Lecturi comparative la Terres Mythiques: şi fumul se ridica la cer. Metec.

Despre pământuri, localizări, apartenențe, rezidențe, literaturi şi mitologii personale par a fi cele două cărți, vecine de lume şi subconştient al unei culturi literare:

şi fumul se ridica la cer – Bogdan Crețu

Metec – Bogdan Perțache

Publicate la Editura Polirom în 2025, romanele se înscriu în sfera ficțiunii mizând pe o acoperire istorică recentă avant la lettre, respectiv pe o imersiune mitizantă. Dacă Bogdan Crețu operează la nivel comunitar prin dezgroparea traumelor personale, Bogdan Perțache parcurge un drum invers disecând interiorul personajelor pentru catharsis-ul universal. Ridicări la cer, înălțări ale conştiinței din mocirla păcatului sistemic, a pământului ce atârnă cadaveric de poveştile şi viețile personajelor sacrificate, romanele se supun unei rigori a supliciului repetitiv în alternanță cu salvările punctuale, sufleteşti sau auxiliare, pentru celălalt. Literatura în care se înscriu îşi îmbogățeşte fondul imagistic şi ideatic. Distopii încarnate şi deopotrivă eliberări asumate, scrierile împrumută din fondul tragic al Antichității, noblețea reprezentării tipurilor umane, după caz, în fața realității.

Viața că formulă a profunzimii artei îi încorporează în procesul creator pe toți fiii ei: Damian, Yorgo, Medeea, Diana, Paul, Iancu – mai degrabă o eroare a artei, însă un tragic prin excelență, subscris unui exil din propria viață, contaminat din spațiul literar al lui Ovidiu. Autorii se joacă mult cu fluxul conștiinței, preluat de la anticii Joyce sau Woolf, dar într-o altă ambianță, când a abundenței dionisiace, când a smereniei stoice. La Bogdan Crețu, fluxul conștiinței preia accente genealogice voite, un East of Eden un peu à côté, cu strike-throughs peste memoria îngropată sau dezgropată a războiului, cu o brazdă a plugului ce ară fiecare generație și scoate la suprafață bucăți brute de literatură, frânturi de ideologie, mici ieșiri din realitatea covârșitoare. La Bogdan Perțache, opera literară în sine este scopul suprem, produsul finit realizat prin șlefuirea moralei, prin contorsionarea literaturii care educă, abandonarea sfârșitului fericit al basmului în care eroul poate apăsa Repeat, dar nu poate atinge acel Escape, în care actorul poate ieși din scenă, dar nu din scena vieții. Cartea devine așadar o pledoarie stilistică în favoarea personajelor.

„Metec” şi „mitic”, o vecinătate a sensurilor care s-au întâlnit la Terres Mythiques, în jurul acelei eterne pendulări sau reîntoarceri, asemeni mersului în jurul poveştii, a drumului fiului celui mic al împăratului din basmul modificat de Damian, căci în povestea alor Zlot, fiul este arondat sacrificiului, cu fiecare generație în alt mod. Permanent zugrăvind antiteze, romanele ilustrează lungul drum al literaturii române spre vizibilitatea europeană. Și fumul se ridica la cer.