Mirela Iordache: De la sediment la structură. Despre evoluția proiectului „MACRO”

Noua expoziție „ÎN ABSTRACT – MACRO”, prezentată de Mirela Iordache la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, marchează un moment de inflexiune într-un demers început în 2022 și prezentat public în 2023, în cadrul expoziției „Suspendare” de la Biserica Evanghelică din Herina. 

Dacă atunci pictura era suspendată, literalmente, într-un spațiu sacru care îi amplifica dimensiunea meditativă, astăzi aceasta este reorganizată, contextualizată și supusă unei lecturi structurale. Expoziția actuală este o etapă de clarificare și radicalizare a unei cercetări asupra materiei picturale, începută cu ani în urmă.

Materia ca tensiune

În accepțiunea sa, proiectul Macro a fost construit pe o explorare atentă a materialității. Artista descrie procesul astfel:

„Lucrările au fost realizate prin utilizarea rășinilor, pigmenților și tușurilor pentru caligrafie puse pe pânză, deoarece am încercat să pun în valoare tensiunile dintre suprafețele mate și zonele opace, cât și contrastele formate dintre sedimentul pigmentului și reacția chimică a rășinii pe pânză, alături de transparențele acesteia generate de procesul de uscare.”

Această descriere indică o practică situată la granița dintre pictură și experiment material. Reacția chimică, sedimentarea, transparența devin factori activi ai compoziției. Imaginea nu este ilustrativă, ci rezultatul unei negocieri între gest și proces.

„Această dinamică materială de revenire peste straturi a generat […] un spațiu pictural stratificat, susținut de gest și de materie, ce au construit o lume Macro de forme abstracte.” Stratificarea nu este doar tehnică, ci și conceptuală: Macro înseamnă amplificare, investigare microscopică a materiei picturale până la dizolvarea referinței figurative.

De la plan la volum

Etapa actuală introduce ieșirea din plan. Intervenția volumului geometric – o rețea din fire de sfoară colorată țesută pe un paralelipiped torsionat – produce o prelungire a tensiunilor picturale în spațiul tridimensional.

Artista explică această intenție: „Obiectul tridimensional plasat în fața lucrării este un modul de extensie spațială a structurii interne a picturii. Rețeaua țesută din fire de ață are rolul de a traduce prin volumetrie tensiunile liniare și energetice ale tușelor și ale texturilor deja existente în planul pictural, transformându-le într-o arhitectură vizibilă.”

Această afirmație este esențială: structura internă a picturii este exteriorizată. Energia gestului devine arhitectură. Ceea ce era latent în strat devine vizibil în volum.

„Dialogul dintre volumul geometric și suprafața picturală marchează o etapă de transformare”, spune artista, subliniind că obiectul „exteriorizează această energie, o proiectează în spațiul tridimensional și o face tangibilă.” Astfel se face trecerea de la pictură la construirea unei structuri.

Linie de forță și prag conceptual

Un alt element crucial este apariția unei lucrări de tranziție, în care compoziția este tensionată de o diagonală marcată de o fâșie neagră lucioasă. În acest caz, artista afirmă:

„Pânza din fundal vine ca o trecere către un nou proiect, cu o ruptură structurală și conceptuală față de pânzele din proiectul Macro.” Dinamica dintre mat și opac, dintre sediment și transparență, este suspendată. În locul fragmentării texturale apare o linie de forță.

„Fâșia neagră lucioasă traversează câmpul pictural asemenea unei linii de forță, introducând ideea de trecere, de desprindere dintr-un proces și deschidere către altul.” Această diagonală funcționează simultan ca delimitare și ca liant: „factor de depărtare și unificare, totodată, între pânză și obiectul torsionat din fața acesteia.”

Mai mult, artista o definește ca „linie de demarcație între două stadii ale cercetării mele vizuale, ce are loc între pictural și obiectual, între sediment și structură, între interior și exterior.” În acest sens, „Proiectul Macro generează o nouă ramificație conceptuală prin acest demers.”

De la suspendare la articulare

Dacă proiectul din 2023 consolida experiența spațială și relația cu verticalitatea arhitecturală a bisericii, etapa actuală – desfășurată pe simezele muzeului – permite citirea evoluției interne a proiectului. Cele 18 pânze inițiale, completate de lucrări de mari dimensiuni și de intervenția tridimensională, configurează o traiectorie coerentă.

„Lucrările se lasă descoperite prin fiecare gest și tușă de culoare și invită privitorul la o lectură directă a fiecărei suprafețe”, afirmă Mirela Iordache. Această „lectură directă” presupune o încetinire a privirii și o înțelegere a picturii nu ca imagine, ci ca proces energetic și structural.

