„MANIFESTUL DOLIULUI UITAT” – versuri Sara Pleșa-Popescu

MANIFESTUL DOLIULUI UITAT:

Într-o lume care a uitat să plângă, păpușile încă țin doliu.

– Sara Pleșa-Popescu

Există imagini care nu ar trebui să existe. O jucărie rămasă tăcută lângă trupul inert al unui copil. Un leagăn gol pendulând în vânt, acolo unde râsul a fost frânt. Aici nu mai e metaforă, ci realul dus la extrem – realul care începe acolo unde gândirea tace. Într-o lume în care apusul cel veșnic se frânge la pământ cu aprobări tăcute, rugăciunile nu mai au cupolă, nu mai au cer să le asculte.

Poți să crezi ce vrei. Să te îmbeți cu idealuri, cu dogme, cu reflexii în oglinda unei morale de împrumut. Dar faptele sunt mai limpezi decât orice discurs. Și ele nu pot fi dezmințite. Nimeni nu va mai reda viață acelui suflet. Nimeni nu va mai alina brațele goale ale părinților. Iar cei care ar fi trebuit să privească drept în rană, privesc în altă parte. Pentru că e mai comod. Pentru că e mai profitabil. Pentru că nu e al lor.

Ce rușine de umanitate.

Nu sunt mamă, dar știu: a pierde un copil nu e o experiență, e o explozie care lasă lumea în bucăți.

Și uneori mă întreb – chiar dacă aș fi fost sănătoasă, chiar dacă viața mea ar fi fost întreagă – cum aș fi putut fi cu adevărat fericită într-o lume care acceptă absurdul ca pe o normă?

E suficient să-ți pui lentile roz peste ochii aproape închiși și să declari că e pace? Realitatea nu cere părerea noastră. Ea e. Și e cumplită. În colțuri îndepărtate sau aproape de noi. În aerul rarefiat al marilor puteri, dar și în colbul tăcut al drumurilor de țară. Nedreptul nu se oprește la granițe.

Unora li se dă. Alții sunt lăsați pradă zarurilor aruncate în plictis. Exilul din viață nu face statistici etice. Uneori pare aleatoriu. Alteori pare doar un gest repetat din inerție până la uitare.

Și nimic nu mai șterge asta. Nici timpul. Nici discursurile. Nici tăcerile. La fel cum nimic nu mai șterge alte tragedii uitate, înfășurate frumos în amnezia colectivă. Poate doar uitarea, da – acea formă de politețe a istoriei. Am devenit doar uitare.

***

Despre autoare

Sara Pleșa-Popescu (n.1995), tânără artistă și autoare de carte din Deva, județul Hunedoara, a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din orașul natal, continuându-și studiile la Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Ulterior, a obținut un master în Literatură Comparată la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Începând cu 2017, Sara a activat o vreme în sfera criticii de artă, scriind pentru revistele „Tribuna”, „Forma” sau „Echinox”, contribuind și ca prozatoare. De asemenea, este o prezență activă în domeniul artelor plastice, participând la o serie de expoziții.

A debutat literar cu volumul de poezie în limba engleză Paper Cut. Poems, publicat în 2021 la Editura ePublishers, un volum care invită cititorii să exploreze perspectiva autoarei asupra vieții, morții și condiției umane.

În 2024, Sara lansa primul volum de poezie în limba română, intitulat Retrospectiva rănilor, publicat la Editura Junimea. Volumele conțin și lucrări de artă ale autoarei. Ea scrie și împărtășește periodic poezii și fragmente din textele ei pe diferite platforme online.

Trebuie spus și faptul că Sara se confruntă de câțiva ani cu probleme de sănătate legate de boala Lyme, iar textele și lucrările de artă reflectă mult din gândurile și trăirile ei, umbrite de dureri fizice și sufletești. În decembrie 2022, a înființat „Asociația Sara Pleșa-Popescu pentru Boala Lyme” în Cluj-Napoca, având ca scop sprijinirea persoanelor afectate de această afecțiune.

Recent, Sara a început să-și scrie gândurile și să povestească experiențe legate de sistemul medical românesc și condiția pacientului în țara noastră, relatări în care se regăsesc tot mai mulți.

Note, Cosmina Marcela Oltean

Foto, Sara Pleșa-Popescu