COLOCVIILE LITERARE ,,TIMOTEI CIPARIU” ȘI ,,FRAȚII BRAD”

ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA
POPORULUI ROMÂN-ASTRA, Despărțământul ASTRA ,,Eugen Hulea” Alba Iulia colaborează foarte
bine cu toate Despărțămintele și Cercurile ASTRA din Județul Alba, cât și din Țară, dar și cu cele din
Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, etc. Toți președinții, cu mici excepții, ne sprijinim fiecare cum știe
și poate mai bine, în realizarea și implementarea Proiectelor, astfel încât activitățile noastre să se desfășoare
în bune condiții și să fie fructuoase și rodnice.
ASTRA Alba Iulia a participat și în acest an 2023 alături de ASTRA Blaj, ASTRA Centrală și alte
Despărțăminte din Țară, la mai multe activități culturale ca: sărbătorirea scriitorului Aron Cotruș, Festivalul
,,Datina Străbună pe Secașe”, Adunarea Gen. a ASTREI blăjene etc. , dar a participat la activitățile ASTREI
și din alte județe, pe lângă manifestările cultural–patriotice care s-au desfășurat la Alba Iulia. ASTRA
albaiuliană ține stindardul sus nu numai din partea ASTREI, dar și din partea Societății AVRAM IANCU
Filiala Alba Iulia, având în vedere că foarte mulți astriști sunt și membri ai Societății, iar unii dintre noi
numărându-ne printre membri fondatori. ASTRA Alba Iulia colaborează foarte bine și cu Societatea
AVRAM IANCU pe Țară, având idealuri convergente, așa cum și Regele Munților, Craiul Moților și
Crăișorul Moților AVRAM IANCU, Erou și Martir Național a colaborat foarte bine cu ASTRA. Se știe că
Avrămuț, așa cum îi spuneau cei apropiați, a fost cel care a propus înființarea ASTREI. Deci, nu trebuie să
uităm că înființarea ASTREI se datorează lui Avram Iancu și nu numai!
Azi 18.02.2023 am participat la Colocviile Literare ,,Timotei Cipariu” și ,,Frații Brad”, care s-au
desfășurat la Sâncel, mai mulți membri ASTRA din Alba Iulia. Printre aceștia amintesc: președintele
ASTREI albaiuliene, respectiv Ambasador al Academiei Națiunii Române de la Chișinău pe județul Alba
M.C., astristul avocat Marius Adrian Hațegan, col. Ioan Brad (Ministru fără portofoliu), col. Oaida Dorin,
pentru a onora invitația făcută de colegul nostru, președintele Astrei Blaj ing. Ioan Mihălțan. Acesta este un
președinte destoinic, care luptă pe linie culturală, jurnalistică și artă vizuală, să îndeplinească cu succes
idealurile înaintașilor astriști cât și proiectele și ideile fostei președinte prof. Silvia Pop. Așa cum se știe,
D-nul Președinte Mihălțan a fost mâna dreaptă a precedentei Silvia Pop, fie-i țărâna ușoară! Se spune că o
meserie ,,se fură” nu se învață, dar eu consider că D-nul președinte al Astrei Blaj le-a practicat pe amândouă.
În acest sens l-aș cita pe D. M. Lawson care spunea: ,,Existăm vremelnic prin ceea ce luăm din jur, dar vom trăi veșnic prin ceea ce dăruim”!
D-nul Președinte Mihălțan a dăruit multe atât nouă, dar și urmașilor noștri. În timp am început să-l
cunoaștem și cunoașterea naște convingeri, astfel încât, cunoscând trecutul înțelegem prezentul și prevedem
viitorul acestui harnic președinte. Prin tot ceea ce a realizat și realizează în continuare, lasă urmașilor ceva
palpabil. L-aș cita în acest sens pe marele actor, regizor, poet și scriitor japonez Zeami care a spus că: ,,Viața
unui om se poate sfârși, dar Opera sa NU!” Prin urmare, tot ceea ce ați realizat până acum d-le Președinte
rămâne pentru eternitate! Tot acest mare actor și regizor Zeami spunea : ,,Cine descoperă noul parcurgând
trecutul, este demn de a-l prezenta și altora!”
