6 locații și o serie de emisiuni speciale, inclusiv „Young Revolution”, dedicată tinerilor artiști. „Este datoria noastră să ducem ștafeta către noua generație”, a subliniat Dan Cristian Turturică, președintele TVR.

Pentru TVR Cultural, directoarea Bogdana Pascal a adus un mesaj de suflet: „Festivalul Enescu e o familie. De 20 de ani mă regăsesc cu aceleași echipe, cu oameni dedicați. Mă simt acasă și mă bucur să fiu acasă.”

La final, ministrul Culturii, András Demeter, a prezentat pe scurt implicarea in festival a domniei sale timp de 20 de ani si a amintit cât de importantă este legătura cu Republica Moldova și a salutat prezența la festival a Filarmonicii din Moldova.

Astfel, ediția 2025 a Festivalului Enescu se anunță a fi nu doar o celebrare a memoriei lui Enescu și a marilor nume ale muzicii universale, ci și un moment de coeziune, inovație și speranță. Muzica aduce din nou împreună artiști și public, instituții și comunități, demonstrând că România poate fi un reper cultural global.

Publicat în Actualitate, Cele mai citite articole, Cultură, Editorial, Festivalul Internațional „George Enescu” 2025, Muzică, RecomandateRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *