Galina Martea: Universul literar al poetei Mihaela Aionesei

Născută sub semnul zodiacal al săgetătorului, Mihaela Aionesei (n.6 decembrie 1971, Pașcani, din 1982 stabilită cu traiul în municipiul Târgu Secuiesc, Județul Covasna)este identitatea română care prin harul său scriitoricesc contribuie enorm la completarea literaturii românești și, evident, la valorificarea culturii naționale. Mult cunoscută în calitate de poetă (debutul literar având loc în anul 1984, în ziarul „Cuvântul Nou”(nr.4052) din orașul Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, cu poezia „Pace”publicatăla rubrica „Tinere condeie”, iar debutul editorial fiind în 2011 cu volumul de versuri „Cerșetori de stele”, Editura Art Book, Bacău), Domnia sa de-a lungul timpului a publicat 13 volume de poezie, printre care: „Anotimp (i)legal-lumina”, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2013; „Insomniile bufniței”, Editura Eurostampa, 2014; „Surâsul dintr-o lacrimă”, Editura Eurostampa, 2015; „Zodia palmelor tale”, Editura Libris Editorial, 2016; „Cămașa de sare”, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2016; „Anotimp sihastru”, Editura Stefadina, București, 2016; „Sisifa”, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2018; „Sisifa”, reeditată, Editura Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea, 2018; „Covăsneni pe urmele făuritorilor Unirii ”, jurnal de călătorie în colaborare cu prof., dr. Florentina Teacă, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2019; „Albatrosul cu aripi de sare”, român-francez, Editura Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea, 2020; „La pas prin Patria Mamă” (publicistică, Editura Eurocarpatica, 2020;  „Cerul de la capătul scării”, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2021; „Duminică, în octombrie”, Editura Neuma, 2023; respectiv, Mihaela Aionesei este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București-Poezie (2019) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-Filiala Brașov (2020), colaborator la cotidianul „Mesagerul de Covasna” și la ziarul online al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, redactor colaborator la revistele „Vatra Veche„ (Târgu Mureș) și „Rotonda Valahă” (Râmnicu Vâlcea), coautor în peste 30 de antologii editate în România și în afara țării, prezentă în lucrarea „Un dicționar al Scriitorilor Contemporani” (vol. VIII, coordonator  Ioan Holban, Editura Tipo Moldova) și, nu în ultimul rând, laureat al multor premii și mențiuni de valoare de talie națională și internațională.

După lecturarea câtorva dintre cărțile sus-menționate putem constata că întreaga operă poetică a Mihaelei Aionesei este o viziune largă asupra fenomenelor ce aparțin existenței umane din acest univers, totodată o viziune plină de sensibilitate accentuată asupra lumii spirituale prin intermediul căreia se resimt și se desprind constant stările sufletești ale scriitoarei, în centrul subiectelor fiind plasată,în mod prioritar, suferința și îndurarea, preocupările și incertitudinile,întristările și bucuriile omului în dimensiunea naturii, – o sinteză bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, o manifestare între fenomene ce reprezintă viața pământească în raport cu cea astrală, viața spirituală cu cea materială, relația dintre bine și rău, dintre păcat și antipăcat – „Lasă-mă și azi sorbind cu nesaț/ să-mi tămăduiesc neputințele,/ să lepăd spaima omenească a firii,// ajută-mă să-mi fie sete mereu/ de apa mântuirii cea sfântă/ să Te mărturisesc simplu și firesc/ așa cum Tu vrei, nu când pot eu…”(Mărturisire). Într-o exprimare, totul este o concepție filozofică despre lume și univers, despre ființa umană în formula vieții. Descrieri, uneori nespus de triste, fundamentate pe sinteza laturilor și însușirilor esențiale ale existenței umane. Compunerile literare ale poetei deseori sunt interpretate în dependență de stările sufletești, astfel cele relatate se prezintă sub o formă concret definită, cu percepții imaginare ale unor lucruri reale vieții umane. O sintagmă care vorbește despre acest fenomen se prezintă astfel: „Aici lângă cruce/ mi se deschid venele./ Sângele parcă-i mir/ îmi vindecă rănile./ Aici lângă cruce/ mă-ntâlnesc cu mama./  Pe înserat/ se apropie/ cu cerul în spate/ și tata.// Aici lângă cruce/  plânsul meu e prunc./ Inima nu mai e piatra/ ce-mi vine s-o arunc./ Numai lângă cruce/ trupul meu e zmeu./ Mâinile împreunate/ înalță un curcubeu.”(Lângă cruce). Cu un impuls divin și o inteligență aparte, poeta are un mare spirit de imaginație, astfel având capacitatea de a reda cu multă iscusință mesajul artistic printr-o formă nespus de reală, evident, sensul este conceput de un conținut arhiplin de sentimente inocente față de oameni, părinți, univers, deci, față de tot ceea ce este prezent în viața pământească, firește, proprie omului. Opera poetică a Mihaelei Aionesei este interesantă prin originalitate, conţinutul exprimând destul de vizibil capacitatea scriitoricească în a crea lucruri demne de apreciere – „Sângele meu e alb/ de zăpezi. Alb de dor./ Alb de tine, de iubire./ Inima – o lebădă și ea,/ tot albă, plutește/ într-o tăcere desavarsită/ fără s-o poată clinti ceva/ din hotarârea cu care/ își duce între aripi liniștea...(Luna albă-April); ca urmare se profilează modul ingenios al exprimării, acesta demonstrând spiritul inventiv al ideilor ce este suprapus cu spiritul intelectual al identității personale. Așadar, genul poetic impresionează prin farmecul metaforelor, prin modulde a reflecta versul liric cât mai frumos prin vibraţiile vieţii cotidiene, accentul mereu fiind pus pe existenţa omului din acest univers. Este spectaculară această viziune, iar meditaţiile realizate sunt trecute prin intermediul unui sentimentalism pur ce redau, la direct,dragostea/ preocupărilefaţă tot ceea ce se numeşte viaţa umană. Relatările poetice sunt prezente printr-o formă clară a gândirii logice, a unei gândiri exacte ce exprimă transparenţă în cuvântul redat: „încearcă-mi Doamne ușa/ aprinde-mi crinii/ fă din ei povești/ și adoarme-mi zmeii/ în care cred/  și mă trădez/ ardere cu iz de mir/ să mă revărs în cenușa/ unde o vrabie se bălăcește/ în lipsă de apă”(Lumină vie).

