Sucevița, „testamentul artei moldovenești” [1]

  Mănăstirea Sucevița, capodoperă a artei medievale românești, este ctitoria familiei Movilești, familie care a dat țării un sfânt – Petru Movilă, un mitropolit – Gheorghe Movilă și doi voievozi – Ieremia și Simion Movilă. Sucevița este considerată ultima ctitorie cu pictură exterioară între bisericile mănăstirești din Nordul Moldovei (1582 – 1586), „remarcându-se prin armonia culorilor, prin echilibrul scrupulos al programului iconografic și prin folosirea simbiotică a elementelor de arhitectură moldovenească, bizantină și gotică.”[2]

Registrul său iconografic reprezintă un manual în imagini de teologie dogmatică ortodoxă, o impresionantă prezentare a celor două Testamente, o mărturie cromatică a Bisericii în diacronia sa. Conceptul dogmatic al planului iconografic, dincolo de estetica impresionantă, e un tablou închinat mântuirii neamului omenesc, o perspectivă istorică a iconomiei divine dar și pedagog spre veșnica slavă a Preasfintei Treimi. „Dumnezeu Creatorul, Răscumpărătorul, Sfințitorul și Judecătorul devine astfel, în chip văzut, pentru orice pelerin, patronul acestui loc sacru de rugăciune și priveghere neîncetată ce se prezintă ca exemplu elocvent al credinței profunde și al excelentului gust artistic al înaintașilor noștri, fiecare registru tematic având nuanțe și mesaje specifice concretizate în compoziții artistice unicat cu rol de a transmite învățături teologice, mistice, dogmatice sau morale împletite cu pagini de istorie bisericească.”[3]

Biserica aparține ca arhitectură construcțiilor tipice mijlocului secolului al XVI-lea, având un pridvor închis ca la mănăstirea Slatina. În interior, „sistemul de boltire printr-o calotă înălțată între două perechi de arce suprapuse în consolă sporește impresia de înălțime.”[4]

Pronaosul este foarte generos, cu două cupole dispuse în axul longitudinal al edificiului, despărțite printr-un arc. Gropnița constituie o altă caracteristică a bisericilor moldovenești, fiind a treia încăpere. E mai redusă ca dimensiuni față de pronaos, mai scundă, mai puțin luminoasă, cu o boltă semicilindrică, având pe latura de vest o scară ascunsă. Peste naosul trilobat se înalță cilindrul zvelt încununat de o calotă; două rânduri de arce dispuse în diagonală și două baze stelate, vizibile din exterior, ca la Moldovița, sporesc impresia de înălțime pe care cupola o lasă în interior. Cu totul particulară Suceviței este gradarea luminii, mai bogată decât la monumentele anterioare ei. Ferestrele înalte, cu chenare gotice, ale pridvorului ca și ale pronaosului, păstrând încă în partea superioară fragmente din ochiurile de sticlă veche colorată, ca și cele trei ferestre ale naosului, lasă să pătrundă în interiorul bisericii o lumină foarte plăcută, ușor filtrată.”[5]  Impresia de lumină este amplificată de aurul decorațiunilor. Benzile decorative pictate în pronaos și naos, care apar și în broderiile timpului, ilustrează „legăturile cu arta lumii islamice și începutul unei noi etape, în care o serie de motive specifice artei orientale vor pătrunde în concepția ornamentală românească, îmbogățind-o, fără să-i modifice structura.”[6]

Sunt cu totul remarcabile motivele decorative, formând benzi verticale și orizontale, sunt folosite motive de tradiție bizantină, ca palmetele și frunzele de acant stilizate savant, precum și motivele de origine orientală, ca fructul de rodie și lotusul. Găsite până în îndepărtata Chină, aceste decorațiuni au ajuns la noi prin mijlocirea artei islamice a Orientului apropiat. Toate aceste motive sunt caligrafiate cu aur pe fond roșu sau verde, amintind pregnant de arta miniaturiștilor. O altă vădită influență bizantină se observă și în friza ctitorilor. Aceștia sunt reprezentați în costume tradiționale, de origine bizantină, așa numita luxoasa mantie de brocart, cu largi benzi brodate cu aur, pietre prețioase, perle, la poale, gât și mâneci, numită în Bizanț „granatza”.

Pictura Suceviței, prin prisma conținutului, constituie cel mai complex ansamblu iconografic dintre toate bisericile Moldovei, dovedind influențe diverse, precum pictura bizantină dar și din vechea artă rusă. De exemplu, pe bolta absidei principale, în altar, apare Înălțarea lui Hristos, o compoziție care amintește de cele bizantine de la Mystras (Grecia). Apar o serie de teme rare: Iisus, înger de mare sfat, Iisus Emanuel și Iisus Arhiereu Veșnic – încadrat de Sf, Fecioară Maria și Sf. Ioan Botezătorul (Deisis), dar și Înțelepciunea lui Solomon, Vedenia păstorului Herma etc., „subiecte ce oferă elementele unei așa-zise Liturghii a Înțelepciunii, puțin cunoscută, care în iconografia occidentală se numește Liturghia Sfântului Duh.”[7]

O evidentă influență iconografică rusească aflăm pe peretele exterior sudic. Aici, ca și la Moldovița și Humor, apare Acatistul Maicii Domnului, dar e o reprezentare monumentală, inspirată dintr-o icoană rusească, cu Maica Domnului care adăpostește umanitatea credincioasă cu mantia sa. Întreaga scenă are loc într-un bogat peisaj cu contururi arhitecturale care fac trimitere neîndoielnic la monumentele din arta rusă. „În privința adorării Mariei, intervin de asemenea o serie de inovații. Imnului acatist i se adaugă, de pildă, scene apocrife în care Maria este adorată de întregul univers. O scenă nouă introdusă în locul Asediului este cea a Pocrovului reprezentând-o pe Maria cu o manta ocrotitoare, tema fiind vădit împrumutată din pictura rusească.”[8]

Pe peretele de miazănoapte este zugrăvită celebra temă dintre bine și rău, dintre virtuțile de viață purtătoare și păcatele, instrumentele lumii întunecate, anume Scara Sf. Ioan Scărarul, cu treizeci de trepte ale desăvârșirii. „Între scara lui Ioan Climax și pridvorașul de nord al bisericii, în registrul al doilea sub acoperiș, o friză împărțită în paisprezece scene figurează Geneza. Primele trei scene sunt zugrăvite pe un fond întunecat, celelalte pe fond alb ca la Voroneț și Vatra Moldoviței, amintind grafismul simplu și luminos al picturii elenistice. Ansamblul este foarte mediteraneean, în comparație cu iadul care amintește prin dezlănțuitul său dinamism lumea de sfârșit de ev mediu, văzută prin fantezia lui Hieronimus Bosch.”[9]  Așadar, asupra picturii de la Sucevița o importantă influență asupra creației zugravilor a avut-o pictura rusă de la mijlocul și din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Această pictură în varianta ei moscovită, novgorodeană și pskoviană, prin mijlocirea icoanelor cumpărate sau donate a îmbogățit semnificativ repertoriul de tipuri iconografice existente la acea vreme în Moldova.[10]

Biserica are influențe romanice sau gotice pentru că meșterii le-au considerat de efect estetic. Astfel, vedem contraforți, acoperiți cu copertine de piatră cioplită, zugrăviți ca și restul fațadelor. Doi dintre ei se află în dreptul zidului ce desparte naosul de gropniță, pe care se scurg o parte din împingerile bolților celor două încăperi, iar alții flanchează diaconiconul și proscomidiarul, suplinind și aici sarcina preluării greutății bolților. Un alt mic contrafort se află în centrul absidei altarului, sub nivelul geamului, în timp ce ultimii doi sprijină colțurile pridvorului. Sunt unele voci care consideră că zidul e foarte gros că nu mai avea nevoie de contraforți, așadar țin de gustul meșterilor.[11]

În interior cadrul ușii dinspre naos prezintă influența Renașterii, care penetrase arta Moldovei de mai mulți ani. Acest cadru de formă dreptunghiulară e compus dintr-o mulură proeminentă, adică un profil arhitectural în relief cu funcție ornamentală, o cavetă și o a doua mulură mai subțire concavă având ca profil un sfert de cerc. Ramele ferestrelor se resimt de influența Renașterii în forma lor în plin cintru, deși păstrează și o marcă a profilului gotic. Ele se compun din două cavete pe margini, iar în interior două muluri mai groase, rotunjite, iar între ele, una îngustă cu muchie. Cel mai probabil, „la biserici, plinul cintru singur, fără încadrarea în baghete încrucișate, e folosit la aceste ferestre mici ale Suceviței pentru prima dată.”[12]

„Biserica are forma unei cruci și stilul zidirii este moldo-bizantin din timpurile târzii și arhitectura ei arată forme romanice și gotice.”[13]

În acest articol am încercat să evidențiem câteva influențe ale artei europene asupra unei ctitorii de excepție, cu valoare inestimabilă. Născută din dragostea unor ctitori iubitori de Dumnezeu, dar și din dorința de înveșnicire în lumina cea netrecătoare a Preasfintei Treimi, biserica Mănăstirii Sucevița rămâne peste veacuri expresia dragostei unor boieri și conducători luminați, cuprinși de bucuria întâlnirii cu „Frumusețea care va salva lumea” . [14]

[1]  Așa a numit-o cercetătorul francez Paul Henry.

[2]Prof.univ.dr. Remus Rus, Introducere în Calendarul sfinților din fresca Mănăstirii Sucevița, Copyright Mănăstirea Sucevița, 2016, p. 5.

[3]Ibidem, p. 5.

[4]Crina Nicolescu, Ion Miclea, Sucevița, Editura Sport-Turism, București, 1977, p. 12.

[5]  Ibidem, p. 12.

[6]Ibidem, p. 13.

[7]  Ibidem, p. 20.

[8]Vasile Florea, Istoria artei românești, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007, p. 181.

[9]M.A. Musicescu, M. Berza, Mănăstirea Sucevița, Editura Academiei Republicii Socialiste Române, București, 1958, p. 74.

[10] Arta din România din preistorie în contemporaneitate, Editura Academiei Române și Editura Mega, București-Cluj-Napoca, 2018, vol. I, p. 468.

  [11] M.A. Musicescu, M. Berza. Op.cit., p. 31.

[12]Ibidem, p. 42.

[13]Dimitrie Dan, Mănăstirea Sucevița, Tipografia Bucovina, București, 1923, p. 20.

[14]F.M. Dostoievski, Idiotul.