Omul recent și “Coloana Funie”

”Omul recent este omul care, oricât timp ar trece peste el și oricâtă vreme l-ar șlefui, tot dezorientat rămâne. Pentru că acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existența vreunui suflet, nici al lui și nici al lumii, el nu mai are resursele de a întemeia nici tradiții și nici măcar datini. Este omul care, de îndată ce și-a amputat trecutul pentru a sări mai repede în viitor, descoperă că prezentul nu îl mai poate adăposti, iar viitorul nu există. De ce? Pentru că și-a pierdut prezența. Omul recent este omul care, dorind să se sature de toate fenomenele lumii – stăpânindu-le, posedându-le, schimbându-le după bunul plac și pătrunzându-se după materialitatea lor – s-a trezit într-o bună zi că nu mai este decât un epifenomen al scurgerii lor. Este momentul când personajul kafkian, după o noapte agitată de vise neliniștite se trezește dimineața metamorfozat într-un uriaș gândac. Pe noi, oare, cum ne va găsi dimineața?”[1]

 O asemenea întrebare pare să-l frământe și pe artistul Mircea Cantor[2], laureat al premiului Marcel Duchamp în Franța, fotograf, pictor, sculptor, artist vizual și desenator, recompensat cu Ordinul pentru merit Cultural în grad de Cavaler din partea președintelui României și  Ofițer al ordinului Artelor și Literelor în Franța, care are o pasiune pentru arta artizanatului românesc și care este revoltat că această artă nu este transmisă mai departe următoarelor generații, artistul vorbind chiar  despre “un genocid cultural” [3]care are loc în România. 

Cantor a expus în toată lumea, a luat parte la proiecte importante și a explorat noi idei, în același timp continuând, în anumite aspecte ale muncii lui, să valorifice simboluri locale străvechi, poate dintr-o înclinație firească pentru un acasă pe care l-a părăsit de mulți ani, dar de care nu s-a despărțit realmente nicicând. Creația sa este despre zboruri de îngeri și avioane țesute de mâini îndemnatice, dar și de gânduri ancestrale, e despre fluxul puterii cunoașterii  ce se manifestă în naturi antagonice, e despre fire și funii vizibile și invizibile ce unesc, întregesc, spiritualizează și protejează, e despre efemeritate dar și despre strălucirea arderii ei.

 El a recreat motivul floral al cojoacelor din Bihor, mai precis din Vașcău, pe ultima geantă Dior – Lady Dior Bag, care fost  prezentată  de celebra casă franceză. A ales drept inspirație pentru proiect un element al vestimentației populare strâns legat de locurile din care se trag bunicii săi – cojocul cohănesc, o vestuță pentru femei specifică zonei Bihorului, provenind din Vașcău, pentru că motivul paradisului este foarte des întâlnit în broderie, în compozițiile tradiționale românești și pentru că are legătură  cu transmiterea ideii de frumos. Și a simțit că, mai ales în vremurile în care trăim, avem nevoie de acest frumos, de o grădină care să fie cât mai vizibilă față de dezastrul care se întâmplă în jurul nostru, fie că e dezastru  politic, fie  că e dezastru ecologic… Ca artist, a simțit nevoia să aducă această latură a realității, a frumosului, a sublimării, prin această grădină, cu funiile care-o segmentează pe geantă, care sunt în același timp și o aluzie la grădinile franțuzești. E, practic, o suprapunere de straturi, de la grădinile de la Versailles până la grădina raiului, care apare în multe fresce, mereu cu motive centrale, simetrice..” [4]

„Deeparture” este o lucrare emblematică a sa, care explorează relația complexă dintre două specii aparent rivale din natură. În această instalație video,  un lup și o caprioară  par a se mișca împreună într-un dans coregrafic, sugerând o simbioză surprinzătoare între cele două creaturi. Prin intermediul acestei lucrări, artistul a adus  în prim-plan nu doar natura violentă a relațiilor dintre prădător și pradă, ci și posibilitatea de coexistență și colaborare între naturi opuse. Apariția acestor două animale într-un context neobișnuit, în care par a interacționa , reprezintă o metaforă puternică pentru diversitate, toleranță și coabitare într-o lume plină de contradicții. Privitorul este astfel  provocat  să reflecte asupra relațiilor de putere, a interacțiunilor dintre indivizi sau grupuri defavorizate și descurajează stereotipurile și prejudecățile. Această lucrare complexă și incitantă subliniază capacitatea artei de a genera întrebări și de a promova dialogul și înțelegerea între diferitele aspecte ale realității . Putem chiar afirma că Mircea Cantor a fost influențat și  de ideile poststructuraliste în creațiile sale artistice, abordând subiecte precum construcția identității și relația dintre imagine și realitate.

