„File cosmogonice”, o expoziție interogativă plină de culoare – Într-un mod de a vedea se proiectează un mod de a fi

Sentimentele ne deschid spre lume și spre ceilalți, ne dezvăluie valori, iar dragostea-sentiment este o dragoste de bunăvoință, care face ca noi să ne bucurăm de fericirea altuia.

La Corina Melinte este ceva mai mult decât sentiment, e o pasiune pentru pictură, emoțiile ei prelungite sunt trecute într-o stare cronică.

Emoția, spunea Kant, acționează ca o apă care rupe digul, pasiunea ca un torent care își sapă albia din ce în ce mai profund. (Antropologia din punct de vedere pragmatic).

Stendhal a descris foarte bine acest proces psihologic, sub numele de cristalizare. O creangă banală, aruncată în salinele din Salzburg, este scoasă după un timp acoperită toată de cristale, scânteietoare precum o bijuterie. Iar aceasta e o imagine relevantă a ceea ce se petrece în starea de pasiune a artistei Corina Melinte. Omul e o ființă psihologică, iar artista filtrează lumea contemporană printr-o cromatică voit optimistă. Spunea Descartes că „oamenii pe care pasiunile pot să-i miște cel mai mult sunt capabili de a gusta din plin plăcerile în această viață”, iar un om fără pasiune ar fi un rege fără supuși.

Cu toate acestea, pasiunea ei pentru pictură nu devine exclusivistă, obsesivă, făcându-și loc și călătoriile, limbile străine, comunicarea cu muzica și oamenii. Tablourile ei transcend de multe ori figurativul și simpla bucurie cromatică, având de aceea și un miez filosofic.

Alphonse Lamartine spunea : „Doar o singură ființă ne lipsește și totul e pustiu.” În opoziție cu aceasta, la Corina Melinte există însă un suflet care refuză circumscrierea univocă sau unidirecțională, fie ea atât de ofertantă precum artele plastice. Există o transcendență în unele lucrări, dincolo de figurativ și expresia plastică imanentă. De exemplu, lucrarea Cine sunt eu? , care ne duce cu gândul la versurile „Aud vibrând vocea ta în toate zgomotele lumii” Paul Éluard, (poet francez). Aici, în tablou, ar putea fi vocea transcendenței… Este o pasăre, acoperindu-se cu aripile protectiv, privind interogativ spre sinele luminos, unde se află simbolic o piatră, cu trimitere la Cel care a spus despre sine că „este piatra din capul unghiului” (Psalm 117, 22). Artista aici se dezvăluie ca cea care a rupt-o cu prestigiul înșelător al lumii sensibile pentru a trăi revelarea ideii. Pasărea, sufletul artistei, pune sub semnul întrebării lumea exterioară, pentru a pune întrebarea cine sunt eu? Acest tablou transformă un eveniment, al expoziției de azi, într-o experiență revelatoare, plină de tâlc. Omul este singura ființă care se interoghează asupra propriei sale naturi și se pune în chestiune. Arta spre care privim acum ne arată, o dată-n plus, că omul este singura ființă capabilă de acte dezinteresate, arta vizează frumusețea în afara oricărei preocupări utilitare. Cum spunea Anatole France: „cățelușul d.lui Bergeret nu privea niciodată albastrul cerului necomestibil”.

Această interogație existențială ne arată totodată câtă distanță există între regele creației, omul, făcut de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, și cei ce zic că omul e vărul maimuței ori strănepotul melcului, de care vorbește Jean Rostand.

Artista pune pecetea omului liber pe universul orb, absurd, iar într-o lume din care sensul a fost izgonit, după prăbușirea încrederii în religie, arta rămâne probabil singura monedă a absolutului care rămâne pentru mulți dintre noi.

Deosebit de reprezentative devin și lucrările „Cheile genelor” și „Emoții sacre”, dar timpul ne presează pentru că mai așteaptă și alți vorbitori.

Iar dacă cosmogonie înseamnă o teorie (religioasă, filozofică sau mitică) despre originea Universului, atunci putem spune că, această expoziție, a 5-a a artistei, cu peste 40 de lucrări, intitulată sugestiv, „File cosmogonice” , reprezintă o invitație la interogațiile cele mai relevante asupra ontosului uman și a destinului nostru… Albastrul obsesiv din majoritatea tablourilor trimite la cerul infinit de deasupra noastră, la întrebările fără răspuns, la privirile exoftalmice ale sufletului, dar și la exclamația lui Blaise Pascal, care, privind spațiile nesfârșite ale nopților înstelate, exclama: „Tăcerea veșnică a acestor spații infinite mă înfioară!”

 Mutatis mutandis, sufletul privitorului vibrează nu doar la cromatica opulentă a tablourilor, perspectivă meridională, tributară soarelui din Spania, unde a locuit și s-a format mulți ani Corina Melinte, dar mai ales la firul discursiv al unor interogații care așteaptă să fie recuperate și conturate verbal, precum și metabolizate în inimi care frământă multe într-o viață de om…

•  ,,File cosmogonice” – expoziție de pictură al cărui vernisaj a fost pe 05 octombrie 2024, ora 11,  la Cercul Militar Iași, de pe b-dul Carol I nr. 7, prezentată de Radu Sever Ungureanu și  Gabriela Filip, curatoriată de Petruța Luchian