Este de apreciat faptul că D-nul Președinte Mihățan este un bun colaborator și participă la activitățile
altor Despărțăminte, deși dânsul încă este în câmpul muncii, dar se străduiește să facă față cu brio, atât la
serviciu cât și la ASTRA și nu în ultimul rând în familie!
Noi astriștii trebuie să ținem aproape, ca să-l citez pe colegul nostru col. Ioan Brad care a spus la una
dintre activitățile noastre comune: ,,Astriști țineți aproape!”
La Adunarea Generală de la Alba Iulia din 7-9 octombrie, anul 2016, vicepreședintele Academiei
Române Alexandru Surdu, căruia îi purtăm veșnică recunoștință și pomenire, a spus: ,,S-a desființat armata,
dar am rămas noi ASTRA armata care să mai apere Cultura și Poporul Român!” D-nul Președinte Mihălțan
se străduiește din răsputeri să pună în practică acest citat demn de urmat de către fiecare astrist, pentru a
nu ajunge să avem analfabeți. În acest sens, l-aș cita pe marele istoric Nicolae Iorga care a spus: ,,Un popor
fără steag de cultură este o gloată, nu o oaste!”
Așa după cum procedăm fiecare dintre președinții ASTREI și D-nul Ioan Mihălțan promovează
obiceiurile și tradițiile strămoșești care reprezintă zidul de rezistență împotriva globalizării și omogenizării
Culturale Europene și implicit a păstrării noastre ca Națiune Română! D-nul președinte împreună cu
colectivul de conducere al Astrei blăjene au știut să vibreze și să facă și pe ații să vibreze, pentru a reuși săși implementeze Proiectele. În acest sens, marele muzician George Enescu spunea: ,,În artă trebuie să
vibrezi tu însuți și să faci și pe alții să vibreze!”
Pentru întreaga sa activitate desfășurată în cadrul ASTREI și nu numai, merită tot respectul și
aprecierea noastră. Prin urmare ASTRA ,,Timotei Cipariu” Blaj și-a făcut datoria, ba chiar a depășit-o, așa după cum bine spunea scriitorul Cezar Petrescu! Având în vedere toate cele prezentate, cred că sunteți
în asentimentul meu dragi astriști, cu propunerea mea, ca să i se confere titlul de CETĂȚEAN DE
ONOARE al orașului Blaj! Consider că îl merită din plin!
De menționat faptul că, la aceste Colocvii aproape toți participanții au prezentat alocuțiuni.
Emoționant a fost momentul când D-nul col. Dorin Oaida a spus că a copilărit la Sâncel și că sufletul
dânsului este mereu acolo. Demne de reținut au fost și alocuțiunile susținute de D-nul dr. Mircea Frențiu și
Ioan Brad de la ASTRA Blaj, a vicepreședintelui Ioan Borțan de la ASTRA Centrală Sibiu, a președintelui
Radu Gavrilă de la Dej, a președintelui Ionel Covrig de la Târnăveni, etc. Toate alocuțiunile au fost
importante și interesante, așa încât ne-am întors acasă cu noi bagaje de cunoștințe pe care le promovăm și
transmitem noilor generații!
De remarcat, admirat și felicitat și prezența primarilor din zonă la aceste Colocvii, care la fel au
susținut alocuțiuni, printre care s-a făcut remarcată primar Lenuța Aldea, prof. Călina Comșa și alții.
Felicitări D-lui Președinte Ioan Mihălțan pentru buna organizare, dar și tuturor celor implicați în
pregătirea evenimentelor!
În ciuda tuturor vicisitudinilor inerente ale timpului actual, ASTRA ține STINDARDUL SUS!
PER ASPERA AD ASTRA! (Pe căi anevoioase spre stele!)
Despărțământul ASTRA ,,Eugen Hulea”Alba Iulia Președinte: Maria Cioica
Răspunsuri