În ansamblu, acest nou proiect expozițional marchează trecerea de la investigarea microscopică a materiei către o articulare aproape arhitecturală a imaginii. Nu este doar o extindere a unui proiect, ci un moment de transformare în care pictura își exteriorizează tensiunile și își asumă propria structură și entitate.

Foto, Mirela Iordache

EN: Mirela Iordache: From Sediment to Structure. The evolution of the MACRO Project

The new exhibition “IN ABSTRACT – MACRO,” by Mirela Iordache now on display at the Museum Complex of Bistrița-Năsăud, marks a turning point in a research process initiated in 2022 and first made public in 2023 through the intervention “Suspention” at the Herina church. If, at that time, painting was literally suspended within a sacred space that amplified its contemplative dimension, it is now reorganized, contextualized, and subjected to a structural reading.

The current exhibition is not merely a reprise, but a stage of clarification and radicalization of an inquiry into pictorial matter.

Matter as Tension

In her own works, the Macro project was built upon a close investigation of materiality. The artist describes the early process:

“The works were created using resins, pigments, and calligraphy inks applied to canvas, as I sought to highlight the tensions between matte surfaces and opaque areas, as well as the contrasts formed between the sediment of pigment and the chemical reaction of the resin on the canvas, alongside the transparencies generated during the drying process.”

This account situates her practice at the intersection of painting and material experimentation. Chemical reaction, sedimentation, and transparency become active compositional agents. The image is not illustrative, but the result of a negotiation between gesture and process.

“This material dynamic of returning over layers generated […] a stratified pictorial space, sustained by gesture and matter, which constructed a Macro world of abstract forms.”

Stratification here is not merely technical, but conceptual: Macro implies amplification, a microscopic investigation of pictorial matter to the point where figurative reference dissolves.

From Plane to Volume

The present stage introduces a major mutation: an exit from the plane. The intervention of a geometric volume—a network of colored threads woven over a twisted parallelepiped—translates pictorial tensions into three-dimensional space.

The artist explicitly articulates this intention:

“The three-dimensional object placed in front of the work is a module of spatial extension of the painting’s internal structure. The woven thread network translates into volumetry the linear and energetic tensions of the brushstrokes and textures already existing within the pictorial plane, transforming them into a visible architecture.”

This statement is crucial: the internal structure of the painting is externalized. The energy of gesture becomes architecture. What was latent within the layered surface becomes visible in volume.

“The dialogue between the geometric volume and the pictorial surface marks a stage of transformation,” the artist notes, emphasizing that the object “externalizes this energy, projects it into three-dimensional space, and makes it tangible.”

In critical terms, we might describe this shift as a movement from a painting of sediment toward a painting of structure.

The Black Strip: Line of Force and Conceptual Threshold

Another decisive element is the emergence of a transitional work in which the composition is tensioned by a diagonal marked by a glossy black strip, resembling stretch foil. Here, the artist clearly acknowledges rupture:

“The background canvas acts as a transition toward a new project, with a structural and conceptual break from the canvases of the Macro project.”

The earlier dynamic between matte and opaque, sediment and transparency, is suspended. In its place appears a line of force.

“The glossy black strip traverses the pictorial field like a line of force, introducing the idea of passage, of detachment from one process and simultaneous opening toward another.”

This intervention functions both as separation and connection—“a factor of distancing and unification at the same time, between the canvas and the twisted object placed in front of it.”

Moreover, the artist defines it as a “line of demarcation between two stages of my visual research, taking place between the pictorial and the objectual, between sediment and structure, between interior and exterior.”

In this sense, “The Macro project generates a new conceptual branch through this approach.”

From Suspension to Articulation

If the 2023 exhibition privileged spatial immersion and the vertical dialogue with sacred architecture, the current museum presentation—organized along the walls—allows viewers to trace the internal evolution of the project. The 18 original canvases, now complemented by large-scale works and the three-dimensional intervention, outline a coherent trajectory.

“The exhibited works reveal themselves through each gesture and brushstroke of color and invite the viewer to a direct reading of each surface,” Mirela Iordache states.

This “direct reading” requires a slowing down of perception and an understanding of painting not as image, but as energetic and structural process.

Overall, “IN ABSTRACT – MACRO” marks a transition from the microscopic investigation of matter toward an almost architectural articulation of the image. It is not simply an extension of a project, but a moment of transformation in which painting externalizes its tensions and assumes its own structure as subject.