Nicolae Dobrin aproape să joace pentru Real Madrid

Fotbalul românesc îl reține pe Dobrin că fiind unul dintre marii fotbaliști români. Cunoscut drept Gâscanul sau Prințul din Trivale, Nicolae Dobrin a fost un maestru al driblingului și al fentei, dar și un exemplu în executare paselor și al loviturilor libere. A fost acesta suficient de bun pentru a-și face loc în lotul lui Real Madrid? Ce l-a împiedicat pe Gâscan să plece de la Pitești? În următorele rânduri va vom oferii răspunsurile la aceste întrebări și ne vom întoarce în trecut pentru a ne reaminti momente frumoase ale fotbalului românesc.

În cantonamentul școlii sale de fotbal la Valea Ursului în 2002, chiar dacă trecuseră mai bine de 30 de ani, Gâscanul  vrea să facă lumina în ceea ce privește transferul său la Real Madrid: „Doi oameni n-au vrut să ajung acolo, la Real, Ceaușescu și eu!”. Intriga este una scurtă și probabil cunoscută de multă lume. În primul tur FC Argeș trecea ușor de FC Aris Bonnevoie, campioana din Luxemburg, scor 6-0 (general). După această victorie FC Argeș urmă să o întâlnească pe Real Madrid, primul meci fiind disputat în Trivale.

 Meciul avea să se termine 2-1 pentru piteșteni, un meci în care Dobrin reușea să marcheze dintr-o lovitură de pedeapsa. Din nefericire în returul meciului de pe Bernabéu echipa din Pitești urmă să piardă 3-1, un scor ce le va aduce eliminarea. Don Santiago, cel mai mare președinte din istoria clubului spaniol, pusese deja ochii pe Gâscan și deja găsise o oportunitate de a-l aduce înapoi la Madrid.

S-a disputat, cu ocazia retragerii lui Francisco Gento, un meci amical, unde au fost invitați mai mulți mari fotbaliști ai Europei. Un fax trimis de la Madrid la Pitești îl aducea pe marele Dobrin la meci. Făcea parte dintr-o echipa cu multe staruri precum Eusebio, Bene și Gento .

Poza echipei de start din care facea parte si Dobrin
Poza echipei de start din care facea parte si Dobrin

                                                                                                                                                                                                După meci, Prințul din Trivale era chemat la un antrenament. Antrenorul Madrilenilor, avea un stil ciudat de antrenament, fără minge, un lucru ce îl nemulțumea pe Dobrin. La câteva zile Don Santiago, punea pe masă 2 mil. de dolari la semnătură +  o instalație de nocturnă pentru Fc Argeș. Aici urmă să intervină Ceaușescu care nu voia să creeze un precedent, că apoi toţi or să plece afară.  Conform propagandei oficiale, Dobrin era bun naţional şi nu putea fi înstrăinat.

Dobrin spune că nu regretă ratarea transferului, pentru el, Realul era o mașinărie de fotbal: ”îți numărau până și driblingurile, câte făceai pe meci!”. Gascanul nu se simțea bine acolo, pur și simplu, pentru el era mai bine în Trivale, acasă. „Dar şi dacă mă lăsau şi nu-mi ieşea? Dacă nu eram iubit? Eu am fost mereu mai boem. Nu-mi pare rău c-am rămas la Piteşti.“ Așadar Gâscanul nu da vină pe sistem pentru că n-a plecat la Real Madrid, a fost parte din decizia lui.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *