File de istorie. Carol al XII-lea a trecut prin Alba Iulia

  File de istorie

Regele Suediei Carol al XII- lea supranumit „Leul Nordului”, în drumul lui spre Suedia, a trecut prin Alba Iulia, o poveste mai puțin știută.

Figură emblematică a istoriei suedeze și a Europei, Regele Carol al XII-lea, a avut un destin care a intrat definitiv în istoria lumii. 

Având o viață foarte scurtă (1682-1718), de numai 36 de ani și o domnie cuprinsă între anii (1697-1718), 21 de ani, 7 luni și 25 de zile, regele Carol al Suediei a cunoscut atât gloria cât și gustul amar al înfrângerii. 

Militar desăvârșit cu o viziune integratoare, el și-a folosit timpul cu o pregnanță desăvârșită, fiind în mod cert ultimul mare cuceritor al Nordului.             

La numai 18 ani, având lângă el un corp de ofițeri cu multă experiență în bătălii, a reușit să-i stăpânească pe toți vecinii regatului său, care doreau să-l dea jos de pe tron (danezi, saxoni, ruși).             

După mai multe bătălii memorabile în care acesta și-a dovedit calitățile de mare strateg, a demonstrat faptul că, conducând o armată redusă numeric, a învins armate ale adversarilor săi net superioare numeric.             

Caracter nestăpânit, acesta nu a reușit să fructifice victoriile, iar în urma înfrângerii în Bătălia de la Poltava din 8 iulie 1709, din partea Imperiului Rus, condus de țarul Petru I cel Mare (1682-1725), având armata decimată pe câmpul de luptă, fiind și el rănit la un picior,  s-a retras la rugămintea generalilor și consilierilor săi,  spre sud, trecând fluviul Bug, solicitând și primind azil din partea Înaltei Porți Otomane, personal din partea  sultanului Ahmed III (1703-1730), care îl aprecia foarte mult pentru calitățile sale de mare luptător.           

Atât regelui cât și suitei sale i-au fost puse la dispoziție o tabără de corturi în imediata apropiere a localității Bender (Tighina din Republica Moldova), primind și unele înlesniri cuvenite unui rege și a oamenilir săi.         

În Moldova acesta a stat 5 ani, mizând pe sprijin otoman să declanșeze un nou război împotriva Țarului rus.         

După bătălia de la Stălinești din 8 iunie 1711, dintre armatele ruso-moldave și Imperiul Otoman, soldat cu victoria otomană, la încheierea păcii dintre cele două mari puteri, care a avut loc pe 22 iulie 1711 la Prut, unul dintre punctele Tratatului se referea la prezența  regelui Carol al XII-lea  pe teritoriul otoman,  solicitându-se de către ruși plecarea imediată a acestuia  spre țara lui, punct acceptat și de către sultan.         

Regele a refuzat această plecare de teama unui regicid (asasinat) pus la cale de către adversarii săi,  acesta s-a răsculat dar în scurt trimp a fost capturat de oștile otomane și trimis sub pază în Sudul Imperiului la Demotica, o localitate în apropiere de  Edirne ( Adrianopole).         

Văzând că nu mai are nici o șansă împotriva imperialilor ruși,  regele a solicitat sultanului să-i aprobe plecarea spre regatul său Suedia.         

Pregătirile pentru plecare au avut loc în primăvara și vara anului 1714, iar pe data de 20 septembrie  a  aceluiași an, regele și suita sa au părăsit Demotica, fiind escortat de oști otomane  până la Pitești  (Argeș). A fost cazat la conacul boierului Budișteanu din localitatea Budeasa, în așteptarea aprobării de tranzit a teritoriului Imperului Habsburgic, aprobare din partea împăratgului Carol VI de Habsburg (1711-1740), pe care a primit-o. În seara zilei de 27 octombrie 1714 regele însoțit de doi aghiotanți au părăsit Piteștiul în travesti.       

La aproape 300 de ani de la plecarea regelui spre Pomerania, Asociația „Carolus Rex Revivat” a dorit refacerea acestui marș, reprezentând una dintre cele mai spectaculoase realizări ecvestre din istorie.     

 Această reconstituire a fost sponsorizată de compania de rețele  de telecomunicații „ Ericsson”  din Suedia.     

 Marșul a început pe data de 5 septembrie 2000  din municipiul Pitești (Argeș), apoi cortegiul a ajuns la Sibiu pe data de 6 septembrie  2000, iar de aici la Alba Iulia în aceiași zi, fiind întâmpinați  de un numeros public, iar  oficialitățiile  orașului i-au primit cu pâine și sare conform obiceiului tradițional românesc.       

După un schimb de urări de bun venit rostite de către primarul  de atunci a municipiului Alba Iulia  ing. Mircea Hava, a luat cuvântul  și ambasadorul Suediei la București, excelența sa Nils Rebelius.     

 Personajul care l-a întruchipat  pe regele Carol XII împreună cu garda suedeză, precum și ambasadorul Suediei, au depus coroană de flori la Coloana „Lupa Capitolina” în semn de respect și prețuire față de poporul român.       

În cinstea oaspeților, Ansamblul de muzică populară „Crai Nou” și interpreții Ionuț Fulea și Nicolae Furdui Iancu, au interpretat melodii populare din zona Ardealului.       

La rândul lor, personajele, care au iîntruchipat soldați suedezi din sec. XVIII,  au prezentat un frumos și interesant spectacol de mânuire a armamentului și trageri cu muschetele. După un scurt program la Primăria Municipiului, coloana compusă din 70 de voluntari, 30 de cai, atelaje și camioane , s-a pus în mișcare spre municipiul Turda-Cluj Napoca- Șimleul Silvaniei- Marghita-Săcueni.         

Evenimentele ce au avut loc la Alba Iulia, au fost prezentate în presa vremii de către ziariștii albaiulieni.       

 La ieșirea de pe teritoriul României, marșul a continuat:  în Ungaria  – tranzitând orașele  Debrețin și Budapesta;       

 în Austria –  Viena și Linz;       

în Germania – Pasau – Regensburg – Nuremberg – Hanau – Celle și punct final Stralsund, unde au ajuns  pe 19 septembrie 2000 după 14 zile de marș și parcurgerea călare a 2152 de Km. având ritmul de deplasare de 150 km / zi.

Col. (retr. )  Nicolae Paraschivescu

Jurist – teolog  Dragomir Vlonga     

Alba Iulia, 22. 11. 2022.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *