Din ciclul „Timpului sacru-Sărbătorile de altădată” Sărbătoarea Ouălor sau Miezul Păreții, din mijlocul Postului Mare a Paștelui

Pe parcursul întregului an, legate strâns de sărbătorile religioase, străvechiul popor român, a adăugat unele obiceiuri și tradiții populare, benefice atât pentru viața religioasă cât și cea laică.  Sunt sărbători și obiceiuri folclorice care nu afectează normele și canoanele bisericești, ele contribuind la respectarea acestora într-un mod popular mobilizator și plăcut tradițional și uneori sancționator,  prin metode ironico-umoristice, pentru cei ce nu respectau obiceiurile strămoșești a înaintașilor.  În conștiința publicului larg, în preajma sărbătorilor religioase se impunea un anumit comportament creștinesc și laic. Respectarea acestor obiceiuri și tradiții populare, este și scopul și efortul de a promova și păstra arta populară, fără interese comercial-financiare. Rolul de a păstra și promova tradițiile noastre culturale care ne identifică ca popor milenar, este și acela de a face cunoscute obiceiurile în care strămoșii noștri se raportau la timpul anului și mai ales la sărbători când beneficiau de un repaus din activitatea lor zilnică.        

Acest timp sacru este și al nostru, al contemporanilor, nu doar al oamenilor de altădată, al înaintașilor, ne înfruptăm cu drag și folos din tradițiile înaintașilor și dăm farmec sărbătorilor.  Noi avem datoria să recuperăm și să adaptăm aceste comori culturale românești, întrucât avem nevoie de repere.       

Din multiplele sărbători populare din perioada Postului Mare a Paștelui; Moșii de Iarnă, Săptămâna Albă sau Săptămâna Nebunilor, Lăsatul Secului de Paști, Prima Săptămână Mare,  Sfântul Toader, Sărbătoarea Ouălor, sau Miezul Păreții, Duminica Floriilor, Săptămâna Mare,  Joia Mare și iepurele,  Vinerea Mare și mielul de Paști, Paștele de altădată-Noaptea Învierii, Prima zi de Paști, A doua și a treia zi de Paști. Pentru că ne apropiem de mijlocul perioadei din Postul mare am ales să prezint obiceiul: „Sărbătoarea Ouălor sau Miezul Păreții.”                   

 Sărbătoarea Ouălor sau Miezul Păreții, exact la jumătatea Postului Mare, întotdeauna în miercurea din săptămâna a patra a Postului Mare, strămoșii noștri țineau Sărbătoarea Ouălor, sărbătoare numită și Sfintele Păresimi, Miezul sau Miaza  Păresii sau Păreții. Cuvântul „părăsimi” (sau cum îi spunea poporul „păreți”), provine din latină, însemnând „40 de zile”, adică cât se considera că ține efectiv Postul Mare,  Săptămâna Patimilor având un statut special. În timp și această săptămână în ceea ce numim obișnuit Postul Mare, așa încât Miezul Păreții cădea la 24 de zile de la Lăsatul Secului de Brânză, acum întâlnindu-se cele două jumătăți egale, Sărbătoarea Ouălor fiind socotită un fel de perete care desparte Postul Mare în două.       

Pe vremuri, mai ales femeile țineau Sfintele Păresimi ca pe o duminică, fiind interzise cu desăvârșire anumite munci, precum: torsul, țesutul, cusutul, periatul, urzitul, și, mai ales, unsul pereților.  Cele care se încumetau să muncească riscau să înnebunească; dacă nu li se întâmpla lor acest lucru, atunci un membru al familie tot înnebunea; fiind zi primejdioasă, alte femei care nu o țineau, se îmbolnăveau de „dânsele” (iele), această boală presupunând, mai întâi, dureri ale mâinilor, picioarelor, apoi ale oaselor, ulterior uscându-se carnea de pe oase și mai ales cea de pe lângă încheieturile degetelor. Cert este, după o credință larg răspândită altădată, că tot ceea ce se lucra în această zi se strica, nici un lucru neputând fi dus până la capăt. Să  nu se bucure însă leneșii, pentru că ceva- ceva tot se putea face în această zi, anume număratul ouălor și al călepelor (sculuri) de in cânepă și de lână.       

 Un obicei larg răspândit pe vremuri interzicea să iei ouă de pe cuibare de la Lăsata Secului  până la Miezul Păresimilor.l Dacă trebuia neapărat să iei un ou, atunci mai întâi trebuia să fie scuipat. În legătură cu strânsul și  număratul ouălor în această zi existau mai multe motivații; una ne spune că se făcea acest lucru pentru a nu se strica ouăle până la Paști; alta, pentru că numai astfel se spera ca găinile să facă mai multe ouă! Cele mai multe femei păstrau aceste ouă pentru a le face roșii sau pentru prepararea cozonacului și a păștii, toate ouăle de la Miezul Păreții ne fiind bune de clocit. Prin Oltenia, număratul ouălor trebuie neapărat făcut la mijlocul Postului Mare, altfel femeia respectivă putea să amuțească.       

 Mai precizăm că Ziua Ouălor  era foarte așteptată de copii, aceștia ajutându-și mamele la alesul celor mai bune ouă ce urmau a fi înroșite sau închistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouăle de găini negre, ouă numite „hărăpești”; aceste ouă aveau coaja gălbuie, fiind mult mai tari decât celelalte. Puse deoparte, înroșite într-un mod mai deosebit, acestea îi ajutau pe posesorii lor să câștige la Paști multe alte ouă de la alți copii cu care se dădeau în ciocna, iar oul care a fost spart revenea celui cu oul tare care l-a spart.         

Multe alte obiceiuri mai sunt despre Miezul Păreții sau Sărbătoarea Ouălor dezvoltate în funcție de  zonele României, remarcând că în spatele  unor practici aparent banale se află o grijă specială pentru unul din elementele centrale ale sărbătorii pascale, oul, simbolul începutului, dar și a Învierii Domnului.

DRAGOMIR VLONGA – ALBA IULIA – 17 Martie 2023