Părintele Gheorghe Calciu, între Dumnezeu și neamul lui

Date biografice despre părinte: Pr. Prof. Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut în anul 1925, în satul Mahmudia (jud. Tulcea) și a murit în 2006, în Washington, SUA. Mormîntul său se află la Mănăstirea Petru Vodă.

Să citești viața Părintelui Calciu a ca și cum ai citi Patericul, căci, într-adevăr, acest om sfînt a fost. Căci noi îl cunoaștem după roade.

Cartea vieții lui e, pentru o inimă împietrită, o daltă care poate să-i înlăture răzvrătirea, iar pentru o inimă pătrunsă de lumină vorbele sale sînt cuvinte vii. Dar nici măcar cel cu inimă împietrită nu poate să nu fie lovit și îngenunchiat, să nu fie înlăcrimat și smerit, să nu i se tulbure sufletul, să nu îi fie trezit înăuntrul lui omul care a fost creat să fie. 

Părintele a fost apostol al neamului, slujitor al Adevărului, apărător al credinței, duhovnic și, mai ales, prieten al lui Hristos.

După cei 20 de ani petrecuți în temnițele comuniste, după reeducarea de la Pitești, Casimca Jilavei și Zarca Aiudului, după bătăi, trădări și amenințări, Părintele e dintre acei puțini care au putut spune vorbele celui cu rostul de aur: „Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința?”.

Părintele Calciu a fost un om al faptelor, știa că „nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” Și mare i-a fost puterea dată lui de sus în închisoare. I-a îngenunchiat pe criminali la Liturghie, le-a vestit Învierea călăilor, a sfidat moartea, i-a învins pe demoni, l-a biruit pe diavol – toate pentru că, precum Daniel, avusese încredere în Dumnezeul său.

Părintele a suferit, a iertat, a făcut milostenie, a schimbat vieți, a propovăduit, dar, cel mai mult dintre toate, a iubit, a iubit mult, a iubit fără măsură. Ne întrebăm: cum au fost toate acestea cu putință? Cum a trecut Părintele prin infern și a ieșit biruitor? Cum a putut ierta și iubi într-atît? Cum s-a putut jertfi mai presus de înțelegere? Și iată și răspunsul: Părintele trăia… dar nu mai trăia el, ci Hristos trăia în el. Și a trebuit să trăiască precum Iisus a trăit.

L-a auzit pe Iisus cum spune „Nu vă temeți!”, „Bucurați-vă!”, „Pace vouă!”, și ne-a lăsat nouă pildă curajul, iubirea și pacea sa.

A fost lumină pentru cei din întuneric, învrednicindu-se să călăuzească viețile a sute și mii de oameni, oferindu-le din bucuria mîntuirii sale.

Întemnițat fiind, a strigat la rîndu-i, ca psalmistul: „Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morții. Închis am fost şi n-am putut ieși. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat”, ca mai apoi să ajungă să vestească „în mormânt mila lui Dumnezeu şi adevărul Său în locul pierzării”, făcînd cunsocute „întru întuneric minunile Sale şi dreptatea Sa în pământ uitat”, căci sfinția sa cunoștea că „oricine va mărturisi pentru Iisus înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.”

Părintele Calciu Îl cunoștea pe Dumnezeu, dar, mai important, Dumnezeu îl cunoaștea pe el. Salvarea părintelui a fost rugăciunea, rugăciunea biblică, filocalică, permanentă. Întocmai ca și pelerinul rus, a descoperit că îndemnul apostolului ”rugați-vă neîncetat” nu este numai un îndemn, ci cale spre mîntuire.

Iar discuția despre viața acestui sfînt nu se poate termina fără a se aminti de poate cel mai tulburător, cel mai șocant dintre gesturile de iubire care au fi putut făcute vreodată: cel cînd, în celulă fiind împreună cu Marcel Petrișor, Iosif Iosif și Costache Oprișan, părintele își taie venele pentru a procura limfă și pentru a-i salva viața celui din urmă, gest făcut sub siderarea colegilor săi.

Cum pentru Sf. Ioan Gură de Aur nimic nu era mai strălucit ca Pavel legat pentru Hristos, așa și pentru noi, nimic nu este mai strălucit ca Părintele Calciu și cei dimpreună cu el întemnițați pentru același Iisus, pe care L-au iubit cum și Tatăl i-a iubit pe ei.

Părintele avea neîndoios graiul aurit, „Cele 7 cuvinte” fiind poate printre cele mai mișcătoare predici scrise în limba română. A fost, în acest sens, noul Antim și Hrisostomul românesc.

Cuvintele Părintelui sînt bucăți din sufletul său, de o putere extraordinară, de-a dreptul părînd inspirate. Dar Cioran ar spune că e ușor să scrii despre Dumnezeu din șoptite, cu urechea în gura Lui…

Rămînem deci de la presfinția sa cu chipul blînd, smerit și luminos, pătruns de lumina taborică, cu cunoașterea unui om care s-a lepădat de sine, și-a luat crucea și a urmat lui Hristos, cu exemplul unui ucenic care și-a plătit răscumpărarea cu sînge.

Acum că știm viața părintelui, ne este încredințat să-L mărturisim pe Hristos cu toată ființa, prin toate faptele noastre, cu o credință de neclintit, întocmai cum a făcut și sfinția sa. Să înmulțim deci talantul cunoașterii sale.

…..

Dintre sfaturile duhovnicului amintim:

„Numai dacă am întinde mîna, am dobîndi cerul și ni s-ar deschide porțile raiului și am lua Împăția cerurilor cu năvală.” 

„Iubiți-vă unii pe alții cum și Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă dintru aceasta că suntem fiii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.” 

„Trăirea în Hristos e singura soluție spirituală pentru vremurile noastre” 

Deci să nu uităm! Să nu uităm că răspundem pentru ei în fața istoriei și a lui Dumnezeu! Căci de acum nu mai putem spune că nu am știut: „Scrisul acesta este un strigăt către posteritate: «Să nu uiți!». Să nu uite ceea ce n-a trăit niciodată. Să nu uite că răspunde pentru noi în fața istoriei și a lui Dumnezeu.” 

….. 

(Iar noi spunem:)

Părinte, mergi la Cer și te așează lîngă Tatăl Creator!  

„Dintre Sfinți, luminează-ne calea mîntuirii, bunule Păstor de suflete!” 

„Pentru rugăciunile părintelui și pentru dragostea sa către noi, ajută-ne, Doamne, să ne mîntuim sufletele!” 

„Dumnezeu să păzească neamul acesta și țara aceasta.” 

Binecuvîntarea Domnului să fie peste noi toți cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni. Amin. 

Și veșnică să-i fie pomenirea! 

Sursă: Viața Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora, cu prefață de IPS Bartolomeu Anania