Oana Predescu: „Talentul nu are o «generație». Este, a fost și va fi”

Nominalizată la Premiile UNITER pentru rolul Morticia din spectacolul „Familia Addams”, Oana Predescu este una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației tinere. În această stagiune, o mai puteți aplauda pe scena Teatrului EXCELSIOR în „Urâtul”, „Arlecchino și pierdutele iubiri”, „Turandot” și „Minunata lume nouă”.

„FAMILIA MI-A CULTIVAT GUSTUL PENTRU ARTĂ”

– Primele amintiri „artistice”sunt poeziile citite de bunica, pe care le interpretai și tu, cu intonație și pasiune. A fost bunica prima sursă de inspirație? Ce spune când te vede acum pe scenă?

Familia mi-a cultivat gustul pentru artă. A contat foarte mult propria lor înclinație spre teatru, film, muzică, literatură, chiar dacă sunt oameni cu profesii diametral opuse. Părinții mei sunt ingineri, dar dintotdeauna au fost atrași de tot ce înseamnă zona artistică. Bunica a avut o contribuție foarte importantă în evoluția mea ca om, deoarece am stat la bunici, înprimii șapte ani de viață. Pot spune că a fost o sursă de inspirație pentru că, de la poeziile pe care mi le citea, am început să-mi îmbogățesc imaginația, să-mi exersez memoria, să-mi lucrez mintea. De atunci și până acum a fost un drum lung și sinuos, dar cred că este mândră și bucuroasă pentru faptul că mi-am urmat pasiunea.

– Primul gând pentru carieră a fost Istoria. Cum se face că ai ajuns studentă la Facultatea de Istorie? O pasiune adevărată sau o consecință a faptului că erai bună în liceu la această materie?

Ca foarte mulți tineri ai generației din care fac parte, am fost ușor debusolată, la finalul liceului, în ceea ce privește drumul pe care aveam să-l aleg, din simplul motiv că aveam aptitudini pentru mai multe discipline. Dar nu am reușit, la momentul respectiv, să identific acea profesie care mă poate împlini și care să devină, ulterior, alegerea ideală pentru cariera mea. Am terminat o școală de muzică, am studiat pianul, am fost la numeroase concursuri de interpretare vocală, am făcut parte din trupa de teatru a liceului, dar toate manifestările mele artistice, deși convingătoare, nu au fost stimulate de mediul în care mă aflam. Nu am fost încurajată, la momentul respectiv, să urmez o carieră artistică, dar nici eu nu am fost capabilă să optez clar în această direcție. Am ales istoria pentru că era materia care îmi plăcea cel mai mult. Am fost la olimpiada națională, mă interesa această disciplină, de altfel superbă, și mi-am zis că, dintre toate opțiunile, aceasta este cea mai potrivită pentru mine.

– În anul al III-lea de facultate ai întors cârma spre… Actorie, la îndemnul unui prieten. Crezi ca dacă nu apărea atunci acest om ai mai fi avut determinarea să îți schimbi parcursul profesional? Ai ocazia acum să îi mulțumești în mod public. Ce ar fi de spus?

Foarte multe… Dacă acest om nu ar fi apărut în viața mea, nu aș fi avut curajul să mă arunc în gol, să risc, să dau o șansă pasiunii mele lăuntrice – actoria. Prin maturitatea și inteligența cu care mi-a vorbit, a reușit să mă convingă de potențialul meu, de șansa reală pe care o am ca viitoare actriță. Văzuse o înregistrare cu spectacolul din trupa de teatru a liceului, în care jucam un rol de compoziție destul de dificil și „pe muchie”. Mi-a explicat lucid de ce ar fi bine să încerc la UNATC și m-a convins. Îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru că, datorită lui, mi-am urmat vocația. Nu este puțin lucru…

„ATUNCI CÂND IUBEȘTI CE FACI ȘI FACI BINE, NU ARE IMPORTANȚĂ DIN CE GENERAȚIE FACI PARTE”

– Te-ai născut în 1990. Ești parte din „generația tânără de actori”. Această etichetă ajută sau provoacă?

