Omagiarea lui Nicolae Iorga la 152 de ani de la naștere

La Alba Iulia, un mare număr de simpatizanți i-au adus un meritat omagiu marelui om de cultură, savantului român Nicolae Iorga la 152 de ani de la naștere.

 MOTTO: „ Înțelepciunea e o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.”;  „Din când în când treci pe la vecin să-ți afli defectele.” ;  „ Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță.” (Nicolae Iorga)

Luni 05 iunie 2023, cu un spirit de mobilizare rar întâlnit, membrii fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” și a revistei „Dacoromania”,principalii organizatori a evenimentelor cultural-patriotice desfășurate în municipiul Alba Iulia, marcând evenimentele istorice și culturale mai importante din acest municipiu, a reușit să mobilizeze un număr mare de simpatizanți, pentru a participa  în jurul bustului ridicat pe Aleea Scriitorilor din parcul Mihai Eminescu, a celui mai mare și complet om de cultură, savant, al românilor Nicolae Iorga, pentru a fi omagiat la plinirea celor 152 de ani de la naștere.

Evenimentul a avut loc în prezența unui număr record de participanți, grosul celor prezenți fiind și de această dată format din membrii fundației organizatoare, a membrilor Clubului de lectură de la Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia, a altor categorii de cetățeni și mai puțini sau chiar de loc a celorlalte ONG-uri cultural-patriotice din Alba Iulia, sau a reprezentanților instituțiilor publice ale statului, cu excepția Primăriei Alba Iulia care a fost reprezentată de ing. Claudiu Nemeș, consilierul personal al Primarului Gabriel Pleșa.  Numărul participanților putând fi mult mai mare, pe măsura valori personalității omagiate Nicolae Iorga.

Cine a fost Nicolae Iorga?  A fost politician, lingvist, geopolitolog, poet, scriitor, istoric al Europei de Est, al Imperiului Otoman, istoric total, istoric literar, dramaturg, critic literar, jurnalist, orientalist, biograf, scriitor de literatură pentru copii, filolog, clasicist, traducător, profesor universitar, academician, parlamentar, ministru și prim-ministru, o celebritate de român, născut la 5 iunie 1871 la Botoșani, din părinții: avocat Nicu Iorga și Zulnia Arghiropol a mai avut un frate Gheorghe, la vârsta de 5 ani Nicolae rămâne orfan de tată.

Studiază la școlile din Botoșani, Iași, unde urmează și Universitatea de litere, luându-și licența cu cele mai bune rezultate.    Urmează studii în străinătate, Franța, Germania, Anglia, Italia. Doctoratul la Berlin și Leipzig, care l-a obținut la vârsta de 23  de ani. A fost un fenomen cultural, un poliglot, vorbind mai multe limbi, unele surse menționează că vorbea 17 limbi.

  A avut două căsători cu: Maria Tasu, timp de 10 ani, care i-a dăruit 5 copii, din care două fetițe s-au stins la mai puțin de 2 ani;a doua căsătorie cu Ecaterina (Catinca) Bogdan, care i-a dăruit 7 copii, fiindu-i cea mai bună confidentă.

 A muncit mult, a scris mult, din toate domeniile, publicând 1003 volume, 12 755 articole și studii ș un impresionant număr de recenzii. A fost cel mai prolific scriitor, lăsând în tezaurul cultural românesc cea mai bogată zestre științifică publicată. A conferențiat la cele mai prestigioase universități din lume.

Ca politician a fost cofondator al Partidului Naționalist Democrat, care promova educația și moralitatea. L-a afectat pierderea Basarabiei și Bucovinei ș apoi efectele odiosul Dictat de la Viena din 1940, cu pierderea unei bune părți din Transilvania de Nord, A fost consilier regal. Nu era agreat de legionari, care i-au pus la cale sfârșitul tragic prin împușcare, în ziua de 27 noiembrie 1940, la vârsta de 69 ani, în localitatea Strejnicu – Prahova în apropiere de Sinaia. Mormântul lui N. Iorga se află în cimitirul Bellu din București.

Evenimentul de omagiere a început cu flancarea bustului cu  drapele tricolore, cu depuneri de coroane de flori din partea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, Primăria ș Consiliul Local Alba Iulia și a Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea ș Integritatea României” și a revistei „Dacoromania” și multe, multe buchete de flori din partea participanților la eveniment.         

 A urmat evocarea vieții și activității complexe a personalității lui Nicolae Iorga. Teologul Rimo Vlonga, a prezentat bogata și complexa biografie a lui Nicolae Iorga, la care și-au mai adus contribuția vorbitorii: col. (rtg.) Țuie Ioan, profesorii Aurel – Constantin Opincariu, Ana Vlonga,  Aurora Marcu, col. (rtg.) Dorin Oaidă – scriitor, ec. Ioan Bălgrădean, avocat Marius Hațegan și ec. Ioan Străjan, care a scos în evidență legăturile lui Iorga cu personalitățile din județul Alba a acelor vremuri, ca Ștefan Manciulea etc., Onisifor Ghibu din Sibiu, transilvăneni de frunte, menționând de asemenea că la propunerea lui Iorga s-a construit Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Amploarea acestui eveniment, a mai spălat din rușinea suportată în 27 mai 2023 de eșecul înregistrat prin numărul mic de participanți  la celebrarea celor 423 de ani de la prima Unire a Țărilor Române sub Voievodul Mihai Viteazul, care a aprins scânteia idealului de unire, realizat la 1 Decembrie 1918 tot la Alba Iulia.           

Suntem mult datori lui Mihai Viteazul și întregii istorii românești, pentru care urgent toți trebuie să ne întoarcem cu fața spre a o promova așa cum fac alte popoare, altfel vom deveni fără identitate și poate fără țară.

DRAGOMIR  VLONGA    – Alba Iulia –       06. 06. 2023.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *