Înțelepciunea dialogului și sensul vieții

În decursul existenței sale, fiecare om se întâlnește cu problematica sensului propriei sale vieți și, cel mai probabil, cu cea a sensului vieții în genere. I se întâmplă acest lucru și celui care descoperă relevanța acestor probleme, punând explicit întrebări de acest fel, dar și celui care, dintr-un motiv sau altul, nu se gândește niciodată la astfel de lucruri. Sau, dacă este totuși vizitat de asemenea gânduri, nu intenționează să le formuleze într-o manieră explicită. Indiferent dacă e cultivat sau nu, dacă e predispus mai mult sau mai puțin la reflexivitate, fiecare om are cel puțin un presentiment al sensului vieții. În cartea sa recentă (Despre simțul vieții. Întrebări, perplexități, credințe, Polirom, 2021), profesorul Ștefan Afloroaei are în atenție această complexă temă, cu privire la care în ultima vreme pare tot mai dificil de meditat cu seriozitate, odată cu inflația ofertelor care promit un sens al vieții și a pseudo-rețetelor pentru a trăi bine.

Un fapt rămâne cu totul indecis: descoperim și recunoaștem un sens al vieții, sau sensul este doar acela pe care îl dăm noi înșine? În această privință, chiar indecizia dilemei este importantă sau, pentru a folosi un termen drag autorului, a alternativei, a bifurcației între două posibilități (sau moduri de a fi) care se ivesc la fiecare răspântie a vieții.

Cartea e construită, aș spune, ca un răspuns și o analiză personală pornind de la discuția lui Jean Grondin, cunoscutul hermeneut canadian, din lucrarea Despre sensul vieții. Eseu filosofic (2003, trad. rom. 2019). Desigur că ea poate fi citită și independent de scrierea lui Grondin, preocupările lui Ștefan Afloroaei pentru problematica avută în atenție fiind mult mai vechi. În primul rând, autorul urmărește exact cele patru înțelesuri ale cuvântului sens, așa cum sunt ele identificate și de Grondin: direcția (extinderea, cursa care începe cu nașterea și se întinde până la moarte); semnificația (faptul semnificativ, relevant); simțul vieții (mirosul, flerul pentru viață, gustul vieții, despre care vorbea Augustin, simț care trimite către o artă de a trăi); capacitatea de a judeca viața (de a o măsura sau a o aprecia, care se concretizează într-o formă de înțelepciune). În al doilea rând, Ștefan Afloroaei pornește de la observația, pe care o face și Grondin (preluată de fapt de la Volker Gerhardt), conform căreia expresia „sensul vieții” ar fi fost folosită pentru prima oară în scrierile timpurii ale lui Nietzsche, în două fragmente (din 1873, respectiv 1875) în care este vorba despre „sensul vieții pământești”, respectiv despre „sensul și valoarea vieții”. Expresia revine și în § 357 din Știința voioasă, unde Nietzsche vorbește despre „întrebarea schopenhaueriană: dar oare existența are în general vreun sens?”, precum și în pasajele privitoare la nihilism. Interesant este faptul că o apariție anterioară a expresiei „sensul vieții”, mai rar avută în atenție, cea din lucrarea Repetarea (1843) a lui Kierkegaard, are loc tot în contextul constatării lipsei de sens a vieții. Am putea infera de aici că ea apare ca problemă abia atunci când sensul vieții nu mai este deja dat, sau chiar de la sine înțeles, deja prescris printr-o ordine prestabilită a lumii. Grondin se sprijină în această privință pe analizele lui Rémi Brague, privite cu oarecare circumspecție de Ștefan Afloroaei.

Tot cu rezerve este privită de autor și concluzia trasă de Grondin din textele nietzscheene, conform căreia sensul vieții devine o problemă pusă explicit doar pentru acel tip de om care preamărește puterea deplină a individului, mai ales a celui care face din viața sa o operă de artă (iar tipurile amintite de Nietzsche sunt artistul, sfântul și filosoful). O primă rezervă se referă tocmai la metoda tipologică a lui Nietzsche (o fațetă a metodei genealogice), căreia autorul îi preferă, aș spune, o hermeneutică a formelor simbolice, deja la lucru încă din prima sa carte, Ipostaze ale rațiunii negative. Scenarii istorico-simbolice (1991). Descriind și interpretând elementele de fond ale înțelegerii de sine a omului, aceasta ia chiar chipul unei hermeneutici a datelor prealabile (echivalentă unei metafizici). A doua rezervă privește ideea conform căreia doar indivizii puternici găsesc un sens pentru că doar ei reușesc să imprime vieții acel sens, iar în posteritatea lui Nietzsche am fi definitiv marcați de această prejudecată, în vreme ce anterior problema sensului vieții nu se punea ca atare întrucât viața dobândea acel sens pe care îl avea chiar ordinea lumii. Pentru orice moment sau epocă, arată autorul, a fost valabilă o alternativă a modurilor de a fi.

