Ioan Teculescu, comemorat la 91 de ani
La bustul din Parcul Unirii Alba Iulia a fost comemorat Episcopul Ioan Teculescu la 91 de ani de la trecerea în eternitate

Motto: „ Arma cea mai puternică a preotului va trebui să fie pentru totdeauna „cuvântul cald plin de avânt… pentru neam și pentru legi.” (Ioan Teculescu)”
Sâmbătă 15 iulie 2023, o mână de oameni reprezentativi din Alba Iulia, fiind vorba de primarul Gabriel Pleșa, preotul Oliviu Botoi -consilier cultural eparhial, col. ( r. ) Nicolae Panduru, col. (rtr.) Victor Teodorescu, teolog Rimo Vlonga, reprezentanții unor ONG-uri cultural-patriotice, jr. Claudiu Dărămuș-liderul Partidului România Noastră și alții iubitori de istorie, s-au adunat pe caniculă în jurul bustului Episcopului Ioan Teculescu, opera artistului plastic Romi Adam, amplasat în Pacul Unirii din Cetate Alba Iulia, pentru a-i aduce un sincer omagiu la 91 de ani de la trecerea în eternitate.
Cu această ocazie primarul Gabriel Pleșa, a depus o coroană de flori din partea Primăriei și a Consiliului local, iar Părintele Oliviu Botoi, împreună cu cei prezenți au înălțat rugăciuni de pomenire pentru Ioan (Iustinian) Teculescu, născut la 01. 11. 1865 în localitatea Voinești-Covasna – decedat 16. 07. 1932 la Brașov. A fost cleric ortodox român, protopop și cel mai longeviv președinte al Despărțământului ASTARA Alba Iulia (1902-1923), participant de seamă la evenimentele UNIRII de la 1 Decembrie 1918, Căsătorit în 1891 cu Eliza, fiica preotului Iosif Comănescu din Codlea, iar în 1909 rămâne văduv cu șapte copii. În anul 1922, este ridicat la rangul de Episcop al Armatei Române cu sediul la Alba Iulia (primul episcop al armatei), 1922-1924. Apoi în perioada 1924-1932 Episcop al Cetății Albe și Ismailului până la deces.
DRAGOMIR VLONGA – Alba Iulia – 17. 07. 2023.
Răspunsuri