  Filmul ”Double Heads Matches” ( Chibriturile cu două capete) (17 min.), „o lucrare-nebunie”, cum o numește el, este realizată ȋn România la o fabrică din orașul Gherla, o fabrică care între timp s-a închis. Prin urmare, cum spune artistul „filmul devine o mărturie documentară sui generis despre o fabrică, despre niște oameni care au lucrat acolo şi, nu în ultimul rând, urma unui proiect artistic ieșit din comun, în contextul acelor timpuri în România. Chibriturile produse de Cantor la Fabrica de la Gherla au fost modificate astfel încât ambele capete să poată fi utilizate prin acoperirea lor cu fosfor. Astfel, ele funcționează ca obiecte paradoxale, atât periculoase, cât și magice, în capacitatea lor de a arde instantaneu.„Chibriturile cu două capete’’ sunt un fel de autoportret al său – a plecat din România, a ajuns în Occident, situându-se întotdeauna între două lumi.[5] Ca un paradox este faptul  că tocmai reinterpretarea tabloului ”Originea lumii”[6] l-a făcut pe acest artist ’’să-și ia lumea în cap’’ și să plece din țara natală nu  pentru a trăi la Paris, ci pentru a trăi  pe Pământ, cum spune el.

  Pe 19 februarie 2024, ca  omagiu zilei lui Brâncuși,  Palatul Culturii din Iași a fost gazda expoziției uneia din operele  reprezentative ale lui Mircea Cantor, numită „COLOANA FUNIE ”, despre care artistul spune că „este o legătură între noi, între mine și tine, între cer și pământ, e brâul care se regăsește pe biserici, e stâlp de susținere, coloană vertebrală în sens metaforic. Practic, nu e un mesaj ascuns, ci ne aduce aminte de această verticalitate a existenței noastre”. Această expoziție  prezentată de Acad. Valeriu Matei și de criticul de artă dr. Maria Bilașevschi, face parte din cea de-a IV-a editie a Lunii Sculptorilor Români în Iași.  

Ca și Constantin Brâncuși, Cantor nu a pierdut legătura cu tradițiile și datinele străbune, nu  şi-a scos  rădăcinile pentru a umbla năuc pe glob, ci dimpotrivă a conceptualizat și reinventat arta artizanală românească punând maramureșencele să țese covoare folosind ca motive artistice avioane și îngeri, covoare care acum stau la loc de cinste în patrimoniul UNESCO alături de lucrari ale lui Picasso și Giacometti.

Artistul  știe că  scara de  valori este cuprinsă  în datini, în doctrina străbunilor şi în filosofia naturalităţii.  Motivul „funiei răsucite“ în ”Coloana Funie” ,  este  unul dintre elemente tradiţionale care l-au marcat pe Cantor. Funia răsucită este unul dintre cele mai răspândite motive sculptate în lemn din Maramureș. O întâlnim pe porți, pe biserici, pe troițe, case, piese de mobilier țărănesc, cruci de mormânt etc.

Originea funiei răsucite se află în Asia Mediteraniană. Era prezentă pe obiecte de piatră, ceramică sau metal. Ar putea să fie o reprezentare a frânghiei cu care Zeus își trăgea ofrandele la ceruri. Acest simbol sacru, prezent în arta Mesopotamiei, era alcătuit din doi șerpi împletiți. Vechimea funiei răsucite ne duce cu gândul până la celți, pentru care reprezenta infinitul.