Referindu-ne la ultimul volum de poezie„Duminică, în octombrie”, apărut la Editura Neuma, 2023, vom revarca că versul liric al scriitoarei Mihaela Aionesei emigrează prin spații astrale unde se regăsește mereu pe sine însuși, în același timp interpretând aspecte ce se suprapun cu meditația cosmologică, astfel conversând cu creatorul și cârmuitorul lumii – Dumnezeu, concomitent condamnănd firescul și nefirescul: „Noi toți mergem/ pe un fir / subțire de ață/ mai hotărâți/ mai șovăielnici/ mai cu regrete/ după cum ni s-a dat.// Din când în când/ cad doar cei care / se uită în jur/ și văd până hăt departe/ în ochii aproapelui/ acolo unde/ și apei îi este sete / și pâinii îi este foame/ de-un strop de omenie.”(Avuție). Trecând de la meditația cosmologică la cea care există de fapt în realitate, poeta definește o altă formă a expresiei, aceasta fiind transpusă printr-o stare a durerii și a necazului uman: „drumul spre mâine/ e împânzit de târâtoare/ fac slalom/ fără să mă supun/ fără să tulbur / chipul lor hâd// împietresc/ într-o lacrimă/ pe luciul ei/ crucea/ îmi pare/ mai frumoasă/ decât/ propria naștere”(Drumul crucii). Totodată, pe lângă întrebările pe care și le asumă mereu către sine și universul divin, poeta găsește ultimul răspuns în spațiul cosmic, care este Dumnezeu și propria viață. Trăind prin acest spațiu al divinității, autoarea cărții își găsește drumul prin lumină doar prin libertatea interioară care îi dă puterea deplină de a-și expune gândurile pe fila de hârtie așa cum le dorește ea însuși, de a trăi și a crea lucruri frumoase pentru sine, pentru țară și pentru semenul său – totul având menirea de a fonda valori ce pun bazele unei culturi în viața unui popor. Analizând opera lirică a scriitoarei, inclusiv volumul „Duminică, în octombrie”, scriitorul Horia Gârbea (doctor în  inginerie) relatează: „Mihaela Aionesei este o poetă care scrie cu o anumită violență, fără a se cruța nici pe sine. E forma ei de a masca duioșia printr-o ofensivă continuă. Să nu credeți nimic din ce scrie poetul! – cere ea cititorilor. Poemul lui e o capcană de prins inimi. Astfel, autoarea și-a luat măsuri de precauție înainte de a afirma un adevăr: se află, da, într-o campanie de cucerire, la vânătoare de inimi. De aceea, spre deosebire de ea, vă îndemn: credeți tot ce vă spune această poetă!”.

Despre creația literară a poetei Mihaela Aionesei și-au expus părerea mai mulți critici literari consacrați, cât și alți scriitori, poeți, personalități din sfera intelectuală, printre aceștia  regăsindu-se: Calistrat Costin, Ion Popoescu Topolog, Horia Gârbea, Ioan Radu Văcărescu, Adrian Alui Gheorghe, Șerban Codrin, Ion Roșioru, Ionel Bota, Ion Pachia Tatomirescu, Valeria Manta Tăicuțu, Radu Ilarion Ciobanu, Angela Mamier Nache, Florea Burtan, etc.

Privind creația literară a Mihaelei Aionesei, atunci vom remarca faptul că în joc este prezent talentul scriitoricesc, capacitatea poetică fiind redată prin vibrațiile interioare ale spiritului uman. Creația literară proprie scriitoarei este realizată pe criterii de calitate, caracterizându-se ca una foarte bună și de o intensitate anumită ce corespunde unui nivel intelectual adecvat. Pentru a-și atinge idealul spiritual, Mihaela Aionesei muncește mult, fără răgaz, întru binele societății române, activează pentru a primi satisfacție sufletească, în așa mod realizând pe viu emoția umană (atât de bucurie, cât și de tristețe) care este expusă prin versul liric, prin opere literare ce sunt create prin intermediul harului scriitoricesc divin. Prin urmare, poezia este spațiul prin care există autoarea volumelor sus-menționate, – acestea fiind lucruri frumoase și mărețe pentru patrimoniul cultural român.

Galina MARTEA

Publicat în Fără categorieRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *