Manifestări de Ziua Eroilor
De Ziua Eroilor, AFDPR-Filiala Alba, a ridicat parastas de pomenire pentru Eroii și martirii români
La Monumentul „Memorialul Rezistenței Anticomuniste 1945-1989” din curtea Bisericii Ortodoxe „Platoul Romanilor” Alba Iulia, joi 29 mai 2025 de praznicul Înălțării Domnului, când conform legislației este declarată și Ziua Eroilor, ca în fiecare an, după oficierea Sfintei și Dumneziești Liturghii în biserică, enoriașii prezenți, la care s-au alăturat mulți dintre elevii Seminarului Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, au participat la manifestările organizate în memoria eroilor neamului, manifestări constând în depuneri de coroane și flori la monument, intonarea unor cântece religioase și patriotice, culminând cu slujirea PARASTASULUI de pomenire, de către preoții Petrișor Muntean-inspector eparhial și pr. dr. Alexandru Teompa, ajutați de cântăreții studenți teologi Ionuț și Andrei și de membrii cercului de chitară coordonat de prof. Sorina Matei. E
venimentul s-a încheiat cu un cuvânt explicativ al momentului sărbătoresc transmis de pr. Petrișor Muntean și de jr. Dragomir Vlonga – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România-Filiala Alba.
Din teritoriul județului Alba, au mai fost semnale despre astfel de manifestări, care au avut loc la: Monumentul Eroilor din curtea Bisericii Ortodoxe din Lipoveni Alba Iulia, pr. paroh Sergiu Pantea, la care pe lângă enoriașii acestei parohii au mai participat membrii ONG-urilor cultural-patriotice, în speță cei de la fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” coparticipanți la ridicarea acelui monument, membrii AFDPR-Filiala Alba și de la alte asociații.
Astfel de manifestări au mai avut loc și la troițele, monumentele, crucile ridicate de către AFDPR-Filiala Alba din localitățile: Mesentea-Galda de Jos, Poșaga, Cugir și Blaj.
Cinstire și onoare tuturor eroilor neamului și mulțumiri organizatorilor și participanților la manifestările organizate!
Dragomir Vlonga
Răspunsuri