Privitor la lucrarea Privind altfel lumea celor absurde (2013) spuneam, la momentul apariției, că autorul îmbrățișează în multe privințe limbajul fenomenologiei. În Fabula existențială (2018) și în lucrarea recentă, se apropie mai mult de gândirea lui Nietzsche. Faptul poate părea surprinzător, căci în joc este problema constituirii sensului, pentru care fenomenologia ar fi un ghid cel puțin la fel de potrivit. Însă aforismele lui Nietzsche sunt extrem de ofertante dacă vrem să urmărim modul în care sensurile și valorile pătrund în corp, în simțuri, instincte, nevoi, afecte. Astfel, ele nu rămân abstracte, ci devin sensibile, putând fi simțite ca atare. Apetența lui Nietzsche pentru identificarea modurilor în care sensurile sunt introduse în lume, pentru a fi mai apoi destituite, eliberând astfel voința în vederea impunerii unora noi, este gândită după două modele greu de sintetizat: jocul și lupta. Fenomenul puterii și înțelegerea biologistă a vieții (dar contra lui Darwin, așa cum îi înțelege Nietzsche teoria) sunt transferate și asupra conceptului de sens (al vieții). Nietzsche înțelege deci problematica sensului vieții după scenariul puterii, al dominației care, în cazurile speciale, este inocentă, fiind eliberată de orice vină (indusă, crede acesta, prin intermediul valorilor morale). Autorul se desparte aici de Nietzsche, fără a se apropia de continuatorii săi poststructuraliști, de alte hermeneutici ale suspiciunii sau de analizele dedicate biopoliticii și bioputerii. Aș crede că motivul rezidă în adoptarea unui anumit model, preferat și de Gadamer, cel al dialogului sinelui cu el însuși. Or, un astfel de model estompează ascuțișurile criticii de sine, precum și ale criticii aplicate societății sau istoriei în care trăim. Nu denunță, ci înțelege. Include, caută integralități, însă nu reduce totul la identic. Analizând în cărțile anterioare maladiile culturii ori ale interpretării, ca o replică târzie la medicina entis a lui Noica, ai totuși senzația că miza nu e niciodată ancheta și aducerea în fața unui tribunal, ci exersarea unei înțelepciuni a dialogului elevat. Spre deosebire de Gadamer, pentru care în orice dialog există o preeminență hermeneutică a întrebării asupra răspunsului, Ștefan Afloroaei pune în evidență solul răspunsurilor, al presupozițiilor, analogiilor, reprezentărilor, credințelor, așteptărilor și imaginilor din care izvorăsc întrebările, inclusiv cea despre sensul vieții.

Imaginile și analogiile discutate sunt de un interes aparte: viața ca o călătorie, un scenariu dramatic, un text, o carte, un târg, un război, un carnaval, ca torsul unor fire și urzirea pânzei, ca navigare, la care se adaugă unele recente, precum filmul și colecția de fotografii, dar și toate tipurile de labirint (analizate de Umberto Eco). La limita cealaltă, a posibilităților pe care le avem în față, a libertăților noastre care fac posibile modurile elevate ale vieții, se ajunge activând experiențele care trezesc un simț al vieții. Autorul nu se rezumă la angoasa provocată de experiența morții, cum face Heidegger, ci amintește și iubirea, bucuria, experiența frumuseții, pentru ca în alte pagini să invoce experiențele plictisului și mirării. Avem astfel o versiune existențială a hermeneuticii, sau a metafizicii, în accepțiunea deja amintită. Probabil e singura care nu doar expune suficient de clar cum e posibil sensul vieții, ci reprezintă în același timp o călăuză pe drumul către acesta.    

Publicat în PrintRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *