Lansare de carte la Cugir – volumul “Transilvania Lacrimi și cruci”, autor Radu Matei Todoran

Vineri, 17 mai 2024, a avut loc la Centrul Cultural “Valentin Uritescu” din Cugir, o lansare de carte. Autorul Radu Matei Todoran a prezentat volumul “Transilvania Lacrimi și cruci”, o carte de proză, cu mai multe povestiri.
Radu Matei Todoran este poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Société des Poètes Français, președinte al Societății Culturale “Mirabila Sămânță”. Deține și un doctorat în management, fiind un inginer chimist devotat meseriei, foarte mulți ani.
Evenimentul de vineri a bucurat publicul de la Cugir, din păcate, nu prea numeros. Au participat câțiva dintre intelectualii orașului, cei care cochetează cu scrisul literar, prieteni și foști colegi de-ai autorului. Directoarea Centrului Cultural, Diane Dobrean a avut cuvântul de deschidere, prezentând autorul și originile sale cugirene. Fiu al satului Pian, Radu Matei Todoran a făcut studiile liceale la Cugir, iar soția sa este originară din acest oraș. Intervenția scriitorului Dumitru Mălin, cel mai prolific din județul Alba, a avut rolul unei mai bune cunoașteri a omului și literatului Radu Matei Todoran. Domnia sa a făcut o analogie a cărții prezentate, cu cea a lui Emil Cioran “Lacrimi și sfinți”.
A urmat momentul autorului, care a vorbit despre pasiunea sa pentru istoria Transilvaniei. Pentru scrierea cărții prezentate, a studiat timp de trei ani, afirmând că “Această carte s-a născut înainte de-a o scrie.” Alocuțiunea dânsului a avut multă încărcătură emoțională, deoarece a introdus publicul în istoria Transilvaniei, făcând referire și la perioada istorică 1500 – 1900, la rolul călugărului ortodox, Sofronie de la Cioara, care s-a aflat în fruntea celei de-a doua revolte anticatolice din Transilvania secolului al XVIII-lea. “În 1700 nu aveam o conștiință națională, dar aveam o conștiință religioasă.” a adăugat scriitorul. Totodată, a criticat sistemul actual, de nepunerea în valoare istorică, turistică, culturală, economică a Transilvaniei: “Stăm pe munți de bogăție, iar noi sărăcim.”
Atmosfera s-a mai destins prin recitarea câtorva poezii din două volume ale autorului Radu Matei Todoran, de către doamna Elena Anghel-Coman. Cu talent actoricesc, domnia sa a recitat poeziile: “Pergamentele uitării”, “Tăcerea din urmă”, “Lupta ei cu simultaneitatea”, “Conspirația clepsidrei”, “Viața pe catalige”, “Umil și desuet”, fiind cele alese de către autor. Însă doamna Elena a încheiat intervenția sa cu alte două poezii alese chiar de dânsa: “Ochii” și “Mama”.
Evenimentul a fost pigmentat și de intervenția fostului primar al orașului Cugir, domnul Aurel Voicu, profesoarei Cristina Pătroescu Montanari și a fostului coleg de liceu al autorului, domnul Dan Dicu. După un scurt dialog între acesta din urmă și Radu Matei Todoran, cuvântul de încheiere l-a avut directoarea Centrului Cultural “Valentin Uritescu” din Cugir, doamna Diane Dobrean, care a mulțumit tuturor pentru prezență.
A urmat un bufet suedez, ședințe fotografice și socializare. Într-o plăcută atmosferă de sărbătoare literară, amintirile, povestirile, dar și proiectele de viitor s-au întrețesut dând și o valoare sentimentală evenimentului de vineri, de la Cugir.
Felicitări scriitorlui Radu Matei Todoran şi lectură cu folos tuturor cititorilor!

Răspunsuri