Ancoră în infinit 

Mă sprijin de marginea mării,

Ca un gând ce nu vrea dus să fie,

În nuanța clară a-nserării,

Te aștept cu dor și cu mândrie.

​Valul scrie urme pe nisipuri,

Sarea-mi arde buzele uscate,

Văd în spumă mii de alte chipuri,

Dar te chem pe tine dintre toate.

Tu ești fluxul care mă inundă,

Orizont pierdut în mii de sori,

Inima îmi tace o secundă,

Să te simt aproape, printre nori.

​Ești refluxul inimii prin vine,

Ce se-ntoarce-n matca lui mereu,

Doar iubirea-n palme ne rămâne,

Tu ești visul, marea… ești al meu.

​Nu mă tem de vântul ce dărâmă,

Nici de cerul care s-a-noptat,

Suntem praf de stele și de spumă,

Într-un vis de sare ancorat.

Nu mă smulge nimeni de pe maluri,

Legată-s de glasul tău cel blând,

Legănată de cântec de valuri,

Numele în palme mi-l descânt.

​N-am să plec din marginea albastră,

Rămân stâncă, dor și gând curat,

Să veghez la fericirea noastră,

Până timpul va fi înghețat.