La Oarda de Sus și Alba Iulia ample manifestări dedicate scriitorului Ion Lăncrănjan, la 95 de ani de la naștere

Duminică 13 august 2023, ONG-urile cultural-patriotice, din Alba Iulia, în frunte cu fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și revista „Dacoromania”, principalii organizatori, cu participarea instituțiilor locale și județene și larga participare a cetățenilor satului (cartierului) Oarda de Sus, au organizat în trei locații 1. (Biserica I din Curături cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Oarda de Sus – preot paroh Sabin Lăpădat); 2. Placa inscripționată și amplasată la Oarda de Sus în locul care marchează casa în care s-a născut la 13 august 1928 scriitorul Ion Lăncrănjan; 3. La bustul scriitorului de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia), ample manifestări religioase și culturale dedicate împlinirii a 95 de ani de la nașterea scriitorului Ion Lăncrănjan, manifestări care au constat în:
- La inițiativa col. (rtg.) scriitorul Oaidă Dorin și cu contribuția nemijlocită a pr. Sabin Lăpădat, cu participarea membrilor ONG-urilor cultural – patriotice și a enoriașilor de la Oarda de Sus, s-a oficiat slujba parastasului în memoria scriitorului local Ion Lăncrănjan. Participarea membrilor ONG-urilor a fost posibilă prin asigurarea deplasării de la Alba Iulia. la Oarda de Sus și retur, cu autoturismele proprii a domnilor col. (r.) Nicolae Lupu – de la Cultul Eroilor Alba, ec. Ioan Mitea și prof. Ionel Danciu, cărora organizatorii le mulțumește.
- Depuneri de coroane, flori și evocarea vieții, activității și operei scriitorului Ion Lăncrănjan, la placa amplasată în Oarda de Sus, ce marchează locul unde a fost casa părintească în care s-a născut.
- Depuneri de coroane și flori la bustul flancat de drapele tricolore a scriitorului Ion Lăncrănjan, aflat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. După depunerea de coroane și jerbe de flori la bust, de către reprezentanții Consiliului Județean Alba, prin Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba; din partea Primăriei și a Consiliului Local Alba; a fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”- președinte ing. Vasile Todor, a revistei „Dacoromania” – dir. Ioan Străjan, din partea sătenilor din Oarda de Sus etc. s-a trecut la evocarea amplă a vieții, activității și prezentarea pe larg a operei literare și a rolului acesteia în îmbogățirea patrimoniului literar al României.
Aceste evocări s-au realizat prin discursurile următorilor vorbitori: scriitorul Dorin Oaidă, prof. Daniela Floroian, teolog Rimo Vlonga, prof. Viorica Medrea, aviator pensioinar Moise Cotuna, din partea clubului de lectură de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia, o parte din membrii fiind prezenți la această activitate, col. Nicolae Lupu, col. Ioan Brad, prof. Ionel Danciu, ec. Ioan Mitea, ing. Marieta Buburuz, ec. Ioan Străjan etc.
Prin aceste triple activități s-a realizat un bine meritat omagiu celui care a adus cinste județului Alba, devenind un nume de referință, scriitorul Ion Lăncrănjan, pe acest spațiu multiplu de valorificare a culturii și istoriei milenare nepieritoare a acestor meleaguri. Din cuvântul scris frumos meșteșugit, Ion Lăncrănjan și-a făcut un crez, un mod de viață, invitându-ne să-i cunoaștem opera în care se găsește sufletul și chiar inima românilor de pe aceste meleaguri albaiuliene.

Răspunsuri