Iașul văzut prin ochii lumii. „UNAGE Iași ART RESIDENCY”, expoziție coordonată de artista vizuală Ioana Palamar

Expoziția „UNAGE Iași ART RESIDENCY”, coordonată de Ioana Palamar, reunește artiști proveniți din spații culturale îndepărtate, fiecare purtând cu sine un vocabular vizual propriu, sedimentat din tradiții, experiențe și sensibilități distincte. Întâlnirea lor configurează o cartografie imaginară a modurilor în care Iașul poate fi perceput, traversat și resemnificat. Artiști vizuali din Statele Unite, Japonia, Polonia, Mexic, Grecia, Brazilia și Marea Britanie nu propun o simplă succesiune de lucrări, ci deschid un câmp de interpretare în care orașul devine un text în perpetuă rescriere. Privindu-l din perspectiva estetică a acestor artiști, ieșenii se redescoperă, regăsind tonalități și inflexiuni ale spațiului familiar, adesea trecute cu vederea. Noțiunea de „planetar”, formulată de profesorul univ. dr., Cristian N. Ungureanu, prorectorul UNAGE Iași, capătă aici consistența unei structuri narative plurale: un roman al privirilor, unde fiecare artist înscrie un capitol vizual dedicat propriei sale întâlniri cu Iașul. Diferențele culturale nu funcționează ca limite, ci ca variațiuni ale unei fraze cromatice, fiecare contribuind la amplificarea sensului. Expoziția se conturează ca un dialog vizual de amploare globală, o orchestrare de perspective ce converg într-o singură și complexă poveste vizuală despre oraș.

Culorile mexicane, bogate și calde, par desprinse dintr-o mare frescă latino-americană. Tonurile poloneze, mai discrete, amintesc de fotografia poetică în griuri fine. Obiectele japoneze, simple și curate, au ceva din fragilitatea unui haiku în care fiecare detaliu contează. Video-urile occidentale aduc ritmul orașelor mari, montaje rapide și scene care creează tensiune și continuitate. Toate aceste voci artistice nu se ciocnesc; dimpotrivă, se armonizează ca într-o compoziție bine gândită. Ele arată cum artele vizuale pot împleti filmul, instalația, fotografia, pictura și obiectul într-un limbaj comun, în care diferențele devin nu distanțe, ci punți.

Poate cel mai memorabil moment vizual al acestei expoziții nu este o lucrare statică, ci un videoclip filmat la Biserica Trei Ierarhi, unde trecutul și prezentul se întâlnesc într-un dans vizual delicat. În acest cadru, baloanele de săpun urcă ușor în aer, oglindind pentru o clipă cerul, piatra veche și lumina care se strecoară printre zidurile monumentului. Ele plutesc ca niște lumi fragile, mici universuri suspendate, ce atrag privirea și invită la contemplare, amintind de atenția minuțioasă cu care pictorii impresionisti surprindeau lumina și momentul. Prin iarba din apropiere, o pisică albă se plimbă calm, aproape indiferentă la spectacolul care se desfășoară în jur. Ea devine, fără intenție, un actor poetic al videoclipului: albă, felină, ca o tușă luminoasă într-o pictură de Chagall sau într-un cadru minimalist de cinema experimental. Mișcarea ei molatecă și deliberată contrastează cu fragilitatea baloanelor, construind o scenă de echilibru vizual între obiect, lumină și ființă. Biserica Trei Ierarhi stă nemișcată, martor al secolelor, piatră care ascultă timpul cum trece, purtând greutatea istoriei cu tăcere și demnitate. În fața acestei prezențe stabile, baloanele de săpun devin simbolul clipelor efemere, lumini ce se nasc și se sting. Între aceste extreme — piatra veșnică și zborul fragil al baloanelor — pisica albă traversează scena ca un punct de echilibru, fără grabă, fără regrete, măsurând lumina și spațiul cu ochii ei, observând permanența și efemeritatea fără a interveni, ca un un martor tăcut al lumii care se schimbă mereu, simbol al unei conștiințe care percepe, contemplă și se află în armonie cu ritmul lucrurilor. Videoclipul, în această simplitate, se transformă într-o metaforă vizuală a existenței, un mic poem cinematic în care tradiția, fragilitatea și observația atentă a vieții se întâlnesc într-o scenă aparent simplă, dar puternic încărcată de semnificație. Poate de aceea imaginea rămâne în memorie: are ceva din poezia care nu se decriptează, ci lasă loc gândului. Seamănă cu paginile din literatura care te atinge printr-un detaliu aparent banal — un gest, o lumină, o creatură care trece — așa cum sugerau scriitorii care vedeau miracolul în lucrurile mici.

Catalogul expoziției completează totul cu o claritate binevenită. Este un instrument de orientare, un fel de hartă pentru citirea imaginilor. În artele vizuale, interpretarea nu apare întotdeauna de la sine; ai nevoie uneori de un text care să îți explice contextul tehnic, intenția artistului, mediul folosit. Catalogul face exact asta și dă publicului cheia potrivită pentru a intra în fiecare univers expus.

Întreaga rezidență artistică funcționează ca un poem construit din imagini. Artiștii veniți în Iași nu doar observă orașul, ci îl „traduc” prin propriul limbaj vizual, apoi îl oferă înapoi publicului într-o formă nouă, un  Iași ca un text deschis, ca o scenă unde fiecare artist vizual adaugă un fragment, o culoare, un gest.

Ioana Palamar a conturat un proiect în care orașul și lumea nu se contemplă dintr-o distanță convențională, ci se întâlnesc într-o apropiere firească, lipsită de emfază. Expoziția iradiază o sinceritate discretă și o sensibilitate bine temperată, păstrând un echilibru care permite emoției să se insinueze cu naturalețe, fără patetism. „UNAGE Iași ART RESIDENCY” se dezvăluie ca o poezie vizuală a prezentului ieșean, o meditație asupra felului în care privirea capătă profunzime atunci când este dispusă să se deschidă afectului. Filmul, fotografia, instalația, obiectul, pictura și micile întâmplări ale vieții cotidiene — până și apariția delicată a unei pisici albe rătăcind printre baloane de săpun în fața unui monument vechi — devin fragmente ale unei singure narațiuni vizuale, în care banalul și simbolicul se așează într-o armonie neașteptată.