Nici una, nici alta. Atunci când iubești ceea ce faci și faci bine, nu are importanță din ce generație faci parte, nu vrei să demonstrezi nimic, nu încerci să schimbi preconcepții, nu te situezi într-un „război” cu trecutul sau cu viitorul. Pur și simplu, îți faci meseria bine, cinstit și dedicat. Așa văd eu lucrurile. Orice actor care acum este tănăr trebuie să realizeze că, la un moment dat, nu va mai fi tânăr, biologic vorbind, dar că poate să-și păstreze tinerețea lăuntrică și tonusul, pentru a putea juca și la 80+, daca este capabil. În același timp, orice actor care este trecut de prima tinerețe, trebuie să-și amintească de faptul că a fost la rândul său tânăr, să sprijine actorii noi, să le devină mentori, dacă pot, să creadă în talentele ce vin din urmă și să nu facă în permanență rapel la o „generație de aur”. Talentul nu are o „generație”. Este, a fost și va fi.

– Ce simți când urci pe scenă?

Interesant este că, atunci când începe spectacolul, preț de câteva secunde, nu simt nimic. Este un sentiment extraordinar. Mintea este aidoma unui „spațiu gol” care așteaptă să fie umplut de experiența mereu nouă pe care o ai cu fiecare reprezentație în parte.

– Cânți senzațional. Înainte era convingerea că „toți actorii pot să cânte”. Acum nu mai e astfel… Cât de mult te ajută acest atu? A fost vreodată motivul care a făcut diferența pentru a fi aleasă într-un rol?

Nu toți actorii pot să cânte, dar eu nu văd o problemă în asta. A cânta trebuie să fie un as în mânecă, nu o condiție obligatorie pentru un actor. Pe mine m-a ajutat această valență, mai ales în lucrul la un spectacol de musical. În acest gen de teatru, nu poți primi o partitură consistentă din punct de vedere actoricesc, dacă nu dispui de calități vocale bune, din simplul motiv că personajele principale dintr-un musical trebuie, de regulă, să cânte mult. Aici se face diferența. Desigur, vocea este un mijloc de expresie care poate fi perfecționat, uneori chiar dobândit, totul este să-ți dorești să înveți și să te perfecționezi.

– Care personaj pe care îl joci în prezent e aproape de tine, de Oana? Care îți seamănă cel mai mult?

Paradoxal, niciunul nu prea îmi seamănă. În sensul în care nu pot să afirm că mă regăsesc suficient de mult în vreunul dintre ele, dar mie îmi place acest lucru pentru că mi se pare o provocare să creezi un personaj folosindu-ți imaginația mai mult decât propria personalitate. De regulă, personajele pe care le-am interpretat până acum sunt femei cu personalități puternice, exuberante, expansive, ușor dominatoare. Mă regăsesc, parțial, în această trăsătură. Parțial.

– Dar care este cel mai departe de personalitatea ta?

Cred că Fanny – soția, din „Urâtul” lui Marius von Mayenburg, tipologia femeii casnice, umile, ușor naive. Deși, Oana de acum 10 sau 15 ani era, uneori, timidă, stângace și naivă.

– Care este cel mai neobișnuit lucru pe care ai acceptat să îl faci într-un rol?
Au fost mai multe lucruri inedite. Am jucat un spectacol într-o sufragerie de apartament cu peste 40 de oameni îngrămădiți în public care stăteau în picioare și cu dramaturgul piesei prezent la premieră, care s-a așezat accidental pe un scaun din decor.

– Pare că în prezent este o modă a spectacolelor de musical. Ce va urma acestui trend? Spre ce opțiuni simți că se îndreaptă creatorii de spectacole?

Sesizez această tendință spre musical. Acest lucru i se datorează, în bună măsură, lui Răzvan Mazilu care, prin spectacolele sale, a atins un nivel al performanței greu de depășit, deocamdată, în România. Totodată, se observă o tendință în rândul regizorilor de a monta spectacole cu un puternic caracter social, care abordează teme intens vehiculate în societatea actuală.

– Pe cine admiri din universul artistic?

Ar fi o listă generoasă cu nume de artiști tineri și mai puțin tineri. Admir pe toți cei care, prin determinare și pasiune, aleg să își facă meseria cu profesionalism.

– Ești actriță a Teatrului EXCELSIOR. Ce înseamnă pentru tine acest statut?
Fac parte dintr-o trupă de actori care păstrează încă viu entuziasmul pentru această meserie. Am colegi talentați, muncitori, generoși, cu spirit de echipă – aspectesențial în teatru, iar aici nu mă refer doar la departamentul artistic, ci și la oamenii de la tehnic sau administrativ. Și, dacă omul sfințește locul, EXCELSIOR este un teatru din ce în ce mai important în peisajul cultural bucureștean, tocmai pentru că adună laolaltă oameni valoroși și dedicați.

„MESERIA DE ACTOR NU SE POATE ÎMPĂRȚI CU NIMIC ALTCEVA”

– Cum treci peste „o zi proastă astfel încât să nu te distragă de la spectacol?
Odată ajunsă la teatru, cumva toate problemele de peste zi încep să se dizolve. Nici măcar nu îmi propun să trec peste, pur și simplu îmi întâlnesc colegii, repetăm și ne pregătim de spectacol.

– Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit, despre profesia ta?
Au fost mai multe legate de profesie, dar acum îmi vine în minte un avertisment, nu un sfat. Mai aveam puțin până la admiterea la facultatea de teatru și tatăl meu mi-a spus: „Vezi că meseria de actor nu se poate împărți cu nimic altceva”. La momentul acela, a fost ușor intrigant dar și comic pentru că tata, chiar dacă este un iubitor de artă, nu a avut vreo tangență cu această lume.Dar, după ceva timp, am realizat că intuiția lui a fost foarte bună. Într-adevăr, această meserie îți consumă, în plan profesional, tot timpul și energia, nu prea mai lasă loc de altceva. Uneori invadează chiar și spațiul personal. Dar, evident, trebuie să te străduiești să echilibrezi lucrurile.

– Te consideri spontană sau îți place siguranța pe scenă?

În faza repetițiilor, îmi place foarte mult să lucrez după cum îmi dictează instinctul, să încerc, să dau frâu liber imaginației. Îmi place să descopăr și să mă descopăr, pentru că orice text nou este un prilej de a identifica noi fațete de care nu erai conștient până atunci. Dar, în spectacol, îmi place să știu foarte bine ce am de făcut. Nu-mi place nesiguranța pentru că este o dovadă de superficialitate. Dacă pe scenă nu ești stăpân pe tine, înseamnă că ceva, la un moment dat, ai omis să faci sau nu te-ai obosit să faci… Desigur, chiar și atunci când știi bine ce ai de făcut, trebuie să-ți permiți să fii spontan, chiar să improvizezi, dacă momentul o cere.

Dincolo de scenă, ce pasiuni ai?

Sunt o mare iubitoare de cinema. De când eram în liceu am cultivat această pasiune. Țin minte că îmi făceam liste întregi cu filme, actori, regizori importanți, pe care scriam impresii, comentarii etc. Muzica este o altă mare pasiune. Ascult aproape orice gen muzical, de la rock, pop, jazz, clasică, până la muzică populară și lăutărească. Recent, am început să ascult podcast-uri cu oameni care mă interesează și mă inspiră.

Un mesaj pentru publicul tău…

Să vină la teatru. Să rămână fideli acestui bun obicei pentru că existența actorului și a creatorului de teatru, în general, are ca ultim și definitoriu scop spectatorul.

Publicat în Interviu, TeatruRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *