Political-Marital Reflections

Deși nu fac politică, doar odată la 4 ani când merg la vot, privind evoluția campaniei electorale, am sesizat o piesă lipsă. O piesă omisă de mass-media, atenția fiind îndreptată către alte aspecte de interes.

Este vorba de lipsa punerii accentului pe partenerii de viață ai prezidențiabililor.

Deși rolul soțiilor de președinți variază în funcție de cultură, tradiția locală și politică, acestea au o influență semnificativă nu doar în viața privată, ci și în viața publică, cu mult mai multe atribuții de cât ne-am putea imagina.

Chiar acum, viitoarea primă doamnă are un rol neoficial, contribuind la creșterea popularității soțului ei prin implicare susținută.

Soțiile președinților participă adesea la evenimente publice și oficiale, la vizite de stat și la ceremonii diplomatice, reprezentând astfel imaginea de țară alături de președinți, contribuind la consolidarea relațiilor internaționale.

Totodată, acestea sunt implicate inclusiv în primirea delegațiilor străine și în organizarea evenimentelor oficiale de protocol, precum recepțiile de la palatul prezidențial.

Deși nu sunt implicate oficial în deciziile de stat, primele doamne oferă opinii și perspective care pot impacta deciziile prezidențiale, având rol de influencer asupra partenerilor lor în privința unor subiecte de interes public și politic, fiind deseori considerate consilieri de încredere.

În țările dezvoltate, soțiile președinților au un rol activ în promovarea culturii și educației, susținând proiecte culturale ori sprijinind accesul copiilor fără posibilități la învățământ sau îmbunătățirea condițiilor educaționale.

Soțiile de președinți trebuie să se implice activ în cauze sociale, precum sănătatea, educația, drepturile copiilor, probleme de mediu sau combaterea violenței domestice.

Acțiunile caritabile și atragerea de finanțe pentru rezolvarea unor probleme sociale din cadrul unor comunități, trebuie de asemenea să fie în apanajul activităților primei doamne.

Primele doamne sunt apreciate pentru abilitățile lor diplomatice, pentru implicarea în cauze nobile și pentru maniera în care își îndeplinesc îndatoririle.

O primă doamnă trebuie să aibă cunoștințe solide de protocol și etichetă, să aibă o solidă cultură generală, să cunoască diplomație și relații internaționale, să aibă abilități de comunicare, să aibă abilități de leadership și management, să fie empatică și să aibă inteligență emoțională, toate acestea pe un fond de flexibilitate și adaptabilitate.

Acesta este motivul pentru care îmi doresc să cunosc soțiile prezidențiabililor, pentru că primele doamne devin adesea modele sociale și, de ce nu, simboluri ale unui anumit lifestyle.

Istoria relatează că primele doamne s-au făcut remarcate, unele cu lucruri bune, altele mai puțin, în timp ce altele nu au făcut nimic memorabil în afară de a exista.

Și eu asta urmăresc, pentru că în funcție de ștaiful ei, voi ști dacă el va merita votul meu.

Evident că, în cazul candidatelor la fotoliul prezidențial, situația se aplică partenerilor de viață.

Concluzia personală, probabil nu doar a mea, este că rolul soțiilor de președinți este unul mega complex, motiv pentru care un debate televizat, este mai mult decât necesar.

Publicat în Editorial, Leadership, PoliticăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *