Altădată, în așteptarea sărbătorilor de iarnă

În lumea satelor de altădată, o dată cu intrarea în Postul Crăciunului și, mai ales, după sărbătorirea Sfinților Andrei și Nicolae, oamenii trăiau cu nerăbdare fiecare zi, așteptând și pregătindu-se, din toate punctele de vedere, pentru perioada sărbătorilor  de sfârșit și de început de an. Starea de spirit dominantă a oamenilor era bucuria, copiii fiind cu gândul la colinde, la „Steaua sus răsare” sau la Irod. Flăcăii se pregăteau intens pentru a intra cât mai bine în pielea personajelor de la capră, de la căluți, de la urs, de la bute sau cetele de urători. Fetele mari aveau o singură grijă: să se pregătească sufletește cât mai bine spre a nu rata și Câșlegile (interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce, când se pot organiza nunți și alte petreceri), ce urmau, sperând că vor fi în primăvara următoare, măritate. Pentru aceasta trebuiau să se îngrijească, alături de mamele lor, gospodăriile să arate cât mai bine, astfel să nu ajungă de ocară prin sat, știut fiind faptul că erau destui aceia care veneau cu uratul și apoi spuneau celor care le era dragă fata respectivă: „Văzuși bre la casa prietenei tale  cum prin crăpăturile de la fereastră se dădeau șoarecii cu sania la vale?”.  Femeile scoteau din casă toate lucrurile, scuturându-le și spălându-le indiferent de gerul de afară, ba, multe gospodine chiar își văruiau casa și spălau ferestrele și ușile, astfel încât, atunci când veneau vecinele și rudele cu pomana de Crăciun, casa lor să arate ca un pahar curat!       

  În această perioadă toată lumea se înnoia înainte de Crăciun, prin grija părinților. Tot în această perioadă se procura tot ce era nevoie pentru o sărbătoare îndestulată. Nu degeaba se spunea pe vremuri:  „Paștele fudulului și Crăciunul sătulului!”         

Toți obișnuiau să facă rost sau să confecționeze singuri opinci pentru odraslele mai răsărite, aceste originale încălțări erau „testate” prima oară în zilele dinaintea Crăciunului atunci când preotul umbla cu  Ajunul, iar odraslele înotau prin zăpadă și strigau „Ni, aho!” în urma popii, eforturile fiindu-le răsplătite cu plăcinte, chiroște (colțunași cu brânză sau magiun), turte, nuci, mere și alte bunătăți.       

Într-o lume în care Postul Crăciunului era asemuit cu o perioadă consacrată Maicii Domnului, interdicțiile alimentare fiind adesea respectate, gândurile oamenilor fugeau totuși uneori spre apetisantele bucate ce urmau  a fi „îndrumate” spre stomac încă înainte de Crăciun. Mulți copii dornici de o lingură de lapte erau amenințați de mamele lor cu expresia: „Vezi poate-ți taie popa limba!”. Adulților le era gândul la chișca și cârnăciorii preparați cu usturoi, costițe fripte în tigaie sau la răcituri făcute din picioarele porcului ce-și trăia ultimele zile în coteț. Cei mai bătrâni deveneau mai răbdători cu mâncarea de post atunci când se gândeau cum își vor unge gâtul cu vreo câteva jumări încinse în tigaie!       

Cine crede că în Postul Crăciunului de altădată nu existau petreceri se înșală. E adevărat, nu se făceau hore sau nunți, deși a circulat o zicere de felul: „Frunză verde frunză-ai fost,/ Mai văzut-ai nuntă-n post?/ Am văzut la un țigan/ Cu fasole și bostan”. În schimb postul acesta era plin de șezători, clăci sau furcării  (șezătoare la care participanții vin cu ceva de lucru), înmormântări etc.

La șezători și la clăci se muncea cât se muncea, însă cei mai mulți veneau pentru a auzi și a povesti tot felul de întâmplări, legende, glume sau jâtii (mici istorioare cu haz), bancuri cum le-am spune noi azi,  colindau și învățau noi colinde. Apoi, tinerii obișnuiau  să cânte folclor, uneori fiind permis chiar și jocul. 

Tot în șezători se testa hărnicia fetelor, se legau prietenii între feciori și fete, ce în multe cazuri duceau la căsătorie. Nu am amintit întâmplător înmormântările ca prilej de distracție, deoarece la priveghiul organizat cu aceste ocazii se făceau tot felul de glume, care mai de care mai haioase, cei care nu erau tari din fire putând leșina când vedeau cum se ridica ca din senin mâna sau capul mortului, folosind pentru aceasta unele trucuri. Pentru tinerii de altădată, acestea erau și prilej de distracție.     

  În așteptarea Crăciunului  și a Anului Nou, oamenii deveneau mai buni, mai generoși, și mai optimiști, sperând că Nașterea Domnului și Anul Nou vor veni cu sănătate, bunătate și pace.

Toate aceste lucruri bune  le doresc tuturor românilor!

La mulți ani și să petreceți sărbătorile fericite!

DRAGOMIR VLONGA, ALBA IULIA, 13.12.2022