Fragment din Stella de Cristina Pop

Ploaia belgiană era la ordinea zilei, la ordinea nopții. Ploua necontenit. O perdea de negură cuprinse spațiul dintre cer şi pământ. O fuziune de gânduri se paraşutau fără oprire. Străzile erau goale, pustii de viața fugărită în case. Se întâmpla ca gândurile să îmi zboare aiurea peste oraş, agățate de vârful cel mai semeț din Grande Place. Nu departe, la un parter, în Galerie Saint Hubert, un pătrățel de ciocolată se ambala grațios în folie aurie. Imaginația îmi creiona gustul, gândul îmi reamintea povestea. Peste tot nume de sfinți, Sainte Gudule, Saint Michel, Saint Josse, Saint Jean, Saint Luc, Sainte Elisabeth, Sint Martin, Sint Walburga, Sint Joris, Stella Maris. Ciocolată şi sfinți pe tărâm belgian divizat între valoni şi flamanzi. Muşc şi gândesc. Nu mai ştiu unde sunt. Afară plouă. Mi-e bine între gândurile mele. Histoire du travail en Belgique. Les travaux de fin d’année. Mestec. Cobor cu privirea pe harta din spatele biroului meu. 1437 Unio Trium Nationum. Conciliul de la Florența, după Ferrara, după Basel, după Avignon, după Roma şi înapoi. Constantinopolul se unea cu Roma pentru a stopa intrarea turcilor în Europa. Henry Ford și Taichi Ohno. Lean Management, Kaizen, Just in Time. Colruyt, de la afacerea familiei la brand național. Marketing. Resurse umane. Nu ai cum să pregătești lucrarea de licență fără să navighezi prin baza de publicații digitale și să alegi pentru bibliografie cele mai populare titluri, în funcție de numărul de citări precedente. Tot ce e peste 500 e apreciat și ridică valoarea lucrării. Scriu lucrarea de licență și îmi pare că o pasăre bate în geam. Clipesc și revin la subiect. E destul de târziu, să nu mă mir că oboseala mă trimite la culcare. Aș fi vrut să ajung la Kaai Theater, nepoata Virginiei Woolf, descendentă Bell, îi va prezenta opera. Aș fi vrut. Întorc o filă și mă gândesc cum voi scrie cândva o carte. Nu știu subiectul, nu e nimic, oricum va fi despre aventurile unui om în căutarea sinelui. Mi se pare că o pasăre se lovește de geam. Casc și privesc, nu e nimic afară, mi se pare, gândesc prea mult, ar trebui să mă odihnesc.

Zgomotul tramvaiului mă trezește. Deschid ochii, iar ziarul stă să îmi cadă din mâna. Mai citesc Le Soir din când în când, dar acum am ațipit în drum spre curs și am trecut de Solbosch, sunt aproape de terminus, ultimul pasager. Cobor și mă zgâlțâie frigul nopții. Îmi păruse că visez compania cuiva de departe, de foarte departe, dintr-o carte străvezie, parte dintr-o colecție de mai multe manuscrise și ale cărei rânduri le auzeam șoptite pe măsură ce citeam. Sub ziar aveam cursul, imprimat și legat, de dreptul muncii pe care îl cumpărasem de la librăria universității. După muncă urma un curs cel puțin interesant sub aspectul legal al tragediei sisifice pe care o prelungim fără încetare până în zilele noastre. Cobor treapta și ajung pe trotuar. Fac stânga-mprejur pe liniile albe și roșii și trec pe partea cealalată în așteptarea următorului tramvai. Ajunge în câteva minute. Ceasul mă atenționează că am întârziat, dar eu ațipisem preț de puține minute, însă îndeajuns cât să ajung la o altă destinație. Urc și verific direcția, la două stații mă voi da jos. Buyl 182, acolo am ajuns. În fața imobilului rândurile șoptite se conturează clar:

“Atîta timp cît nu ieşim din posibil, din contabilitate, nu putem nici concepe, nici pretinde paradisul.”  

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Fotografie reprezentativă: autoarea și o prezumtivă Stella, de piatră