În spațiul românesc, ea simbolizează legătura între cer și pământ, între lumea noastră și cea de dincolo. Nu este exclus ca funia sau torsada să fi avut în trecut un rol magic. Este utilizată și în construcția altor simboluri vechi cum sunt crucea închisă în cerc, tridentul sau rombul. Reprezintă în același timp și un simbol al comuniunii, dar și al protecției. Este motivul pentru care multe dintre bisericile de lemn maramureșene, mai vechi sau mai noi, sunt înconjurate la exterior de o astfel de funie răsucită.

Mircea Cantor, prin creațiile sale,  vrea ca dimineața artei contemporane să ne surprindă precum excentricitățile artistice ale  lui Joseph Beuys. Și de ce nu ? Dacă ne gândim bine, ambii artiști au avut un  impact semnificativ asupra artei moderne și contemporane.  Deși cu stiluri și contexte diferite, Mircea Cantor și Joseph Beuys par să aibă anumite similitudini în ceea ce privește preocupările și impactul lor în domeniul artei. Numitorul lor comun constă în   abordarea în lucrările lor a temelor  legate de relațiile umane și natură, fie prin intermediul instalațiilor, sculpturilor sau altor medii artistice, în  explorarea complexității interacțiunilor umane și a conexiunii omului cu mediul înconjurător, în utilizarea materialelor neconvenționale în creațiile lor artistice. Beuys folosea adesea materiale organice precum miere, grăsime și felt, în timp ce Cantor explorează variate materiale – cânepa, lâna, doze de bere etc și diverse  tehnici conceptuale  pentru a-și exprima ideile. Ambii au fost implicați în proiecte și activități artistice cu conotații sociale și politice. Beuys se identifica cu mișcarea Fluxus și avea o viziune politică foarte puternică asupra rolului artistului în societate, în timp ce Cantor abordează subiecte sensibile și provocatoare cu privire la politica contemporană și problemele sociale.  

Însă   arta lui Mircea Cantor   este o meditație despre lumea de azi, o interogație cum se raportează omul recent la valorile  tradiționale universale, la  datină, la suflet, la legaturile invizibile dar puternice ale funiei din coloana artei atemporale care ne alătură întregului, viului, bunului  și frumosului – spiritualității  tuturor începuturilor.

[1] Horia Roman Patapievici, Omul recent,  ilustrații Mircea Cantor , Editura Humanitas, București, 2023

[2] Mircea Cantor (născut în 1977 la Oradea în România) este un artist care, prin lucrările sale, se angajează într-o critică subtilă a societății contemporane.Trăiește și lucrează între Paris și Cluj.A  studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Școala Superioară de Artă de la Nantes Saint-Nazaire. Lucrările sale mărturisesc reflecția critică asupra aspectelor pozitive și negative ale globalizării. Urmându-l pe Marcel Duchamp, Cantor folosește obiecte gata făcute sau chiar iconografie pentru a expune ambiguitatea vieții cotidiene în postmodernism, adică într-o epocă în care asistăm la procesul de amestecare culturală din cauza prăbușirii diferitelor frontiere (geografice, simbolice, culturale). Mijloacele de exprimare ale lui Cantor sunt foarte diverse: video, animație, sculptură, desen, pictură și instalații. Lucrările sale sunt prezente în colecțiile unor mari muzee precum Museum of Modern Art (New York, Statele Unite ale Americii), Walker Art Center (Minneapolis, Statele Unite ale Americii), Philadelphia Museum of Art (Philadelphia, Statele Unite ale Americii), Centre Pompidou (Paris, Franța), The Israel Museum (Ierusalim, Israel), Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía (Madrid, Spania), Abteiberg Museum (Mönchengladbach, Renania de Nord-Westfalia, Germania). Cantor este reprezentat la Paris de către Yvon Lambert, la Tel Aviv de Dvir Gallery și la Roma de Magazzino.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Cantor

[3] https://www.rfi.ro/special-paris-162354-mircea-cantor-romania-are-loc-un-genocid-cultural

[4] https://www.rfi.ro/special-paris-162354-mircea-cantor-romania-are-loc-un-genocid-cultural

[5] https://www.observatorcultural.ro/stire/artist-talk-mircea-cantor/

[6] Originea lumii (în franceză L’Origine du monde) este un tablou pictat în ulei pe pânză de artistul francez Gustave Courbet în 1866