Timpul sacru – Sărbătorile de altădată : Cele nouă joi de după Paști

 În general cele nouă joi de după Paști erau numite Joile Oprite. Uneori aceste nouă joi mai sunt numite Pomenite, Legate sau Grele. Alteori, chiar fiecare joi din cele nouă are denumirea sa: Prima se numește Joia Necurată sau a Paștelui, a doua, Joia Neagră (de altfel, aceasta făcea parte din Săptămâna Negrilor), a treia, a Coloianului sau a Paparudei, a șasea, a Iepelor, în această zi fiind și Paștele Cailor, a  șaptea, Joia Mânioasă, iar a noua, se pare cea mai importantă dintre toate, numită Bulci sau Joia Verde, ținută special pentru cumpene și trăsnete.               

Pe vremuri se credea cu tărie că grindina sau piatra sunt făcute de deavoli în aceste joi.  Deavolii băteau grindina cu ciocanele ca să nu aibă oamenii pâine (să le strice recolta), însă deavolii rămâneau dezamăgiți cu buzele umflate dacă oamenii se sileau să păzească aceste nouă joi, „păzirea” aceasta însemnând abținerea de la orice muncă, mai ales de la tors, țesut, cusut, fiertul cămășilor și de la lucrul în vie. După unii specialiști, ciclul acesta de joi ar fi fost mai mare, începând din joia Săptămânii Albe, adică dinaintea Postuluu Mare și terminându-se atunci când se făceau căpițele pe câmp, adică în preajma Sfântului Petru de Vară. Pe teritoriul românesc se pare că, în vechime, joia a fost o adevărată duminică, ea fiind dedicată adeseori cultului și odihnei. Faptul că în Maramureș nunțile începeau joia întărind această afirmație. Explicația e simplă: numele zilei de joi  ne duce cu gândul la puternicul Jupiter, zeul cerului la romani, stăpânul fulgrrelor și al trăsnetelor. Era normal, așadar, ca oamenii să țină această zi mai mult din teamă decât din rațiune, chiar dacă creștinismul a încercat să șteargă amintirea importanței ei. Se vede treaba însă  că amintirea marii importanțe și multe din practicile specifice zilei de joi se regăsesc încă în cele  trei sau nouă joi de după Paști, zile ținute adesea ca mari sărbători. Celor care îndrăzneau să lucreze acum li se luau uneltele și, dacă se opuneau, erau duși, spre pedepsire,  la conducătorul comunității locale pentru că nu se cădea ca din cauza unora să bată grindina pe ogoarele tuturora.               

Joile acestea fiind legate de cer, era normal ca în vremuri de secetă, tocmai acum să fie invocată ploaia în cadrul unor ritualuri de tipul Paparudei ( zeiță și ritual magic de provocare a ploilor aducătoare de belșug), sau Caloianului ( denumire adaptată de pe numele lui Ioniță Caloian, împăratul  vlaho-bulgar), ambele personaje sunt mitologice. În urma practicării acestor ritualuri foarte originale se spune că cerul își deschidea porțile și trimitea pământului ploaia mult așteptată. Amintim, în acest context,  o anume variantă de cântec, din numeroasele variante existente, prin care fata care închipuia Paparuda, invoca ploaia: „ Paparudă, rudă, / Eși afară de ne udă / Cu găleata lată / Peste ceata toată, / Aduceți cheițele, / Să descui ploițele. / De joi până joi, / Să dea nouă ploi!” După cum se vede, legătura dintre joi și ploaie este evidentă.           

În dimineața acestor joi, fetele mari aveau obiceiul de a scoate apă din puțuri sau râuri și stropeau dinaintea caselor, spre a fi, se zicea, anul îmbelșugat.. Femeile făceau o turtă cu mâinile la spate, crezând că așa cum nu văd ele turta când o fac,  așa nu vor vedea nici păsările cerului sămânța de pe câmp.  Unii oameni serbau aceste joi și pentru foc și apă, pentru amețeală, pentru sănătatea vitelor și pentru rodirea pomilor, interesant fiind că nici măcar preoții nu erau primiți în casă în aceste zile. Mai amintim și faptul că în aceste joi distracțiile și jocurile nu erau interzise, fiind chiar recomandate, întocmai ca la marile sărbători. Din păcate,  civilizația vremurilor noasatre a preluat de la înaintași numai facilul și, maiales partea de divertisment, lăsând într-o uitare aproape desăvârșită semnificațiile mai profunde ale sărbătorilor de altădată.

DRAGOMIR  VLONGA                   – Alba Iulia –                     15. 04. 2025.